La sfârşitul săptămânii trecute, liderii republicilor ruse l-au avertizat pe preşedintele Dmitri Medvedev în privinţa pericolului islamist, scrie Reuters. Lupta împotriva militanţilor va fi imposibilă fără sprijinul Kremlinului, a spus preşedintele inguş Iunus-Bek Ievkurov, încă şchiopătând după atacul căruia i-a căzut victimă în iunie.
O consecinţă rapidă a violenţelor poate fi destabilizarea regiunii Caucazului de Nord. Rusia, care a purtat două războaie în Cecenia şi s-a confruntat cu atentate teroriste, inclusiv la Moscova, se teme şi de extinderea atacurilor în alte regiuni ale Federaţiei, casă pentru 20 de milioane de musulmani.
Două strategii şi încă una
Timp de ani buni, strategia Moscovei în regiune s-a bazat pe rolul liderului cecen, Ramzan Kadârov, care a primit mână liberă pentru zdrobirea mi li tanţilor separatişti. Iar Kadârov a făcut chiar acest lucru, prin metode brutale, documentate de ac tiviştii pentru drepturile omului. Acum, scrie „New York Times”, controlul liderului cecen asupra republicii pare mult mai slab, iar Moscova are de ales între a-şi susţine în continuare protejatul, sau a risca o schimbare de curs.
O alternativă a fost deja testată în republica vecină, Inguşeţia, unde noul preşedinte numit de Medvedev, Iunus-Bek Ievkurov, a încercat să câştige bunăvoinţa populaţiei eliminând politicienii corupţi şi vizând un dialog cu disidenţii şi cu activiştii pentru drepturile omului. În iunie însă, explozia unei bombe a aruncat maşina lui Ievkurov într-un zid, rănindu-l grav pe acesta.
Săptămâna trecută, Medvedev a apreciat că problemele din Caucaz ţin de sărăcie şi corupţie. O nouă strategie a Moscovei, anunţată de preşedinte, vizează dezvoltarea unui program pentru tineri, pentru a-i împiedica pe aceştia să se alăture insurgenţei.
Luni, 31 August 2009. 0 vizualizări, 12 comentarii, 0 voturi
Nori de război în Caucazul de Nord
FEDERAŢIA RUSĂ. Moscova caută noi strategii pentru a contracara valul de violenţe care a cuprins Cecenia, Inguşeţia şi Daghestanul.
Aproape 500 de oameni au fost ucişi în vara aceasta în Caucazul de Nord, în special în republicile ruse Cecenia, Daghestan şi Inguşeţia, în urma atacurilor in surgenţilor islamişti, care s-au „infiltrat în toate sferele societăţii”, potrivit liderilor locali.
Vara fierbinte din Caucaz a văzut de toate: oficiali locali mitraliaţi sau atacaţi cu bombe, maşini explodând, activişti pentru drepturile omului şi ziarişti ucişi.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum