Neculai, cronicarul-ţăran, ţine „jurnalul“ satului de 31 de ani

La 81 de ani neîmpliniÅ£i ÅŸi doar patru clase de ÅŸcoală absolvite, bărbatul a pus la păstrare, într-o valiză veche, răpciugoasă, un teanc de caiete studenÅ£eÅŸti, scrise, filă cu filă, în ultimele 12.000 de zile (cu aproximaÅ£ie) ale vieÅ£ii sale: „18 mai 1976 (prima însemnare - n.r.) am dus aragi la via mea ÅŸi tot odată am ÅŸi legat ÅŸi am ÅŸi prăşit“, „ChiÅ£a (soÅ£ia moÅŸului - n.r.) a venit de la biserică ÅŸi am mâncat lapte acru ÅŸi ouă moi“, „Luni 28 Ianuarie 2008 pe când dădeam vacele la apă MarÅ£oala ma lovit cu cornu la ochiu drept mea curs singe“.
 
„Da’ oare, pe lumea cealaltă, tot la birou te pune, mă?“

Îl ÅŸtie tot satul că Å£ine catastif, iar de condeiul lui nu au scăpat nici morÅ£ii, nici viii: scrie de cumetrii, nunÅ£i ÅŸi înmormântări, de bătăile din vale, de ploi, secete ÅŸi recolte, de alegeri, miniÅŸtri ÅŸi guvern ÅŸi chiar de intrarea în Europa. „Mi-ar plăcea să pun foile istea într-o carte, să o aibă nepoÅ£ii. «Jurnalul Satului» să-i zic. Da’ cine ÅŸtie…“, zâmbeÅŸte moÅŸul ÅŸi-ÅŸi ridică de pe fruntea ridată căciula neagră de oaie.

Cea mai mare durere a lui Neculai Bichescu e că nu are cine să-i ducă mai departe pasiunea: „NepoÅ£ii sunt mari, au trebile lor, unu-i la medicină student la BucureÅŸti, alÅ£ii au copii mari deja, pe la ReÅŸiÅ£a. Poate fata, care-i ingineră la Bârlad, să scrie când o ieÅŸi la pensie“, se gândeÅŸte moÅŸul. Iar femeia de lângă el mai pune o problemă: „Da’ oare, pe lumea cealaltă, tot la birou te pune, mă?“.

Ziua - la vite, seara - la caiete

ÎÅŸi duce traiul alături de femeie ÅŸi unul dintre cei trei copii, în gospodăria casei vopsite în verde, ascunsă după gardul înalt de la ÅŸosea, în centrul IveÅŸtiului. DimineÅ£ile, Neculai Bichescu ÅŸi le începe cu o moÅŸancă de vin - scos de babă de la beci - ÅŸi câteva felii de mămăligă bine coaptă pe plită.

N-are pretenÅ£ii la mâncare, „numa’ sârmă ghimpată să nu fie“, dar preferă vinul roÅŸu: „Dacă-i nevoie, beu ÅŸi alb. La caz, beu ÅŸi apă“. După masă, merge la vite, le dă apă, le dă fân, „mai citesc ziarele, mai împletesc un coÅŸ de nuiele, mai fac o coadă de topor. Vara mă duc la câmp, că sunt încă în putere…“, se făleÅŸte iveÅŸteanul. Cum apune soarele, vine chitit la caiete: „E lege asta. Dacă sunt prea ostenit, complectez a doua zi. Åži mă gândesc, stai, ce-am făcut ieri, cum s-a întâmplat, ca să nu prostesc lumea“.

„Cum mi-a vinit ideia? Am zis să Å£âi o evidenţă clară“

Se trage din familie bună, din oameni învăţaÅ£i, dar n-a avut norocul să facă multă carte. „Îmi plăcea mult să învăţ, tare aÅŸ fi vrut să plec la ÅŸcoală, la studii înalte. După ce-am făcut patru clase, s-a întâmplat războiu’, s-a început concentrările ÅŸi pe tata l-a ridicat. Åži eu atuncea unde era să mai plec? Nu s-a mai putut, aÅŸa că am rămas acasă“, spune mâhnit bătrânul cu ochi albaÅŸtri, unul dintre cei opt copii ai familiei.

De dragul învăţăturii ÅŸi al scrisului, de mai bine de trei decenii, Å£ine moÅŸul „jurnalul casei“: „Cum mi-a vinit ideia? Când am făcut 49 de ani, mi-am zis să Å£âi o evidenţă clară, aÅŸa, cu ce se petrece, cu cine am vorbit, ce năcazuri am mai păţit“. La caietele scrise de MoÅŸ Bichescu, vine lumea din sat ca la registrele oficiale: care vrea să afle cu cine ÅŸi ce fel de neam e, care vrea să numere morÅ£ii sau nunÅ£ile dintr-un an, ori să ÅŸtie cum s-a întâmplat cutare necaz. „Odată, a fost la dispensar aici, unu’, doctoru’ Bănici. Åži când a venit unia de la Bârlad, în inspecÅ£ie, a venit doctoru’ la mine la jurnal. N’avea evidenţă bună ca a mea. Åži zice: «Ia dă să văd când a murit ÅŸi câÅ£i a murit, că ne penalizează ăştia»“, îÅŸi aminteÅŸte bătrânul. Åži le-a dat bucuros „evidenÅ£ele“, ca să numere morÅ£ii IveÅŸtiului.

„Am venit acasă ÅŸi până seara mam îmbătat“

La fundul valizei în care stau îngrămădite „jurnalele“ ÅŸi o carte de predici tâlcuite - din care citeÅŸte duminica, după ce vine de la biserică - zace un caiet dictando îngălbenit. E primul în care Neculai Bichescu a început să treacă „evenimentele“. „În acest caet se găseÅŸte toate datele petrecute în satul IveÅŸti de la data de 18 Mai 1976 ÅŸi până la data de 30 Aprilie 1978“, scrie pe coperta roz a caietului ÅŸtampilat cu stema Republicii Socialiste. „Primul mort care l-am scris aicea îi soacră-mea“, râde moÅŸul cu barba-n bundă. Fiecare zi din ultimii 31 de ani a fost însemnată în caiete. La masa din chiler, lângă geam, îÅŸi desface pixul din elastic ÅŸi scrie, bolborosind, litere rotunde cu mâna asprită de munca la Å£ară. Nu foloseÅŸte ochelari de vedere - „mai cu samă văd cu ochiu liber“ - ÅŸi, uneori, mai face greÅŸeli de gramatică: „Mai râde nepoÅ£ii, mai mă corectează, ce să fac…“. MoÅŸul trece în revistă întâmplările de zi cu zi - „22 oct. 1977 ChiÅ£a a cumpărat dela CAP 12 pui de găină ÅŸi a dat 132 lei“, „26 Martie 1978 la IveÅŸti în sala căminului cultural a venit o brigadă artistică dela Trandafir dela Moldova printre ei era ÅŸi Mioara Velicu cea mai bună cântăreaţă din jud. Vaslui“ sau „Eri vaca Lucica a fătat o viÅ£ică“. Nu-i scapă însă nici evenimentele importante: „1 ianuarie 1977 se împlinesc 100 de ani dela independenÅ£a României de sub jugu otoman“, „Sâmbătă 1 Martie 1980 azi a fost ziua mărÅ£iÅŸorului în Å£ara noastră“ sau „Luni 1 Ianuarie 2007 cu o zi închisă rece temp +4 grade. Intrare în Europa“. Åži, de fiecare dată, Neculai Bichescu scrie sincer pentru posteritate: „Luni 10 Martie eu am fost la vie la PogoneÅŸti, dar nu am putut lucra pentru căci pământul era plin de apă ÅŸi am venit acasă ÅŸi până seara mam îmbătat“. 


DECEDAÅ¢II, LA BILANÅ¢

„În decursul acestui an au murit 18 oameni“

În paginile vechi ale caietelor - printre articole cu leacuri ÅŸi tratamente, decupate din reviste, ÅŸi file din manualele de istorie - sunt însemnaÅ£i, cu cruciuliţă, morÅ£ii satului. Åži dacă la început, bătrânul nu-i trecea „aparte“ pe cei rămaÅŸi de cei plecaÅ£i, astăzi, acestora din urmă le dedică pagini întregi, la final. Nu uită să scrie cauza morÅ£ii ÅŸi două vorbe despre familia defunctului: „5 iunie 1976 a murit Rusu Dumitru în etate de 76 de ani ÅŸi a murit la spital la Bârlad ÅŸi la adus acasă cu maÅŸina CAP IveÅŸti“, „Duminică 3 Apriel 1977 a îngropat pe DobriÅ£a lui Balaban care a trăit până la moarte cu Costică David un om micuÅ£ la statură ÅŸi de meserie dulcher tot ce câÅŸtiga în cursu’ săptămâni duminica se ducea la bufet“ sau „Duminică 23 Martie 1980 a fost îngropată femeia lui VerdeÅŸ în etate de 70 de ani ea a fost bolnavă mulÅ£i ani căci VerdeÅŸ a fost un om foarte zgârcit ÅŸi nu a vrut să o ducă la doctori“.

Pe ultima pagină, după vorbele despre vreme ÅŸi recoltă, ÅŸi bilanÅ£ul decedaÅ£ilor: „În decursul acestui an 1980 au murit 18 oameni ÅŸi femei dintre care 7 bărbaÅ£i ÅŸi 11 femei“.


DAN C. MIHÄ‚ILESCU 

„Editurile vor fi interesate de acest material“

„Nu am nicio îndoială că una sau alta dintre editurile noastre vor fi interesate de tot acest material, publicabil fie ca atare, fie prelucrat“, spune criticul literar Dan C. Mihăilescu. „Într-o Å£ară în care nobila moÅŸtenire a lui Spiru Haret ÅŸi mai ales a lui N. Iorga a făcut ca în zeci, poate sute de sate, învăţătorii sau alÅ£i fruntaÅŸi ai locului să ne lase monografii rurale, făcute total dezinteresat - în curata iubire de neam, istorie, tradiÅ£ii ÅŸi adevăr - nu e deloc de mirare că un ţăran a simÅ£it nevoia să Å£ină jurnal cale de trei decenii“, crede Mihăilescu.

„La urma urmei, amintirile AniÅ£ei NandriÅŸ-Cudla din cei 20 de ani siberieni sunt o mărturie la fel de cutremurătoare ca memoriile de închisoare ale lui Ion Ioanid, N. Steinhardt ÅŸ.a.m.d. Pesemne că acea „aristocraÅ£ie rurală“, de care vorbea Mircea Vulcănescu, nu va fi murit de tot“, adaugă „omul care aduce cartea“.