O poză de râsul lumii: liderii PSD Cluj, cu pancartele la miting. Unul a venit cu Mercedes S Class

Autor: Mihai Şoica

Membrii de vază ai PSD şi PNL s-au prezentat conştiincioşi la mitingul societăţii civile, ţinând în mâini afişe cu mesaje anti-guvernamentale. Unul dintre ei, Gabriel Oniga, a fost şeful Casei de Pensii Cluj, în aceeaşi coaliţie cu PDL şi conduce un S Class.

Deși până acum USL a anunţat că liderii și membrii din teritoriu nu au avut de-a face cu protestele antiguvernamentale, la Cluj cei mai mulți dintre protestari au fost membrii PSD și PNL. Chiar și lideri din cadrul celor două partide nu s-au sfiit să participe direct la demonstrațiile din centrul orașului.

În poza alăturată, numărul 1 este consilierul județean PNL Mihai Szeplekan. Acesta vrea sa candideze pentru șefia PNL Cluj Napoca.

Personajul numerotat cu cifra 2 este Aurelia Cristea, vicepreședinte PSD Cluj. Aurelia Cristea a fost membru în Comisia Națională de Supraveghere a Asigurărilor.

Al treilea personaj care protestează este Gabriel Oniga, președintele organizației de tineret al PSD Cluj. Gabriel Oniga a ocuat funcția de Director la Casa de Pensii Cluj în perioada în care PSD a făcut o coaliție cu PD-L.

Înainte de această funcție publică, Oniga a fost samsar de mașini aducând din stăinătate mașini la comandă. În prezent este văzut la volanul unui Mercedes S Class, despre care însă spune că nu este a lui. Social-democratul nu s-a sfiit să afișeze poze de la miting chiar pe pagina personală de Facebook.

CITIȚI ȘI:

 

Spune-ţi părerea!

  • dan staicu
    25 ianuarie, 10:15. dan staicu

    cred ca opozitia in frunte cu crin si ponta sunt penibili . vad ca sunt bagati in aceiasi oala a politicienilorcorupti insa ei se dau ca sunt fete mari . ce trebuie sa facem la alegerile din noiembrie? sa mergemla vot si sa le dam peste bot adica sa anulam voturile sa incercam si varianta asta cineva mai devreme avea dreptate ....il vom plinge noi pe base .eu totusi cred ca majoritatea populatiei a inteles actiunile guvernului si a lui base pentru ca altfel ieseau ca la revolutie cu milioanele pe strazi nu 2ooo de pensionari ce li s-a taiat din pensii nesimtite ori revolutionari[excroci [ ce si-au facut rost de acte false si doreau 24de milioane lei din impozitele noastre sau ultrasii care au vandalizat bucurestiul si acum platim tot noi din impozite ..... pe aceasta cale cer politiei sa dea filmele in napoi si cei ce au vandalizat sa plateasca la ultimul leu,,,,,,cer pe aceasta cale gulernului sa nu cedeze in fata revolutionarilor cu acel pact al rusinii ajutoare sa se dea doar ranitilor si urmasii celor decedati



    ...usl stim ce a facut . unde ajungea romania daca venea usl la putere cu geonica in frunte cu sov ministru de finanante si iliescu strateg ,voiculescu la ministerul economiei etc

  • Andrei-Cosmin
    23 ianuarie, 19:19. Andrei-Cosmin

    Hai sa luptam sa ii scoatem pe cei care inca incearca sa puna mana pe carma tarii, exista un singur capitan de vas , si aceea persoana este Basescu.

    Trebuie sa il sustinem , el este singurul care si-a dat seama in ce pericol putea intra Romania in 2008 pe timp de criza , si de masurile extrem de bune pe care le-a luat.

    Success in continuare.

  • Cristian
    17 ianuarie, 23:48. Cristian

    Mai oameni buni ati uitat ASTA E TRUSTUL DE PRESA LA MANA LU' BASESCU!!!!!!

    • vopsitul
      18 ianuarie, 09:52. vopsitul

      pretene, ce treaba are faptul ca asta e trustul lui baselu cu faptul ca cei din psd sunt niste imbuibati cu averi demne de cel mai acerb capitalism si cu nesimtirea unui copiloi increzut care vine cu mertzanu sa faca scandal ca nu are ce manca in romanica?????? esti o mare....pleasca.

      • George
        20 ianuarie, 14:19. George

        Asa ca ne naiba, hai sa il lasam pe Baselu, ca nu sunt altii mai buni, nu?

      • seby
        22 ianuarie, 09:07. seby

        atata timp cat cat sunt oameni si membrii ai societatii civile au tot dreptul sa iasa in strada, sunt cetateni nemultumiti, deci au tot dreptul sa participe la proteste, cand vor veni cu sigle si pancarde, vor veni din partea partidului, pana atunci...

  • Lincoln
    17 ianuarie, 22:56. Lincoln

    Mercedes S Class denota un anume statut social in Romania?
    Guma de mestecat Turbo denota un anume statut social in Somalia?

  • maria
    17 ianuarie, 16:20. maria

    Ce daca? E rasul lumii! La Bucuresti ,domnul Urinel Columbeanu si-a suit pretuitul posterior in Bentley si a ordonat soferului sa mane-vroia sa vada si el cum e la revolutie...
    Cand a ajuns in Piata Universitatii era cat pe ce sa fie linsat de aia care venisera cu metroul ,asa ca inainte de a fi jumulit ,s-a aruncat in primul taxi si a sters-o englezeste.
    Lasand pretioasa masina cu soferul si in grija Domnului...!
    Asa nerusinare mai rar,doar in Romania!

  • danger
    17 ianuarie, 15:58. danger

    :):):):) Foamea este din ce in ce mai mare.......Stomacul cefelor late si al putorilor comuniste a inceput sa gheortaie.....Feliz a pornit din nou motoarele haznalelor TV.........cei 10.000 de (pensionari, revolutionari de carton, suporteri, samsari de masini din toate colturile tarii, USl-asi cu carnete de partid, mica parte a studentilor care probabil nu fac diferenta intre orele de curs si cluburile de noapte,etc) au creat o noua speranta in mintea NESATULILOR.

    Mult noroc Romania!!!

  • Mos  Ion Roata
    17 ianuarie, 15:30. Mos Ion Roata

    Nu ati descoperit voi roata. Orice miscare spontana de protest justificat risca sa fie deturnata de catre hotii din tabara cealalta ori compromisa de catre huligani, unii instigati chiar de catre cei impotriva carora este indreptat protestul. Scopul? Discreditarea. S-a practicat la greu in 1990.

  • florin
    17 ianuarie, 13:31. florin

    se vede clar cina incita lumea sa iasa in strada, (poza ca dovada), uslasi sa strige ca din gura de sarpe ca le este \"foame\"..oare de ce le-o fi foame? atunci cand economia duduia de ce nu au avut grija de visteria statului ca acum sa nu mai fie nevoiti guvernantii sa ia masurile care sunt atat de necesare pentru iesirea din criza si recesiune????

    • laura
      17 ianuarie, 14:17. laura

      esti spalat pe creier - masurile alea atat de necesare, atat de trambitate, de ce se rezuma in a taia de la cei deja ingenunchiati? de ce statul sterge datoria cfr? de se persista in aceleasi greseli ale celor din trecut? de ce n-o fi fost facut raspunzator burebista ca n-a ascuns bine tezaurul cu aur al dacilor ca sa aiba boc din ce plati pensii si salarii peste 2000 si ceva de ani? ce nu intelegi este ca iubitii tai guvernanti iau masuri pe carca celor saraciti deja pe ei ii doare in cot de romani - de ciumpalaci cum am fost numiti de boc sau mai stii cine

      • Razvan
        17 ianuarie, 18:52. Razvan

        de ce staul sterge datoria cfr? pey de ce nu-i intrebi pe ei? de ce trebuie sa dezinformezi tu cu presupuse teorii? habar n-ai de tine. priveste si tu ce ineptii ai scris acolo. cum sa nu vezi ca gaura asta in buget este de la serviciile sociale care capuseaza. cum sa plateasca staul ajutoare, milogilor care nu vor sa munceasca? cum sa incasezi an de an te miri ce ajutoare de orbi si sa conduci masina prin oras? cum sa primesti ajutor social ca n-ai cu ce sa platesti gazele pentru incalzirea vilei in care locuiesc pramatii? s.a.m.d. e de vina basescu ca nastase a vandut industria si economia tarii. e de vina boc, ca petrom dicteaza pretul benzinei, care stie toata lumea ca daca ala creste, explodeaza toate preturile? tu esti cea spalata pe creier, de antenele lui voiculescu. mai bine taci!!

  • Gheorghiu Stefan
    17 ianuarie, 13:23. Gheorghiu Stefan

    SLUGI ! ASTA SINTETI.

  • laura
    17 ianuarie, 12:59. laura

    misto articol - ati descoperit .... dar de miile de oameni care au iesit pt ca le-a ajuns cutitul la os de ce nu scrieti slugoilor? va plateste chiorul bine? se merita sa va manjiti de kk portocaliu sau a inceput sa va placa si nu mai faceti pe bani? halal presa impartiala - dati voi o solutie unui pensionar cu o pensie de sa zicem 700 lei cum sa traiasca intr-o luna de iarna - si jos palaria va respect!!!!!!!!! jigodii basiste!!!

    • Ramona
      17 ianuarie, 14:32. Ramona

      Exista o solutie de tip PSD - impozit de 40% pe salariile mai mari de 1200 lei, marirea pensiilor cu 150% si inflatie de 800%.

      • laura
        17 ianuarie, 15:55. laura

        la misto nu va intrece nimeni

  • Giugel
    17 ianuarie, 12:54. Giugel

    Bai istetilor, corect se spune Mercedes clasa S, sau Mercedes S-Klasse. In rest, mi se rupe, lingailor

    • Augustin Man
      17 ianuarie, 17:32. Augustin Man

      Si in ENGLEZA cum se spune? Ati incercat sa dati o cautare inainte de a Va face de ris?!

      • Lincoln
        17 ianuarie, 23:29. Lincoln

        Mercedesurile se importa cumva din Anglia?

  • paideos
    17 ianuarie, 12:40. paideos

    Au iesit oamenii PSD-ului – galerii de fotbal, pensionari carora le-au fost diminuate pensiile nesimtite, si pomanagii care vor sa traiasca din banii statului, ajutor social, ori pensii de boala fara sa fie bolnavi.

  • sabi
    17 ianuarie, 12:04. sabi

    Ganditi-va ca astia ,din partidul socialist decident si partidul socialist liberal,nu au mai fost la putere de muult timp.asa ca e foame mare ,mor baietii de foame!
    sunt dornici de functii inalte si furt din banul public,oare ce ar fi fost ca in plina criza sa fi fost astia ,ca ei fomisti, la putere???
    infantilul de chucky si revoltatul de ponta nu au cum sa ajunga la putere,nici daca le vor creste 5 masele de minte ,nu vor reusi sa ajunga in functii inalte,nu au fler si charisma pt asta.

  • ultassteaua
    17 ianuarie, 11:57. ultassteaua

    daca usl-asii cred ca noi ne punem pielea la batae pentru ei , se insala ! crin voiculescu si ponta fac parte din uriasa lipitoare politica aplicata pe treupul romaniei ! L A S A T I N E !

  • bucuresteanul
    17 ianuarie, 11:42. bucuresteanul

    Aceste demonstratii in strada sint organizate de opozitie care au profitat de incidentul Arafat-Basescu si au sarit pe val repede ca sa incerce o rasturnare de guvern si presedinte.
    Din pacate cei destepti cred ca au vazut menevrele opozitiei si cit de pewrversi sint ajungind pina acolo ca sa distruga si sa vandalizeze Bucurestiul doar in foamea lor de a conduce tara.Doamne fereste ca astia sa puna mana pe guvernare caci asa cum il plingem pe Ceausescu acum o sa il plingem pe Basescu.

    • @bucuresteanul
      17 ianuarie, 11:49. @bucuresteanul

      Asa este. Mai putin plansul dupa nea Nicu!

    • aurel
      17 ianuarie, 11:54. aurel

      ai perfecta dreptate...
      de ce crezi ca au venit doar 1000 de indivizi?
      200 de ultrasi pe care i durea n p**** de ponta si antonescu,
      200 de revolutionari carora le au fost luate pomenile,cam 200 de pensionari ce au vrut sa traiasca senzatii tari si restul activisti de partid din psd si pnl

  • eu
    17 ianuarie, 11:33. eu

    Toti isi fac pentru ei, si vor puterea pentru propriile interese ..... si eu ma-as asigura ca imi e bine mie si celor apropiati daca as fi intr-o functie de conducere si asa ar face oricare aflat intr-o functie care ii permite sa-si asigure confort si bunastare sa fim cinstiti ...nu zic ca ei , cei de la USL ...sunt mai buni ca nu-s, dar macar poate fac si pentru tara asta macar 10% din cate ar putea sa faca si nu ca acestia ca ne-au adus la sapa de lemn si ne-au sfidat atata timp si ne rad in fata cu ipocrizie ...sa lase loc la alti sa incerce sa faca ceva daca ei nu pot , am speranta ca intr-o zi in fruntea tari se va gasi un om sau mai multi, capabili sa conduca aceasta tara bogata in resurse si in oameni de calitate care nu-si gasesc acum locul aici si pleaca departe si fac pentru altii ceea ce ar face cu placere pt. tara lor ....mi se pare corect sa iesim in strada ori de cate ori simtim nevoia ca suntem nedreptatiti si calcati in picioare ....dar ma indoiesc ca vor avea decenta sa demisioneze :(...o zi buna tuturor

    • daus
      17 ianuarie, 12:06. daus

      As zice ca e invers, psd a adus tara la sapa de lemn, si daca iesea orangutanul geoana presedinte era de 10 ori mai rau.

  • soferu
    17 ianuarie, 11:30. soferu

    Normal ca a venit cu Mercedesul la proteste. In primul rand Mercedesul are cateva luni vechime si trebuie schimbat si legat de asta va plati taxa majorata la vanzare conform noii legi.

  • gogu
    17 ianuarie, 11:27. gogu

    nu exista opozitie.
    in afaceri sunt parteneri.
    trebuie schimbata toata clasa politica si schimbata total.
    nu inlocuit pe nastase cu fiul si pe oprescu - copil de general cu irinel copil de minsitru de-ai lui ceausescu.

    • gogiu
      17 ianuarie, 12:04. gogiu

      Schimbata cu cine? Asta i problema. Oamenii serisosi si adevarati stau deobarte. Da sunt o gramada de oportunisti care se dau vitezi si spun ca ei sunt poporul si ca ar conduce mai bine, dar odata ajunsi la putere se schimba complet.

  • nicolae
    17 ianuarie, 11:25. nicolae

    99% din PDL-ul de azi este format din CPUN-ul, PDSR-ul și PSD-ul care a guvernat din 1990 pâna azi. Așa suntem noi românii ,să ne furăm căciula ...

    • legionarul
      17 ianuarie, 11:55. legionarul

      Si 99% din USL din cine-i format.

      • Un Oltenitean
        17 ianuarie, 12:23. Un Oltenitean

        USL 100% oamenii crescuti si educati de marele politruc Ion Iliescu . Ii urez acestuia sa iasa din politica si din spital,numai cu picioarele inainte .

  • Dan Martin
    17 ianuarie, 11:12. Dan Martin

    Mitingurile din orase sunt cumva private si adresate doar saracilor?
    Nemultumirea nu are voie sa aiba culoare politica?
    Cu stima
    Un virme de mahala.

  • Gogu
    17 ianuarie, 10:41. Gogu

    Degeaba se infoaie in pene cei din opozitie. La fel de bine puteau fi si ei tinta scandarilor protestantilor, daca ar fi fost la putere. Toti, indiferent de partid sunt niste hoti si profitori care au ca singur scop binele lor si al apropiatilor lor. Sa nu uitam ca atunci cand pe ordinea de zi a sedintelor parlamentare au fost legi prin care se acordau privilegii si beneficii parlamentarilor, politicienilor, votul a fost unanim atat din partea celor de la putere cat si al celor din opozitie. Lumea inca nu o constientizeaza sau nu se spune clar, dar aceste proteste sunt de fapt proteste indreptate impotriva intregii clase politice , indiferent de culoare. Ca doar nu o sa le plangem de mila politicienilor din opozitie, ca toti o duc bine, fiecare are cate o mica sau mai mare afacere , de multe ori chia cu statul, la limita legii deseori .

    • eugen
      17 ianuarie, 10:54. eugen

      Ma bucur cand intalnesc un om cu capul pe umeri,care vede lucrurile asa cum sunt. Politruci numarul prostilor care cred in voi scade direct proportional cu gradul in care cresc hotiile vostre.

  • corect
    17 ianuarie, 10:26. corect

    De ce va mirati? Sunt atat de subtirei,atat de infantili.

  • Io-rga
    17 ianuarie, 10:12. Io-rga

    Desi la manifestatie s-a declarat cum ca fara partide politice, caci este evident ca mai toti au contribuit la actuala situatie, dedci toti sunt vinovati, totusi sunt personaje, inregimentate politic ale opozitiei si puterii care manipuleaza . Prostimea evident nu-si da seama. Lor le trebuie dupa vechea mentalitate ca cineva sa-i intretina doar pentru faptul ca sunt romani,... din nefericire. Aceste mentalitati trebuie sa dispara, Prostanacii ar trebui sa se uite in jur prin lume ce se intampla. Daca tot maimutarim america si occidentul, ar trebui observat cum ca acolo si la 80 de ani esti activ si te gandesti cum sa faci dintr-un euro doi. Asa ar trebui sa fie si buniii patrioti care darama si ard totul in cale.

    • eugen
      17 ianuarie, 11:10. eugen

      Nu e criza de prosti,si nu e criza de hoti.Suntem pe primul loc. Prostii sunt trimisi la inaintare eventual cu un steag cu gaura si stau in frig,pe cand cei care il fura stau la caldura in masinile lor de lux.
      Pleaca unii care se faleau ca lingeau pe Ceasca,vin altii si iar altii care au acum se falesc cu ce au furat.Mai arunca din caqnd in cand cate un mic,sarma,sau o galeata postimii.

      • dracon
        17 ianuarie, 11:59. dracon

        Pleaca ai nostrii, vin ai nostrii iara noi tipam ca prostii.La vremuri noi tot noi.

  • Ojo
    17 ianuarie, 08:28. Ojo

    asa si? putea sa vina si cu limuzina, care e problema? A avut sefu o comanda de la Basescu si te`a gasit pe tine mai cacacios? Un articol de cacao!

    • FAN BASESCU BOC
      17 ianuarie, 09:32. FAN BASESCU BOC

      Eiii...Basescu comanda si PSD -ul ??!! Comanda la loc ,spreee stangaaa...Au fost timisi sa inspecteze cate oua participa la miting din partea uslasa !!!...

      • ion
        17 ianuarie, 10:09. ion

        Si cei de la USL au furat PREA mult ca lumea sa mai aiba incredere in ei.Sunt prea bogati prin frauda.Realitatea este ca nu exista alternativa la schimbare.Fratii Petreusi nu au fata de lideri.

  • Gruia
    17 ianuarie, 05:40. Gruia

    Trei drogati violeaza o baba si uslasii spun ca fac protest
    Fara suporteri sint 50de persoane si alea lesinate (de comunism )
    Hai ca ne-am prins

  • macacpepdl
    17 ianuarie, 03:35. macacpepdl

    dar pe kokalarul pdl-ist de satu-mare,ce a venit la congres,cu bentley,l-ati uitat,s-au faceti pe prostii? TAVALUGUL A LUAT-O LA VALE,SUNTETI DEJA ISTORIE !

    • zorro
      17 ianuarie, 06:07. zorro

      Ba analfabetule, asa se scrie corect??? ...\"s-au\" faci pe boul?? Nu de alta, dar iti iese de minune...

      • dracon
        17 ianuarie, 12:03. dracon

        Zorro tradu-i ca nu va intelege in veci.

        • draconuuuu...
          17 ianuarie, 17:19. draconuuuu...

          Zorro,tradu-i \"sau\"nu va intelege in veci.

    • ilie
      17 ianuarie, 07:45. ilie

      ALA MACAR A AVUT DECENTA SA NU SE PLANGA...ASTORA DIN POZE, CREZI CA LE PASA LOR DE SOARTA OAMENILOR AMARATI. E VORBA DOAR DE \"CASCAVAL\" AICI. II SIMT MIROSUL, INSA MA TEM CA DOAR CU ASTA VOR RAMANE...

      • dracon
        17 ianuarie, 12:05. dracon

        Nici in chiur nu-i doare,ca nu au polipi sau ... hemoroizi.

    • FAN BASESCU BOC
      17 ianuarie, 09:36. FAN BASESCU BOC

      Asta e , la CONGRES E UNA ...LA MITING E ALTA MANCARE DE PESTE ...parerea mea .

  • iulius
    17 ianuarie, 03:27. iulius

    se pare ca PSD a sunat goarna si a dat adunarea tuturor parazitilor. PNL a sunat goarna, dar liberalii s-au mobilizat mai prost. tot masinaria iliesciana functioneaza mai bine...

  • PENIBILI
    17 ianuarie, 00:44. PENIBILI

    EVZ PENIBILLLL !

  • Delia
    17 ianuarie, 00:33. Delia

    Au iesit oamenii fiindca le-a ajuns cutitul la os, multe nemultumiri si o viata prea grea si apasatoare,iar daca nu aparea nimeni dintre cei mai instariti iar scriau ziarele ca unii protesteaza si altii belferesc. Presa trebuie consumata cu discernamant!

    • DIASPORA
      17 ianuarie, 01:46. DIASPORA

      8700 ? ! Cu tot cu huliganii de la \"peluza NV\" ?
      Meri de te plimba !

    • Alana
      17 ianuarie, 10:02. Alana

      Cand le-a ajuns cutitul la os? Inainte sau dupa ce au rupt magazinele de sarbatori? Ca nu aveau maini sa cumpere tot.

      • vladmures
        17 ianuarie, 10:22. vladmures

        Exact! dupa ce au spart magazinele, mall-urile si supermarketurile, ati vazut ce bine erau imbracati toti? chiar si pensionarii...:) a fost o tentativa lamentabila cu agitatori, huligani si tot tacamul. USL-ul e penibil si nu este o alternativa...

    • mafoameeee...
      17 ianuarie, 17:23. mafoameeee...

      @Delia,presa trebue consumata cu marmelada pe paine!

  • gaska  mea
    17 ianuarie, 00:20. gaska mea

    Adunatura de martalogi in delir, febrelor, ne intalnim in noiembrie la urne ;)

    Abia astept sa se ridice praful, dupa care o sa va reamintim la fiecare ocazie, fara ezitare, de marele vostru fas revolutionar, de toate beshinile astea pe care le scrieti fara incetare de cateva zile incoace, cu un patetism de-a dreptul patologic.

    Ti-e foame, ti-e frig, esti bolnav, nu esti iubit , si-a batut joc presedintele de tine? Da-te-n pola mea de cercopitec, poate ca asta meriti pana la urma.

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele