Mihai Chirilov: \"Horia Roman Patapievici a ştiut să reconfigureze de la zero politica culturală a ICR-ului\"

În noiembrie 2011, l-am reîntâlnit pe Larry Kardish la New York pentru a conveni asupra aspectelor logistice ale proiecţiilor cu "Niki Ardelean" şi, împreună cu Corina Şuteu i-am propus, în fapt, organizarea în viitor a unei retrospective integrale a operei domnului Pintilie la MoMA. Răspunsul a fost unul pozitiv, iar lucrurile s-au legat mai repede decât ne-am fi aşteptat. Retrospectiva a avut loc între 1 şi 12 martie 2012, iar "Niki Ardelean" a avut parte de o săptămână de rulare în acest interval. Inaugurarea retrospectivei, în faţa unei săli pline ochi, cu "Reconstituirea", prezenţa domnului Pintilie la acest eveniment şi publicarea, chiar în ziua deschiderii, a unui text elogios despre cineastul român în prestigiosul cotidian "The New York Times", scris de un fan al filmului românesc, A.O. Scott, au contribuit la decizia MoMA de a achiziţiona capodopera lui Lucian Pintilie pentru colecţia muzeului.

Cum îţi explici succesul retrospectivei Lucian Pintilie de la New York?
Toate proiecţiile la filmele lui Pintilie s-au bucurat de un public numeros (multe proiecţii au fost sold-out, lucru rar la MoMA, unde retrospective dedicate unor importanţi cineaşti americani sau francezi la care am fost prezent nu s-au bucurat de un succes comparabil).

A contat enorm promovarea făcută de Institutul Cultural Român din New York, ale cărui eforturi de organizare şi iniţiative pe film din ultimii ani garantează deja, în peisajul new-yorkez, evenimente de calitate. A contat şi uriaşa vizibilitate de care se bucură filmul românesc în New York, graţie succeselor din ultimii ani şi Festivalului de Film Românesc organizat de şase ani încoace de ICRNY, culminând cu impactul ediţiei din decembrie 2011 de la Lincoln Center.

Nu în ultimul rând, a contat prezenţa domnului Pintilie însuşi la acest eveniment, organizat în premieră, şi cota pe care o are ca regizor de film şi, mai ales de teatru, în America. Să nu uităm, "Balanţa" a fost, în 1992, la Festivalul de la New York şi a fost, ulterior, distribuit în State; "Reconstituirea" a rulat, în copie nouă, la sezonul de film românesc organizat de Richard Pena şi ICRNY la Lincoln Center (în 2008), iar "De ce trag clopotele, Mitică?" s-a bucurat de o proiecţie, tot într-o copie nouă, foarte bine primită în 2010 în cadrul Festivalului de Film Românesc organizat pe-atunci la Tribeca Cinemas.

Ca fapt divers, dar relevant în context: într-un interviu din anii '80, Susan Sontag a nominalizat spectacolul cu Turrandot al lui Pintilie ca fiind una dintre reprezentaţiile care au marcat-o. În lumea new-yorkeză, astfel de recomandări au, chiar şi peste mult timp de la data la care au fost făcute, greutatea lor în aur.

Cum e Pintilie perceput în SUA raportat la noul val românesc? Cu ce regizor din acest val e cel mai frecvent comparat?
Atât Richard Pena, directorul Film Society of Lincoln Center, cât şi cronicarii Jay Weissberg de la "Variety", A. O. Scott de la "New York Times" şi Scott Foundas de la "Film Comment" au spus, în repetate rânduri, că fără Lucian Pintilie Noul Val nu ar fi existat aşa cum îl ştim azi. Comparaţiile cu Cristi Puiu (cu care cei doi au colaborat la "Niki Ardelean") sunt, cred, şi pe gustul domnului Pintilie, care a declarat într-un recent interviu că filmele-far ale Noului Val sunt cele ale lui Puiu şi Porumboiu.

ICRNY este cel mai vizibil dintre ICR-uri. Care e secretul succesului său?
În primul rând, abilitatea de a înţelege şi de a se adapta la contextul în care funcţionează – în cazul de faţă, cel american, care are regulile lui, străine de modelul european. Calitatea programelor şi temeritatea iniţiativelor.

Promovarea inteligentă şi dezvoltarea de parteneriate cu instituţii americane de prestigiu – toate acestea fiind strâns legate de experienţa decisivă în management cultural a Corinei Şuteu, director ICRNY, şi de viziunea de ansamblu a lui Horia Roman Patapievici care a ştiut să reconfigureze de la zero politica culturală a ICR-ului.

Care vor fi highlights ale TIFF-ului din acest an?
Voi rămâne în peisajul autohton cu recomandările TIFF-ului din acest an. Îi ţinem pumnii lui Cristian Mungiu pentru că noul lui film, "După dealuri", să fie la Cannes în competiţie şi sperăm să-l putem prezenta şi la TIFF. Intenţionăm un eveniment cine-muzical dedicat primului film de lungmetraj românesc, "Independenţa României", la aniversarea unui centenar de la premieră, şi o proiecţie specială, tot aniversară, la 40 de ani de la premieră, cu "Nunta de piatră" a lui Dan Piţa. Ion Caramitru va primi un premiu pentru întreaga carieră şi va fi omagiat printr-o proiecţie cu "Ştefan Luchian". Unuia dintre cei mai importanţi artişti vizuali din România, Mircea Cantor, deţinătorul premiului Marcel Duchamp pe 2011 şi protagonist a două expoziţii solo în 2012 (la MoMI, New York şi Roma) i se va organiza o proiecţie unicat în România cu scurtmetrajele sale video care n-au putut fi văzute până acum decât în galerii de artă, nu într-o sală de cinema.