In perioada sechestrului a fost interogat si amprentat de un procuror al carui nume ii este strain si astazi, dupa 16 ani de la tristele evenimente.
"Pe 16 iunie mi-au dat voie sa plec, fara banii pe care ii aveam la mine, vreo 1.500 de lei, si fara actele de identitate. Abia dupa vreo cateva luni am intrat si in posesia buletinului de la politistul sectorist", spune Pino.
Prizonierul caruciorului cu rotile
Bataia administrata de ortaci a lasat urme adanci pe corpul tanarului de atunci, insa efectele avea sa le simta odata cu trecerea timpului. "Pentru ca m-au lovit peste coloana, urcam din ce in ce mai greu treptele de pe scara blocului.
Intr-o zi am picat ca secerat pe strada. Dupa indelungi investigatii si analize, medicii mi-au pus diagnosticul: parapareza flasca. Mi-au spus ca este o boala genetica, declansata de bataia minerilor.
De ziua mea, pe 14 octombrie 1999, am cazut la pat si nu am mai reusit sa merg", marturiseste cel care anul acesta va implini 33 de ani.
Desi traieste dintr-o indemnizatie de 150 lei noi, Pino a invatat sa lupte cu greutatile vietii. Regreta insa ca prea putini au fost cei care au platit pentru violentele minerilor din ‘90.
"Miron Cozma plateste pentru ceea ce a facut, dar lumea uita ca Iliescu a fost cel care i-a chemat pe mineri in Bucuresti si le-a multumit pentru faptele lor", este de parere Andras Oprea.
Scriitor cu datorii
Pino a avut puterea sa-si publice o parte din povestea vietii pe care a intitulat-o "Jurnalul distroficului si chinul iubirii".
"Am scris aceasta carte in sase luni, timp de opt ore pe zi. Este viata mea asternuta pe hartie. M-am imprumutat sa platesc editura si tipografia, iar acum incerc din rasputeri sa scap de datorie din vanzarea celor 60 de exemplare pe care le mai am", spune tanarul.
Chiar daca a fost parasit de prieteni, Pino traieste o frumoasa poveste de dragoste cu Violeta, o tanara pe care a cunoscut-o in urma unei emisiuni de dedicatii muzicale de la un post local de radio.
"Vio a fost salvarea mea. Nu stiu ce m-as fi facut fara ea. A fost o dragoste la prima vedere, desi eu nu-i pot oferi prea multe bucurii scumpei mele sotii", mai spune Pino.
Dan Voinea: Iliescu, judecat la toamna
Fostul presedinte Ion Iliescu ar putea sa raspunda in fata justitiei, in aceasta toamna, pentru violentele care au avut loc acum 16 ani.
Seful Sectiei Militare din Parchetul General, procurorul Dan Voinea, a declarat ieri, intr-o intalnire cu reprezentantii revolutionarilor si cei ai victimelor mineriadelor, ca ancheta in dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990" urmeaza sa ajunga la final "in doua-trei luni".
El a declarat ca, in prezent, procurorii mai verifica inca un aspect neelucidat: pe 14 iunie 1990, in paralel cu represiunea manifestatiei din Piata Universitatii, sute de rromi din Rahova si Piata Resita au fost ridicati cu forta din propriile case de autoritati si dusi la unitatile militare de la Magurele si Baneasa.
Dan Voinea s-a aratat nemultumit de colaborarea cu SRI, care nu a raspuns pana acum solicitarilor de a lamuri rolul jucat in evenimente.
In dosarul "Mineriada 1990" au fost puse sub invinuire aproximativ 20 de persoane, printre care fostul presedinte Ion Iliescu si fostul sef al SRI, Virgil Magureanu. (Narcis Iordache)
Personajele-cheie ale evenimentelor din 13-15 iunie 1990
Impotriva manifestatiilor
Ion Iliescu
Presedinte al Romaniei in iunie 1990, este cel care i-a chemat pe mineri pentru a imprastia manifestantii. "In Piata sunt golani si huligani", i-a caracterizat el pe protestatari, iar miscarea a fost supranumita "Golaniada".
De trei ori presedinte al Romaniei, acum e cercetat de procurori pentru rolul sau in reprimarea manifestatiilor din iunie.
Miron Cozma
"Luceafarul huilei" a fost cel care i-a condus pe mineri in Piata Universitatii pentru a inabusi "revolta". A primit 7 ani si 11 luni de inchisoare pentru mineriada din 1991, pedeapsa deja executata.
La 16 ani de la acele evenimente, Miron Cozma este inca in inchisoare. El a recunoscut ca Iliescu l-a "chemat sa faca curatenie in Piata Universitatii".
Petre Roman
In vara lui 1990 era prim-ministru al Romaniei. La sugestia de a mobiliza muncitorii "pentru a face ordine in Capitala", el ar fi spus: "Da, ar fi o idee!".
A fost demis din functia de prim-ministru in urma mineriadei din 1991 si inlocuit de Theodor Stolojan. Cinci ani mai tarziu a revenit in fruntea Partidului Democrat, fiind apoi inlocuit de Traian Basescu.
De partea manifestantilor
Emil Constantinescu
Rector al Universitatii Bucuresti, Constantinescu a fost cel care a deschis celebrul "balcon", pe 24 aprilie, locul unde
s-au perindat sute de vorbitori care au cerut inlaturarea vechilor comunisti de la conducerea tarii.
A intrat in viata politica si a candidat pentru presedintie in ‘92. In 1996 devine presedinte al Romaniei. In 2000 refuza sa candideze pentru un nou mandat si se intoarce la catedra.
Marian Munteanu
A fost liderul manifestantilor prezenti in Piata. Munteanu este printre primii care au luat cuvantul din "balconul" Universitatii. Este batut cu salbaticie de mineri pe 14 iunie si apoi arestat de pe patul de spital.
In 2000 are o tentativa de a candida la presedintie, dar se retrage din cursa. Astazi, Marian Munteanu este om de afaceri.
Cristian Paturca
"Mai bine haimana decat tradator/ Mai bine huligan decat dictator/ Mai bine golan decat activist/ Mai bine mort decat comunist", este refrenul pe care si copiii il fredonau in 1990.
Cristian Paturca a ramas in istorie cu al sau "Imn al Golanilor". Astazi, traieste din amintiri, are brevet de revolutionar si este membru PD. (Elena Stanescu)







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum