Minune după Petrila: cinci mineri „au înviat“

Unii zic că Florin Iordache era până acum o lună un om mai mult mort decât viu. Este unul dintre cei cinci mineri aduÅŸi în stare extrem de gravă, la Spitalul de Chirurgie Reparatorie din BucureÅŸti, în urma tragediei din Mina Petrila. Trupul lui a fost ars în proporÅ£ie de 85%. Adică potrivit pentru a-l încadra în procentul firav de numai 4% ÅŸanse de supravieÅ£uire. Nimeni, nici măcar doctorii spitalului nu credeau că or să-l vadă revenindu-ÅŸ i. Florin Iordache, însă, a deschis ochii la vreo două săptămâni de la explozie. Åži acum se miră lumea cum de umblă pe propriile picioare, cum de vorbeÅŸte.

Minunea petrecută cu el la Spitalul de ArÅŸi nu este unică: toÅ£i cei cinci mineri care au fost aduÅŸi în stare gravă la Spitalul de Chirurgie Plastică din BucureÅŸti, după sâmbăta aceea blestemată, ÅŸi-au revenit, mai mult miraculos decât explicabil ÅŸtiinÅ£ific, ÅŸi au fost externaÅ£i. Trei sunt deja acasă, la Petrila, doi au revenit la spitalul unde au prins viaţă, pentru control. Minerii spun că nici nu s-ar gândi să treacă prin mâinile altor medici decât cei de aici. Pentru că, zic ei ÅŸi familiile lor, medicii de aici au avut grijă, zi ÅŸi noapte să-i smulgă din procentul necruţător de 4% ÅŸanse de supravieÅ£uire.

Prima întrebare: ceilalÅ£i au scăpat?

Florin Iordache a ajuns de la 120 de kilograme la numai 70. Poate ÅŸi faptul că era un munte de om l-a adus înapoi la viaţă. Nu poate explica exact. El ÅŸtie numai că acum trăieÅŸte. Mai are o plagă la un picior pe care a venit să i-o „rezolve“ tot doctoriÅ£a Boiangiu, cea care l-a operat după accident. Nu-ÅŸi mai aduce aminte mare lucru din primele săptămâni la spital. Åžtie însă că, atunci când s-a trezit, medicii se agitau în jurul lui, să-l salveze. De explozia din mină povesteÅŸ te cu o răceală stranie: „Eram într-una din galerii, la prima dintre explozii. M-a trântit la pământ, m-a întors. Am reuÅŸit să ies totuÅŸi, eram mai aproape de ieÅŸire“, spune minerul. Apoi l-au dus la spital.

După ce ÅŸi-a mai revenit, a cerut să fie dus într-un scaun cu rotile să vadă ce este cu ceilalÅ£i mineri. A simÅ£it el aÅŸa, o dorinţă incontrolabilă de a verifica dacă ÅŸi ceilalÅ£i au avut zile. Doctorii povestesc că toÅ£i au făcut la fel: cum se trezeau, întrebau ce e cu ceilalÅ£i, de au rămas toÅ£i din spital uimiÅ£i.

„Opt zile din viaÅ£a mea nu mai există“

Salvatorul Alexandru Socolescu se încadra ÅŸi el perfect în acele firave 4% ÅŸanse de supravieÅ£uire. Avea arsuri pe 55% din suprafaÅ£a corpului ÅŸi plămânii îi fuseseră grav afectaÅ£i. Acum a ieÅŸit din spital ÅŸi viaÅ£a lui cea nouă îi permite să se refacă, aÅŸa cum i-au recomandat medicii: coborând de 3-4 ori scările care duc la Universitatea din PetroÅŸani.

Alexandru Socolescu e viu. Chiar dacă se resimte după accidentul de la 15 noiembrie 2008, e viu ÅŸi fericit alături de familie, la PetroÅŸani. În a patra zi de la tragedie, cât zăcea pe patul de spital, prognosticul medicilor era însă în continuare rezervat. „Eram foarte puternic afectat la plămân. A treia zi am fost curăţat, am fost operat, mi s-a pus grefa pe mâna dreaptă“, spune salvatorul. A fost sedat să nu simtă durerea, a zăcut inconÅŸtient. Ceea ce-l face să zică: „Opt zile din viaÅ£a mea nu există“. Când ÅŸi-a revenit, l-a întrebat pe doctorul Teodor Panazan: „Acum m-au adus aici, nu?“. „Da, da, ieri“, a glumit medicul.

Salvatorul minier se consideră un norocos. Crede că l-au salvat medicii, psihicul puternic ÅŸi o doză mare de noroc. „Cadrele medicale ÅŸi-au făcut datoria supraomeneÅŸte. SupravieÅ£uirea mea i-o datorez actului medical, dar ÅŸi psihicului meu ÅŸi norocului pe care l-am avut în acele clipe“, povesteÅŸte salvatorul minier.

S-a târât 130 de metri prin subteran

Alexandru Socolescu vorbeÅŸte despre explozie ca ÅŸi cum ar fi avut loc ieri. „Eram la intrarea în abataj pe staÅ£ie cu Nicu Alecsa. S-a auzit un zgomot deasupra tavanului lucrării miniere, un suflu, o flacără cam la a doua treime a lucrării miniere, ÅŸi suflul a lovit în culcuÅŸul abatajului. M-a trântit pe spate. Am fost inconÅŸtient după ce m-a trântit jos, m-am Å£inut cu mâinile de Å£eava de nămolire. Colegul meu Nicu Alecsa mi-a des cleÅŸtat mâinile ÅŸi m-a pus jos. Am ieÅŸit cu el, 130-140 de metri i-am făcut numai pe coate ÅŸi pe genunchi. La un moment dat am obosit, i-am spus să meargă el înainte. Eu am rămas fără lampă, am ajuns în zona cu aer curat ÅŸi am ieÅŸit la puÅ£ul 15“, povesteÅŸte băr batul. De aici, un alt miner, Constantin Nune, l-a ajutat să ajungă afară, unde erau Salvările.

De aici, viaÅ£a lui Alexandru Socolescu a fost numai în mâinile medicilor. Åži ale lui Dumnezeu, care a decis, poate, în decembrie, când un preot a fost chemat să-l împărtăşească la Spitalul de ArÅŸi, că e prea devreme să ia la dânsul aÅŸa o ispravă de om.

MEDICINÄ‚ ÅžI RUGÄ‚CIUNI

De ce trăiesc Alecsa, Iordache, Matei, Socolescu şi Tirintică

Minerii sunt oameni curaÅ£i la suflet, aÅŸa cum doctorului Panazan rar i-a fost dat să vadă. Oamenii care i-au trecut prin mâini n-au nimic de-a face cu imaginea aceea care se naÅŸte în mintea multora: murdari de cărbune, cu drag de crâÅŸmă, grăbiÅ£i să urce din mină ca să-ÅŸi bată nevestele.

„Sunt ancoraÅ£i în realitate, sunt sensibili, nemaipomeniÅ£i“, aÅŸa reclădeÅŸte doctorul Panazan ima ginea ortacilor. Încet-încet, miracolul care i-a Å£inut în viaţă se explică. Are de-a face cu grija unor medici precum Cristian NiÅ£escu, Ileana Boiangiu, Carmen Orban, Teodor Panazan, Cristina Brezeanu, IonuÅ£ Ghiţă sau Adrian Stănculea între dimineÅ£ile de luni ÅŸi serile de duminică, rugăciunile lor, care n-au nimic de-a face cu ÅŸtiinÅ£a, puse alături de cele ale rudelor.

Mai Å£ine ÅŸi de dotări, ÅŸi de medicamentele, care, de data asta, au existat, pentru că ÅŸi cazul a fost unul foarte mediatizat. „Noi, cei de la Terapie Intensivă, am solicitat un medicament foarte scump ÅŸi chiar am fost ajutaÅ£i. Nu ÅŸtiu cum au făcut rost de bani. Era vorba de un medicament care nu garanta oricum supravieÅ£uirea. S-au făcut toate demersurile“, arată medicul Adrian Stănculea.

Ar mai fi ÅŸi gesturile oamenilor de tot felul, care au vrut să ofere câte un pat pentru rude, politicieni care au adus de mâncare fără să împartă ÅŸi fluturaÅŸi electorali, copii care au adus portocale, cum ÅŸtiu ei că se aduce la spital.

„E dificil în astfel de cazuri“

Când au venit, minerii erau pacienÅ£i ca toÅ£i pacienÅ£ii, pentru care trebuie să iei decizii. Cu arsurile nu te joci. „E dificil în astfel de cazuri, pentru că după două săptămâni de la intervenÅ£ie pacientul poate face o complicaÅ£ie ÅŸi moare. Te mai trezeÅŸti uneori că tragi câte o lună la el ÅŸi după aia moare când se externează“, povesteÅŸte doctorul NiÅ£escu.

Trebuiau pansaÅ£i, trebuiau operaÅ£i, trebuiau reparaÅ£i. Acum sunt Alecsa, Iordache sau Matei ÅŸi le sunt dragi. Trimit scrisori ÅŸi dau telefoane cu fiecare ocazie. Ascund însă, mai toÅ£i, câte o dramă care seamănă mult cu cea care i-a adus într-o dimineaţă cu ambulanÅ£a de la PetroÅŸani.

„În momentul în care vine tatăl lui Matei, care-i cu două capete mai înalt decât mine, ÅŸi spune că l-a pierdut pe fiu-său acum cinci ani, într-un accident de acelaÅŸi fel... Cei care au fost acum salvatori sunt din familii de salvatori, e o tradiÅ£ie la ei“, spune Panazan. Când îi îngrijeÅŸti săptămâni la rând, îi cunoÅŸti pe fiecare în parte ÅŸi-i îndrăgeÅŸti. (Vlad Odobescu)

8 este numărul minerilor aduÅŸi pentru îngrijiri medicale la BucureÅŸti, după explozia de la Petrila

FRATELE NOROCOS

„Nu vedeam nimic, eram ca niÅŸte orbi... Zbieram“

Nicolae Alecsa, colegul de echipă al lui Alexandru Socolescu, este „fratele norocos“. Nu poate să-ÅŸi ÅŸteargă din memorie clipele pe care le-a trăit atunci, când fratele său, Marcel, ÅŸi-a pierdut viaÅ£a, în aceeaÅŸi mină a morÅ£ii.

„Lucram toÅ£i în partea spre culcuÅŸ. Eu am făcut echipă cu Socolescu, restul în faÅ£a mea. Fratele meu a fost lângă mine. A plecat de a luat o probă de monoxid cu pompa ÅŸi după aia s-a dus să întindă mâna spre apa care curgea pe banc. În momentul acela, o flacără a venit dinspre partea surpării. L-a izbit pe fratele meu, l-a lovit de front, a căzut jos... Eu atunci mi-am băgat mâinile în faţă, a venit suflul acela ÅŸi ne-a luat ÅŸi ne-a tăvălit pe acolo pe jos, nici nu ÅŸtiam pe unde suntem. M-am ridicat în patru labe. Am strigat la fratele meu, Marcel. Singurul lui cuvânt a fost «frate»… Am încercat să ajung la el, lămpi nu mai aveam, că s-au stins, nu vedeam nimic, eram ca niÅŸte orbi... Zbieram unde e, nu vedeam pe nimeni. CeilalÅ£i din picioare parcă erau căzuÅ£i din lună. Auzeam doar: «Unde suntem? Ce-i aicea?». Unul spunea «eu nu văd nimic», erau derutaÅ£i. Probabil nu au văzut ce s-a întâmplat ÅŸi i-a luat prin surprindere, ÅŸi suflul i-a lovit de stâlpi... Probabil acesta a fost norocul meu că am văzut flacăra ÅŸi mi-am pus mâinile în faţă ÅŸi am rămas conÅŸtient“, povesteÅŸte Alecsa.

FIÅžA MEDICALÄ‚ DE LA SPITALUL DE ARÅžI

Lista celor cinci mineri care au avut zile

• Petru Matei. Muncitor necalificat, 29 de ani, un copil. Diagnostic: ars în proporÅ£ie de 85%, arsuri de căi respiratorii, prognostic rezervat. Avea nevoie de transplant de piele;
  
  
• Florin Nicolae Iordache. Ajutor de miner, 38 de ani, fără copii. Diagnostic: ars în proporÅ£ie de 85%, prognostic rezervat. Arsuri de căi respiratorii, avea nevoie de transplant;
  
  
• Alexandru Socolescu. Miner, 41 de ani, un copil. Diagnostic: ars în proporÅ£ie de 55%. Prognostic rezervat;
  
  
• Nicolae Alecsa. Miner, 38 de ani, doi copii. Diagnostic: ars în proporÅ£ie de 35%. Arsuri de căi aeriene, prognostic rezervat;
  
  
• Victor Tirintică. Inginer, 31 de ani, un copil. Diagnostic: ars în proporÅ£ie de 10%. Avea ÅŸanse mari de supravieÅ£uire.

PETRILA 2008

Cronologia unei alte tragedii de mină

• 15 noiembrie, ora 14.49. La 250 de metri sub pământ, în abatajul 431, se produce o explozie de gaz metan. La ora producerii accidentului, 16 ortaci se aflau în zona respectivă.
  
  
• Ora 16.00. Spitalul de Urgenţă din PetroÅŸani este prima destinaÅ£ie a opt răniÅ£i, primii scoÅŸi din subteran.
  
  
• Ora 16.20. În locul deflagraÅ£iei ajung două echipe de câte cinci salvatori, care identifică opt morÅ£i. Unul dintre ei, Doru Holingher, este scos din mină chiar de fratele său, Sorin Holingher.
  
  
• Ora 18.40. Una dintre cele două echipe de salvatori este surprinsă în subteran de o a doua explozie, produsă la acelaÅŸi abataj. Patru dintre salvatori mor pe loc, iar alÅ£i trei sunt răniÅ£i. Astfel, numărul morÅ£ilor ajunge la 12, iar cel al răniÅ£ilor la 11. AlÅ£i trei răniÅ£i se prezintă singuri la spitalul din PetroÅŸani, în cursul nopÅ£ii.
  
  
• 16 noiembrie, ora 0.30. Cealaltă echipă de salvatori reuÅŸeÅŸte să-i scoată pe patru dintre minerii morÅ£i.
  
  
• Ora 5.00. Opt dintre minerii grav răniÅ£i sunt transportaÅ£i la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie ÅŸi Arsuri din BucureÅŸti, respectiv la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Unul dintre ei, internat la Floreasca, avea să moară zece zile mai târziu.
  

Citiţi şi:

TRAGEDIA DE LA PETRILA: ÎmpinÅŸi în groapă de frica ÅŸomajului
EDITORIALUL EVZ: Cronica unor morţi anunţate
Zi de doliu la Petrila