Banii de la FMI ajung azi în România

Tranşa a cincea din împrumutul acordat României de către Fondul Monetar Internaţional (FMI), în valoare de 913 milioane de euro, va intra astăzi în rezerva Băncii Naţionale a României (BNR).

Virarea celei de-a cincea tranşe "va creşte încrederea investitorilor străini în economia românească, în certitudinea că România nu va intra în încetare de plăţi. Şi România sigur nu va intra în încetare de plăţi", a declarat Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, pentru Agerpres.

De asemenea, intrarea celei de-a cincea tranşe în conturile BNR vor întări rezerva Băncii Centrale, din care se fac plăţile pentru datoria externă, şi poziţia instituţiei pe piaţa valutară.

Oficialul BNR a mai precizat virarea unei jumătăţi din ultimele trei tranşe în conturile Trezoreriei a reprezentat "o excepţie în activitatea de 50 de ani a FMI".

În luna septembrie, Comisia Europeană va elibera tranşa restantă din împrumutul acordat României, potrivit şefului misiunii de evaluare a FMI, Jeffrey Franks.


România a încheiat acorduri financiare cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială în valoare de aproape 20 de miliarde de euro.

Taguri:imprumut, imprumut FMI, adrian vasilescu

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele