Durata arestării preventive nu este disproporţionată în raport de importanţa şi complexitatea cauzei, precum şi de gravitatea faptelor imputate", se arată în motivare. Yair Miron, fiul patronului clinicii Sabyc, implicată în traficul cu ovule, a declarat pe 11 august, la Tribunalul Bucureşti, unde a cerut eliberarea condiţionată sub control judiciar, că se ocupa doar de tratamente cosmetice la clinică şi că nu avea treabă cu pacienţii de la ginecologie.
Miron a mai spus că firma Sabyc apare pe numele său, dar doar în acte, dată fiind dorinţa tatălui său, dar că niciodată nu s-a implicat în organizarea activităţii la clinică. Procurorii au cerut arestarea a încă doi medici israelieni, Levit Natan şi Ziskind Genia, dar solicitarea le-a fost respinsă, cei doi având interdicţie de a părăsi ţara.
CITIŢI ŞI:
Medicii colaboratori de la Sabyc, audiaţi la DIICOT
Turism pentru excursionişti cu probleme de fertilitate
Şeful Agenţiei Naţionale de Transplant vizat de DIICOT
Percheziţie la fundaţia fostului şef de la Agenţia de Transplant
Miercuri, 12 August 2009. 0 vizualizări, 2 comentarii, 0 voturi
Medicii de la Sabyc se jenau de etnia femeilor care donau ovule
Instanţa Tribunalului Bucureşti a respins cererea formulată de Yair Miron, în care a cerut eliberarea sub control judiciar. În motivarea sentinţei magistraţii au menţionat faptul că probele şi declaraţiile de la dosar dovedesc faptul că Yair Miron, fiul patronului clinicii Sabyc, a dispus ca donatoarele să nu se întâlnească cu cu pacientele care apelau la serviciile clinicii, dată fiind etnia lor.
Mai mult detaliul etniei donatoarelor era ţinut secret femeilor care apelau la fertilizare in vitro. Instanţa arată, în motivarea deciziei de astăzi că deşi Yair Miron a susţinut că nu s-a implicat în administrarea clinicii Sabyc, declaraţia acestuia este contrazisă de cea a unui martor, Mihai Tănasă.
Potrivit martorului, Miron i-ar fi atras atenţia ca "fetele (donatoarele) care veneau la tratament să nu mai aştepte în holul recepţiei, pentru a nu fi văzute de pacienţii VIP care veneau la cabinetul său, întrucât atitudinea donatoarelor şi semnalmentele lor vădeau etnia de care aparţineau, care intra în contradicţie făţişă cu pacientele, de o bună condiţie ale medicului Yair".
De asemenea, la dosar există o interceptare a unei convorbiri cu secretara Cecilia Borzea, şi ea arestată în cauză, din care reiese că medicul Yair Miron avea cunoştinţe despre donatoare, depre problemele medicale apărute la unele dintre paciente dar şi că avea responsabilităţi de ordin administrativ în clinica Sabyc. "
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum