Aceştia vor trebui să furnizeze informaţii de bază despre denumirea speciei, ţara/ţările de recoltare şi, în cazul în care este practicabil, pădurea de origine. De asemenea, ei trebuie să identifice operatorul care a furnizat lemnul şi produsele din lemn, precum şi operatorul căruia i-a fost furnizat lemnul şi produsele din lemn.
Statele membre trebuie să garanteze că, în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a regulamentului, tot lemnul şi produsele din lemn introduse şi puse la dispoziţie pe piaţă sunt etichetate conform acestor cerinţe.
În ceea ce priveşte sancţiunile pentru nerespectarea noii legislaţii, acestea ar putea fi impuse de statele membre:
- vor trebui să fie proporţionale cu nivelul pagubei economice sau de mediu provocate;
- pot include chiar sancţiuni penale;
- pot să includă sechestrarea lemnului şi a produselor din lemn, o interdicţie temporară de comercializare a lemnului şi a produselor din lemn;
- sancţiunile fiscale pot reprezenta de la 5 până la 8 ori valoarea produselor de lemn obţinute prin comiterea unei încălcări grave.
În plus, deputaţii europeni consideră că autorităţile naţionale trebuie să-şi ofere sprijinul pentru eficientizarea acestui sistem printr-o monitorizare suplimentară şi prin efectuarea unor controale atunci când este cazul. Autorităţile pot lua drept măsuri imediate încetarea activităţii comerciale sau sechestrarea lemnului şi a produselor de lemn.


Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum