Leafa unui medic care lucrează peste hotare ajunge şi la 10.000 - 12.000 de euro pe lună, în timp ce în ţară cadrele medicale câştigă, cel puţin legal, doar câteva sute de euro. Organizatorii spun că au de-a face cu o concurenţă fără precedent.
„Nu mă voi mai întoarce niciodată în România”
Ion M., din Bucureşti, în vârstă de 50 de ani, este medic de familie de aproape 20 de ani. Bărbatul vede în târgul de joburi la care a venit cea mai mare oportunitate care i s-a ivit după Revoluţie.
„Singura mea şansă pentru un viitor decent şi onest este să prind un contract de muncă peste hotare. Nici nu contează numele ţării pentru care voi lucra. Sunt dispus să plec oriunde voi fi primit împreună cu familia mea şi unde mi se va oferi un salariu care să corespundă competenţelor şi cunoş tinţelor mele. Însă un lucru este cert: dacă voi reuşi să plec, nu mă voi mai întoarce niciodată în România”, spune medicul.
Doctorul afirmă că este sătul de această ţară şi de felul în care sunt trataţi cei din breasla lui. „Vi se pare normal să iei o leafă de 450 de euro după ani buni de studii şi după două decenii de muncă?”, întreabă, retoric, medicul de familie bucureştean. Nici Dorina V., medic în Iaşi, nu mai vrea să rămână în ţară.
„Motivul pentru care vreau să plec? Banii. Ce rost are să încercăm să ascundem lucrurile? Eu câştig după 12 ani de muncă de opt ori mai puţin decât un medic rezident din Germania. Nu am o casă a mea, mă chinuiesc şi acum cu ratele la o maşină care mai are puţin şi iese din funcţiune. E normal să-mi doresc un trai mai bun, atât pentru mine, cât şi pentru familia mea. Vreau ca fetele mele să-şi facă o carieră tot în domeniul în care le place, dar să şi aibă bani fără să ducă grija de mâine”, spune ea.
Salariile foarte mari, în comparaţie cu cele din sistemul medical românesc, sunt principalul motiv pentru care chiar şi medicii cu experienţă sunt dispuşi să lase totul în urmă şi să o ia de la capăt peste hotare.
4.000 de euro - rezidentul, 12.000 - medicul specialist
„Un medic rezident primeşte între 3.000 şi 4.000 de euro pe lună (în timp ce în România salariul unui rezident este de 900 de lei - n.r.), iar un specialist câştigă între 10.000-12.000 de euro lunar”, spune Simona Oprea, PR Manager al companiei Houston, organizatorii evenimentului, care adaugă faptul că la târgul din acest an sunt mai mulţi participanţi decât oricând.
Mulţi dintre candidaţi s-au arătat interesaţi de ofertele companiei Permedex. „Avem disponibile sute de posturi pentru anestezişti, chirurgi, psihiatri, radiologi în Germania. Cei care vor să obţină un post trebuie să cunoască germana la nivel foarte bun”, spune Mihaela Thalemann, reprezentanta companiei.
Şi cei de la Paragana, companie de recurtate în domeniul sănătăţii, au avut foarte multe solicitări. „Avem slujbe în Franţa, Suedia, Danemarca şi Italia pentru asistenţi, anestezişti, radiologi, psihiatri, neurologi, medicină internă, medicina de familie şi dentară. Pentru Germania, avem posturi pentru tinerii absolvenţi de facultate”, a spus Anca Dionisie, reprezentanta companiei. Târgul se va încheia astăzi la ora 16.00.
"Eu câştig, după 12 ani, de opt ori mai puţin decât un medic rezident în Germania. Nu am o casă a mea, mă chinuiesc şi acum cu ratele la o maşină care va ieşi în curând din uz.",
Dorina V., medic de familie în Iaşi
HOTĂRÂŢI SĂ PĂRĂSEASCĂ SISTEMUL ROMÂNESC
„Plecăm din cauza salariilor mizere”
Eva Drăghici (26 de ani) şi Bogdan Putinică (25 de ani) sunt proaspeţi absolvenţi ai Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.
Formează un cuplu de trei ani şi singurul lor gând este să ajungă cât mai repede într-o ţară unde să câştige decent. Aşa că au venit cu speranţe mari la târgul de joburi pentru cadre medicale. „Ne dorim să obţinem posturi în medicină internă şi ortopedie-traumatologie, dar peste hotare.
Este o şansă pentru un trai mai bun. Vrem să ne clădim cariere în domeniile în care am studiat, dar să reuşim să ne întemeiem şi o familie, lucru aproape imposibil de realizat în România, din cauza sala riilor mizere din domeniul sănă tăţii”, spune Bogdan.
„Nu vrem să stăm toată viaţa cu părinţii”
Eva spune că nu şi-ar dori să plece din ţară, dar că sunt nevoiţi să facă acest lucru. „În România, un medic rezident câştigă câteva sute de lei pe lună. Vrem să obţinem joburi în străinătate pentru că nu ne dorim să stăm toată viaţa acasă la părinţii noştri.
Iar leafa nu ne permite să ne plătim o cazare. De o rată pentru casă nici nu poate fi vorba... Ce să mai zic despre creşterea unui copil”, spune Eva Drăghici.

FĂRĂ SPERANŢE. Bogdan şi Eva spun că aici nu au şansa unei vieţi decente







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum