Un regal cu Salah, C.R.B.L şi Connect-R
Salah este invitatul special al Oanei pe parcursul celor trei zile de petreceri ce se vor desfăşura, începând de diseară, de la ora 19.00, în fostul club Pacha din Bucureşti. Programul va începe cu un curs dedicat dansatorilor profesionişti şi medii, acting&dancing, iar de la ora 22.00, va fi o petrecere, la care sunt invitaţi toţi dansatorii din Capitală şi provincie, pasionaţi ai acestui stil, cât şi trupe-surpriză.
C.R.B.L şi Connect-R, alături de Oana, vor avea grijă ca atmosfera de petrecere să fie „ca la carte”, iar Connect-R va veni cu un show nou, cu mişcări atent alese şi cu o nouă melodie.
„Mi-ar plăcea să vină şi actori, pentru că studiul gestului în dans este important şi pentru că Salah chiar este cel mai bun dansator care ştie să creeze poveşti din propriul corp. Cred că ar fi o provocare pentru tinerii actori, care doresc să-şi desăvâr şească arta”, îndeamnă bebeluşa.
„Este doar începutul”
Despre dansatorul care a impresionat-o suficient cât să-l aducă în România şi pe care l-a cunoscut, recent, în Cehia, în cadrul unui workshop de o săptămână în care dansul a fost elementul principal, Oana are numai cuvinte de laudă, postând pe site-ul său câteva dintre impresiile pe care artistul i le-a lăsat în Cehia.
„Este coregraf, interpret, dansator, actor, mim, poate să reproducă orice mişcare şi stil de dans, poate crea iluzii vizuale de mişcare şi te frapează prin abilitatea de a-şi coordona mişcările. Fiecare gest al său indică o poveste. Se reinventează şi compune mişcări unice, de care eşti captivat şi pe care încerci să ţi le însuşeşti cât mai repede”, spune ea.
Oana, care a dezvoltat pasiunea pentru dans încă de la vârsta de patru ani şi, de-a lungul timpului, a participat la numeroase workshopuri atât în ţară, cât şi în străinătate, şi-a făcut prieteni printre elitele dansului mondial, spune, într-un interviu acordat Evz.
Acest proiect, iniţiat de ea, este doar începutul unei serii de astfel de evenimente care vin în ajutorul tinerilor dansatori români, întrucât „suntem prea puţin informaţi în ceea ce priveşte dansul”.
„Am văzut în cei 24 de ani de dans şi balet foarte mulţi dansatori. Recent chiar am participat la un faimos workshop, SDK, în Cehia, unde, pe lângă crema dansului mondial, lam cunoscut pe Salah şi m-am gândit că şi tinerii dansatori români ar trebui să-l vadă”, a spus ea.
„Locking, popping, voguing....”
„Salah este recunoscut drept cel mai complex dansator şi cel mai bun dansator de loocking, popping, animation, voguing. Şi lista poate continua. M-a impresionat foarte mult”, spune bebeluşa.
Diferenţele de stil în dans între Occident şi România, provenite din lipsa de informaţie la noi legată de aceste stiluri contemporane au fost principalele motive pentru care bebeluşa a pregătit minifestivalul.
„Ideea a pornit de la faptul că românii sunt prea puţin informaţi în legătură cu fenomenul de street dance. Diferenţele la nivel de dans între ceea ce se întâmplă afară şi ceea ce este la noi, cât şi lipsa banilor dansatorilor români ar fi cauzele principale. M-am implicat, şi nu o să mă opresc aici, în a-i ajuta pe tinerii dansatori români. Informaţia pentru ei vine destul de rar, prin câteva workshopuri care se realizează la noi. Fondurile insuficiente nu-i ajută să se informeze şi să se dezvolte”, a mai precizat Oana.
CONTEMPORAN
Din curtea liceului
- Street-dance-ul este „un concept umbrelă” ce cuprinde mai multe stiluri de dans, ce au evoluat, încă din anii ’70, pe stradă, în curtea liceelor şi în cluburi. „Este un ansamblu de mişcări ce-ţi permit să-ţi exprimi liber, prin dans, ceea ce simţi”, spune Connect-R, un împătimit al acestui stil.
- Termenul de streetdance este, în general, folosit pentru a descrie dansurile hiphop ce au apărut în Statele Unite în anii ’70 şi care sunt în continuă dezvoltare, precum breakdance, popping sau locking. Mişcările obişnuite de street dance sunt, de regulă, amestecate cu forme moderne de dans, dând naştere unor stiluri precum „lyrical hip hop” (cu interpretări teatrale) sau street jazz (un amestec de hip hop modern şi jazz dance).
- Astăzi, concursurile de dans atrag din ce în ce mai mulţi spectatori şi concurenţi, devenind adevărate evenimente internaţionale. Printre aceste concursuri se numără Battle of the Year, care se desfăşoară în ţări din toată lumea încă din anul 1990, House Dance International - apărut în 2007 la New York, un festival de house, vogue (un fel de balet „rebel”) şi hustle (ce prelucrează mişcările disco ale anilor ’70).
- În România, cel mai cunoscut concurs de street-dance este Festivalul Anual Nymphea Dance, ce se desfăşoară la Oradea.








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum