Monica Bârlădeanu: „Nu am profil de mercenară”| VIDEO

 
Într-un interviu acordat EVZ, actriţa povesteşte că a luat o pauză în relaţia cu Bobby Păunescu pe parcursul filmărilor, că nu se poate privi pe ecran şi că preferă să-şi aleagă atent rolurile decât să facă „flic-flacuri ca spidermanii” prin diverse producţii.

„Bobby ştie ce e autentic în mine”

EVZ: Foarte puţini au avut încredere în formula asta: Bobby Păunescu – regizor, tu – protagonistă. Câtă încredere aveai tu în ea?
Monica Bârlădeanu: Eu aveam foarte multă încredere, pentru că ştiam că funcţionează încă de la scurtmetrajul pe care l-am făcut amândoi. De fapt, eu n-am avut atunci decât un rol minim, n-am făcut decât să joc, el a filmat, a pus la punct lumini, costume, scenografie, tot. Nu era o situaţie de risc, nici artistic, de nici un fel, nimeni nu compromitea pe nimeni. Şi am lucrat destul de relaxaţi unul cu altul, a funcţionat foarte bine. Am avut, la un moment dat, o scenă emoţională şi mi-am dat seama că noi doi am lucrat cel mai bine la scenele astea extreme, pentru că el ştie ce e autentic în mine şi ştie când sunt, cu ghilimelele de rigoare, „adevărată”. Adică, acesta e singurul avantaj pe care îl are în faţa altor regizori, care nu mă cunosc atât de bine.

Cât de bine seamănă Francesca cu tine? Bobby a scris scenariul avându-te pe tine în minte.
Foarte mult. Cred că eu sunt mai Francesca decât Monica Bârlădeanu din reviste. Serios. Adică n-am trăit o situaţie identică, nici mă car similară, dar lumea ei îmi e familiară. Nu lui Bobby. Mie da. E mult mai aproape de identitatea mea reală acest personaj decât cel pe care oamenii îl ştiu de pe co perţi le revistelor.

Ca trăire, cel puţin, crezi că eşti mai aproape de cinematograful european decât de cel american?
Eu mă regăsesc mult mai bine în filmele europene. Şi în filmul românesc îmi place foarte mult ce se întâmplă azi. Dar nu neg că îmi place şi cel american, depinde despre ce tip de cinema vorbim. Însă nu-mi dau seama acum, n-am nici o schemă, nu m-am gândit la asta. Nu cred că am profil de mercenară, am descoperit asta relativ recent. Prefer să fiu într-o producţie în care să-mi pun tot sufletul şi în care am şansa să mă expun decât să fac flic-flacuri ca spidermanii.
 
„Am suspendat relaţia pe perioada filmărilor”

Ai primit deja propuneri de la oameni care au văzut filmul?
Da. Şi sunt propuneri de la oameni care îmi plac. Am atins zona în care mi-ar plăcea să fac film.

Poţi să dai un nume?
Nu încă. Pot spune doar că e vorba despre un film românesc.
 
Dacă cinemaul românesc ar fi arătat în 2004 cum arată acum, ai mai fi plecat spre Hollywood?
Nu mai ştiu cum vedeam atunci  lucrurile. Eram în căutări, nu mă gândeam să fac film atunci imediat, ştiam că trebuie să învăţ câte ceva despre asta şi nu cred că mă uitam îndeaproape la filmul românesc. E foarte greu de spus. Îmi ajustez în permanenţă drumul.
 
E vreo scenă care ţi-a pus probleme la filmări, în „Francesca”?
Au fost câteva mai solicitante. De exemplu, o secvenţă cu Doru Boguţă în care eu plâng şi pentru care fiecare dublă pe care am tras-o are vreo 9 minute. 9 minute în care treci printr-un spectru foarte larg de emoţii, într-un timp foarte scurt. A fost destul de dificil, o dată şi pentru că nu mă simţeam bine fizic într-una dintre zilele în care am filmat. Ar mai fi o scenă din autocar, în care am avut o senzaţie acută de claustrofobie şi a fost foarte dificil să resetez totul, la fiecare dublă, şi s-o iau de la capăt.

Cât de mult s-a schimbat relaţia ta şi a lui Bobby pe platou? Era de data asta una strict profesională.
Noi am suspendat relaţia pe perioada filmărilor, de fapt din cea a repetiţiilor, pentru că asta e o situaţie strict profesională, în care discuţiile de tip domestic nu au ce căuta. Nici nu-mi amintesc vreo discuţie personală, n-a existat căţel sau mai ştiu eu ce din lucrurile care ne privesc exclusiv ca şi cuplu. Ce a spus el a fost lege şi pentru mine, ca şi pentru ceilalţi actori.

Uitându-te la film acum, vezi în jocul tău stângăcii, lucruri pe care ai fi vrut să le faci altfel?  
Ah, ce mă-ntrebi! (râde) Mi-e foarte greu să mă uit la mine pe ecran. Primele dăţi când am văzut filmul întorceam capul la anumite secvenţe cu mine. Şi acum întorc capul. Nu pot să mă uit, pentru că ştiu senzaţiile pe care le-am trăit atunci şi am o reacţie viscerală. Dacă plângeam în film, îmi venea să plâng iar. Am memoria acelui moment foar te puternic în minte.

Te-a surprins reacţia unora dintre cei care au văzut filmul?
Da, m-a surprins în primul rând că filmul place (râde). Mi-a plăcut foarte mult un prieten de-al meu, care mi-a spus că e un film în care toată lumea minte. Toate adevărurile sunt puţin alterate. Minciunile astea „albe”, oarecum nevinovate, care te scot dintr-o situaţie sau alta, sunt exact ca bastonul de care te ţii ca să înaintezi, când de fapt te afunzi. Tot griul din jurul personajelor mi se pare foarte aproape de griul din mintea noastră.

CURSURI

Exerciţii de actorie la Londra

Personajul Monicăi Bârlădeanu (30 de ani) din „Francesca” - o educatoare care îşi propune să emigreze în Italia, deşi România îi oferă încă destule şanse - e, potrivit regizorului Bobby Păunescu, expresia „crizei de identitate din societăţile ex-comuniste care generează această dorinţa de a pleca «undeva»”.
 
Actriţa joacă alături de Luminiţa Gheorghiu, Doru Boguţă, Teo Corban, Ion Sapdaru, Dana Dogaru sau Ion Besoiu.

De la „Francesca” încoace - filmat vara trecută - a mai jucat într-un scurtmetraj de Andrei Cohn, „Maica Domnului de la etajul doi”, care va fi proiectat la Institutul Cultural Român pe 30 septembrie.

„Joc pentru a patra oară cu Luminiţa Gheorghiu! Aş putea scrie un eseu despre relaţia mea cu ea”, râde actriţa.

• Recent, a terminat un curs de actorie la Royal Academy of Dramatic Arts din Londra, pe lângă cel de la Los Angeles.
  
  
• Ca Monica Dean, a avut apariţii episodice în filme ca „Second in Command”, „Li ving&Dying”, „Lost” („Naufragiaţii”) şi „Nip/ Tuck” („Prietenie pe muchie de cuţit”).