Vanghelie încearcă să-şi impresioneze invitaţii printr-o surpriză gastronomică. La masă se vor servi bucate alese şi preparate de bucătarul Mircea Dinescu. Poetul s-a oferit personal să gătească ceva special pentru Marian Vanghelie şi oaspeţii săi.
Iliescu, la petrecere
Printre cei care au ajuns la restaurantul unde are loc aniversarea lui Marian Vanghelie se numără fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, jurnalistul Emil Hurezeanu, Ion Stan (preşedintele PSD Dmaboviţa), Rodica Nassar (vicepreşedinte PSD), Lavinia Şandru, Robert Negoiţă (vicepreşedinte PSD), Nicu Băniciou, liderul grupului PSD din Senat sau deputaţii PSD Georgian Pop, Aura Vasile şi Mihai Tudose.
Consilierul de imagine externă al primarului sectorului 5, Cozmin Guşă, este la masă cu Mircea Dinescu. La o altă masă stau liderii sindicali Bogdan Hossu şi Marius Petcu.
În urmă cu puţin timp, au ajuns la petrecerea primarului de la 5 şi vicepreşedinţii PSD Dan Nica, Constantin Niţă şi Ion Chelaru, omul de televiziune Stelian Tănase, preşedintele LPF Mitică Dragomir, primarul Gheorghe Nichita, cântăreţul Marcel Pavel, dar şi Eugen Simion, critic literar şi fost preşedinte al Academiei Române.
Jurnalistul Victor Ciutacu este aşezat la aceeaşi masă cu Mitică Dragomir, la doi paşi de Ion Iliescu. Iliescu a gustat doar nişte murături şi a băut un pahar de vin roşu, părăsind petrecerea după trei ore.
Şi preşedintele Senatului Mircea Geoană s-a numărat printre cei veniţi să îl felicite pe Marian Vanghelie. El a părăsit locaţia la scurt timp, spunând că mâine urmează să plece într-o deplasare la Istanbul.
Un invitat surpriză este Miron Mitrea, care a venit însoţit de nevasta sa Manuela Mitrea.
Viorel Hrebenciuc a ajuns spre finalul distracţiei.
Ce a gătit Dinescu"Am pregătit pentru invitaţi purceluş de lapte la proţap, pastramă de gâscă, slănină afumată, caltaboş şi fasole bătută, după o retetă specială. Aici se va servi numai vinul meu de la Cetate. Vreau sa îmi fac reclama pentru că o să îmi deschid un restaurant în Bucurelti. O să am şi o emisiune, «Politică şi delicateţuri», la Realitatea TV", ne-a declarat Mircea Dinescu.
La final, oaspeţii se vor înfrupta cu un tort personalizat cu poza lui Marian Vanghelie, pe care scrie "Împreună vom învinge! La mulţi ani!"
Tablouri, sticle de băutură două volume de dicţionare ilustrate, un dicţionar englez-român, icoane - acestea sunt doar câteva dintre cadourile pe care le-a primit Vanghelie. Ciutacu i-a adus cadou colecţia de cărţi a Jurnalului Naţional.
Daniel Marian Vanghelie s-a născut pe 28 februarie 1968, în Bucureşti. Acesta este căsătorit Charlotte, cu care are un fiu, Alexandru. Vanghelie ocupă funcţia de primar al sectorului 5 al municipiului Bucureşti din anul 2000, fiind deja la al treilea mandat.
Foto: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU









Spune-ţi părerea!
REBRANDUIRE !!!!! ??? !!!! ATENTIE !!!! CE SFIDARE !!!! CIT MAI POATE SA SUPORTE BIETUL OM DE RIND ???? SI CEAUSESCU A FOST ,,,,DAR : ATENTIE!!!!!!!!
"Ca cauta ma, neamtzul in Bulgaria?" Dar ce cauta academicianul Eugen Simion la Vanghelionul asta? Ca restul politicienilor de model "pupat Piata Independenti(sic)" erau in elementul lor. Am zarit-o chiar si pe Lavinutza Sandru care, il citez pe Base, "zgarie cu unghiutele pe la usa PSD". Gusa e "consilier de imagine", el era la treaba. Politicienii psd-isti erau "de acolo". Tanase, era din cuplul muppets "Tanase si Dinescu". Liberalii nu au fost semnalati. Bravo lor! Acum daca tot s-au amestecat in tarate, nu trebuie sa ajunga chiar si in trocutza. O absenta sau o prezenta nesemnalata, primarul general.Si totusi.... ce a cautat acolo Eugen Simion???
P.S. "Delicatetzurile" lui Dinescu, erau asa cum le-am mai descris. Grase, neaspectuoase, ciopartite,fasolea dupa reteta speciala avea ceapa de deasupra mai mult decat prajita, adica arsa.Totul taiat "cu barda" fara rafinament fara "mise en place"!! Poate gustos.... dar asta nu e totul!
fetele au fost asigurate de robert negoita de la scoala de vara PSD. Principala conditie sa fie minore.
Bravo domle! si astia sunt socialistii care fac politica saracilor ...hai siktir mah Van Ghelie mars si termina-ti scoala bah! toti taranii astia parveniti ne dau lectii noua bah? Marsh porcilor!
Cum naiba sa mearga lucrurile bine in tara asta cand suntem condusi de oameni gen Marian Vanghelie. Unde sunt oamenii cu adevarat de valoare din tara asta?!
CA SI DE ANUL NOU SA IMBATAT CA UN PORK SI BAGA CU LOPATA UMPLUTURA IN BURTA LA UN SOMN DE DOI METRI DUPA CE II SCOSESE MARUNTAILE.
SA STIUE CA SOMNU MANINCA OM CUND SE FACE MAI MARE.
BINE CA SAU ADUNAT TOTI POKI IN PSD
Ceva nu se leaga in toata imaginea asta. Poate Dinescu va descoperi o subtilitate in faptul ca le-a servit porc mai marilor PSD (ca sa se manance intre ei), dar am incetat sa mai cred in subtilitatile lui Mircea.
Pentru Mircea (in stilul Dinescian):
"Bai, Dinescule, asta, sa-ti zic asa, pai tu nu te vezi cui te-ajunsasi sa ti osanale culinare! Bai da' tu iti dai tu seama ca ii gatesti lu' Iliescu! Du-te bai si te roaga sa iti fie iertat pacatul!"
Se pare ca istoria a trecut prin stomacul lui Mircea Dinescu, iar acum "iese la lumina".
Fratilor, "chermeza" mare, "stimabilul" Vanghelie isi sarbatoreste ziua de nastere, invitati "spuma" comunisto-securista, bucate si bauturi servite de "poetul disident" pre numele sau Dinescu care cazand la pace cu urmasii crminalilor anilor 47-65 acepta sa-i slugareasca in speranta obtinerii de niscaiva avantaje, ce mai totul se desfasoara asa cum trebuie ! nu am fost atent "presurile" PSD-ului, aia de-si zic PNL-isti au onorat amfitrionul ? dar celebrul pupator de funduri comuniste Vadim-rudotel ?
EI AU " FACUT" revolutia, iar poetul a fost bucatarul in FSN.
Eveniment national................Este aniversat un "vanghelie"Dar ce sleahta de invitati .......unul si unul!Poate bucatarul tiganilor Dinescu ) le-a servit purcelusi cu trichineloza.De cati am scapa!!!!!
pensionari se fac vinovati pentru mentinerea unei asfel de organizatie mafiote la carma tari imediat dupa lovitiune fsn.organizatie ce a reusit sa transfere toata avutia tari in conturi personale si de grup.e drept ca si pensionari pomanagii au primit ceva firmituri in schimb.
Asa sarbatorit si asa invitati pe masura . Rusine dle Hurezeanu , Tanase , Eugen Simion si toata compania !!!
poatesi doresc sa devina,, garantat Vanghelie"
haideti sa le facem jocul.il votam pe Iulian imparatul rromilor presedinte de ro.dupaia toate bune si frumoase.romani la munca sa plateasca taxe si impozite statului rrom iar tzigani la ce se pricep ei mai bine la ciordeala.
Din acest articol cei care au putin capsor pot trage urmatoarele concluzii:
1 - Romania a fost condusa incepand cu 1989 de tigani in frunte cu criminalul Iliescu care au subjugat tara bolsevismului rus;
2 - Trezitiva romanasilor si nu mai dati tara pe mana tiganilor al caror sef este Ponta deoarece tiganii raman tot tigani si nu vor decat sa fure , sa bea si sa manance, ei nu vor modernizarea Romaniei pentru ca nu stiu ce inseamna lucrul acesta.
Pe mine ma apuca scarba si rusinea cand vad acesti NOMAZI ca devoreaza trupul tarii.
Va blestem pe toti cei care veti mai vota cu TIGANIA.
Dinescu isi arata talentul.
Vrea sa intre în gratile Dl. Geoana ca sa-l faca bucatarul oficial al Galatei... Va spun eu, se face rocada MARE.
S-a strans toata floarea cea vestita a hotilor, a banditilor a mafiotilor din Romania in frunte cu calaul principal ,pentru a sarbatori un analfabet ,un reterdat mintal care nu stiu cum a ajuns in politica! Sper din toata inima ca acest "bucatar" de seamana (o alta lepra antiromaneasca ) sa le pregateasca mesenilor un meniu cu mult rozinex si verde de paris! Pofta buna!!
care poet?????tipul care se facea ca munceste la constitutia Romaniei in dec.89--la lovitura de stat...Cine este unul din marii profitatori ai loviturii de stat???dinescu---Si pe urma care poet????Un labagiu care a profitat de comunism iar apoi de neo-comunismul lui ilici iliescu.....Apropo si-a terminat liceul agramatul asta????Aveti timp pina pe 10-03-2011 sa raspundeti. Premiul este o sticla de vin marca B ETIVULUI ----LA cetate
Traiasca TIGANIADA COMUNISTA A p.s.d-ului.
P.S. Cind ma gandesc ca ACEASTA TIGANIADA VREA SA CONDUCA ROMANIA........MI SE SCOALA PARUL IN CAP.
Romnii fiti DOBITOCI si votati cu TIGANIADA ---psd ( cu al sau lider MONDOLOIDUL--PROCUROR DE OPERETA )
trist dar adevarat. Si cand te gandesti ca este doar aniversarea unei zile de nastere. Cand iarasi te gandesti ca multi abia isi permit sa petreaca in familie un asemenea eveniment, altii, asa zisi social democrati, isi permit sa petreaqca un asemenea eveniment impreuna cu alti 400 de invitati, si daca e sa facem un calcul asa usurel, sa cheltuiasca minimul 10000€ daca 20000€. Intrebare: de unde dracu au banii astea ca parca e criza nu? Si la urma urmei Vanghelie e doar un primar.
....cum adica,inca nu se stie?
Inca nu va-ti trezit din comu-dormizarea trecutului? Ar fi timpul.
Mese copioase pe cand unii romani trraies cu mai putin de 200 de euro pe luna.Ce vas pune eu niste cinura in friptura aia.
OK!..si?!..care este problema voastra?..sunteti mai ,,cinstiti"..,,corecti"...,,imaculati'' voi?...SICTIR!..maimutoi pusi pe sfoara fmi ,udmr si altii..credeti ca voi si chiolhanurile voastre oribile sunt nestiute?sau voi aveti dreptul la orice..Intreb si eu...cine v-a dat acest drept?...aruncati cu piatra daca va stiti nepatati altfel sunteti niste ORDINARI...Le-ati dat voi bani? ..daca da spuneti-ne si noua..Dar voi aveti doar pt voi si primariile voastre..pt campanii...pt minoritati..sume dealtfel colosale..Numai pt popor nu aveti decat...,,criza"...,,austeritate"..,,legi asumate"..,,legi necesare"...Sa dea domnul sa aveti parte de ce oferiti voi acestui popor..NETREBNICILOR!
Nu amesteca adevaratul popor roman cu adunaturile -de o parte ,sau alta - de nesimtiti si derbedei ,tradatori nu numai de valori morale si etice ,ci de insasi fiintza propriului popor.Nu e motiv de felicitari si chermeze in aceste timpuri,cu atat mai putin ostentatia celor ce ar trebui sa intre in pamant de rusine ptr.ce au facut acesti 21 de ani este inca una din nerusinari ,apropos ,"poetul" M. Dinescu ,chiar atat de ieftin esti ???
Gusa pregateste un nou presedinte al Romaniei.
Acum ii construieste proptele si apoi ii raspandeste legenda de om din popor, potrivit pentru popor. E de bine, semi-analfabetii sunt cei mai buni si longevivi dictatori. Or, asta isi doresc uslasii actuali ca de aia tot striga "Dictatura! Dictatura!".
sa mori tu !..eu credeam ca face jocul vostru de fapt...cum a facut si cand era langa Geoana..
"Eu nu îmbătrânesc, sunt în rebranduire"
Jeana nu e moarta, Jeana se transforma. :)
"Eu nu îmbătrânesc, sunt în rebranduire"
inainte : marean gitano -un kkat psd-ist
dupa rebranduire:gitano marean -acelasi kkat psd-ist
dinescule ,baga dreaku limba-n gura , fuge frati-tu din tava si-o sa mancati p wula
Cine se aseamana s-aduna !
Numai puscariabili unul si unul , un tribunal serios ar putea aplica toate articolele din codul penal cu 10 % la suta din invitati .
Mare chef in stil tribal tigano-roman.
Si Dinescu asta din oropsitul care a fost al regimului comunist a ajuns sa le fie sluga la masa ? se vede ca nu-l deranjeaza compania stalinistilor. Si de cand e asa de faimos ca bucatar ? a facut o slanina afumata , a facut niste jumari si-o ciorba de fasole cu urzici pisate de caini si-a devenit mare etalon a bucatariei traditionale ?
sa fie de capul lor petrecerea lor de fomisti imbogatiti peste noapte .
In proces de "rebranduire", ... adica intr-un kkkat cu miros de trandafir.
din cate se vede ,deja magraonul de la 5 e seful pesedereului , cat de bolovani pot fi rumanii sa voteze partidul condus de tzigani ??
Uitati-va bine la poza aia cu cei trei cand va fi sa puneti stampila si ganditi-va: ii vreau pe astia in fruntea tarii?
Am aflat ca NATALIE PORTMAN este romanca.Eu ma intreb ce natie spurcata o fi acest vanghelie.O FI DE ACEEASI SORGINTE CU BERCEA INTERNATIONAL?
Natalie Portman este evreica nascuta la Ierusalim deci nu are treaba cu Rromania
Vanghelie si Bercea apartin etniei majoritare la sud de Carpati cea rrrrrromiiiiiii
Spre deosebire de romi, care vin din India, hungurii nici macar nu stiu de unde vin sau cine le sunt stramosii. Nici macar mongolii nu-i recunosc ca urmasi.
rromania tigania tiganii de la psd la chef
au avut manele? si Dinescu este tigan
La remarca despre Dinescu,nu am documente ca sa certific afirmatia ,dar "stilul" ,vocabularul si tupé-ul afisat din '89 pe ecran ,ma face sa ma intreb cum naiba adevaratii intelectuali l-au acceptat ca fiind "din breasla " ,mie ,mai mult de un jacardel badaran si nesimtit de mahala nu mi s-a parut niciodata ....
Ungurii cei mai fuduli prosti dintre toate triburile migratoare(nomade) expulzate din Asia.
Natie marsava va meritati soarta pe deplin.In '90 cand va spuneam alegeti un RATIU sau luptati pt. revenirea regelui erati in stare sa ma bateti(eu campion national la box).Am plecat din tara aceea frumoasa dar cu cei mai mizerabili homo sapiens de pe fata pamantului.LIBERTATE TRANSILVANIEI DE SUB JEGUL DAMBOVITEAN.
Stai dracului in Canada atunci, sa fii sclav la negrii si arabi! Nu avem nevoie de tradatori de tara ca tine!
ha ha tiganule te dai rroman? memito manelistule
tradatori de tara...... haha mania proletara a lui weceu tudor kgb-istu
Stau bine merci cu oameni decenti,nu amestecat cu jegurile pamantului.
E trist ca ai dreptate, Alex. N-am lipsit de la niciunul din meciurile lui Lucian, dar pe 19 Martie nu pot veni. Pacat, mi-ar fi facut placere sa te cunosc. Am fost inainte cu vreo 30 de zile de alegerile "libere" din 20 Mai 1990 la o intrunire de campanie a domnului Ratiu la etajul 1 al hotelului Intercontinental. Mai mult de jumatate din cei din sala erau "baieti cu ochi albastri" am recunoscut citiva vecini de cartier care aveau masini cu numar din 3 cifre. Mi-am dat seama ca acel domn adevarat n-are nici o sansa. Am plecat imediat dupa mineriada din Iunie !
Esti poate prea dur ,dar ai dreptate . Nu l-au vrut pe Ratiu ptr.ca TVR (arma miciliala a lui Iliescu si a FSN-ului) l-a prezentat intr-o lumina proasta .Dupa primii cca 3 ani TVR2 a facut o prezentare corecta ,in care s-a vazut ca Ratiu nu era un nimeni fripturist ce ar fi vrut sa faca avere prin politica ,nu avea nevoie ,era un "Mister",cu o avere indestulatoare . Era prea tarziu insa ,in mimtea prostimii a ramas ceea ce i s-a sugerat in '90.....
Soarta e pecetluita: daca dl. Iliescu bea din pai (vezi foto), si dl. M. Geoana pleaca la Istanbul, mai mult ca sigur ca se va face o rocada MARE. Hagi va fi înlocuit cu Geoana la Galata, si aia câstiga campionatul. Hagi revine în RO si preia sefia PSD, câstiga popularitatea si alegerile viitoare, îi forteaza pe-ai lui sa faca mai multa miscare. Asta da rebranduire. Atunci sa vezi ce silueta va avea dom' Marean ! Viitor de aur.