Marea Britanie, mai mulţi militari în Afganistan

Autor: Oana Dan

Premierul britanic Gordon Brown a anunţat, astăzi, că va suplimenta trupele din Afganistan cu 500 de soldaţi, ceea ce va ridica numărul militarilor britanici la 9.500, relatează AFP.

Premierul a impus, însă, trei condiţii pentru trimiterea trupelor. Prima este ca Guvernul afgan să îşi demonstreze hotărârea "de a furniza trupele afgane care trebuie antrenate şi să lupte" alături de cele britanice. A doua cerinţă este ca unităţile britanice desfăşurate în Afganistan să fie "complet echipate" înainte de a ajunge în teatrele de operaţiuni. Iar cea de-a treia condiţie solicită ca toate ţările membre ale coaliţiei internaţionale "să împartă echitabil efortul".


"Marea Britanie susţine ambiţia generalului (american - n.red.) McChrystal de a accelera consolidarea forţelor de securitate afgane", a subliniat Brown.

Purtătorul de cuvânt al NATO le-a cerut şi altor ţări aliate să urmeze exemplul Marii Britanii şi să trimită întăriri în Afganistan.

Ieri, preşedintele american Barack Obama a decis să suplimenteze cu încă 13.000 de militari trupele din Afganistan.


CITIŢI ŞI:

Obama suplimentează trupele

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele