Ziua Recoltei, stimul pentru creşterea consumului de fructe
Pentru ca elevii să vadă cum se obţin fructele sau legumele, primarii vor putea să le desluşească o parte din tainele grădinăritului sau să organizeze concursuri tematice.
"Fiecare autoritate locală poate implementa una sau mai multe măsuri, în funcţie de preferinţe şi buget. Dacă aleg să organizeze vizite la ferme legumicole sau pomicole, dacă tipăresc broşuri şi materiale didactice sau optează pentru activităţi de grădinărit sau concursuri tematice ori dacă aleg două sau mai multe dintre aceste măsuri adiacente, totul depinde de hotărârea lor. Subliniez, o dată în plus, că măsurile sunt opţionale, iar copiii nu vor fi obligaţi, sub nicio formă, să facă muncă patriotică", a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihail Dumitru, citat de Agerpres.
Programul pentru anul şcolar 2010-2011 cuprinde:
- organizarea de vizite la ferme pomicole sau legumicole
- organizarea de vizite la staţiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă,
- organizarea de vizite la zilele recoltei
- organizarea de vizite la expoziţii, târguri sau alte evenimente şi/sau activităţi similare
- organizarea de activităţi de grădinărit sau concursuri tematice cu premii
- realizarea de broşuri sau materiale didactice al căror scop este cunoaşterea beneficiilor consumului de fructe şi legume proaspete.






Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum