Unul dintre aceştia este Ştefan Grigoraş, care a împrumutat de la Cazacu 600.000 de lei anul trecut, în luna martie, punând gaj două terenuri: unul lângă Iaşi şi unul la Vatra Dornei. Avea nevoie de bani pentru a-i investi în imobiliare, dar în final afacerea a căzut din cauza crizei. Văzând că apelurile sale repetate de înapoiere a sumei nu au efect, Cazacu a luat taurul de coarne şi, prin intermediul executorului judecătoresc, i-a scos terenurile la vânzare.
Preţul celor 5.000 mp din Miroslava este de 248.130 de lei, licitaţia fiind programată pentru 12 martie. Restul sumei, până la 600.000 de lei, urmează să fie recuperat din licitaţia celeilalte suprafeţe. Numai dacă se găsesc cumpărători. Şi aceasta nu-i prima dată când milionarul generos s-a „fript”. Anul trecut, în luna mai, din acelaşi motiv, Cazacu a demarat o procedură similară împotriva unui anume Bogdan Ionuţ Dobricanu, şi a mai cerut o executare silită împotriva firmei Vass Construct Unu SRL.
Spune că, între timp, lucrurile s-au rezolvat şi milionarul şi-a primit banii înapoi. Procedurile de licitaţie prin executor sunt foarte greoaie, mai ales în vremuri de criză. Deseori, acelaşi imobil este scos la mezat de nenumărate ori fără ca nimeni să-l liciteze. De aceea, data când îşi va recupera Cazacu banii rămâne incertă, dacă nu cumva debitorul va face pe dracu-n patru şi va achita suma pentru a-şi salva terenurile.
Are traiul asigurat până la adânci bătrâneţi
Cu toate acestea, ieşeanul nu e îngrijorat: „Mai am alţi 800.000 de lei împrumutaţi, dar care nu sunt la scadenţă. Grigoraş mi-e prieten şi l-am ajutat cu bani să termine nişte blocuri în comuna Vlădeni, pe care însă nu le-a mai putut vinde pe vremurile astea. Am început procedura pentru că în septembrie, când trebuia să mi-i dea înapoi, n-a mai răspuns la telefon o lună şi jumătate”, povesteşte Cazacu, care adaugă că nu este îngrijorat de ţepe pentru că şi-a asigurat traiul din banii câştigaţi.
Pare că în ultima vreme fericitul câştigător a intrat într-o zodie proastă. Anul trecut, în luna septembrie i-a murit tatăl, iar la începutul acestui an a fost implicat într-o bătaie într-un restaurant din Târgu Frumos. Un bărbat a depus plângere penală împotriva lui pe motiv că l-ar fi băgat în spital, dar Cazacu neagă acuzaţia şi afirmă că şi victima îi datora 20.000 de lei.
Chestionat despre posibilitatea de a fi atins de „blestemul câştigătorului”, ieşeanului îi sare ţandăra: „Dar ce, eu am furat banii ăştia? Eu i-am câştigat cu noroc, jucând un bilet de 60 de lei şi am ajutat multă lume după aceea! Nu cred în aşa ceva!”.
Nu şi-a schimbat viaţa
În ciuda norocului care i-a căzut pe cap, Cazacu (38 de ani) nu a făcut mari schimbări în viaţa lui şi a familiei sale. Locuieşte în acelaşi apartament din Târgu Frumos, împreună cu soţia şi fiul de 3 ani, care merge la grădiniţă.
Vrea să-şi construiască o casă în municipiul Iaşi şi se concentrează pe activitatea firmei sale de construcţii. Spune că a rămas un tip cu capul pe umeri, iar ca „extravaganţă” şi-a luat un Mercedes de 100.000 de euro, în timp ce anul trecut a mers în concediu în Antalya.
OCHIUL DRACULUI
Există blestemul marilor câştigători la loto?
- Primul care a făcut să se vorbească despre un asemenea „blestem” a fost Gabriel Bobic din Piteşti, care, după ce a câştigat aproape 600.000 de dolari în 1994, a comis un accident de maşină şi a stat 4 ani la închisoare.
- Un alt exemplu este Cristian Constantin, din Călăraşi, care a dat lovitura în 2007, câştigând 10,5 milioane de euro pe care i-a investit în afaceri. Ulterior, o parte din afacerile sale au intrat în faliment.
- Cele mai multe exemple de acest gen provin însă din SUA, unde luna trecută a fost găsit cadavrul unui şofer de camion care a câştigat, în 2006, la loterie, 31 milioane de dolari. Corpul său era îngropat sub dale de beton, într- o curte din Hillsborough, Florida.








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum