Murray Perahia, de neuitat la Ateneu

Spectatori nepoliticoşi
Concertul de ieri mi-a produs regrete: o dată, că muzica s-a încheiat, şi al doilea, că nu există posibilitatea ca solistul şi orchestra să fi cântat doar pentru mine… Pentru că, ce poate fi mai enervant decât un cor de răguşiţi care tuşesc după o parte a doua de Bach efectiv ruptă parcă din altă lume, ce deschidea într-adevăr o poartă către dumnezeire, sau un vecin de scaun care nu se poate abţine să nu vorbească cu partenera sau să gesticuleze zgomotos pe un admirabil final de simfonie mozartiană.
 
Trebuie spus că aşteptările pentru concertele Perahia-Academia Saint Martin In The Fields au fost de la început foarte mari. Pentru cele două seri de la Ateneu s-au epuizat de altfel biletele imediat ce au fost puse în vânzare, poate şi datorită faptul că aceste două concerte sunt printre puţinele pentru care interpreţii nu au dat dreptul de a fi transmise în direct la radio. Este însă bine că ele au fost înregistrate şi vor putea fi ascultate, probabil în preajma Crăciunului, la Radio România Muzical.

Imperceptibilele nuanţe de piano

De data aceasta zicala „la pomul lăudat să nu te duci cu sacul” s-a dovedit profund neadevărată. Academia Saint Martin In The Fields, indiscutabil una dintre cele mai bune orchestre camerale din lume, şi-a demonstrat (încă o dată) înalta clasă; anul acesta, se împlinesc 50 de ani de la înfiinţarea acestei formaţii  engleze – concertele de la Bucureşti sunt parte din turneul mondial pe care Academia îl întreprinde în Europa, Statele Unite ale Americii şi Canada. Nu poţi să uiţi uşor coeziunea formidabilă dintre membrii orchestrei, care de multe ori cântă fără dirijor (ceea ce, sincer, este o adevărată provocare – e ca şi cum o maşină ar merge la curse fără şofer), arcuşele viorilor care se mişcă absolut identic, vocile catifelate ale suflătorilor, imperceptibilele nuanţe de piano sau impunătoarele momente în forte.

A doua oară, la Bucureşti

Nici Academia Saint Martin in the fields, nici pianistul Murray Perahia nu au fost zilele trecute pentru prima oară la Bucureşti; Murray Perahia ne-a mai vizitat cu ocazia ediţiei 2007 a Festivalului Enescu, atunci când a susţinut tot la Ateneu un recital pentru pian solo.

Interesul evident al publicului român pentru acest pianist (sălile au fost arhipline şi atunci, şi acum) este uşor explicabil pentru că artistul american are faima absolut justificată a unuia dintre cei mai mari muzicieni ai timpurilor noastre; cine a ascultat integrala concertelor de Mozart sau Variaţiunile Goldberg de Bach poate oricând să depună mărturie în acest sens.

Aşa că a avea posibilitatea de a asculta tocmai Mozart şi Bach în versiunea lui Perahia „pe viu” este o experienţă ce greu poate fi uitată. Pentru că pianul lui Murray Perahia se transformă dintr-un instrument într-un personaj că capătă o voce proprie ce dialoghează direct cu îngerii şi cu Dumnezeu (dacă ar fi să amintesc ce scria despre muzica lui Bach şi Mozart, Emil Cioran).

Dirijor, pe măsura pianistului

Despre instrumentiştii care aleg „reorientarea” către dirijat, părerile în general nu sunt foarte favorabile. Murray Perahia dirijorul dezminte însă această prejudecată; desigur, în calitate de principal dirijor invitat al Academiei Saint Martin In The Fields el a colaborat de multe ori cu această formaţie, aşa că acum aproape se înţeleg din priviri; gestica lui Perahia este minimă, dar foarte eficientă, iar concepţia lui asupra partiturii este una foarte clară, ceea ce a condus la o versiune a simfoniei 38 de Mozart cum foarte rar poţi asculta într-o viaţă de meloman.

Cu siguranţă, concertele din 15 şi 16 septembrie de la Ateneu vor rămâne un moment de vârf al Festivalului Enescu de anul acesta; în faţa unor asemenea concerte nu poţi decât să te gândeşti că în calitate de meloman nu poţi fi decât frustat: oricare disc nu poate recrea acel fior al concertului live pe care îl găseşti în sala de concert, iar condiţiile pentru ca un concert să fie de calitatea celor susţinute de Perahia şi Academia Saint Martin in the fields (incluzând aici acustica sălii) sunt atât de rar reunite.

La finalul concertului de ieri, Murray Perahia a fost decorat de Theodor Paleologu,  ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Mulţi dintre cei din public ieşeau din sală, grăbindu-se către concertul de la Sala Mare a Palatului.