O biserică din Iaşi oferă copiilor meditaţii gratuite

Autor: Maria Craus

Biserica „Toma Cozma” din Iaşi oferă meditaţii gratuite la orice disciplină copiilor dornici să înveţe carte. Programul a fost lansat cu ajutorul a trei dascăli, care fac voluntariat.

După o serie de acţiuni de alfabetizare şi creştinare a copiilor din familii numeroase şi iniţiative de ajutorare a nevoiaşilor, biserica „Toma Cozma” reinventează tradiţia proiectelor filantropice.

În această perioadă, în parohia preotului Mihai Mărgineanu, se fac înscrieri pentru meditaţii gratuite la matematică, engleză şi alte discipline. „Trei dascăli au ocazia de a-şi pune în valoare darul de a preda şi de a găsi discipoli printre cei care vor veni la meditaţii. Cursurile se vor ţine în interiorul bisericii, iar efectul poate fi chiar dublu deoarece în acest spaţiu disciplina şi concentrarea vin de la sine. Nu ieşim cu nimic din afara tiparelor clasice ale bisericii care se ocupă de instruirea oamenilor. În activităţile cu tineretul nu există un hotar al parohiei, ei vin din toate zonele Iaşiului. Toţi sunt bineveniţi. După Paşti, avem în plan să redeschidem sala de calculatoare care a funcţionat într-o clădire din curtea bisericii, unde veneau în permanenţă copiii. Ei sunt deja familiarizaţi cu proiectele bisericii, participă în număr mare şi la slujbe”, explică preotul paroh Mihai Mărgineanu.


Lista de înscrieri, deschisă

Din luna martie, puştii care au rămas în urmă cu materia la diverse discipline vor avea sprijinul meditatorilor voluntari de la Biserica „Toma Cozma”.  Deocamdată se fac înscrieri, iar lista este deschisă pentru toţi cei interesaţi.

„La engleză vom face cursuri pe grupe, predarea se va face în funcţie de nivelul celor înscrişi, de la preşcolari până la elevi de liceu care nu au studiat acestă limbă în gimnaziu şi care vor să înveţe. La celelalte discipline, meditatorii vor lucra cu toţi cei înscrişi deodată, însă vor preda individual acolo unde se impune, îi vor ajuta pe cei care au dificultăţi în dezlegarea unor probleme pe care le întâlnesc şi la examene”, a declarat conslierul parohial Vasilica Onofrei.

Întâlnirile de studiu la biserică vor avea loc în fiecare weekend. Proiectul este salutat de părinţii care nu îşi permit să sacrifice o parte din salariu pentru a-şi medita copiii.

 În Iaşi, preţul unei şedinţe porneşte de la 25 de lei, tarif practicat de studenţii în anii terminali. „Banii pe care îi luăm abia ne ajung pentru strictul necesar. Copilul rămâne cu ceea ce i se explică la şcoală, dacă ştiu îl ajut şi eu la teme, dacă nu, îi mai întreabă pe colegii lui. Chiar m-am bucurat când am auzit că biserica aduce profesori să îi ajute, nu sunt chiar toţi pe luat”, spune Alina V., mamă a trei copiii.

Din parohia „Toma Cozma” fac parte în jur de 1.100 de familii, marea majoritate nevoiaşe. În biserică au devenit deja o tradiţie cursurile de cântări liturgice, competiţiile de şah, ieşirile în aer liber, pe biciclete, sau, pe timp de iarnă, ieşirile la patinoar.


ISTORIC

Ateneul Popular din Păcurari

Biserica „Toma Cozma”din Iaşi a fost ridicată în anul 1807 în Mahalaua Păcurarilor. În lăcaşul de cult a funcţionat în secolul al XIX-lea o şcoală primară, Şcoala Păcurari nr. 1, iar în casele din incinta bisericii a funcţionat pentru scurt timp şi Şcoala Primară de Băieţi, unde a predat Ion Creangă.

În prima jumătate a veacului al XX-lea, aici a funcţionat Ateneul Popular din Păcurari, care a organizat subscripţia publică şi a finanţat realizarea statuii lui Mihai Eminescu, care se află astăzi lângă Biblioteca Centrală Universitară.



Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele