"Norma a fost făcută ca să-l avantajeze pe Marian Vanghelie, care în turul întâi al alegerilor prezidenţiale a ieşit pe locul trei. E de înţeles că, împreună cu liberalii, a ieşit pe locul întâi. Dacă se alegea un criteriu normal, cel politic, privind voturile obţinute de PSD, Vanghelie ar fi avut mai puţini delegaţi care să-l sprijine pe Geoană. Mi se pare grav că se eludează decizia Consiliului Naţional şi Statutul", a declarat Mitrea, citat de Mediafax.
În opinia sa, Geoană a cerut organizarea rapidă a Congresului pentru ca ceilalţi candidaţi să nu aibă timp să ia legătura în mod serios cu organizaţiile din ţară.
"În aceste condiţii, dacă nu se renunţă la aceste aranjamente evidente pe care le face Mircea Geoană, eu am să fac apel la boicotarea Congresului. Dacă nu renunţă la încercarea de a falsifica Congresul PSD, eu am să fac apel la boicotare, în sensul neparticipării la Congres", a declarat Mitrea.
Şi liderul Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, candidat la preşedinţia partidului vorbea ieri despre suspiciuni de fraudare a scrutinului intern, făcând trimitere la manevre care ar putea impune în fruntea PSD un om uşor de manipulat.
La Consiliul Naţional, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a criticat şi el politica de restaurant şi i-a avertizat pe social-democraţi asupra jocurilor de culise.
Marţi, 09 Februarie 2010. 0 vizualizări, 9 comentarii, 0 voturi
Miron Mitrea, gata să boicoteze Congresul PSD
Senatorul Miron Mitrea, candidat la şefia PSD, acuză tandemul Geoană-Vanghelie că pregăteşte fraudarea alegerilor interne. El precizează că, dacă cei doi nu renunţă la aranjamentele de culise, va face apel către social-democraţi să boicoteze Congresul din 20 februarie.
Protestul lui Mitrea porneşte de la discuţiile legate de numărul delegaţilor la congres. Senatorul social-democrat susţine că "gaşca" lui Geoană a eludat decizia Consiliului Naţional privind norma de reprezentare şi a stabilit propria normă, pe care a trimis-o deja în judeţe, pentru a fi aplicată la nivelul Conferinţelor Judeţene.
Avantaj Vanghelie
Potrivit acestuia, criteriul de bază al normei de reprezentare, stabilit de Geoană, se referă la performanţa filialelor PSD din turul doi al alegerilor prezidenţiale. Această decizie are ca scop avantajarea organizaţiei Bucureşti, condusă de Marian Vanghelie, susţinător al actualului preşedinte al PSD.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum