Moartea unui torţionar: Pleşiţă nu şi-a regretat crimele | VIDEO

A urcat funcţie cu funcţie

„Era un om bun”, se zice la astfel de ocazii. Aşa au zis şi vecinii sau foştii colegi ai generalului. Multă lume ar spune că sună însă ironic, sună sfidător la înmormântarea lui Nicolae Pleşiţă. Pentru că e vorba despre unul dintre slujitorii cei mai credincioşi şi cei mai temuţi ai Securităţii, cunoscut pentru sadismul de care dădea dovadă în timpul interogatoriilor fără sfârşit. A ajuns securist de frunte, medaliat cu Steaua Republicii Populare Române, după ce luptase contra grupurilor de rezistenţă organizate în munţi.

Biografia lui arată că a urcat funcţie cu funcţie, până la cea de prim-adjunct al ministrului de interne şi şef al Direcţiei de Informaţii Externe, după ce a contribuit, spre exemplu, la reprimarea grevei minerilor din Valea Jiului, din iulie 1977. Momentele în care în unii români tresărea demnitatea erau prilejuri pentru afirmarea unui torţionar cu profundul simţ al datoriei. Se spune că, uneori, Nicolae Pleşiţă era chiar pumnul. A contribuit la munca de exterminare a „trădătorilor” fugiţi în lumea capitalistă. A lucrat alături de celebrul Carlos „Şacalul”, pentru anihilarea secţiei în limba română a postului de radio Europa Liberă. A fost scos pe linie moartă la câteva luni după Revoluţie.

Acuzaţiile, „simple fleacuri”

Dacă Nicolae Pleşiţă a avut vreodată vreun regret, l-a ascuns cât se poate de bine de ochii lumii. „I-am ucis, bineînţeles. Asta făceam noi”, spunea Nicolae Pleşiţă despre duşmanii regimului comunist în 2006, în cadrul unei emisiuni televizate.

În faţa justiţiei române a fost găsit nevinovat: în martie 2009, a scăpat de valul de acuzaţii formulate împotriva sa - omor deosebit de grav, tentativă de omor deosebit de grav, vătămare corporală, lipsire de libertate, răpire de persoane, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals. După o rundă de audieri de şapte ore, le vorbise chiar ziariştilor adunaţi la uşa Parchetului General despre aceste acuzaţii ca despre „simple fleacuri”.

„Nu am păcate de natură juridică. Bineînţeles, asta nu înseamnă că, timp de 42 de ani petrecuţi în lumea spionajului, am fost un sfânt sau o uşă de biserică. Nici nu ai putea rămâne aşa ceva, oricât te-ai strădui de mult”, adăuga torţionarul. A avut o pensie de vreo zece ori mai mare decât a unui pensionar de rând, demnă de un om care „şi-a făcut datoria” faţă de ţară, după cum îi plăcea să spună când i se dădea ocazia. Surse apropiate familiei susţin totuşi că, în ultima vreme, Pleşiţă s-ar fi spovedit şi ar fi mărturisit că-i pare rău pentru faptele care-i întunecau trecutul.

„Le era frică oamenilor de el”

O mulţime de coroane cu garoafe au acoperit sicriul lui Nicolae Pleşiţă. Una dintre ele era trimisă de fostul şef al Securităţii, generalul Iulian Vlad. Au lipsit doar onorurile militare pentru o înmormântare de erou în toată regula. S-au zis vorbe frumoase, cum se face în astfel de împrejurări.

„Îl ştiu pe domnu’ Nicu de mulţi ani, am fost vecini. Eu zic că era un om bun, era un vecin bun”, a spus o femeie. Alta şi-a amintit de copilăria petrecută împreună: „Eram copii, noi am rămas aici, domnul Nicu a plecat la Bucureşti. Când mai venea pe aici le era cam frică oamenilor de el, ziceau că e om mare, la Securitate”. Şi nu-ţi dai seama exact cât respect sau câtă teamă încap de fapt în vorbele ei de acum. (A contribuit Laura Ilie)

AMINTIRI PE ULTIMUL DRUM

Pleşiţă, omul care „punea altfel problema”

O adunare discretă l-a condus ieri pe generalul Pleşiţă pe ultimul drum. La înmormântare au venit foşti colegi, colonei de securitate şi ofiţerii SRI din Curtea de Argeş, pensionari şi ei. Apariţia jurnaliştilor la cimitirul Bisericii „Sfântul Dimitrie” a fost privită cu suspiciune.

La un moment dat, un bărbat din mulţime a strigat: „Ziariştii să plecaţi, sunteţi toţi nişte jigodii!”. Cortegiul funerar a numărat câteva zeci de persoane. Costumele negre şi ochelarii de soare, purtate de foştii colegi din Argeş, Vâlcea sau Cluj, acolo unde a lucrat Nicolae Pleşiţă, contrastau izbitor cu hainele modeste ale argeşenilor din cartier, veniţi pentru pomana „lu’ domnu’ Nicu”.

Colonelul în rezervă Ion Stancu a fost printre puţinii care a vorbit cu presa. „Am lucrat împreună la Piteşti, la fosta Direcţie Regională a MAI. Mi-a fost şef. Era dur, dar era un şef bun”, a spus, sec, acesta. „Punea altfel problema. Dar a fost un om foarte abil, foarte corect şi principial”, a declarat un alt fost coleg, colonelul în rezervă Constantin Ungureanu. (Laura Ilie)

                              Foto: Sorin Badea

CARLOS „ŞACALUL” ŞI EUROPA LIBERĂ

„Nu a avut vreun regret pentru activităţile criminale”

Pe 21 februarie 1981, la ora 21.47, o bombă exploda în clădirea postului de radio Europa Liberă, de la Munchen, făcând praf birourile redacţiei de limbă cehă. Atentatul s-a dovedit a fi fost însă îndreptat împotriva redacţiei de limba română. „Greşeala” i-a aparţinut unui teorist care avea să devină celebru, Carlos „Şacalul”, pe numele lui real Illich Ramirez Sanchez, ce în prezent ispăşeşte o pedeapsă cu închisoare pe viaţă în Franţa, pentru uciderea, în 1975, a doi agenţi francezi.

Nicolae Ceauşescu dăduse ordine clare de a fi asasinaţi disidenţii români care fugiseră peste hotare. Printre principalii responsabili ai atentatului a fost inclus şi generalul de Securitate Nicolae Pleşiţă. Dosarul de terorism în care a fost anchetat Pleşiţă a fost întocmit încă din 1997. Pe 13 martie 2009, Parchetul General a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui Pleşiţă.

În vara anului 2005, Pleşiţă se prezenta în faţa procurorului militar Dan Voinea. „Evenimentul zilei” a imortalizat momentul: la audieri, torţionarul a recunoscut că l-a cunoscut personal pe teroristul Carlos, la cererea expresă a lui Ceauşescu. Pleşiţă s-a înţeles bine cu teroristul internaţional: „Era un om simpatic, un latin de-al nostru, iar eu am fost omul de legătură al lui Ceauşescu cu acest personaj”, spunea, în 2005, Nicolae Pleşiţă. De altfel, părerea bună de la întâlniriledintre ceidoieraîmpărtăşită şi de Carlos.

Într-un interviu acordat din penitenciar realizatorilor documentarului „Război pe calea undelor”, Carlos „Şacalul” îl descrie pe Pleşiţă: „Este un tip simpatic, care bea de stinge. Ne-am înţeles bine pentru că aveam amândoi spirite latine”. Pleşiţă i-a făcut cadou teroristului două puşti sovietice.

Audierea din iunie 2005 a fost doar una dintre „întâlnirile” anchetatorului Dan Voinea cu torţionarul. Acum, după moartea lui Pleşiţă, procurorul spune că nu a văzut niciodată vreo brumă de regret în atitudinea fostului şef al Direcţiei de Informaţii Externe.

„Acela a fost un dosar dus până la capăt. Pleşiţă a zis mereu că el nu a făcut decât să execute ordinul lui Ceauşescu şi că tot ceea ce a făcut a făcut în calitate de şef al serviciului şi nu avea altă soluţie. Tot timpul a avut o atitudine relaxată, nu a avut niciodată vreun regret cu privire la activităţile lui criminale. Acestea erau activităţi teroriste, pe care le acuză toată lumea civilizată. Atitudinea lui se înscrie într-un tipar al tuturor celor care se fac vinovaţi de anumite lucruri în perioada comunistă. Mă refer aici inclusiv la cei pe care noi i-am pus sub urmărire pentru crimele din decembrie ’89. Nu există brumă de regret. Şi acest caz este o «bilă neagră» pentru justiţia din România. Pentru ce au păţit confraţii noştri de peste hotare atunci, eu zic că nu s-a făcut dreptate”, a spus, ieri, pentru EVZ, Dan Voinea.

DIN ANCHETĂ

„Zicea mereu că el nu a făcut decât să execute ordinul lui Ceauşescu”

Generalul Dan Voinea, procurorul care a instrumentat în primă fază dosarul în care Nicolae Pleşiţă a fost acuzat de complicitate la atentatul din sediul de la Munchen al postului de radio „Europa Liberă”, l-a confruntat în repetate rânduri pe fostul general de Securitate. Dosarul a fost mai târziu mutat de la Parchetul Militar la Parchetul General, iar ulterior, în martie  2009, Pleşiţă a primit NUP (neînceperea urmăririi penale). Voinea a declarat pentru EVZ că torţionarul a fost mereu senin cu privire la faptele sale. Procurorul a adăugat că  acum, după moartea lui, „este regretabil” că justiţia din România a eşuat şi în acest caz.

EVZ: Care era legătura lui Pleşiţă cu atentatul de la Munchen?
Dan Voinea: În dosarul pe acel caz există un document semnat de către fostul general Pleşiţă, care era atunci şeful DIE. Din acest document rezultă că a sprijinit din punct de vedere material acel atentat de la Europa Liberă, cu armament, cu explozibil. Acestea au fost date grupului de terorişti condus de Carlos Şacalul. Pleşiţă a recunoscut la audieri că a făcut asta, că acest Carlos a fost angajat să-i facă servicii lui Ceauşescu – pentru că dictatorul era cu pregătirea de atentate împotriva disidenţilor români, există chiar şi un plan de acţiune în acest sens. În baza acestor documente eu am dispus începerea urmăririi penale.

La audieri l-aţi cunoscut personal pe Pleşiţă...
Am avut mai multe întâlniri. I-am prezentat chiar şi materialul de urmărire penală, pentru că acela a fost un dosar dus până la capăt. Dosarul a plecat de la un raport făcut de Nica Sergiu, un fost subordonat de-al lui Pleşiţă, care a spus că a avut ordin de la el să execute anumite atentate şi să se ocupe de legătura cu Carlos.

Cum a reacţionat când i-aţi expus faptele?
Pleşiţă a avut tot timpul o atitudine pozitivă. Zicea mereu că el nu a făcut decât să execute ordinul lui Ceauşescu şi că tot ceea ce a făcut a făcut în calitate de şef al serviciului şi nu avea altă soluţie. A zis şi că nu regretă ceea ce a făcut. Tot timpul a avut o atitudine relaxată, nu a avut niciodată vreun regret cu privire la activităţile lui criminale, până la urmă, că asta au fost. Acestea erau activităţi teroriste -să arunci în aer o clădire sau o maşină, cum a fost – pe care le acuză toată lumea civilizată.

Cum v-aţi explicat atitudinea aceasta a fostului general?
Atitudinea lui Pleşiţă se înscrie într-un tipar al tuturor celor care se fac vinovaţi de anumite lucruri în perioada comunistă. Mă refer aici inclusiv la cei pe care noi i-am pus sub urmărire pentru crimele din decembrie 89. Nu există umbră de regret. Şi este regretabil  ca nişte generali nu au coloană vertebrală măcar acum la bătrâneţe. E vorba de oameni cu funcţii înalte în stat, de la care te aştepţi să fie corecţi faţă  de viaţa unui om.

Aţi avut ocazia să-i spuneţi lui Pleşiţă, omeneşte, dincolo de partea oficială a anchetei, că îl consideraţi vinovat?
În ceea ce priveşte partea cu vinovăţia, nu a fost nevoie, pentru că el a recunoscut tot ce a făcut. Ştia şi că urma să fie trimis în instanţă. Am dispus chiar şi de o expertiză psihiatrică, pentru că în situaţiile acestea aşa se face. Eu nu am ce să-mi reproşez, eu mi-am făcut până la capăt treaba. După care dosarul a fost luat şi dus la DIICOT, la civil, că au zis că pe acte de terorism aceasta este direcţia competentă. Şi colegii de acolo... vă spun ei mai departe. Audierile acestea ale lui Pleşiţă s-au făcut într-un context destul de larg juridic, pentru că dosarul este complex. S-a lucrat cu autorităţile judiciare din Germania, din Franţa şi din Elveţia, pe unde au fost atentatele. Toate aceste state şi-au făcut dreptate acolo. Francezii l-au arestat şi pe Carlos, l-au condamnat pe viaţă. Numai noi n-am reuşit să ducem în instanţă complicii lui Carlos, instigatorii lui. Prin alte ţări, Pleşiţă este deja vinovat. Toţi au aşteptat ca noi să facem aceleaşi lucruri pe care le-au făcut ei.

Ca anchetator în cazul lui Pleşiţă, simţiţi acum un regret că a murit nepedepsit?
Simt un regret că nu s-a dus până la capăt cazul, ca şi multe altele. Este o bilă neagră şi acest caz pentru justiţia din România. Sincer să fiu, e un regret, dar eu mă aşteptam să iasă aşa, pentru că l-am văzut că era bolnav. Dar, uitaţi, dacă ne uităm la un exemplu recent al americanilor, când a fost arestat Roman Polanski, după 30 de ani de la faptă, aşa au demonstrat că justiţia trebuie să facă dreptate. Şi în cazul nostru, pentru ce au păţit confraţii noştri care au fugit pe timpul comunismului dincolo, eu zic că nu s-a făcut dreptate.

BIOGRAFIE

Un muncitor devine călău

De câţiva ani încoace, au apărut tot felul de ştiri care anunţau moartea lui Nicolae Pleşiţă. Fostul şef al Direcţiei de Informaţii Externe a Securităţii, generalul Pleşiţă, a murit însă cu adevărat de-abia luni, în spitalul Serviciului Român de Informaţii din Capitală, la vârsta de 80 de ani. Era tratat pentru mai multe afecţiuni, între care un picior „suferind”, diabet, artrită, cardiopatie ischemică.

În anii care au urmat după Revoluţia din 1989, Nicolae Pleşiţă a apărut ca unul dintre principalii piloni ai Securităţii lui Ceauşescu, ca omul care ţinea legătura cu terorişti celebri, acuzat că se implica direct în anchetele brutale împotriva disidenţilor. Lumea postdecembristă l-a aşezat printre torţionarii cei mai temuţi. Nu a declarat niciodată că regretă vreuna dintre faptele de care a fost acuzat.

Când Pleşiţă a aderat, în 1947, la Partidul Comunist Român, ca activist cu problemele tineretului, nu era mai mult decât un muncitor la fabrica de cherestea din Curtea de Argeş. În acelaşi oraş se născuse, pe 16 aprilie 1929. În mai 1948, a fost scos din producţie şi trimis la organizaţia din Argeş a Uniunii Tineretului Comunis şi mai târziu, a fost recrutat de Securitate, cu gradul de plutonier, la Piteşti. În 1958, a fost avansat la gradul de căpitan de Securitate şi i s-a conferit Steaua Repu blicii Populare Române. Fusese printre cei mai „silitori” ofiţeri care au terorizat grupurile de rezistenţă anticomunistă organizate în munţi. A plecat apoi la studii, un an, la Universitatea Serală de Marxism-Leninism din Uniunea Sovietică (1958). A mai urmat cursuri de Istorie, la Universitatea „Babeş- Bolyai”, din Cluj-Napoca.

A ajuns la Bucureşti, unde, în 1977, a fost avansat la gradul de general- locotenent, fiind remarcat de conducere, împreună cu generalul Emil Macri, pentru reprimarea minerilor participanţi la greva din Valea Jiului (august 1977). A avut, până în decembrie 1989, mai multe funcţii în Ministerul de Interne şi în PCR. La câteva luni de la Revoluţie, a fost trecut în rezervă, cu gradul de general-locotenent (cu două stele). După '89, a fost inculpat pentru complicitate la atentatul cu bombă de la Europa Liberă din München. În martie 2009, a primit neînceperea urmăririi penale. În ultimii ani, a trăit liniştit, la Curtea de Argeş, cu o pensie peste 3.000 de lei.

CITIŢI ŞI:

VLADIMIR TISMĂNEANU: Nedreptatea

"I-am ucis, bineînţeles. Asta făceam noi"