Calificată ilegală de unii jurişti şi imorală de alţii, hotărârea de miercuri a magistraţilor Curţii Supreme are toate şansele să aducă României sancţiuni impuse la Strasbourg. „Pe de-o parte, decizia Curţii, care a considerat că Vasile Paraschiv a intentat prea târziu procesul împotriva statului, încalcă Legea 221/2009, ce statuează că toate acele atrocităţi comise de comunişti sunt imprescriptibile.
Pe de altă parte, Curtea Supremă ar trebui să statueze, prin deciziile luate în speţe similare, o practică unitară pentru toate celelalte instanţe, pentru a evita o condamnare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Or, este cu atât mai tragic cu cât aceeaşi Secţie a celei mai importante intanţe decide de cinci ori să acorde despăgubiri, pe motiv că acţiunile făcute de disidenţii respectivi sunt imprescriptibile, iar a şasea oară decide exact contrariul. E trist că se întâmplă aşa ceva în România”, a explicat, pentru EVZ, un judecător care împarte dreptatea la o Curtea de Apel din ţară.
Opinia acestuia e susţinută şi de avocatul Liliana Poenaru, cea care l-a reprezentat în instanţă pe Vasile Paraschiv. „Au spus că trebuia să intenteze procesul în trei ani, începând din 22 decembrie 1989. E o aberaţie, întrucât pe atunci nu aveam legi pentru aşa ceva. Prima a fost adoptată abia în 1999, iar următoarele în 2009. Sunt hotărâtă chiar să dau în judecată magistraţii din complet. E revoltător”, conchide Poenaru.
Despre un „sistem comunist!”
Ieri, disidentul Vasile Paraschiv era surprins de cum a sfârşit demersul său în justiţie. Acesta crede că nu e deplasată ideea ca „jocurile” să fi fost făcute de judecători foşti securişti.
De când aţi început procesul acesta?
Am intentat procesul ăsta în 2008, e de vreo doi ani. Am avut înainte un altul în care am chemat nu statul, ci ofiţerii de securitate care m-au torturat. De acest proces s-a ocuoat Institututl pentr Investigarea Crimelor comunismului. Dar Procuratura Generală mi-a respins acţiunea pentru că s-au prescris faptele.
Ce veţi face acum?
Asta e situaţia, n-am ce să fac. Aşteptăm să primim motivarea sentinţei. Am vorbit cu avocata şi o să mergem la CEDO. Ultima şansă. Dar nici acolo nu cred că se rezolvă ceva.
Cum priviţi deciziile de acest tip din justiţie?
Noi suntem, după 20 de ani de la Revoluţie, un stat comunist. Avem o conducere de stat comunistă şi aceasta este o justiţie tot comunistă, pregătită, educată de PCR înainte de Revoluţie ca să gândească şi să privească lucrurile prin prisma comunistă. Judecătorii de azi sunt ucenicii comuniştilor de acum 40 de ani.
Credeţi că se practică acelaşi tip de justiţie ca atunci?
Da. Afară de asta, nu ştiu nici acum dacă printre judecătorii şi de la Tribunal, şi de la Curtea de Apel şi de la Înalta Curte nu erau doi sau trei dintre foştii ofiţeri de Securitate care au intrat în justiţie. Aşa a declarat şi preşedintele Băsescu, după ce a zis doamna Nagâţ, de la CNSAS, că 25% dintre ofiţerii de Securitate au intrat în magistratură. E un sistem comunist! Ei întotdeauna s-au bazat pe corupţie.
V-aţi aşteptat la aşa o decizie?
Nu m-am aşteptat. Pentru că s-a amânat pronunţarea cu o săptămână. După asta, s-a mai amânat o dată. Şi de aici am tras concluzia că judecătorii mai discută ca să ajungă la o soluţie favorabilă. Dar până la urmă majoritatea lor au fost împotrivă.
De ce aţi intentat proces abia la 18 ani de la Revoluţie?
Imediat după 1989 eu eram mulţumit că am scăpat cu viaţă după ce am trecut prin ce am trecut. Nu m-am gândit eu la procese, târziu am ajuns la concluzia asta. Eu am solicitat mai multe întâlniri la Cotroceni, când era Iliescu, vreo zece cereri am trimis şi zece răspunsuri negative. A refuzat să stăm de vorbă. Am tras concluzia că ăştia, conducătorii noştri, vor să acopere, nu să rezolve problema, cum a zis Iliescu, după 22 decembrie, că vrea reconciliere. Ei au muşamalizat, au trecut sub tăcere problema crimelor şi nelegiuirilor comuniste. Şi atunci am zis: dacă ei îi apără pe ofiţerii de Securitate, atunci eu vreau să plătească statul. Nu mi-a convenit niciodată să-mi plătească mie poporul, colegii, prietenii mei. Păi, ei vreo vină? Nu! Atunci eu nu am mai putut să mai gândesc aşa şi am dat statul în judecată. Doar că m-am trezit prea târziu. M-am gândit luni de zile înainte dacă să fac sau nu asta.
La nebuni, pentru „tulburarea liniştii publice”
Ce şanse credeţi că mai aveţi să câştigaţi?
Nu sunt foarte optimist nici la CEDO. Cică ar fi nişte pacturi internaţionale prin care s-ar calcula data de la care începe prescripţia, care ar fi alta decât cea calculată de judecătorii români. Că eu am intrat în posesia documentelor de la dosar de-abia după 1999, când s-a înfiinţat CNSAS. Până atunci nu m-am gândit, eram mulţumit că am scăpat cu viaţă.
Că am suferit mult! Pe mine m-au dus în pădurea Păuleşti unde m-au bătut până am leşinat timp de şapte zile şi şapte nopţi! Pe urmă m-au lăsat acolo şi au fugit. Apoi când m-au dus iar la Paltin, m-au ţinut într-o cabană, unde mă trezeau cu apă după ce leşinam. M-au mai bătut şi la sediul miliţiei din Drumul Taberei. Că m-a pus ofiţerul să-mi retractez semnătura de pe o scrisoare adresată de Paul Goma conferinţei de la Belgrad. Şi am refuzat! M-a înjurat de Dumnezeul mamii, m-a pocnit şi a ieşit afară. Apoi s-a întors, s-a aşezat, a mai intrat un alt ofiţer. Ăsta s-a uitat senin în ochii mei şi deodată a început cu o rafală de pumni pste faţă, peste stomac. Şi am căzut jos. Şi nu ştiu peste câte minute, când m-am trezit am văzut un miliţian în colţul camerei care mă supraveghea. De la el am aflat că sunt la miliţia din Drumul Taberei, unde-i ducea pe toţi care vroiau să intre în blocul lui Paul Goma. Noaptea m-au adus la Securitatea din Ploieşti, a doua zi m-au internat la spitalul de nebuni, din Săpoca. Ei m-au răpit din casă, au dat buzna peste mine, a înfipt mâna în pieptul meu şi m-a târât până jos. M-a dus la miliţie, m-a bătut până am leşinat iar. Am stat la nebuni 45 de zile pe motiv că am tulburat ordinea şi liniştea publică.
Pot fi prescrie astfel de fapte?
Nu, astfel de grozăveli nu pot fi prescrise! Având în vedere că PCR a omorât, potrivit lui Vladimir Tismăneanu, peste 500.000 de oameni nevinovaţi. Dar mai este o cifră, de peste două milioande de victime! Asemenea orori nu pot fi prescrise niciodată. Dar la noi, într-o ţară comunistă, iată că se poate! E o ţară condusă de comunişti. Ion Iliescu, Adrian Năstase şi toţi ceilalţi, de fapt, nu au putut să facă o lege împotriva lor. Că au fost prim secretari, şefi de Securitate, în preajma lui Ceauşescu, Iliescu a avut un mare rol în asuprirea poporului de către PCR. Nu a protestat niciodată! Trebuia să dea socoteală criminalilor. Şi ţine acum cu dinţii de putere.
Consideraţi că pedepsirea acestor oameni ar fi de fapt reparaţia la care speraţi?
Da, asta aş vrea, ar fi un act de dreptate. Dar trebuie să primesc şi eu o reparaţie morală.
„O să atacăm individual ofiţerii de Securitate”
Alţi foşti deţinuţi au luat legătura cu dumneavoastră după ce aţi intentat procesul, să afle şi ei cum să procedeze?
Da, mă sună, aşteaptă să vadă cum se rezolvă. Că mulţi ştiu. Mai sunt încă vreo două trei cazuri, la fel ca al meu, pe la Cluj, pe la Iaşi, dar care au câştigat! Şi avocata se miră de decizia la mine. Acum, după ce primesc motivarea de la Înalta Curte o să deschidem un alt proces, în baza legii 221, făcută, culmea, de Mircea Geoană! Avocata a spus că sunt speranţe. O să atacăm individual ofiţerii de Securitate. Îi ştiu după nume, dar nu mai ştiu dacă sunt în viaţă.
I-aţi revăzut vreodată dup 1990?
Da, sigur! Am avut doi invitaţi ca martori la proces. Au venit doar aduşi de poliţie! Şi m-au făcut de trei ori să mă duc degeaba la Bucureşti. N-au recunoscut nimic. Au spus că ei n-au făcut, că nu au fost ofiţeri, că au fost ceva şefi la paşapoarte. La toate întrebările nu au răspuns nimic. Ori acest colonel Ursescu Niculae, de exemplu, din comuna Bucşani, Dâmboviţa, fost adjunct al şefului Securităţii pe judeţul Prahova, era ofiţerul de legătură între mine şi şeful grupului terorist care m-a răpit şi m-a dus la cabana aia din comuna Paltinul, unde au smuls de la mine un aşa-zis angajament de loialitate faţă de PCR şi de Securitate. Eu am acceptat totul ca să scap din mâna lor! Şi Ursescu a spus la tribunal că el nu mă cunoaşte!
V-aţi simţi împăcat să-i vedeţi pe aceşti securişti ca inculpaţi?
Da, ar fi un act de dreptate. Am fi un adevărat stat de drept, cum doresc eu. Cum au fost pedepsiţi naziştii. Că de aia îi zice stat de drept, că statul trebuie să facă dreptate, să-l pedepsească pe ăla care este vinovat. Dar ei au tras muşamalele peste toate crimele şi zice acuma că suntem stat de drept! Păi, nu merge aşa, domnule Traian Băsescu. Pe urmă, domnul Victor Ponta a făcut codul penal, dar el nu s-a gândit să bage şi ceva legat de prescriera la crimele astea, că ştie că ele sunt şi în partidul pe care îl serveşte.
„A cerut avocata 30 de milioane de euro”
Cum aţi aflat că aţi pierdut procesul?
Am aflat de la dumneavoastră, de la presa. Am vorbit cu avocata de două-trei ori, mi-a zis că nu s-a dat nicio sentinţă. „S-a dat, doamnă!”, i-am spus. M-a anunţat presa.
N-aveţi nici acum o confirmare?
Nu, dar am pierdut sută la sută. Nu m-am aşteptat. Având în vedere cele două amânări ale pronunţării, am zis că le vine mintea la cap! Că mai găsesc şi în sprijinul meu nişte argumente. Că se uită cât am suferit şi poate nu-mi dau 300.000 de euro, dar măcar 200.000, 100.000 să am şi eu satisfacţie.
Ce vroiaţi să faceţi cu banii ăştia?
Nu mi-am făcut niciun plan, că am ştiut că ceva se întâmplă.
Iniţial aţi cerut un milion de euro despăgubiri...
Nu, a cerut avocata 30 de milioane de euro, mi se pare. „Doamnă, e mult, nu se poate, râd de noi!”, i-am zis. „Lasă aşa!”, mi-a răspuns. Ea câştigă procent din ce iau eu, probabil că de asta a cerut mult. Nu mi-a plăcut mie, eu un milion am cerut şi la Curtea de Apel şi la Înalta Curte.
„Omul care ne omora în bătaie” şi un scaun
V-aţi simţit umilit şi în sala de judecată? V-au tratat corect?
Ăştia nu fac polemică cu tine, sunt serioşi acolo. Te lasă să spui ce vrei. Or fi şi judecători de ăştia, care te iau în râs, dar ei nu au voie să se manifeste, eu situaţie din asta n-am avut. Am declarat, au audiat şi martorii.
Faţă de unul dintre ei, deşi ştia că e ofiţer de Securitate, i-a dat să stea pe scaun, că era venit în baston. Pe omul care ne punea să stăm într-un picior şi ne omora în bătaie, l-a pus judecătoarea să stea pe scaun în faţa instanţei! Am observat că judecătoarea de la Tribunal i-a protejat pe cei doi ofiţeri de Securitate. N-avea o înţelegere cu ei sau ceva, dar l-a protejat şi ăla a făcut mult rău când era de 20 de ani până a ajuns maior şi colonel. Bineînţeles că nu merită să stea nici pe scaun!
Nu cred însă nici că CEDO îmi va da satisfacţie. Încercăm, dar am inima strânsă aşa. Că după ei nu am dreptate, că faptele sunt prescrise din ţară. Şi ăia de acolo tot hotărârile astea le citesc. Nu dosarul, că e gros. E urât de tot!
Cum s-a schimbat viaţa dumneavoastră de când a început procesul?
Am cheltuit mulţi bani,e oboseală, e de umblat! Foarte greu este. Poate doar anul ăsta mai pot să mai fac câte un drum la Bucureşti. Că nu mai pot, mă dor picioarele, dacă merg o sută de metri am obosit. Am vorbit cu cineva de la Parlament, din PDL, care a spus că mă poate ajuta. I-am dat câteva proiecte de legi, pe care să le bage în dezbatere. Prntre care unul pentru modificarea prescripţiilor la astfel de crime. Urmează ca după 1 februarie să mă cheme în audienţă, să stau de vorbă cu el.
Vinovaţi: „Partidul Comunist Român. Şi Ion Iliescu”
Ce i-aţi sfătui pe alţi foşti disidenţi să facă, dacă decid să intenteze astfel de procese?
La mine e tardiv, s-a prescris. Să acţioneze la timp. Trebuia să-mi vină mintea asta atunci, după Revoluţie, dar n-aveam documente de la CNSAS, că nu era pe atunci!
Cine credeţi că este principalul vinovat pentru situaţia asta?
Partidul Comunist Român. Şi Ion Iliescu. Scopul vieţii lui, când a venit la conducerea ţării pe 22 decembrie 1989, a fost să-i apere pe ofiţerii de securitate, pe activişti. Păi, dacă parlamentul ţării era 75% format numai cu ofiţeri de Securitate!
Iliescu nu mai e acum la putere, când dumneavoastră aţi pierdut procesul...
Nu mai e, dar el e cel care s-a opus legii lustraţiei, s-a opus punctului 8 de la Timişoara, când era el 75% dintre membri parlamentului au fost securişti. Şi cei de acum sunt vinovaţi! Că sunt aceiaşi oameni, aceiaşi judecători crescuţi, educaţi de PCR.

RĂBDARE. Disidentul aşteaptă şi azi o „reparaţie morală” care întârzie
DUPĂ JUDECATĂ
Coşmarul trăit pe viu, prins la dosar
Vasile Paraschiv îşi petrece zilele mai mult închis în casă. „Aici, cu «prietenul» meu”, spune şi arată spre calculator. Televizorul e setat pe un canal de ştiri, din când în când îi sună telefonul fix. Pe hol te izbeşte o oglindă, chiar în capăt, lungind culoarul pe care bărbatul merge încet, cu paşi mici, târându-şi picioarele. Vasile Paraschiv, disidentul care a fost bătut şi torturat crunt în anii ’60-’70 de fos ta Securitate, e azi uşor îngrjorat.
Tocmai a aflat, din presă, că magistraţii Curţii Supreme i-au respins, definitiv, recursul făcut în procesul în care a cerut despăgubiri statului român, pentru suferinţele din perioada comunistă. Asta, după ce Tribunalul Bucureşti i-a admis acţiunea în primă instanţă şi i-a acordat 300.000 de euro. Ce să zică? A rămas pur şi simplu surprins. „Nu mă aşteptam la aşa ceva... M-am gândit că durează pentru că dezbat judecătorii pentru un răspuns favorabil. Dar ce să mai fac acum? Am vorbit cu avocata să mergem la CEDO...”, spune disidentul.
De aproape trei ani aşteaptă ca statul român să-i facă dreptate şi să repare măcar puţin din răul pricinuit în anii ’70. Crede că totul s-a năruit în sala de judecată pen tru că „s-a trezit târziu”. Nu ştie cine l-a judecat exact. Unul dintre judecătorii „ăia comunişti”, foşti „ucenici ai celor de acum 40 de ani”, pe care Paraschiv îi bănuieşte că ar purta pe sub robe şi ceva epoleţi de pe la fosta Securitate. El s-a prezentat, disciplinat, la toate termenele. Ca probă, a purtat până în sala de judecată „toate suferinţele” trăite în comunism.
„Mă băteau până leşinam”
Repovestit poate pentru a mia oară, tot incredibil sună coşmarul real al lui Paraschiv: „Am avut parte de trei internări în spitale de psihiatrie pe criterii politice. Care m-au distrus complet. Dintr-un om normal, m-au făcut nebun, ca lumea să nu ia în considerare ce spun. Am arătat apoi cum am fost răpit de Securitate când mă duceam la serviciu dimineaţa. Cum m-au dus în pădure şi m-au bătut timp de şapte zile şi şapte nopţi, cu pumnii, cu bastonul, până când leşinam. Atunci am văzut şi eu că te doare de fapt creierul, ca un curent, când te bat la tălpi. Doar Dumnezeu a vrut să nu mor. După Revoluţie, mulţi ani nu m-am gândit să dau în judecată statul. Am fost bucuros că am scăpat cu viaţă. Apoi, n-am avut nici bani de mâncare, de unde de avocaţi? Dar într-o zi n-am mai gândit aşa şi am zis să mi se facă o reparaţie morală”.
Iniţial, când judecătorii au decis să i se acorde 300.000 de euro despăgubiri, Vasile Paraschiv a zâmbit puţin. Apoi, a aflat că au adăugat la motivaţie că este un om mediatizat, căruia simpla notorietate i-ar fi adus o „reparaţie morală”. O „recompensă” pe care spune că nu a dorit-o niciodată.
"Astfel de grozăveli nu pot fi prescrise! Având în vedere că PCR a omorât, potrivit lui Tismăneanu, peste 500.000 de oameni nevinovaţi.",
Vasile Paraschiv, disident anticomunist intrat în manualele de istorie
BIOGRAFIE
A încercat să apere drepturile muncitorilor
în plin comunism, înfiinţând primul sindicat Să înfiinţezi un sindicat liber care să apere drepturile muncitorilor su nă a banalitate în România lui 2010. Era însă un lucru nemaiîntâlnit în Republica Socialistă România, în 1979.
Pe 8 martie în acel an se năştea Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), iar Vasile Paraschiv citea declaraţia de constituire a sindicatului muncitorilor în fabrica unde lucra.
Acesta a fost unul dintre momentele decisive în lupta anticomunistă a omului care avea să fie unul dintre disidenţii marcanţi ai Europei de Est. Vasile Paraschiv s-a născut în 1928, în satul Ordoreanu, comuna Clinceni, judeţul Ilfov.
La doar 12 ani a plecat de acasă în Bucureşti ca să câştige bani. Prima sa meserie a fost de băiat de prăvălie, timp în care n-a avut linişte cu patronii. A poi a venit comunismul şi un activist PCR i-a făcut dreptate într-una din neînţelegerile pe care le avea cu şefii lui.
În ’46 a intrat în partid, la trei ani a fost luat la Academia Militară din Bucureşti şi a şi absolvit Şcoala oficială de transmisiuni, după care a fost repartizat la Ploieşti. Când a vrut să se căsătorească, partidul nu a fost de acord, pentru că fata nu avea „origini sănătoase”. Poate că partidul nu s-a înşelat întru totul: Vasile Paraschiv a cunoscut ulterior o fată cu părinţii muncitori, de care s-a îndrăgostit şi cu care s-a căsătorit.
Între timp, a fost dat afară din armată. A luat-o de la capăt şi, astfel, a început să lucreze ca simplu muncitor.
Necazurile însă nu l-au ocolit: i-a fost luat apartamentul în care locuia când lucra la poşta din Ploieşti şi, timp de zece luni, a trebuit să stea sub cerul liber împreună cu copiii şi soţia. Sătul de nedreptate, în 1968 şi-a dat demisia din partid.
Adevăratul resort care l-a făcut însă pe Paraschiv să renunţe a fost nedreptatea. „Eu nu ştiam politică externă, dar ştiam că drepturile muncitorilor nu erau respectate şi am spus clar că nu vreau să sprijin dictatura”, a povestit disidentul pentru „Evenimentul zilei”, în urmă cu doi ani. Abia când nu mai avea un carnet de membru care să-l protejeze, acesta a început să fie într-adevăr persecutat.
Tot de atunci, munca sa pentru recunoaşterea drepturilor democratice a prins contur: în 1971, a scris şi expediat Uniunii Generale a Sindicatelor din România 11 propuneri pentru democratizarea vieţii sindicale. Asculta Europa Liberă şi trimitea scrisori pe adresa postului de radio.
Urmările erau aproape de fiecare dată aceleaşi: era bătut crunt, prin păduri sau cabane, apoi internat (de trei ori) în spitalele de psihiatrie. Comuniştii credeau că numai un nebun li s-ar putea opune cu atâta forţă.
În ’77 s-a alăturat mişcării pentru apărarea drepturilor omului a lui Paul Goma. A mers până la Paris, unde a fost găzduit de Eugene Ionesco, doar ca să demonstreze, cu ajutorul doctorilor francezi, că nu e nebun. Abia după ce a înfiinţat SLOMR, au început răpirile şi torturile pe care statul le-a „prescris”. (Andreea Archip)
HOTĂRÂRE. Vasile Paraschiv a avut curaj să-şi facă dreptate doar după 18 ani de la Revoluţie
Fotografii: Adrian Scutariu
CITIŢI ŞI:
MIRCEA MARIAN: De ce iubeşte Băsescu securiştii?
Un dosar privind crimele Securităţii a fost închis







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum