Marga Barbu - de la balerina, la amazoana

Cariera ei artistica a inceput cind altii "depun armele". Ca o ironie a sortii, la virsta de 20 de ani, doctorii i-au spus ca trebuie sa aiba o viata linistita, din cauza unei insuficiente cardiace. Acest lucru a impiedicat-o sa faca balet, cum ar fi dorit, dar nu si sa devina una dintre cele mai celebre actrite de film de la noi.S-a nascut in Maramures, pe 24 februarie 1929. Tatal ei era directorul salinelor de la Ocna Sugatag, iar mama - o balerina cu studii la Viena. "Singura mea explozie de exuberanta a fost la 4 ani. Atunci am facut senzatie la o serbare citind cuplete pentru reclame. In copilarie ma jucam tot timpul de-a farmacista, dar toti cei din jur erau incintati sa ma vada imitindu-i perfect pe musafiri". La 6 ani, familia s-a mutat la Bucuresti. Pe vremea cind invata la Liceul "Regina Maria", adolescenta Marga era de o timiditate iesita din comun. Tatal ei a hotarit pentru ea si a inscris-o in acelasi timp, la Filosofie (a urmat un singur an) si la Teatru. "Am fost admisa pe muchie de cutit. In doua zile am invatat o poezie de Baconski si un sonet de Eminescu cu care am avut inconstienta sa ma prezint la examen. Dar destinul, care a avut un mare rol pentru mine, a hotarit ca trebuie sa fiu actrita. Multe lucruri au venit de la sine in viata mea. Niciodata nu m-am batut pentru roluri, m-am multumit mereu cu ce mi se oferea. In anii Ô53 am facut doua filme, "Nepotii gornistului" si "Vulturul 101", care mi-au facut mult rau in teatrul unde eram angajata. Asa pateau toate actritele care faceau film. Pina in anii Ô60 au fost ani de tacere in cariera mea. Nu faceam decit sa astept sa se intimple ceva deosebit pentru mine". "Am avut multi admiratori, dar nimeni nu indraznea sa mi-o arate"

In acest timp s-au consumat cele doua casnicii nereusite ale sale. La 21 de ani s-a casatorit cu un inginer. "Era un baiat atit de bun dar atit de departe de meseria mea. Programul nostru era atit de diferit incit, dupa un an si jumatate a trebuit sa ne despartim". S-a indragostit apoi de actorul Constantin Codrescu. "Pe vremea aceea eram plina de complexe deoarece nu jucam decit foarte rar in teatrul unde eram angajata. Asteptam sa fiu incurajata si ajutata. Casatoria noastra a durat cinci ani si nu a insemnat pentru mine o implinire. Abia acum am descoperit unele scrisori ale lui in care spunea ca ii ingradesc libertatea, cind eu nu faceam decit sa-l ajut, dupa puterile mele. In perioada aceea era si foarte bolnav".Casatoria sa cu scriitorul Eugen Barbu a insemnat marea intilnire. "Fara a forta usile am patruns intr-o alta lume. El m-a facut, in primul rind, sa renunt la complexul ca nu sint actrita de film". Cu costumele de la filmul "Tudor Vladimirescu" a inceput seria "Haiducilor", in regia lui Dinu Cocea. Dupa ce i-a avut ca parteneri pe Ion Besoiu, Emanoil Petrut, si-a descoperit partenerul ideal, Florin Piersic. Seria de filme haiducesti i-au adus faima de amazoana a filmului romanesc. "Sa nu credeti ca nu am avut parte de caderi spectaculoase. Dar dupa fiecare accident, ca sa scap de frica, ma avintam in cascadorii si mai spectaculoase, asa cum ma invatase un incercat antrenor". "Domnisoara Aurica", ultimul ei film, a fost cel mai chinuitor. Era un rol cu totul si cu totul nou pentru ea; o femeie frumoasa si temperamentala sa interpreteze o fata batrina, plina de complexe si refulari. In ceea ce priveste fizicul ei, actrita declara: "Niciodata nu m-am socotit o femeie frumoasa,ci doar armonioasa. Probabil ca am avut multi admiratori, dar nimeni nu indraznea sa mi-o arate fatis. "Sint prea mic pentru un razboi atit de mare"- mi-a marturisit unu dintre ei. Toti se temeau de reactia "balaurului", cum il poreclisera cei din cinematografie pe Eugen Barbu. Sotul meu era gelos, desi nu o arata. In ceea ce ma priveste, mi-au placut intotdeauna barbatii inteligenti, nu neaparat frumosi. Dar atunci cind esti prinsa in virtejul unei meserii atit de acaparatoare nu mai ai timp sa observi nimic". "Cind ma simt singura, invat japoneza"

Viata unei femei singure nu este tocmai usoara. Casa in care locuieste Marga Barbu este impregnata cu un miros specific de lemn uscat, de mirosul miilor de carti. Uneori cite un zgomot ciudat, ca un scirtiit imperceptibil, o face sa tresara. Simte ca cineva trece pe linga ea. Tot ceea ce o inconjoara are o anumita vibratie. "Uneori ma apasa insingurarea, dar nu ma las coplesita. Sint destui in jurul meu care au nevoie de mine. Daca ar fi sa vorbesc numai de mama mea, care va implini 94 de ani, si e destul. Si pe urma toata viata am fost obsedata ca nu stiu destul, ca puteam sa fac mult mai multe. De la bunici am mostenit pasiunea pentru limbi straine. Am comunicat mult mai usor cu oamenii, vorbindu-le in limba lor. Stiu ungureste de la doica mea, franceza, spaniola, rusa si greaca. Cind ma simt prea singura recurg la semnele "kangi" - ale limbii japoneze - si intru intr-o alta lume, care ma rupe de cenusiul si tristetea din jur".