De la 1 octombrie, pensia minimă va fi majorată de la 300 la 350 de lei şi a punctului de pensie cu 2%, a anunţat premierul Emil Boc la finalul şedinţei de azi a coaliţiei.
Majorarea punctului de pensie cu 2% este o “măsură bună”, spune Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA), argumentând că este “singura măsură care stimulează cererea agregată pe timp de criză”. În plus, prin neimpozitarea profitului investit, banii câştigaţi de firme se vor reîntoarce în economie.
“Majorarea pensiilor cu 2% a pensiilor va susţine consumul. Nu putem depăşi criza fără consum, care s-a redus drastic”, apreciază Liviu Voinea.
Analistul economic Ilie Şerbănescu este de părere că majorarea pensiilor “va destructura şi mai mult bugetul, ceea ce este un fapt îngrozitor de rău”, mai ales în această perioadă.
“După alegeri, va fi un dezastru”, a conchis Ilie Şerbănescu, deoarece există riscul ca statul să nu mai poată acoperi alte cheltuieli, cum sunt cele generate de asistenţa medicală.
Bugetarii, privilegiaţi pe timp de criză
Totodată, efectele neimpozitării profitului reinvestit sunt greu de apreciat în această perioadă, când evoluţia economiei este incertă.
Referitor la acoperirea cheltuielilor cu salariile bugetarilor din împrumutul de la FMI, Ilie Şerbănescu consideră că nu este momentul oportun pentru a le oferi acestora privilegii.
“De ce să li se majoreze salariile bugetarilor, când angajaţilor din mediul privat li s-au redus veniturile? Au produs bugetariii ceva? Dacă răspunsul este negativ, de ce să nu fie sprijinit mediul privat? Se acordă privilegii pentru unii care nu au niciun merit”, consideră Ilie Şerbănescu.
Deciziile privind majorarea pensiilor sau neimpozitarea profitului reinvestit vor fi discutate astăzi cu reprezentanţii FMI. Şeful delegaţiei, Jeffrey Franks, va prezenta în cursul acestei zile concluziile primei evaluări a acordului stand-by.
România are un acord stand-by cu FMI pe doi ani, pentru suma de 12,95 miliarde de euro, sumă care intră în rezerva BNR. Ţara noastră a constractat o finanţare externă în sumă de 19,95 de miliarde de euro de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD. Prima tranşă de la FMI, de 5 miliarde de euro, a intrat în luna mai la rezerva BNR.
CITIŢI ŞI:
FMI: România este lovită de o recesiune foarte severă
Luni, 10 August 2009. 0 vizualizări, 40 comentarii, 0 voturi
Majorarea pensiilor cu 2% declanşează dezastrul economic
Guvernul va majora pensiile cu 2%, conform angajamentelor luate faţă de electorat. Totodată, vor fi menţinute cota unică de impozitare şi nivelul actual al TVA, în vreme ce, de la 1 octombrie, firmele nu vor mai plăti impozit pe profitul reinvestit.
Analiştii spun că aceste măsuri vor destructura bugetul de stat. Primul ministru a declarat astăzi că prioritatea executivului este să păstreze locurile de muncă. De aceea, vor fi continuate investiţiile în infrastructura rutieră, de educaţie, de mediu sau de sănătate. Totodată, autorităţile locale vor fi susţinute pentru a demara investiţiile cu finanţare de la Uniunea Europeană.
Investiţiile se vor face transparent, pe baza standardelor de cost impuse de guvern.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum