„Moshu“ care conduce Pro TV

Săptămâna trecută, Costi Mocanu, care conducea postul sport.ro, a trecut la poziÅ£ia de director executiv peste compania Pro TV SA, cu toate posturile ei: Pro TV, Acasă TV, Pro Cinema. Mutarea vine în contextul în care Adrian Sârbu a fost numit ÅŸeful operaÅ£iunilor companiei CME (proprietarii Pro TV) pe toată Europa, adică 16 televiziuni din 6 ţări. Pe România rămâne ÅŸi director general.

Mocanu povesteÅŸte despre ce înseamnă noua funcÅ£ie, cum e să conduci un post de bărbaÅ£i ÅŸi unul de femei în acelaÅŸi timp, dar ÅŸi despre poveÅŸtile de la începutul boem al Pro TV.

ToÅ£i îl ÅŸtiu drept „Moshu“, poreclă pe care o are din vremea liceului.

EÅŸti în direct pe sport.ro ÅŸi comentezi trecerea lui Costi Mocanu de la un canal de sport la tot grupul. Ai 30 de secunde.
Du-te, MoÅŸule, du-te! Ca să mă citez pe mine însumi, cu celebra fază a lui Dică. Du-te ÅŸi ai grijă! Cred că m-am încadrat.

În schema de organizare, Adrian Sârbu este director general. Ce face, concret, directorul executiv Costi Mocanu?
Voi superviza activitatea canalelor, atât cele de femei, cât ÅŸi cele de bărbaÅ£i, atât din punct de vedere al conÅ£inutului, cât ÅŸi din punct de vedere financiar. Am atins aici cele două extreme ale conÅ£inutului nostru - ÅŸi anume Acasă ÅŸi sport.ro. Sigur că aici ar pleca mai multe săgeÅ£ele: conÅ£inut, marketing, financiar, vânzări, control de costuri.

Dimineaţă ai o ÅŸedinţă la sport.ro. La prânz treci la Acasă TV, unde va trebui să vorbeÅŸti mai pe înÅ£elesul femeilor. Cum o să faci?
Eu nu sunt pus în funcÅ£ia asta ca să mă impun ÅŸi să impun eu. N-am să pot să o învăţ pe Ruxandra Ion (director general Acasă TV) cum se face o telenovelă. Ea ÅŸtie bine. Trebuie să lucrăm împreună. Limbajul de televiziune este comun. Sigur că Dică e unul, iar Nicoleta Luciu este altceva, dar, ca bărbat, îmi place sportul, deci îl înÅ£eleg pe Dică ÅŸi nu poÅ£i fi bărbat dacă nu îÅ£i place Nicoleta Luciu. Atunci ne înÅ£elegem cu toÅ£ii chiar ÅŸi pe tărâmul acesta de dialog.

Care crezi că va fi relaţia cu colegii?
Unii mai mici oscilează: nu ÅŸtiu, să-mi spună în continuare „tu“... NiÅŸte fete mai micuÅ£e de la PR o rup uÅŸor spre „dumneavoastră“. Ele, dar ÅŸi mai mulÅ£i colegi, trăiesc dilema asta: cum naiba să-i spui unuia cu care până astăzi te-ai înÅ£eles într-un fel? Un mail venit de la Resurse Umane comunică ceva ÅŸi atunci, automat, ei se gândesc că abordarea trebuie să fie mult mai protocolară. Eu sunt convins că lucrurile nu vor fi aÅŸa, pentru că voi încerca, pe cât posibil, să-i conving pe toÅ£i că, de fapt, sunt acelaÅŸi coleg al lor.

O să te vadă ca pe „noul Sârbu“?
Nu. Cu Sârbu nu te poÅ£i compara. Repet. Îmi propun să fiu văzut ca acelaÅŸi coleg al lor, cu unii dintre ei sunt coleg de 14 ani chiar, de când suntem aici.

Cu colegii de la sport e normal să fie aceeaşi relaţie. Dar cu cei de la Pro Cinema?
Ce s-a schimbat? Poate doar ascensiunea mea spre o poziÅ£ie nou-înfiinÅ£ată. Pot spune că mă înÅ£eleg bine cu „toate“ colegii mei, cum spune Sârbu, ÅŸi cred că lucrurile vor rămâne la fel ÅŸi de acum înainte. Sigur, asta nu mă va împiedica să-i trag la răspundere ÅŸi să nu răspund, la rândul meu, de ceea ce fac ei. Am avut această experienţă în cadrul Departamentului de sport ÅŸi al canalului sport.ro, când puteam foarte bine să beau o cafea cu colegul meu Felix Drăghici ÅŸi apoi ne luam la harţă ÅŸi impuneam anumite chestii.

Crezi că o să se ajungă la situaÅ£ii în care să Å£i se spună: du-te tu la sportul tău, ce cauÅ£i aici?
Îmi place să cred că nu vom ajunge acolo. Ai să spui că e o utopie, că e un vis foarte frumos. În adâncul sufletului meu, Å£i-aÅŸ da chiar dreptate. E adevărat, poate vom ajunge la momente tensionate, dar suntem oameni maturi, avem o experienţă, avem un trecut comun împreună ÅŸi vom găsi căile cele mai potrivite de a ne coordona ÅŸi de a ne ajuta unii pe ceilalÅ£i.

POVEÅžTI DE ÎNCEPUT

Conflict cu scântei în studioul de la „Procesul etapei“


Primii ani cum au fost? Mai boemi?
Eu cred că ÅŸi acum e o boemie (râde). Era inevitabil. Eram cu toÅ£ii studenÅ£i. Erau două categorii: unii mai ingineri - Enache, eu ÅŸi IEFS-iÅŸti: Mihai Dedu, Răzvan Spiridon, Teo Avramescu. Trăiam unii cu alÅ£ii. Glumeam. Le spuneam: ce faceÅ£i, intraÅ£i în sesiune, vă apucaÅ£i de flotări? Dar s-a reuÅŸit legarea unei echipe.

Au venit apoi colegele de la ştiri. Boncea era şef la ştiri. Odată am avut un superconflict cu el.

Făceam „Procesul etapei“, se întâmpla în martie ’95. Eu eram producător ÅŸi mi-am adus aminte că IoaniÅ£oaia a zis că a spus Sârbu că, dacă e un invitat miÅŸto, nu ieÅŸim din emisie. Åži trebuia să înceapă ÅŸtirile, era ÅŸapte sau ÅŸase jumate. Åži a venit invitat Nea Puiu. Anghel Iordănescu, antrenorul naÅ£ionalei, după momentul 94!

Mutu e acum Gică Butoiu faţă de ce era atunci Iordănescu. Åži luăm decizia, noi, comitetul de la Sport, că nu intră ÅŸtirile. Dacă a zis-o IoaniÅ£oaia! ÎÅ£i dai seama că n-aveam eu în cap că facem audienţă. Ce era exprimarea asta în 1995? Eram la etajul 1, într-un studio în care trebuia să intri cu grijă, scârÅ£âiau uÅŸile... Åži vine Boncea ÅŸi ne spune „IeÅŸiÅ£i imediat“. Zic „bă, ia pleacă, bă“. Eram toÅ£i acolo. Ne-am înghesuit niÅ£el, dar n-am ieÅŸit. A doua zi, m-a chemat Sârbu acolo: „Mă, să nu se mai repete. Åžtirile intră“. Logic, altfel. Dreptatea era de partea lui Boncea. Poate ne păcălise pe noi IoaniÅ£oaia. Cert e că a fost un moment miÅŸto.

Mocanu despre Sârbu: „Am sparge niÅŸte seminÅ£e împreună“

Cum a fost prima întâlnire cu Sârbu?
N-aÅŸ putea să spun că ceea ce vă povestesc a fost prima întâlnire, cronologic vorbind. Prin 1993, când am venit ÅŸi ne ocupam numai de sport, pentru noi totul era foarte fun. Majoritatea eram studenÅ£i. Venea Sârbu la noi, în trening, ÅŸi ne spunea că lumea e mică. Făcea: „Bă, vezi uÅŸa aia de acolo? Aia e America, mă. Deschizi uÅŸa ÅŸi aia e America, ÅŸtii? Vine vremea când n-o să vă mai desfaceÅ£i bagajele“. Noi ziceam că omul e uÅŸor dus. Pentru că uneori nu aveam, câÅ£i eram noi acolo, zece scaune să stăm la ÅŸedinţă. El povestea cu foarte mare încredere, aÅŸa, fix ce televiziune minunată se va naÅŸte.

De-a lungul timpului, te-ai certat cu Sârbu?
De foarte multe ori. Ar fi însemnat să n-avem o legătură, dacă în 14 ani nu am fi ajuns ÅŸi la discuÅ£ii, la nervi... Nervii, de regulă, de partea lui. De partea noastră, a celorlalÅ£i, după. După ce îÅŸi vărsa el nervii, ieÅŸeam ÅŸi noi ÅŸi ne spuneam unii altora „ce nervos e ăsta, bă“. Sigur că au fost ÅŸi momente de astea. De cele mai multe ori, chiar greÅŸeam. Redactam aiurea câte o ÅŸtire, dădeam un alt înÅ£eles... De multe ori, din lipsă de promovare pentru un eveniment media pe care urma să-l lansăm. De cele mai multe ori pentru lipsa dosarelor de producÅ£ie, o chestiune halucinantă la început, care, dincolo de comunicarea pe care o stabilesc ele cu superiorul ierarhic, îÅ£i fixează Å£ie, ca producător, liniile pe care trebuie să le parcurgi.

Te-ai ferit vreodată de vreo casetă aruncată de el?
Nu. Dar parcă, o dată, de un dosar. Oricum era ceva inofensiv ÅŸi chiar avea toate motivele să fie nervos. Era o chestiune de producÅ£ie pe care, împreună cu colegii, nu o tratasem aÅŸa cum trebuie. Dar să ÅŸtii că sunt foarte multe poveÅŸti, sincer îÅ£i spun. Adică omul nu e lupul din pădure, aÅŸa cum îl prezintă mulÅ£i. Nu e nici mieluÅŸelul, n-am spus asta. Cu siguranţă nu poÅ£i să zici că Sârbu e Bau-bau. E un tip fun, miÅŸto, are un superumor atunci când e OK. Åžtie să facă PR miÅŸto, e un băiat ca lumea. În limbaj de galerie, dacă vrei aÅŸa, te-ai duce cu el la meci. Comentează frumos pe marginea partidei. Am sparge niÅŸte seminÅ£e împreună.

Când Å£i-a spus că vei fi director, cum ai reacÅ£ionat?
Mi-am lăsat capul aÅŸa, pe mâna dreaptă... L-am întrebat, iam cerut să-mi definească jobul. Sunt de părere că, dacă eÅŸti într-o companie, trebuie să-i accepÅ£i regulile. Dacă cineva îÅ£i spune „faci asta“, el nu te întreabă dacă vrei s-o faci sau nu. N-am spus „da“ sau „nu“ nici când trebuia să ne ocupăm de TV Sport, deÅŸi era foarte greu ÅŸi uÅŸor peste mână. Mă duceam la capătul pământului, lucram cu oameni pe care nu-i văzusem în viaÅ£a mea, staÅ£ia mergea prost, era horror. Dar n-am putut să spun „da“ sau „nu“. Trebuia să spun „OK, trebuie să fac“. N-a fost posibilitatea de a alege. Nu m-am gândit nicio secundă la această posibilitate. Am fost numit să fac asta. Înseamnă că cineva care este superior ierarhic ÅŸi profesional nouă consideră că este OK. OK, să-i dăm drumul.

Ţi-era teamă să-l refuzi?
Dar nu puteam să refuz. Cum să refuz? Înseamnă că avea nevoie de mine. Cream o problemă. Uneori, când îi spun unui coleg din departament „Auzi, n-ai vrea tu să fii producător la nu ÅŸtiu ce?“, el ezită. „Nu-i corect! Unde-i democraÅ£ia?“, îi zic atunci. La masa lungă de la etajul ÅŸase, unde ne întâlnim aproape săptămânal, Sârbu vine ÅŸi spune: „Faci aia“. OK. Nu există „Auzi, mă, stai să mă mai gândesc, ÅŸtii că nu ÅŸtiu cum ÅŸi că nu ÅŸtiu ce“. Nu se pune problema asta. Ei bine, la rândul nostru, spunem mai departe unui coleg care credem că ar putea face treaba respectivă: „Dar, totuÅŸi, nu Å£i-ai dori să faci asta?“, iar respectivul spune „Nu ÅŸtiu“. Atunci trebuie să mă gândesc la altă soluÅ£ie. Deci, nu m-am gândit să spun nu.