Vineri, 21 Octombrie 2011. 6361 vizualizări, 131 comentarii, 3 voturi
Moartea lui Muammar Gaddafi reaprinde Orientul Mijlociu | VIDEO
Eliminarea de pe scena politică a fostului dictator de la Tripoli va da, cel mai probabil, un imbold revoltelor populare din lumea arabă, subliniază analiştii.
Colonelul libian Muammar Gaddafi a fost ucis, ieri, de forţele rebele, care au cucerit oraşul său natal, Sirt, ultimul bastion al trupelor fidele liderului de la Tripoli. Gaddafi a fost la putere patru decenii, în parte şi datorită manipulării triburilor din Libia, centre de putere într-o ţară conservatoare, foarte puţin populată, din deşert.
MULTIMEDIA
Istoricii spun că veteranul conducător a folosit privilegiile economice, mariajele de alianţă şi ameninţarea cu forţa pentru a construi relaţii cu cele 20 de triburi în care este împărţită populaţia de şase milioane de locuitori a Libiei. Propriul trib al lui Gaddafi, Al-Gaddadfa, este amplasat în jurul oraşului de pe coasta mediterană, Sirt.
Undă de şoc în regiune
Dispariţia lui Muammar Gaddafi va influenţa situaţia din regiune, în special din Yemen, consideră istoricul Vlad Nistor. El a declarat pentru EVZ că, deşi în Siria situaţia este mai complicată, ţine de un joc geopolitic mult mai larg, Siria fiind o ţară cu o importanţă mult mai mare decât cea a Yemenului sau a Libiei, "cu siguranţă, disparaţia lui Gaddafi nu le face bine nici celorlalţi dictatori".
Nistor crede că în Libia se va instala, într-o perioadă rezonabilă de timp, o formulă de guvernare care nu va mai fi una autoritară, dar nici una democratică de tip occidental, având în vedere că islamul are alte reguli şi alte criterii.
Fotografii impresionante
Anunţul capturării lui Gaddafi a fost făcut, iniţial, de Abdel Majid, unul din liderii Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), la scurt timp după ce rebelii au cucerit oraşul Sirt. Oficialul CNT preciza că Gaddafi a fost rănit la ambele picioare şi la cap şi că a fost transportat la spital cu o ambulanţă.
Cu o viteză uimitoare, în decurs de doar câteva ore, au apărut informaţii şi fotografii care îl arătau pe Gaddafi rănit, însângerat, pus la pământ de rebelii libieni.
Fostul dictator se ascundea într-un adăpost sub pământ, a dezvăluit şi Mohamed Leith, unul din co mandanţii rebelilor.
"Nu trageţi, nu trageţi", ar fi strigat Gaddafi la apariţia rebelilor. Leith a spus că l-a văzut pe Gaddafi cu propriii ochi şi a descris felul în care fostul dictator era îmbrăcat: un costum kaki şi un turban în jurul capului.
Reacţiile comunităţii internaţionale n-au întârziat să apară, la început precaute, apoi mai ferme.
Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi cel al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au salutat "sfârşitul unei ere de despotism şi represiune" în Libia.
"Decesul anunţat al lui Gaddafi marchează sfârşitul unei ere de despotism, în cursul căreia poporul libian a suferit prea mult timp", au spus cei doi oficiali.
Liderul rus, Dmitri Medvedev, a declarat că speră ca finalul "vânătorii" lui Gaddafi să aducă pacea şi un guvern democratic în Libia. Rusia, care avea contracte de miliarde de dolari cu Libia, în domeniul petrolier, al armamentului şi al construcţiilor, a recunoscut CNT abia la 1 septembrie.
"Războiul s-a terminat", a spus şi premierul italian, Silvio Berlusconi, după ce presa a anunţat moartea dictatorului. "Sic transit gloria mundi" (Aşa trece gloria lumii- n.r.), a comentat el, în latină, dispariţia fostului lider şi vechi aliat al său.
Casa Albă şi Departamentul american de Stat au fost mai reţinute şi au declarat că încearcă să confirme informaţiile dintr-o sursă independentă, chiar dacă anunţul fusese făcut şi de premierul interimar libian, Mahmoud Jibril.
PROFIL
"Câinele turbat" al lumii arabe
Născut într-o familie de beduini, Muammar Gaddafi a ajuns la putere în 1969, la doar 27 de ani, în urma unei lovituri de stat paşnice prin care regele Idris era înlăturat din fruntea statului african.
Imediat după ce a pus mâna pe frâiele puterii, Gaddafi a naţionalizat companiile petroliere şi i-a expulzat pe toţi militarii americani şi britanici din ţară.
Timp de 42 de ani, cât a rămas la conducerea Libiei, Gaddafi şi-a construit o imagine de lider exotic, prin discursul şi comportamentul imprevizibil, precum şi prin ţinuta sa excentrică, dar şi brutal, zdrobind orice încercare de răsturnare a regimului său.
Deşi a proclamat Libia drept o democraţie a maselor în 1977, în realitate toate deciziile şi resursele ţării rămâneau sub controlul său strict. Dezgheţul relaţiilor cu Occidentul de la sfârşitul anilor ’90 nu i-a ameliorat însă legătura cu poporul care îl contesta tot mai aprig.
Sfârşitul "câinelui turbat", aşa cum l-a numit fostul preşedinte american Ronald Reagan, avea să înceapă primăvara aceasta în Benghazi, oraşul din estul ţării care s-a răsculat adesea împotriva regimului său.
Citiţi şi:
- Cele mai controversate declarații făcute de Gaddafi | VIDEO
- Unul dintre fiii lui Gaddafi a fost găsit mort
- EXCLUSIV. Ceauşescu către Gaddafi: "Stimate prietene şi frate". VEZI corespondenţa dintre cei doi dictatori
ULTIMELE CLIPE DIN VIAŢA LUI GADDAFI:
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:











Spune-ţi părerea!
...stau si ma gandesc ca prostu´... de ce oare aceste super puteri care joaca rolulde \"militieni\" mondiali , nu incearca sa faca ordine in alte curti cu democratii care nu prea sant pe placul \"inaltilor curti mondiale\" , cum ar fi China sau Rusia ?
sant \"militienii\" obisnuiti sa se lupte numai cu adversari de categorii mult inferioare ...ce-ar fi sa intre in ring cu adversari de aceeasi categorie ?
ciorditori mondiali cu masti democratice...atat am avut de spus !
Mai sint citivia, destul de multi, care au ramas captivi in drog si sclavie si care vad conspiratii si alte chestii in spatele povestii asteia.
Intr-un fel fiecare are un interes.
Ce a oprit ROmania sa devina o tara cu legi si drepturi care sa fie respectata?
Nimic.
Cum a ajuns o adunatura infecta de nepoti,amante si cumetri fara nici o lege, cu minciuni si dezinformari la tot pasul?
Simplu.
Alegerea e a fiecaruia.
Asta ati ales, asta traiti.
Poate libienii se vor scufunda si ei in coruptie, poate insa ca nu.
Depinde de ei.
Nu a conspirat nimeni impotriva Romaniei dupa 1989.
Romanii si-au facut soarta cu mina lor.
Degeaba dati vina pe conspiratii.
Sint vinovati austriecii ca au facut profit cu petrolul pe care l-ati avut si numai in pierdere il exploatati?
Cum explicati asta?
Esti tot timpul in pierdere...vinzi...si deodata cumparatorul e pe super-profit.
Cred ca e foarte limpede unde e problema.
Citat din ,,Protocoalele de la Toronto,,
4} Pe un alt plan , vom stabili \"Liberul Schimb Internatioanl \" ca pe o prioritate absoluta pentru supravietuirea natiunilor-state. Aceasta noua conceptie econimica ne va ajuta sa acceleram declinul \"nationalistilor\" din toate natiunile; sa-i izolam in factiuni diverse si, la momentul dorit sa-i instigam cu salbaticie unii impotriva celorlalti , in razboaie intestine caree vor finaliza ruinarea acestor natiuni.
5} Agentii nostri infiltrati deja in Ministerele de Afaceri Interguvernamentale si de Emigrari ale natiunilor -state sa procedeze la modificarea in profunzime a legilor acestor ministere . Prin campanii de presa bine orchestrate asupra opiniei publice din natiunile -state vizate, vom provoca in acestea un aflux important de refugiati care va avea efectul de a destabiliza economia interna si a amplifica tensiunile rasiale din interiorul teritoriului. Vom avea grija sa facem astfel incat organizatiile extremiste straine sa faca parte din aceste torente de emigranti ;ceea ce ne va facilita destabilizarea politica, economica si sociala a natiunilor luate in colimator.
6} Acest \"liber schimb\" ne va ajuta sa semanam discordia in interiorul natiunilor-state , prin escaladarea somajului asociat cu restructurarile multinationalelor noastre.
7} Vom transfera incet dar sigur multinationalele noastre in tari noi, cucerite de ideea de \"economia de piata \", ca tarile din Estul Europei , Rusia si China, de exemplu. Pentru moment nu ne va interesa daca populatia lor reprezinta sau nu un vast rezervor de noi consumatori. Ceea ce ne intereseaza este sa avem acces , in primul rand la o Mana de Lucru Sclavagista -ieftina si nesindicalizata -pe care ne-o ofera aceste tari si cele din Lumea a Treia . De altfel , guvernele lor nu au fost instalate chiar de noi insine? Nu fac apel la ajutorul extern si la imprumuturile de la \"Fondul Monetar International\" si de la \"Banca Mondiala\" , care ne apartin noua ?
8} Aceste transferuri ne ofera mai multe avantaje .Contribuie la mentinerea acestor noi populatii in iluzia unei \"eliberari economice\" si a unei\"libertati politice\", cand in realitate le vom domina noi insine , prin pofta de castig si adancirea in datorii pe care nu le vor putea achita niciodata . In ceea ce priveste populatiile occidentale , ele vor fi mentinute in visul \"bunastarii economice \", caci produsele importate din aceste tari nu vor suferi nici o marire a preturilor . Dimpotriva , fara ca ele sa-si dea seama de al inceput , din ce in ce mai multe industrii vor fi obligate sa-si inchida portile , din cauza transferurilor pe care noi le vom fi efectuat in afara tarilor occidentale . Aceste inchideri vor duce la escaladarea somajului si vor provoca pierderi importante de venituri pentru natiunile-state.
9} In acest fel, vom pune pe picioare o \"Economie Globala \" la scara mondiala , care va scapa total de sub controlul natiunilor -state .Aceasta noua economie va fi mai presus de toate; nici o presiune politica sau sindicala nu va avea vreo putere asupra ei . Isi va dicta propriile \"politici mondiale \" si va obliga initierea unei reorganizari politice , dar in conformitate cu prioritatile noastre la scara mondiala.
10} Prin aceasta \"economie independenta \" neavand alte legi decat legile noastre , vom stabili o \"cultura a masei mondiale\". Prin controlul international asupra televiziunii si a mass-media in general , vom institui o \"noua cultura\", insa nivelata, uniforma pentru toti , fara a ne scapa niciuna dintre \"creatiile\" viitoare. Artistii viitorului vor fi plamaditi dupa chipul si asemanarea noastra , altminteri nu vor putea sa supravietuiasca . Prin urmare , se va fi terminat cu vremurile in care \"creatiile culturale independente \" puneau permanent in pericol proiectele noastre mondialiste , asa cum s-a intamplat de atatea ori in trecut.
11} Prin intermediul aceleiasi economii, ne va fi astfel posibil sa ne folosim de fortele militare ale natiunilor-state _cum ar fi acelea a Statelor Unite_ in scopuri umanitare. In realitate aceste \"Forte\" ne vor servi spre a supune vointei noastre tarile recalcitrante. Astfel , tarile din Lumea a Treia si altele asemenea lor nu vor putea fi in masura sa scape vointei noastre de a ne servi de populatia lor ca de o mana de lucru in sclavie.
12} Pentru a controla piata mondiala , va trebui sa deturnam productivitatea de la principalul sau scop-Eliberarea omului de duritatea Muncii. O vom orienta spre a o intoarce impotriva omului , aservindu-l pe acesta din urma sistemului nostru economic, astfel nu va mai avea incotro decat sa devina sclavul nostru, sau chair un viitor delicvent.
13} toate aceste transferuri ale Multinationalelor noastre in starinatate si reorganizarea mondiala a economiei vor avea scopul , printre altele, sa escaladeze somajul in tarile occidentale . Aceasta situatie va fi cu atat mai realizabila , cu cat , din start , vom fi privilegiat importurile masive de produse de baza in interiorul natiunilor-state si ,din aceeasi lovitura , vom fi supraincarat aceste state prin folosirea exagerat de servicii pe care nu le vor putea plati.Aceste conditii extreme vor inmulti la nivel de milioane masele de persoane asistate social de tot felul , ale analfabetilor si ale celor fara adapost.
14} Prin pierderea a milioane de locuri de munca in sectorul primar , si chiar prin evaziuni fiscale deghizate in capitaluri externe in afara natiunilor-state , ne va fi astfel posibil sa punem in pericol de moarte armonia sociala , prin spectrul razboului civil.
15} Aceste manipulari internationale de guverne si populatii ale natiunilor-state ne vor furniza pretextul de a ne utiliza F.M.I-ul pentru a determina guvernele occidentale sa puna in aplicare \"bugete de austeritate \" , sub camuflajul reducerii iluzorii a \"datoriei nationale\", al conservarii ipotetice a \"cotei de credit international\" si al imposibilei conservari a \"linistii sociale\".
16} Prin aceste masuri \"bugetare de urgenta\" vom fractura astfel finantarea Natiunilor-State toate \"megaproiectele\"lor care reprezinta o amenintare directa la adresa controlului nostru mondial asupra economiei
Citat din ,,Protocoalele Inteleptilor Sionului,,
Când am introdus în organismul Statului otrava liberalismului, toata constructia sa politica sa schimbat;
Statele au cazut bolnave de o boala mortala: descompunerea sângelui lor vital si nu ne mai ramâne acum decât sa asteptam sfârsitul agoniei lor. Din liberalism sau nascut guvernele constitutionale care au înlocuit,
pe seama credulitatii crestinilor, autocratia salvatoare cu Constitutia care, dupa cum stiti, nu este altceva decât o scoala de discordii, de neîntelegeri, de discutii, de deosebiri de vederi si de framântari sterpe ale partidelor. Întrun cuvânt aceasta este scoala a tot ce face ca un Stat sa îsi piarda individualitatea si personalitatea.
Atât tribuna cât si presa a condamnat pe conducatori la inactivitate si la slabiciune. Ea a facut astfel din ei niste elemente putin necesare, nefolositoare. Prin aceasta se explica usurinta cu care se va realiza rasturnarea lor. Epoca republicana a devenit atunci posibila, fiindca am înlocuit pe guvernator cu o caricatura a guvernului, cu un presedinte luat din multime, din mijlocul creaturilor noastre, al sclavilor nostri. Aici se afla fundamentul minei sapate de catre noi sub poporul crestinilor, sau mai bine zis sub popoarele crestinilor.
Întrun viitor apropiat vom întemeia în acelasi mod responsabilitatea presedintilor de republica.
Atunci vom putea introduce fara teama anumite schimbari ce ne vor fi favorabile noua, de care nu va raspunde decât aceasta creatura a noastra care va fi o marioneta. Ce ne pasa noua daca rândurile celor ce alearga dupa putere vor deveni mai rare sau daca se vor produce, în lipsa de presedinti, încurcaturi capabile de a dezorganiza în întregime tara?
PENTRU A AJUNGE LA ACEST REZULTAT, CARE NE AVANTAJEAZA, VOM UNELTI SI MANEVRA ALEGEREA DE PRESEDINTI CARE AU IN TRECUTUL LOR O PATA ASCUNSA.Teama de o asemenea descoperire, dorinta proprie fiecarui om odata ajuns la putere de asi mentine privilegiile,
foloasele si onorurile legate de noua sa conditie, vor face din acestia servitorii credinciosi ai poruncilor noastre. Camera deputatilor va acoperi,
va apara, va alege presedinti, dar noi îi vom retrage dreptul de a propune legi sau de a le schimba.
Acest drept va fi dat în realitate numai presedintelui responsabil, care va fi o jucarie în mâinile noastre.
MAI LIVIUT, ORICE OM NORMAL STIE CA \"PROTOCOALELE INTELEPTILOR SIONULUI\" E UN FALS - DESTUL DE ABIL, E DREPT, REALIZAT IN PRIMII ANI AI SECOLULUI XX DE OHRANA (POLITIA SECRETA TZARISTA)! Si nici Protocoalele din Toronto nu prea sunt o chestie serioasa.
GAME OVER!
Insert coin to continue
romanii ( prea multi ,din pacate) iubesc dictatorii. mai, nu mai ii plangeti de mila,mai bine ii plangeti pe cei morti in revolutia lor ,ucisi din ordinele lui Qadaffi si fii lui. Si cum se zice in RO: Qadaful si-a trait viatza si-a mancat dulceatza! 42 de ani la putere????? MORE THAN ENOUGH !
Romanul e obisnuit cu 47 ani ai lui Stefan cel Mare si 48 ai lui Carol. Cu toate astea il plang si pe Mihai Viteazu, 2 ani, precum si Ceausescu, 25.
pentru ai caracteriza pe romani cu adevarat , ar trebui sa ai si ceva in dovleacul care-ti locuieste pe umeri ...dar in interiorul bostanului tau , nu este loc decat de cativa stropi de zeama de varza , punct ....
CINE SPUNE CE SE VA INTAMPLA CU MINUNATELE SOSELE DIN TOATA LIBIA, CU CERCURILE URIASE DE VERDEATA DIN SAHARA LIBIANA ,CU ZACAMINTELE DIN BAZINUL MURZUK,DIN PERIMETRUL NC-115 AL ROMPETROLULUI. OARE NU VOR PROFITA DE ELE TOTAL SI ELF.BUCURIA LIBERTATII VA FI PLATITA SCUMP DE POPORUL LIBIAN PE CARE-L VOR SUBJUGA ALTI TIRANI MAI RAFINATI SI MAI CRUZI.
NOI II ACUZAM PE \"EMANATII\" NOSTRI CA L-AU LICHIDAT PREA REPEDE PE PINGELICA, DUPA UN PROCES MULT PREA 'EXPEDITIV\"! LIBIENII NU S-AU MAI OBOSIT SA FACA UN PROCES PENTRU A SCAPA DE DICTATORUL LOR; L-AU IMPUSCAT DIRECT (SI \"IN DIRECT\")! ORICUM, SI-A MERITAT SOARTA, DESI PUTEA FI ELIMINAT CEVA MAI \"DEMOCRATIC\"
...tu chiar crezi , ca aia care i-au tras-o in capatana au fost libieni ? daca te uiti mai atent pe seid .urile de specialitate , ai sa remarci ca \"insugentii\" nu vorbesc DECAT engleza ...
Or sa vada ei cand vor avea contuare in perete si vor plati apa si telefonul
Cand vad libienii dansand de bucurie pe tancuri, si facand gestul libertatii ma gandesc la un singur lucru: la noi , acum 20 de ani, exultand de fericire ca am scapat de dictator.Nu le doresc sa se aleaga praful de tara lor, asa cum s-a intamplat la noi.Dar cine poate sa creada ca totul a pornit de la nemultumirile libienilor?
Ati uitat ca perfidul Albion a trimis trupe cu mult inainte de a incepe luptele?
Cine era eroul de la Cirenaica?Sarko, ce-si mai freca mainile de multumire ca tricolorul francez flutura la Bengasir!!!
Motivul real al acestei actiuni numita revolutie?Zeul petrolului.
Liberte, egalite, bombarde!
S-a ales praful de vestigiile comuniste dupa 1989, in rest nu pedepsirea lui Ceusescu, meritata de altfel, a dus la fraude uriase ci vidul de putere si criza economica in care ne aruncase \"genialul conducator\".
despre ce fraude vorbesti cir??? despre ce criza economica? un stat care-si plateset datoriile nu este nici in criza, nu face nici fraude. aaa...ca noi eram cam la regim? asa este. insa, cand ma uit la vecinii mei cum tin caldura inchisa, pt ca nu au bani de ea, ma intreb care regim era mai sever.
Chiar ma nene, e mai bine sa ai bani si sa n-ai ce cumpara cu ei, caldura, curent, mancare, adica nevoile de zi cu zi, sau sa ai de toate si sa cumperi exact de cati bani ai? Cum e mai bine?
YULIANA, DRAGA MEA, NU S-A ALES NICIUN \"PRAF\" DE ROMANIA; TREBUIE SA FII TOTAL IDIOT SA REGRETI EPOCA DICTATURII SI SA PRETINZI CA ATUNCI TRAIAI BINE.
Tataie, ai inteles gresit!!Doamne fereste, in nici un caz nu regret vremurile alea!Totusi, puteai sa citesti de mai multe ori, daca nu intelegi, nu mai face speculatii prostesti!!
Yuliana, eu am pornit de la afirmatia dumitale ca \"praful s-a ales de Romania\" (in raport cu ce moment : nu cu epoca ceausista?). Si, repet, nu s-a ales niciun praf; eu traiesc de 5 ori mai bine ca atunci, circul in strainatate, etc. si, dupa ce va trece criza mondiala (adica prin 2015) Romania va inflori, caci dispune de resurse cum putine tari din Europa au. Acum e un moment mai greu - dar nu numai pentru Romania.
Toate aceste dansuri macabre de autoritate si ceilalti filosofi francezi in jurul unui corp sanglant.Sunt unii care denuntza maltratarea unui animal si se bucura de imaginile revoltante de corpul unui om batran.Aceasta este lumea de maine,nici lege,nici principii,nici umanitate,nici dumnezeu.
In lumea araba si musulmana exista numai regate sau dictaturi militare ! E clar ca ei vad altfel Democratia si Libertatea decat europenii sau nord-americanii .
Nu poti sa judeci comportamentul politic al unui monarh sau dictator militar arab sau islamic dupa modelele occidentale. De aici apar o serie de aprecieri daca \" Un regim este democratic sau este totalitar\" !
Care este \"balanta \" corecta ? Greu de spus !
Gaddafi trebuia sa lase Puterea in Libia , dupa parerea mea si a regulilor democratice europene , inca de acum 20 de ani , sa se retraga intr-un loc linistit si sa-si duca viata in tihna. N-a facut acest lucru si s-a incapatanat sa faca bine Libiei si libienilor cu forta. Din cate am citit in mass media nu accepta sa fie contrazis si ii elimina rapid pe cei care aveau alte pareri decat ale sale .
Insa Gaddafi a avut un mare merit : a tinut in frau o mare masa de oameni nelinistiti si dornici sa calatoreasca prin Europa Occidentala.
Acum , cand Gaddafi nu se mai poate opune , sute de mii de emigranti africani debarca pe coastele Italiei sau Frantei , alte mii sunt in tranzit prin Europa de Est , inclusiv Romania.
E mai bine , e mai rau ? Greu de zis acum !
Un singur lucru eu pot sa-l prevad : Nu cred ca se va asterne pacea in Libia , razbunarile si luptele intre clanuri tribale vor lua o amploare fara precedent . Si nu va mai fi nici un lider autoritar , monarh sau dictator militar , care sa-i opreasca !
A FOST UN SOLDAT LA LIBIEI ! ONORATI-L !
A FOST UN SOLDAT LA LIBIEI ! ONORATI-L !
A FOST UN SOLDAT LA LIBIEI ! ONORATI-L !
A FOST UN SOLDAT LA LIBIEI ! ONORATI-L !
A FOST UN SOLDAT LA LIBIEI ! ONORATI-L !
FREE LIBIA !
FREE LIBIA !
FREE LIBIA !
FREE LIBIA !
SARKOZY UNGUR HORTIST !
SARKOZY UNGUR HORTIST !
SARKOZY UNGUR HORTIST !
SARKOZY UNGUR HORTIST !
Pai l-am onorat cu un glont in cap.
Sper ca-ti dai seama ca i-am facut un favor.
Doar nu doreai sa fie tirit si linsat in piata publica.
In rest: ia-ti pastilele si mergi la PRM sa te calmezi.
A FOST UN SOLDAT LA LIBIEI ! ONORATI-L !
AL Libiei, analfabetule! Si nu a fost niciun soldat; a fost un tiran.
Citesc comentariile si nu-mi vine a crede cita lume plinge dupa el. Fratilor, treaba e asa: doriti sa va folositi masinile, Gadaffi trebuie eliminat. Pin ala urma ce pirdeti sau cistigati? Libertate? totul e Matrix. Macar avem petrol al un pret rezonabil. Cu nebunul si cu probleme in lumea araba veti folosi masinile odata pe luna, joia!
Da, dar asa se va ajuge degraba la un nou
Razboi Mondial.
Asta vrei, prietene ?
Iubesti moartea si distrugerea care ti-o aduce
degraba liderii nostri occidentali ?
bagati coca cola sa mai stingeti minciunile, Libia la populatia ei minuscula fatza de teritoriu si resurse isi platea populatia regeste aveau autostrazi mall-uri fabrici rafinari traiau mai bine ca in west
A FOST UN SOLDAT LA LIBIEI ! ONORATI-L !
A FOST UN SOLDAT LA LIBIEI ! ONORATI-L !
A FOST UN SOLDAT LA LIBIEI ! ONORATI-L !
AL Libiei, analfabetule! Si nu a fost niciun soldat; a fost un tiran.
E ciudat ca nimeni nu sesizeaza ca DEMOCRATIA in lumea araba este o bresa prin care intra in forta radicalismul islamist. Dictatorii arabi au fost foarte porniti impotriva radicalismului islamist ( Gadafi a ordonat emiterea unui mandat de arestare impotriva lui Osama ben laden :Sadam Husein nu ii agreea nici el pe islamistii radicali,el fiind ..socialist -Partidul Bass Arab SOCIALIST. Practic dictatorilor arabi nu le prea placea concurenta...religioasa.
Eu cred ca acum in curind TOATA lumea araba va intra sub influenta fortelor radicale islamice ( n-as vrea sa fiu in pielea evreilor)
democratia este cea mai buna organizare umana !!!
ca este imperfecta este datorita faptului ca indivizii care compun acesta societate, acea tara, sunt imperfecti.
Faptul ca unii dictatori arabi urasc alti islamisti este pentru ca si unii si altii sunt EXTREMISTI !
Si sa nu le fure \"cota de piata\".
Se stia foarte bine ca Hitler ii placea Marea Britanie si ura de moarte pe Stalin.
Si Stalin deasemenea avea o ura foarte mare impotriva lui Hitler.
Cu toate zambetele si vizitele reciproce (vezi vizetele SS la lagarele create de KGB in Siberia, si crearea celor naziste la intorcerea SS in Germania !) ei erau pe acelasi palier - EXTREMISMUL !!!
Chiar daca extremismul de drepta si cel de stanga par distante de fapt nu este asa pentru ca un eshicher politic nu este O DREAPTA, UN SEGMENT ci este UN CERC !!
Iar extremismul de stanga si extermismul de dreapta se unesc si se intrepatrund in josul cercului.
Semnarea lui Hitler si Stalin pentru impartirea Europei (si apoi razboiul dintre cele doua) a fost doar \"fereste-ma de prieteni ca de dusmani ma feresc singur\" si \"tine-ti dusmanul aproape\".
Putem avea exemple de patrundere in forta a radicalismului islamist? In state arabe cu DEMOCRATIE. Pe langa Irak. Oare Afganistan, Tunisia si Egipt cumva? Alte dictaturi nu au mai cazut deocamdata. Poate ca nu mai sunt! In Libia acum la inceput e mai mult povestea cu drobul de sare, iar Saleh in Yemen, fiindca omoara la ei si il sprijina americanii, poate ca e bine sa-si prelungeasca cei 32 de ani la putere? Interesant.
Da, sigur-Algeria cu ani in urma, cand niste domni nefrecventabili, numiti mai sus, au castigat covarsitor alegerile, in mod democratic-atentie, parca de vreo doua ori la rand (prima oara le-au anulat sperand ca se schimba ceva) a intervenit armata si vreo zece ani au lasat-o mai la pastrare cu modelul vestic cu alegeri si d-astea. Si ghici ce, nu i-a mai criticat nimeni in vest pentru chestia asta . Alt exemplu, din trecut-Turcia, cam aceeasi poveste.
@Moartea lui Muammar Gaddafi reaprinde Orientul Mijlociu
Stimata Doamna (Duduie, Fatuca, etc) Simona Maties,
Ce-are a face revolutia cu tarile araba? Nu mentionati decat Yemenul, dar acolo-i alta treba, neavand resurse insemnate de petrol. Este interesanta doar din perspectiva vecinatatii cu Arabia Saudita si Omanul. Da, acolo ar putea fi probleme ca titei este din belsug si toata lumea are interes sa fie \"liniste\" in zona. In rest Yemenul (ca si Siria) sunt neinteresante dpdv al resurselor naturale. Siria ramane o nuca fierbinte datorita pozitiei in zona. In rest o mica \"gargara\" despre cum va schimba din temelii viata prin regiune.
PS... Multe in Libya nu se vor schimba. Chiar credeti ca se vor apuca libienii sa munceasca? Titei au, ceva gaze sunt...asa ca la munca baieti! Partea nasoala este ca acum sunt multe arme \"in libertate\" (ceea ce pe vremea lui Ghadafi nu prea vedeai). In rest.....numai de bine si \"maculatura usoara\"!
²
Kadafi a fost omorit dupa 4 ore, ... 4 ore dupa ce a fost arestat !
a precizat un reporter libian al postului de TV. France 24 .
Asa a fost Ordinul celor de mai sus ?
Occidentul nu avea nici un interes ca Kadafi sa fie judecat si sa
dezvaluie informatii constrangetoare despre legaturile lui cu liderii occidentali.
maine democratii semneaza cu bechtel o autostrada si cesioneaza petrolul.
punem pariu?
li se \"rupea\" asa ziselor \"democratii\" de poporul Libian ( vedeti ce se intampla acum , dar mai ales ce va urma ) si asa PENULTIMA tara care I-SI CONTROLA RESURSELE a cazut . deja acestea sunt promise . urmeaza iran .
Priviti clipul cu ultimele lui momente si veti vedea ce a adus in loc acest pitic razboinic numit Sarkozi .....dupe cum vedeti in regiunea tuturor revolutiilor arabe nu auziti libertate sau altceva ci Alahu Akbar ......asa ca francezi fiti pregatiti ca franta va face parte sigur din noul califat islamic..........
Exact.
Cine seamana vint va fi nevoit sa culeaga furtuna.
Am auzit povestea asta de la colegul meu care a lucrat in Libia anii '70.
Cica Ghadaffi a avut de-a face cu un grup de teroristi care s-au refugiat intr-un bloc cu 10 etaje si i-au luat pe toti ostateci.
Armata a inconjurat zona ( exact ca armata orasul Timisoara) apoi a adus tunurile si a daramat blocul cu tot cu locatari.
Nici o stire nu a transpirat in presa, numai cei care au fost acolo au stiut.
Numai atat? Maruntis! Cu cativa ani in urma a izbucnit o revolta la Kufra (e la 1000km sud de Benghazi). Criminalii din securitatea lui Brother Leader, King of Kings of Africa, au inconjurat orasul si au tras in tot ce misca, barbati, femei, copii. Dragostea gaddafista pentru libienii cartitori se manifesta intr-un singur fel, mortal. Una din nenumaratele idiotenii din Cartea Verde, imbecila opera gaddafa care trebuia stiuta si pretuita mai abitir decat Coranul, decreta ca orice libian care numai gandea impotriva statului lui Gaddafi, era pasibil de condamnare la moarte. Ce crima mai mare decat protestul populatiei unui oras intreg? Exact soarta asta urma sa o aiba Benghazi in martie anul asta. Diferenta urma sa fie data de numarul mortilor, Kufra fiind un oras prafuit si neinsemant in oaza cu acelasi nume, in comparatie cu Benghazi.
Un ucigas dement pe langa care Ceausescu a fost mic copil. S-au indurat ai lui de monstru si i-au dat ERASED de pe fata pamantului.
bagati coca cola sa mai stingeti minciunile, Libia la populatia ei minuscula fatza de teritoriu si resurse isi platea populatia regeste aveau autostrazi mall-uri fabrici rafinari traiau mai bine ca in west
Aveau Aligatoare, de toate pentru cei alesi. Si cai ferate, nu? Au si multe fantani de petrol, parca asa le stii. Te lasasem in pace cu astea! Dar tu nu si nu, insisti! Mall-uri - evident! In toata Libia una bucata. Fireste in Tripoli, nu departe de fortareata stii tu cui. Aia facuta cu entuziasm una cu pamantul! Rafinari? Da, rafinarii, cateva, ca sunt sub 50. Platea regeste? Da, o treime someri. Restul boborului 250 dolari pe luna. In medie. Casta gaddafista? Pai unii de la 2000 in sus. Dolari fireste, nu dinari! Autostrazi? Sa zicem oarecum da, cateva sute de km, sa nu exageram. Ca sa miste rapid tehnica grea pe doua fire de circulatie si sens. Tehnica militara si pasnica. S-a vazut cand sa dea buluc in Benghazi! Traiau mai bine ca in west? Numai in vis. Si nu-ti raspunde Radio Erevan! In zece ani insa da, vor trai cam ca in Emirate. Predictia mea. Coca cola mai greu, mult mai greu. Pepsi! Ca nu s-au inteles doi din frati care sa aiba intaietate. Daca ma intelegi care frati? Tu chiar nu pricepi s-o lasi balta? Macane postacule. Rau! Si oricum e gata. The End! Free Libya!
Cumetre, cu teroristii nu se negociaza!!! Adu-ti amine cum au procedat rusii cu teroristii la teatrul \"Dubrovka\" in 22octombrie 2002... Repet: nu se negociaza, restul sunt \"victime colaterale\", pa!
Absolut de acord! Nu se negociaza! Dovada ca dupa 42 de ani libienii nu au mai negociat cu teoristii gaddafisti. I-au ras pana la unul! Si mai sunt cativa care asteapta judecata. Or sa aiba poate parte de blandul cod penal. Al lor, codul penal uman si gaddafist! Pa si tie!
Se reaprinde Orientul Mijlociu tocmai in tzarile \"explozive\"
din cauza Petrolului !!!
Au fost \"liberate\" de \"democratiile\" masonice occidentale
in drumul lor \"luminos\" spre o Noua Ordine Mondiala.
PS.
Kadhafi ~ Victima Perfecta del Anticristo perfidio e diabolico
Nicoditza Scarkozky !
Olé !
²
>
... titreaza O GLOBO do Brasil.
adica evita judecata care ar putea sa constranga
Occidentul.
Morte de Kadafi evita julgamento que poderia constranger o Ocidente...
....adica evita judecata care ar putea sa constranga
Occidentul.
ADEVARUL VERDE IN FATA, pe care il gasiti cu orice motor de cautare e singurul portal care va prezinta zilnic lumea suburbana a Romaniei (crime, droguri, prostitutie, coruptie) insotite de cele mai tari si explicite imagini!
Irakienii sint democrati in comparatie cu libienii , macar i-au facut proces lui Saddam , pe cind libienii l-au impuscat pe Gaddafi ca pe un ciine
Foarte ciudat cum stirile privind moartea lui Gaddafi se shimba de la o ora la alta... Faptul ca desi de mai bine de o luna se stia clar ca nu mai are sanse sa recastige Libia, iar el a ales sa se intoarca in orasul natal si sa lupte cand putea (cel putin incerca) sa fuga intr-o tara vecina (cum a facut mare parte din familia lui bunaoara) arata clar ca nu era un las. Si un lucru il stia sigur: daca va fi prins viu va fi umilit, torturat si in final executat. Asa ca probabil fie a murit impuscat, in timp ce lupta cu arma-n mana, fie s-a sinucis ca sa nu fie capturat. In poza 3 se vede sestul de clar rana de intrare a glontului la tampla stanga (daca era cumva stangaci asta e dovada clara ca s-a sinucis). Mai mult, cel mai probabil glontul care l-a ucis a fost un glonte de pistol, pentru ca la un glonte de calibru mai mare i-ar fi explodat capul. Asa-zisul clip de la capturarea lui, poate fi o inscenare facuta ulterior pentru a-l discredita si mai mult. De ce sa fie discreditat? Pai daca se afla ca a murit eroic cu arma-n mana, in mod sigur va ajunge sa fie idoltrizat si respectat si mai mult.
O fi fost Gaddafi un ticlos, dar pe vremea lui libienii au trait mult mai bine decati ceilalti de prin regiune, viata ieftina, invatamant bun, stabilitate. Au fost si lipsuri, de exemplu libertatea limitata, dar asta este fireasca tuturor tarilor islamice. Acum, ajunsi colonie ovreiasca, vor boci amarnic, se vor sfasia intre ei, sunt o sumedenie de triburi ! Poate vor exporta si ceva terorism, cine stie? Oricum, va fi mai rau ca in Irak.
Gaddafi a trait ca o vulpe si a murit ca un erou .
au trait mai bine pentru ca aveau petrol mai mult ca vecinii !!
si? ce a facut cu acel petrol ?
cu acea avere?
s-a risipit !
O societate dezvoltata pe dezvoltarea indivizilor, este una puternica. Pe educatie, pe cultura.
Pe consum este sus o tara doar o perioada (de indatorare, sau risipa) si atat !
Vand casa plus teren 1300 mp iesire la drum judetean in localitatea Hotarele, jud Giurgiu, distanta 35 km de Bucuresti 18.000 euro.
Telefon 0724.005.826
Nu va trece mult timp si, sigur si singur, poporul \"revolutionar\" libian, isi va da seama ce inseamna democratia. Cel mai bine pot invata de la egipteni unde armata le-a aratat pe viu, cum se spune, ce este cu adevarat o dictatura. Dar chiar si noi dupa peste doua decenii de libertate le putem comunica marile binefaceri ale libertatii. Acum va incepe lupta dintre aliatii care au dus la \"eliberarea\" Libiei, pentru reconstructia si petrolul acestei noi colonii. PS Pe timpul capturarii si uciderii liderului libian, \"revolutionarii\" strigau \"Allah Akbar\"(Dumnezeu e Mare). Este atat de mare si are atatea griji, incat ii cam va uita si ei tot pe mana occidentalilor eliberatori vor ramane.
Bine ca l-au gajbit si pe asta chiar mai rapid ca pe Saddam. Bashar si Ahmedinedjad sunt sie ei mai mult sau mai putin aproape de ghena de gunoi in care-si vor sfaris zilele.
In principiu e bine ca vestul a ajuns suficient de intelep ca sa-i beleasca sau ca macar sa puna umarul la terminarea unor astfel de gunoaie. Astfel viitoarea generatie de tirani arabi care se va ridica falnica in urma \"primaverii arabe\" va sti precis pana unde isi poate intinde ghearele fara a-si aprge botu'. Ei stiu ca vor putea in continuare sa-si calce in picioare si sa-si reguleze propriile popare dupa cum au chef. Cu conditia sa o faca in mod discret.
Vor stii insa la fel de bine sa evite acrobatiile si caraghioslacurile lu alde Saddam, Ahmedinedjad, Gaddafi si Assad. Vor sti ca daca, calca pe bec nu scapa. Pana acum popoarele arabe (de exemplu cele din Egipt sau Siria) plateau cu varf si indesat pentru toate \"eroismele\" leader-ilor lor cu creierasii grav zdruncinati. Daca acesti conducatori providentiali vor vedea ca insasi pielea lor e la bataie atunci vor deveni mult mai calmi in relatiile externe (fiecare dintre ei s-a dovedit a fi pana acum un las ridicol). Iar asta e cea mai buna varianta pentru toata lumea...
Dar de ce a fost las Gaddafi ? Ca a ramas sa lupte cum a putut in loc sa fuga in exil ?
....JosefSvejk,...nu ti se pare ca Assad nu cu mult timp in urma era invitatul de onoare al \"pretinului Basescu\" si luau masa impreuna cu sotiile ca baietii \"la camasa\" intr-o carciumioara unde la canta \"cu cetera\" un colorat ???...atunci parca negociau predarea lui Haissam, nu ???...praful s-a ales, si sigur ca presedintelu viseaza urat, daca are cumva constiinta !!!
DUMNEZEUL LUI SA-L ODIHNEASCA,SI-A APARAT TZARA CU PRETUL VIETZII!!! CHIORUL SI MAIDANEZII LUI FAC LA FEL.....HUOOOOOOOOOOOOO!!! ROMANIA MEA N-ARE NICI O VINA,TREBUIE SA VA SUPORTE,NESIMTZITZILOR
Nu te-ai saturat sa fii prostul satului?
PROSTUL SATULUI? CRED CA ESTI PREA DELICAT CU BABA NOVAC
Bine cel putin ca astia l-au macelarit mai rau decit am facut-o noi cu nea nicu, asa ca nu mai sintem pe ultimul loc la ucis \"dictatoru\", mincaaa-ti-ash.
Nu stiu daca stiati, dar, in groapa lui Gadafi a fost gasit un casetofon RDG-ist pe care cinta melodia lui Gutza: \"Sa muara dusmanii miei, io pe tine tu pe iei\". Pe bune. Sa n-am parte de Boc daca va mint.