Deputata italiană a făcut declaraţia la scurt timp după lansarea informaţiei conform căreia lungmetrajul "Francesca", în regia lui Bobby Păunescu, va fi lansat în cinematografele din Italia pe 20 noiembrie, cu subtitrarea în limba italiană.
"Sper în solidaritatea tuturor parlamentarilor şi a tuturor femeilor italiene. Şi eu sunt femeie. Şi nu merit să fiu insultată", a adăugat Mussolini.
La începutul lunii septembrie, Alessandra Mussolini a declarat că va cere interzicerea difuzării filmului românesc "Francesca", prezentat la Festivalul de la Veneţia, care, potrivit presei italiene, ar conţine insulte la adresa ei, după ce anterior declarase că se gândeşte să-i dea în judecată pe autorii peliculei.
Replici criticate
În film, un personaj spune la un moment dat: "Nu ai auzit-o pe acea târfă de Mussolini, care-i vrea morţi pe toţii românii?/ Non hai sentito quella puttana della Mussolini che vuole morti tutti i romeni?".
Mussolini a declarat că intenţionează să meargă până la capăt cu acţiunea împotriva acestui film românesc, despre care, spune ea atunci, nu ştia nimic şi care mai conţine insulte la adresa primarului Veronei, Flavio Tosi, care este calificat drept "un nenorocit de primar/ stronzo del sindaco".
"Tosi poate face ce vrea, dar anumite lucruri nu pot permise. Dacă tonul era un pic mai blând... dar chiar şi aşa. Trebuie să reacţionăm într-un fel", a mai spus Mussolini.
Filmul "Francesca", debutul în regia de lungmetraj al lui Bobby Păunescu şi cu Monica Bârlădeanu în rolul principal, a fost aplaudat la scenă deschisă la premiera de la Festivalul de la Veneţia, în ciuda faptului că el conţine insulte la adresa politicienilor italieni şi îi acuză pe locuitorii Italiei de rasism, potrivit ediţiei online a agenţiei Adnkronos.
După declaraţiile Alessandrei Mussolini făcute în timpul Festivalului de la Veneţia, Domenico Procacci, fondatorul şi directorul casei de producţie şi distribuţie cinematografică Fandango, ce deţine drepturile pentru difuzarea filmului "Francesca" în Italia, a declarat că pelicula va intra în cinematografe fără nicio modificare.
CITIŢI ŞI:
„Francesca”, faţă în faţă cu criticii
Bobby Păunescu: „Lumea se aştepta să fie un dezastru”
Monica Bârlădeanu: „Nu am profil de mercenară”| VIDEO




Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum