Noul film al lui Mungiu, în topul celor mai anticipate producţii din 2012

\"Provizoriu\", noul film al lui Cristian Mungiu, se află pe locul 12 în top 100 al celor mai anticipate filme din 2012, alcătuit de ioncinema.com.

Site-ul este dedicat cinema-ului independent şi reuneşte critici şi jurnalişti din mai multe ţări. În preferinţele celor de la ioncinema.com, cineastul laureat cu Palme d’Or se află înaintea unor nume ca Woody Allen, Joel şi Ethan Coen, Quentin Tarantino, David Cronenberg sau Park Chan-wook.

"Spre deosebire de băieţii de la Academia Americană de Film, pe noi «432» ne-a lovit ca o tonă de cărămizi în cap, iar proiectul său secundar, «Amintiri din Epoca de Aur», trecut aproape neobservat, a fost binevenit. Cel de-al treilea film al său (debutul a fost «Occident», în 2002) ar trebui să fie exact ce ne place dacă va avea substanţa dramatică puternică pe care o asociem cu numele lui", argumentează editorul site-ului, Eric Lavallee.

Scenariul scris de Mungiu spune povestea relaţiei speciale dintre două fete, una dintre ele aflată la o mănăstire. Jurnaliştii se întreabă dacă o selecţie la Cannes ar fi posibilă. Mobra Films este principalul producător al filmului, iar co-producători sunt Why Not Productions (Franţa) şi Jean-Pierre şi Luc Dardenne, prin Les Films du Fleuve. Proiectul a primit de la CNC circa 270.000 de euro, iar de la Eurimages (fondul Consiliului Europei) alţi 400.000 de euro.

Citiți știrea completă pe www.filmreporter.ro/12-01-2012-noul-film-al-lui-mungiu-in-topul-celor-mai-anticipate-productii-din-2012/

Spune-ţi părerea!

  • 4321=0
    12 ianuarie, 16:33. 4321=0

    Si inca ceva. 'Amintiri din Epoca de Aur' a fost un esec artistic numai pe jumatate, doar pentru ca in comedie MINCIUNA este acceptabila (unii o numesc hiperbola). Dar venind vorba de umorul romanesc, cum se face ca in ultimul timp se rezuma la satirizarea imbecilitatii? Cine gaseste asta amuzant? Evident, cei cu un IQ prea mic pentru a aprecia umorul inteligent. Ceea ce ar putea aduce discutia spre Woody Allan, daca, asa cum am spus, nu ar fi jenant sa-l amestecam in acelas comentariu.

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele