În toamna lui 2009, Traian Băsescu l-a muştruluit pe Emil Boc pentru faptul că, prin proiectul pe care executivul voia să-şi asume răspunderea, se atingea de drepturile foştilor gradaţi. La acel moment, problema era în mare măsură una electorală.
Şeful statului se temea că cei 140.000 de pensionari din armată, poliţie şi servicii speciale, plus familiile lor, se vor enerva şi vor vota cu Mircea Geoană. Discret, a început o campanie prin care li s-a explicat militarilor că, într-o formă sau alta, drepturile lor vor fi menţinute. Acum, deşi a câştigat alegerile şi este eliberat de presiunea electorală, Băsescu se răzbună pe duşmanii săi din magistratură şi legislativ şi îi protejează pe iubiţii săi securişti.
Sper că nimeni nu-şi face vreo iluzie: iniţiativa de a-i scoate pe militari şi poliţişti din malaxorul recalculării pensiilor nu-i aparţine nici ministrului muncii, Mihai Şeitan, şi nici celui care-şi spune „primulministru al României”. Doar şeful statului avea motivaţia şi puterea să intervină în favoarea acestor categorii profesionale, chiar cu riscul torpilării acordului cu FMI.
Eu înţeleg că Băsescu nu se poate desprinde de trecutul său ceauşist, care a culminat cu anii petrecuţi în misiune la Anvers - fie-i dosarul de negăsit! Pricep şi faptul că intelectualii care-l votează trebuiau consolaţi cu o formală de claraţie de condamnare a comunismului - fără niciun efect, dovadă fiind faptul că disidentul Vasile Paraschiv a pierdut, la Înalta Curte, procesul în care cerea despăgubiri statului român.
Dar oare acesta a fost mandatul pe care i l-au dat lui Băsescu cei peste cinci milioane de alegători care l-au votat la 6 decembrie? Să-şi bată joc de sistemul democratic şi să întărească securitatea şi armata? Corect ar fi ca toate pensiile speciale să fie recalculate. În cazul în care legea va fi adoptată în forma propusă acum de Ministerul Muncii, magistraţii şi toţi cei care acum au pensii speciale se vor adresa justiţiei invocând principiul discriminării, şi, foarte probabil, vor câştiga.
Dacă generalul Pleşiţă ar mai fi trăit, avea toate motivele să se bucure: un securist care a spionat, a torturat şi a ucis oameni nevi novaţi îşi va păstra pensia (65 de milioane de lei vechi primea Pleşiţă), în timp ce un parlamentar postdecembrist, ales în mod democratic, este supus oprobriului public şi obligat să renunţe la privilegii. Ce fel de regim este acesta în care instrumentele de represiune sunt protejate, iar justiţia şi parlamentul - fără de care nu poate exista o democraţie - sunt umilite?
CITIŢI ŞI:
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum