Monedă pentru istoria aurului

BNR va pune în circulaţie, începând de miercuri, o monedă din aur cu tema “Istoria aurului, Tezaurul gepidic de la Someşeni, Cluj”.

Valoarea nominală a monedei este de 10 lei, iar preţul de vânzare este de 285 de lei, fără tva şi fără cutia de prezentare.

Cu un tiraj de 500 de exemplare, o greutate de 1,224 grame, de o puritate de  999‰, moneda are un diametru de aproximativ 14 milimetri şi margine zimţată.

Vânzarea acestora se va face în sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale BNR.


Caracteristici

Aversul prezintă de sus în jos, inscripţia „România”, valoarea nominală „10 lei” încadrând stema României, două piese din tezaurul de la Someşeni, respectiv montura unui inel, la stânga şi un pandantiv, la dreapta, precum şi anul de emisiune, 2010, iar la exterior, trei arce de cerc perlate.

Reversul prezintă în centru, imaginea pectoralului, piesa cea mai importantă din Tezaurul de la Someşeni, la exterior, inscripţia  „Tezaurul de la Someseni”, intercalată între două arce de cerc perlate.

Broşuri şi certificat de emisiune

Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a tematicii emisiunii, redactate în limba română, engleză şi franceză.

De asemenea, broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Monedele vor fi prezentate în cutii pe al căror capac este inscripţionată sigla BNR, cu folio auriu, însă acestea nu intră în preţ.



CITIŢI ŞI:
Cum se bate moneda în România

Monede aniversare de la BNR

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele