Miracolul vorbirii, după implant

După implantul cohlear şi nenumărate şedinţe de recuperare, copilul aude perfect şi începe să lege primele propoziţii.

Ştefania este un caz fericit. În România, unul până la patru copii dintr-o mie au această problemă. Deşi anual sute de micuţi beneficiază de implant şi reuşesc astfel să audă, prea puţini ajung să şi vorbească fluent. Majoritatea sunt victime ale unui sistem medical care permite recuperarea doar în patru centre medicale specializate (Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara), dar şi a resemnării părinţilor.

O intervenţie de implant cohlear, se ridică la aproape 30.000 de euro, dar Ministerul Sănătăţii lasă familiile să ducă singure povara recuperării.

Recuperarea, esenţială

Ştefania face recuperare de două ori pe săptămână la Institutul Hociotă din Bucureşti. Este o domnişorică simpatică şi cochetă, cu ochi căprui, jucăuşi şi părul prins şic în agrafe. Zâmbeşte mai mereu, dar, din timp în timp, pare uşor intimidată. Abia după ce îşi trece mâna prin păr de câteva ori, ca şi cum s-ar încuraja singură, renunţă la timiditate şi vorbeşte, chinuindu-se să răspundă corect la întrebările logopedului.

În tot acest proces de comunicare, o ajută implantul din urechea stângă şi proteza de pe urechea dreaptă. Cu proteza a învăţat să audă sunetele din natură şi unele cuvinte simple, dar progrese remarcabile a făcut cu ajutorul implantului. Faţă de alţi copii care vin la recuperare, Ştefi are un vocabular bogat: a învăţat o mulţime de nume de păsări şi ce sunete scot, cunoaşte culorile, numele mai tuturor obiectelor din casă şi ce se poate face cu ele. Mai ştie şi numele meseriilor.

- Ce face cofetarul?
- El face prăjituri, răspunde fetiţa cu pauză după fiecare cuvânt.
- Unde mergi să mănânci prăjituri?
- Stai să mă gândesc?, ezită ea şi duce arătătorul la guriţă, aşteptând să îi vină ideea.
- La cofetărie, vine răspunsul ca o victorie.

Ca o limbă străină

Un copil de 7 ani, cât are Ştefi, răspunde la aceste întrebări în câteva secunde. Pentru copilul cu implant cohlear, efortul este de trei-patru ori mai mare. El nu percepe sunetul natural, ci prin intermediul unor procesoare şi a unor electrozi care îi stimulează nervii auditivi. „Copilul hipoacuzic ascultă atent fiecare cuvânt şi repetă de zeci de ori cuvintele până ce le fixează. Abia apoi le poate pronunţa”, explică logopedul Silvia Filimon.

Ştefi a învăţat întâi să audă sunetele, ulterior cuvintele monosilabice şi aşa mai departe, până a ajuns să facă singură propoziţii şi să le lege între ele.

„Modelul este identic cu învăţarea unei limbi străine, dar mai dificil fiindcă nu există corespondentul verbal al limbii materne”, spune Sivlia Filimon, în timp ce aranjează zeci de cartonaşe cu imagini colorate.

Dacă a uitat cumva cum se pronunţă corect un cuvânt, Ştefi începe să-şi răsucească mânuţele. Nu-i place când nu ştie. Dacă nu-i iese, micuţei îi dau lacrimile. Aşa s-a întâmplat când cuvântul smântână n-a vrut nicicum să iasă din gura ei.

SUTE DE CAZURI

„Dar voi de ce nu aveţi aparate?”

„România are nevoie de peste 300-400 de implanturi cohleare pe an, pentru cazurile rămase din anii precedenţi, cât şi pentru cele noi”, spune dr. Sebastian Cozma, specialist ORL. Ca şi alte sute de copii din România, Ştefi a fost diagnosticată târziu, abia pe la vârsta de 3 ani.

„Am presupus că dobândeşte mai greu limbajul şi ne-am adresat unui logoped. Acesta, şi nu medicii, şi-a dat seama că fetiţa nu auzea, ci doar citea de pe buze”, spune tatăl. Ca să poată fi im plan taţi, copiii hipoacuzici fac şi o evaluare psihologică. În străinătate, inclusiv copiii cu reatard grav sunt im plantaţi. Poate nu vor auzi decât trenul sau claxonul maşinii, care să nu îi calce, dar statul îşi permite să facă un efort. De testul IQ, Ştefi a trecut cu brio: a luat 110 puncte. Inteligenţa ei se remarcă nu doar în viteaza cu care recuperează, ci şi în întrebările pe care le pune părinţilor.

„Simte că e diferită. De curând, ne-a întrebat: dar voi de ce nu aveţi aparate?”, povesteşte tatăl. Răspunsul a venit, deocamdată, pe ocolite. „I-am spus că noi avem ochelari”.

CITIŢI ŞI:

Frânturi de viaţă într-un scaun cu rotile
Editor de revistă, cu viaţa strânsă în pumn
"Ce are mintea, dacă e sănătoasă, cu picioarele?"
IT manager în scaun cu rotile
Vasile s-a ridicat de la statutul de „târâtor” la cel de campion
Tavi dă gata autismul prin cântec şi prin muncă
Cum şi-au învins handicapul persoanele cu dizabilităţi
"Unde vă credeţi? În Elveţia?"
Nevăzătorii care luminează minţi
Mutarea câştigătoare la şah sau în viaţă, cu ochii închişi
Metrorex promite dotări pentru persoane cu dizabilităţi
Şcoală cu program redus pentru copiii cu nevoi speciale
Boala care muşcă din Alex