Referitor la denunţul împotriva lui Voicu, Meir a spus că senatorul i-ar fi promis la momentul la care a fost arestat că "se va ocupa" şi că îl va scoate din puşcărie. În faţa instanţei Meir nu a făcut alte comentarii cu privire cel de al doilea denunţ.
Nati Meir a fost acuzat de înşelăciune
Nati Meir a fost arestat preventiv fiind acuzat că, în perioada august - octombrie, a înşelat trei persoane, folosind mijloace frauduloase, prin încheierea unor contracte de împrumut prin care urma ca părţile vătămate să fie împrumutate de către acesta cu suma de 942.875 de euro şi, respectiv, cu 671.152 de euro, două persoane ipotecându-şi imobilele în favoarea sa, drept garanţie la împrumuturi.
Poliţiştii au stabilit că prejudiciul se ridică la o valoare de peste 200.000 de lei. În total, au fost ridicate 1.525 de bancnote din cupiura de 500 de euro, reprezentând suma de 762.500 de euro.
În 20 octombrie 2009, Nati Meir a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, de instanţa Tribunalului Bucureşti.
Dosarul Voicu şi compania
Senatorul Cătălin Voicu este cercetat pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care mai sunt acuzaţi judecătorul Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic.
În 20 octombrie 2009, Nati Meir a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, de instanţa Tribunalului Bucureşti.
CITIŢI ŞI:
Cătălin Voicu - garantat de Vanghelie, învinuit de DNA
Marius Locic, consemnat de DNA în Bucureşti







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum