Miliarde de euro, blocate de greva magistraţilor | VIDEO

Autor: Andreea Vădan, Teodora Vasâlca-Cimpoi

Blocajul instanţelor din ultimele trei săptămâni păgubeşte economia de câteva miliarde de euro şi adânceşte criza.

Protestul prelungit al magistraţilor este ultimul rău de care avea nevoie economia României. Activitatea economică a mii de firme este blocată. Unele riscă să pună lacătul pe uşă, pentru că nu pot declara insolvenţa, altele au pierdut fonduri structurale de zeci de milioane de euro. Şi lista poate continua, de pildă, cu investitorii străini care nu-şi pot deschide firme în România sau cu executările blocate.


„Este o mare măgărie ce au făcut aceşti magistraţi. Mii de firme sunt paralizate de Registrul Comerţului. Greva poate fi catalogată ca un atentat la securitatea economică naţională”, ne-a declarat Mihai Ionescu, secretarul general al Asociaţiei Exportatorilor şi Importatorilor (ANEIR).

Potrivit acestuia, numai în septembrie ar putea fi peste 10.000 de firme care doresc să-şi suspende activitatea, din cauza crizei şi a impozitului minim. „Magistraţii de monstrează că sunt inconştienţi: România e lovită de criză, mai vine şi criza provocată de justiţiari”, a spus oficialul ANEIR.

Până ieri, erau înregistrate deja 5.765 de solicitări la Registrul Comerţului doar la nivelul Capitalei, care au primit termen de judecată pentru 1 octombrie. Din acestea aproximativ 1.500 de dosare cu termenul preschimbat. Evident, aceste dosare nu vor putea fi soluţionate într-o zi, astfel că vor avea loc noi amânări.

Pagubele, plătite de români


Numai pentru cele 45.000 de dosare de insolvenţă pentru care s-a deschis procedura, dar nu se pot soluţiona, sumele blocate sunt de miliarde de euro, ne-a declarat avocatul Gheorghe Piperea. Din această cauză, rândurile şomerilor se vor îngroşa, ceea ce va avea efecte în lanţ. „Din păcate acest protest va întârzia procedura de recuperare a creanţelor, cele mai afectate fiind companiile pentru care factorul timp este esenţial în vederea redresării economice”, spune şi Robert Roşu, avocat asociat la Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

În aceste condiţii, cine va fi declarat responsabil pentru prejudiciile create firmelor? „Eu pot da tribunalul în judecată, dar tot ei trebuie să judece. Nu o să-mi dea mie câştig de cauză în dauna lor, nu? Şi ca să ajungi la CEDO, trebuie să treci prin instanţele româneşti, ceea ce o să dureze o veşnicie. Chiar şi aşa, din partea mea, i-aş da în judecată”, ne-a spus juristul unei firme care a pierdut fonduri structurale de milioane de euro.

CSM îi cheamă în sălile de judecată pe magistraţi

Ieri, membrii Consiliului Superior al Magistraturii au decis să-i îndemne pe magistraţi să intre din nou în sălile de judecată. Motivul: susţinerea interesului justiţiabilului, dar şi volumul mare de muncă cu care se vor confrunta după reluarea activităţii.

Pe de altă parte, asociaţiile magistraţilor se întâlnesc astăzi pentru a decide o posibilă suspendare a protestelor. Acţiunea magistraţilor este, în opinia preşedintelui Traian Băsescu, legată de jocurile de campanie. Într-un interviu la radioul public, şeful statului a susţinut că în spatele acestei atitudini „există o puternică amprentă politică”, anticipând că, în scurt timp, „vor apărea şi nişte evoluţii politice în care nişte partide or să sară să apere justiţia”.

Opinia justiţiabilului

Unele mai vehemente, altele mai paşnice, toate opiniile pe marginea protestelor magistraţilor au însă acelaşi mesaj: „Reluaţi activitatea în instanţe”.

Acesta este şi apelul celor peste 2.200 de semnatari ai petiţiei on-line a EVZ, către magistraţii care au blocat activitatea in stanţelor în toată ţara.

Rândurile semnatarilor petiţiei au fost în groşate şi de aproximativ 200 de scrisori venite pe adresa redacţiei EVZ, la care justiţiabilii au ataşat sentinţe judecătoreşti prin care, spun ei, au fost nedreptăţiţi.

Cel mai vârstnic semnatar al petiţiei EVZ este Mircea Dănăiaţă, de 82 de ani, care ne-a scris că a trecut prin mai multe regimuri politice, începând cu „domnia celor din urmă regi”, şi că a întâlnit „magistraţi de înaltă ţinută”, dar care acum, „prin protestul în dezbatere”, nu fac decât să intre „cu bocancii murdari peste principiile morale ale libertăţii şi democraţiei”.


SEMNEAZĂ AICI PETIŢIA INIŢIATĂ DE EVENIMENTUL ZILEI.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele