Circuitul calculatorului în natură
Îngrămădite în mai multe containere, stau linişte şi aşteaptă să le vină rândul la „stricat”. Speră într-o „reîncarnare”, poate într-un frigider, un cuptor cu microunde sau un monitor cu LED. Pe o bandă lungă, împărţită frăţeşte de şase muncitori, se selectează componentele unităţilor de PC. După ce este scoasă, carcasa de tablă se pune pe o bandă mai sus.
Apoi, fiecare componentă, de la placa de bază până la floppy sau sursă este pusă separat. Ceva mai pretenţiosă, tastatura se dezasamblează la un banc dotat cu şurubelniţe pneumatice. Doi dintre maeştrii reciclării au datoria să împartă, pe cât se poate, plasticul de şuruburi şi alte componente feroase. Apoi, toate componentele calculatoarelor ajung la „moară”.
O maşinărie uriaşă le toacă mărunt şi se ocupă de selecţie. Printr-un procedeu mecanic, care are rolul de a ridica plasticul la suprafaţă, metalul se separă şi ajunge exact ca o făină, într- un sac. Prin altă parte iese plasticul, fărămiţat şi pregătit să îmbrace, de exemplu, un monitor cu LED. Apoi, tot ce se reciclează pleacă, în camioane, spre fabrici. Zeci de frigidere stau înşirate ca la o expoziţie de mobilă.
Cam 7.000 se adună pe lună la reciclat. Bătrânele modele Fram sau Arctic, cu abţibilduri lipite pe ele şi vopseau scorojită au ieşit de multă vreme din priză şi se visează acum combine frigorifice. Primul la rând, pe bandă, intră unul tapetat cu fotografiile actorilor principali din serialul Beverely Hills. I se taie cablul şi după ce i se scoate freonul care se adună într-un recipient special, este desfăcut bucată cu bucată.
RECICLARE
Afacere cu electronicele „moarte”
- investiţia totală în echipamente şi teren a fost de 10 milioane de euro
- fabrica are o capacitate de 50.000 de tone pe an, cifră pe care a depăşit-o
- la unitatea din Buzău, cea mai mare din ţară, lucrează peste 170 de oameni
- poate asigura 70% din nevoia de reciclare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice existente în ţară
- produsele pentru reciclare se adună de la peste 150 de centre de colectare, acestea fiind în majoritate marile magazine de electronice şi electrocasnice
- grupul de firme din care face parte Green WEE mai are reprezentanţe în Ucraina, Serbia, Macedonia şi Grecia


Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum