Nostalgii despre 23 august: 20 de ani de împliniri măreţe| VIDEO

Timp de peste 40 de ani, 23 august a fost ziua care aduna, preţ de câteva ore, toate cravatele de pionier, versuri şi o eternă declaraţie de dragoste pentru cei împotriva cărora am întors, pentru totdeauna, armele.

ÎN FRUNTE

Duban, întâiul recitator al ţării

Actorul Andrei Duban, născut în 1972, a prins din plin festivismul Epocii de Aur, în care elevii erau obligaţi să cânte sau să recite în cinstea conducătorului iubit şi a „ilustrei” sale tovarăşe, la Sala Polivalentă sau la Sala Palatului.

„Nu-s nostalgic, dar nici nu hulesc acele vremuri”, povesteşte actorul. Supărat că e socotit „primul dintre pionierii patriei”, Duban are mari răfuieli cu cei care ţin să-i amintească de patosul vocii şi de pupatul strâns pe frunte de către Ceauşescu. „Asta cu recitatul era doar o obligaţie, atâţia şi atâţia alţi pionieri au făcut-o, nu înţelegeam nimic din ce se întâmplă”, mărturiseşte actorul.

Pionier în zona „RFG” a Bucureştiului

„Eram un copil modest, nu am fost fiu de beizadea, ca alţii, care se dau acum atât de deştepţi şi-şi permit să râdă, uitând cine sunt ei şi cum a fost atunci, de fapt. Nimeni nu m-a ajutat şi nu m-a susţinut, nu pot să uit cum mama stătea la rând pentru mâncarea pe raţie”, îşi aminteşte Andrei.

A devenit pionier la Şcoala Generală 103 din „RFG”, adică din zona Rahova-Ferentari-Giurgiului, spune el cu umor. Despre spectacolele la ca re şcoala îl obliga să participe, Andrei Duban afirmă că durau în jur de două ore şi se desfăşurau de 1 Mai ( Ziua Muncii), de 2 Mai ( Ziua Tineretului), de 1 Iunie (Ziua Copilului), în ianuarie, de zilele de naştere ale Elenei şi Nicolae Ceauşescu, de 23 August sau înainte de Revelion, când se cânta pluguşorul.

Cuplul, în prezidiu

Spectacolele se ţineau în faţa unui prezidiu format din câteva zeci de persoane, cuplul Ceauşescu şi membri ai CC, care stăteau într-o lojă. În rest, nu era niciun alt public. Megalomania cuplului pentru aceste spectacole era cultivată de anturaj şi, la un moment dat, cei doi „au fost prinşi în propriul vertij, care scăpase de sub control”, consideră actorul, care atunci nu era conştient de implicaţiile şi mesajul manifestărilor la care lua parte. „Spectacolele erau tematice, seci, ne îndeplineam sarcina co rect, în rest, era rutină şi nu înţelegeam nimic din ce se întâmplă”, povesteşte Duban, care obişnuia să recite poezii patriotice la aceste evenimente.

 „Totuşi, îmi îndeplineam sarcina. M-am obişnuit să muncesc, să fiu serios, m-am obişnuit cu ritmul unui spectacol, iar, mai târziu, experienţa scenei m-a ajutat să-mi controlez emoţiile, când am devenit actor. Analizez, lucid, cu rele şi cu bune, toată experienţa”, explică el.



PREMIANTĂ

Raluca Turcan, de-a dreapta dictatorului

„La una dintre festivităţile desfăşurate pe 23 august la Botoşani, unde m-am născut, am fost selectată, alături de alţi copii, să fiu în proximitatea cuplului Ceau şescu care venise în oraşul nostru.

Se făcea o selecţie severă, în funcţie de rezultatele şcolare, dar şi de igienă, începeau cu unghiile şi terminau cu părul, să nu care cumva să avem păduchi.

Cel mai rău mi-a părut că nu am apucat să fiu răsplătită pentru performanţele mele şcolare cu ordinul de comandant de deta şa ment, şi asta pentru că a venit Revoluţia.”

ANTISISTEM

Lui Mugur Ciuvică nu i-a plăcut să fie pionier

„Nu am văzut niciodată ca moment de sărbătoare ziua de 23 august. Nu am fost nici şef de gaşcă sau comandant, cum se spunea.

Nu mi-a plăcut nici uniforma aia de pioner şi nici cravata roşie. Pe la 14 ani, a trebuit să primesc carnetul de UTC-ist şi nu m-am prezentat, preferând în schimb o partidă de fotbal.

Şi când mi-a băgat cineva frica-n oase că nu pot intra la facultate fără carnetul acela, am bătut pe la toate uşile şi am minţit că l-am pierdut, numai ca să fac rost de el. Că, până la urmă, nu am avut nevoie de el, asta e partea a doua.”

PE SCENĂ

Cătălin Botezatu a fost artist la Cântarea ţării

Creatorul de modă Cătălin Botezatu a strâns amintiri la Cântarea României cât pentru o viaţă întreagă. I-a plăcut să fie în mijlocul evenimentelor de 23 august şi, mai ales, să fie recompensat c-o diplomă pentru un cântec la microfon, în faţa naţiuni:

„În vremea aceea, am fost comandant de unitate. Mi-au plăcut dintotdeauna paradele militare şi mergeam cu plăcere la evenimentele din 23 august. Am participat de multe ori şi la Cântarea României, unde luam premii.

Eram în echipa de montaj literar şi în corul liceului. Odată, am luat premiul I cântând «Odă Bucuriei» în limba germană.”

PIONIER, MÂNDRIA ŢĂRII

„Cel mai mişto de 23 august erau crenvurştii”

Cei care îşi mai amintesc, în treacăt, de trecutul glorios al patriei au rememorat, pentru „Evenimentul zilei”, momentele de pionier.

CRISTIAN BOUREANU (politician): „Am fost făcut pionier în curtea şcolii. Contrar atitudinii mele anticomuniste şi antisistem, 23 august a fost întotdeauna o zi fericită. Era ziua mamei mele. Din păcate, ea nu mai este. Acum, îmi place mai mult 1 Decembrie decât 23 august”.

DACIANA SÂRBU (europarlamentar): „În perioada pionieratului am fost comandant de grupă şi eram foarte mândră, pentru că această distincţie se dădea pe merite şcolare. La acea vreme mă teroriza cravata pentru că-mi uitam inelul de prindere acasă şi eram mustrată mereu de profesori”.

CORNELIU VADIM TUDOR (preşedintele PRM): „23 august e o zi a marii trădări naţionale! Regele necopt şi nedomn, Mihai l-a arestat pe generalul Antonescu. Nu mă leagă nicio amintire frumoasă de vremea aceea, mai ales că făceam parte dintr-o familie săracă şi eram vitregiţi de tabere sau excursii. Singura distracţie era ieşitul la iarbă verde, oricum era frumos şi aşa, decât ce se întâmplă astăzi”.

STELA POPESCU (actriţă): „Cel mai mişto lucru pentru care aşteptam ziua de 23 august erau crenvurştii! Ăia pe care ni-i împărţeau gratis după paradă. Erau incredibili de buni! Bine, şi cravata roşie de pionier, pe care o purtam cu mândrie, sau excursiile pe care le făceam cu colegii mei. În rest, nu vreau să-mi amintesc nimic, eu, ca şi mulţi alţi români, nu consider că 23 august ar trebui celebrat. Noi am fost cotropiţi de ruşi care ne-au distrus, ne-au dus intelectualii la canal. Am trăit 50 de ani de comunism, am fugit de comunism şi acum să-l celebrez?!”.

TONI GRECU (Divertis): „Mi-aduc aminte că cea mai distractivă perioadă din vremea când mergeam la şcoală era «bătaia» pentru posturile de toboşar, trompetist şi stegar. Eram caraghioşi tare, mai ales când se întâmpina un elev nou care trebuia să fie şi el onorat cu uniforma de pionier. Trompetistul stătea în faţa clasei şi lângă el stegarul, care flutura, evident, steagul, de parcă sosise nu ştiu ce faţa regală. Amintiri plăcute... Era o mare mândrie să mergi la şcoală cu cravata roşie, chiar dacă, până la urmă era practic o îndoctrinare ideologică”.

ZOE PETRE (istoric): „Cel mai bine îmi revine în memorie chiar ziua de 23 august 1944, fiindcă eram refugiaţi la Predeal cu o mulţime de rude şi prieteni ai părinţilor mei, şi eu eram singurul copil, aşa că am primit mai multe jucării ca oricând. 23 august era o sărbătoare mai degrabă antipatică”.

IOAN GYURI PASCU (Divertis): „Bucurie mare de 23 august, în vremea tinereţii mele. Aşteptam ziua aia liberă ca să ies cu prietenii cu cortul, şi cântam all day long. Cât mai aşteptam liberele de 1 Mai şi 23 august când eram adolescent... era prilej de chef. Prin ’71 ţin minte că eram mândru că mi-au pus şi mie cravata roşie, mă făcuseră pionier! Ba chiar am devenit şi locţiitor de comandant la un moment dat”.

ANDREEA ESCA (prezentator ştiri): „Tot felul de manifestări îmi revin în minte când mă gândesc la 23 august. Era mobilizare generală, mai ales pe stadioane, unde de fapt se petrecea tot «balamucul». După ce am fost făcută pionier, imediat am devenit comandant de grupă pentru că aveam rezultate şcolare foarte bune, însă eram implicată şi în alte activităţi extraşcolare: jucam în piese de teatru, făceam dans, dar şi foarte mult sport”.

ECATERINA ANDRONESCU (ministrul educaţiei): nu regretă nimic din perioada în care a fost pionieră: „Întotdeauna am perceput sărbătoarea de 23 august ca pe o corvoadă. Nu-mi făcea nicio plăcere că ne duceau la defilări. Mă bucur că acea perioadă şi acel regim s-au terminat”.

MIRCEA DIACONU (actor): „M-am făcut pionier şi mi se părea că e grozav. Eram foarte mândru de cravata mea. Prin clasa a treia, trebuia să împart timbrele cu Crucea Roşie, care costau 50 de bani. Am ieşit să le vând în stradă. Am întâlnit pe cineva care mi-a pus în cutie 275 de lei, dar a rupt sigiliul. Pentru întregul detaşament asta însemna o mare dezonoare. Au vrut să-mi smulgă demonstrativ şi simbolic cravata, pe care considerau că nu merită s-o mai port. A intervenit instructorul de pionieri care le-a spus: «Tovarăşi, lasăţi copilul în pace!».”

ROMANIŢA IOVAN (creator modă): „Nu eram entuziastă. Ziceam mersi de fiecare dată că scăpam”. Totuşi, are un mic „regret”: „Când să mă facă membru de partid, a venit Revoluţia. Era să fiu primul manechin-fotomodel membru al PCR”, explică, râzând, creatoarea de modă. Totuşi, are o amintire din perioada regimului Ceauşescu. „La o deschidere a Parcului Expoziţional Casa Scânteii am fost selecţionată să ţin pernuţa cu foarfeca cu care Ceauşescu trebuia să taie panglica inaugurală. Pe atunci eram manechin la UCECOM. M-am îmbrăcat în «Mireasa Musceleană » şi am plecat la 6.00 dimineaţa pentru a fi la ora 7.00 la «locul faptei». În timp ce aşteptam să înceapă evenimentul, un «tovarăş» m-a întrebat care este rolul meu în toată festivitatea. Iam răspuns, iar el mi-a replicat: «Sunteţi prea frumoasă şi prea înaltă pentru treaba asta!». Şi a trebuit să mă retrag şi am aşteptat să se termine festivitatea. Drept răsplată pentru ziua pierdută am primit florile care rămăseseră după ce a fost «servită» tovarăşa”.

ADI DESPOT (Viţa de Vie): „O pungă de hârtie maro cu caşcaval, două triunghiuri de brânză şi un corn. Ăsta era «cadoul» pe care îl primeam de 23 august. Era ceva. Şi tot cu aceeaşi ocazie lipseam de la şcoală şi ne îmbrăcam alt fel, un fel de uniformă, nu mai ştiu cine ne-o dădea, şi ieşeam în oraş şi ne distram. Era mişto!”.

OANA ZĂVORANU (vedetă TV): „Ţin minte că m-au făcut pionieră în prima tranşă, la Palatul Pionierilor, pe lângă Muzeul Antipa, că aveam note bune. Eram mândră nevoie mare pe vremea aia. În schimb, la «Cântarea României » n-am fost niciodată. Nimeni din familia mea n-a fost membru de partid şi nu considerau că trebuie să-şi lase copiii acolo. M-am fofilat întotdeauna sub pretextul că aveam febră, că mi-e rău. Nici la munci patriotice nu m-a lăsat tata, pentru că eu eram crescută în puf. Nu mi-au dat voie să culeg mucurile de ţigară ale beţivilor care le aruncau pe stradă”.