Unde te duci în „Mă tot duc“?
Åži „Mă tot duc“, ÅŸi „Buzunarul cu pâine“ vreau să însemne cu adevărat ceva. Nu mă interesează ca spectatorul să spună „Oana Pellea e o bună actriţă“. „Mă tot duc“ afirmă că eu cred în iubire, deschidere, sensibilitate ÅŸi în emoÅ£ie. Cred că e bine ca un om să urmeze drumul ăsta al sensibilităţii. Unde mă tot duc eu personal? Spre Dumnezeu...
Ce înseamnă „Buzunarul cu pâine“?
„Buzunarul cu pâine“ e despre altceva. Oricât de cinic ai fi, ÅŸi oricât de negativist ai fi, n-ai cum să nu te deschizi în final. Ador personajul meu din „Buzunarul...“. Eu întotdeauna am fost îndrăgostită de ultimul personaj. Însă acum sunt amorezată rău de el. Personajul meu e nihilist total, n-are deloc deschidere, de aceea l-am ales să-l fac aÅŸa. La final, el demonstrează însă că automat trebuie să te deschizi, altă soluÅ£ie nu există. Oricât de mult spui „Nu“, termini tot printr-un „Da“. E o întoarcere de unghi, care te obligă la asta. Cred că un om, în drumul lui spiritual, oricât de cu „Nu“ e în braÅ£e, Dumnezeu sau ViaÅ£a îl face într-un final să ajungă la „Da“.
Cum vezi succesul din luminile rampei?
Eu am 25 de ani de când joc. Am cunoscut ceea ce înseamnă succes ÅŸi acasă, ÅŸi peste tot în lume - la Tokio, New York, Londra sau Paris. Eu, ca actriţă, sunt absolut împlinită. Drumul meu de căutare acuma e altul. Nu mai am profesional ce să-i cer lui Doamne- Doamne, pentru că am parcurs un drum absolut senzaÅ£ional. Am ajuns unde trebuia să ajung, chiar ÅŸi pe covorul roÅŸu, la Londra, lângă cei mai mari actori. Drumul meu e acum spiritual. Nu-mi mai ajunge să stau pe o scenă pur ÅŸi simplu...
Ce film faci după „Children of Men“ ÅŸi „I Really Hate My Job“?
„Bibliothèque Pascal“, de Szabolcs Hajdu. Am făcut ÅŸi „Palme albe“ împreună cu acest regizor. Se întâmplă câteodată un lucru straniu în viaÅ£a unui actor: să pui un costum pe tine ÅŸi să-Å£i apară dintr-odată personajul. Am pus parpalacul pe mine ÅŸi a apărut, spre uimirea mea, altcineva. Sunt o ciudăţenie pe pământul ăsta ÅŸi trebuie să recunosc că atrag ciudăţenii.
Mai ai propuneri să faci film în Europa?
În Marea Britanie, am refuzat niÅŸte roluri. Trebuie să-mi placă foarte tare un rol ca să-l accept. Am 47 de ani. Nu mai pot accepta să joc într-un film numai pentru că se face în Marea Britanie. Cred că ÅŸi la 50 de ani, ÅŸi la 57 de ani ÅŸi la 83 se poate lua Oscarul. N-am nicio grabă. Fiecare avem Oscarul nostru. Unul e Oscarul comercial, dacă vrei să alegi drumul ăsta, Oscarul de plastic ÅŸi de silicon, Oscarul de ego care explodează pe pereÅ£i. Altul e Oscarul de calitate, Oscarul la care lucrezi la filigran, Oscarul de spiritualitate, nu e numai ăla, „statuiul“. Important este să-Å£i doreÅŸti Oscarul tău. Oscarul înseamnă într-un fel excelenţă. Depinde în ce îÅ£i doreÅŸti a excela.
Cum a fost experienÅ£a din serialul „Cu un pas înainte“?
Că e o ruÅŸine „să joci într-o telenovelă“ este un punct de vedere foarte provincial. Mi s-a reproÅŸat că de la roluri de regine, eu am trecut la roluri de cerÅŸetoare, de Å£igănci sau la a juca în serialul „Cu un pas înainte“. Asta-i menirea unui actor. E datoria mea faţă de mine. A juca personaje cât mai variate. Cei mai mari actori din lumea asta au trecut prin ÅŸcoala televiziunii. Omul sfinÅ£eÅŸte locul. Nu are nici un minus experienÅ£a din „Cu un pas înainte“.
"Am ajuns unde trebuia să ajung, chiar ÅŸi pe covorul roÅŸu, la Londra, lângă cei mai mari actori. Drumul meu e acum spiritual." - Oana Pellea actriţă
CARIERÄ‚ 
„Mama“ lui Pintea
> A absolvit UNATC în 1984.
> Între 1984 ÅŸi 1987, a fost actriţă la Teatrul din Piatra-NeamÅ£.
> A jucat la Teatrul Bulandra din 1987 până în 1999.
> Pentru rolul din „ Stare de fapt“ (1996), de Stere Gulea, a fost declarată Cea mai bună Actriţă la Festivalul de Film de la Geneva.
> Numeroase roluri de teatru, printre care Ioana d’Arc ÅŸi Gertrude, regina ÅŸi mama lui Hamlet, interpretat de Adrian Pintea.
> A jucat recent în „ Children of Men“ (2006), de Alfonso Cuaron, în care i-a avut alături pe Clive Owen ÅŸi pe Julianne Moore, sau în „ I Really Hate My Job“ (2007).
FETIÅ¢A MODEL
ActriÅ£a a păstrat sute de fotografii, pe care tatăl ei i le-a făcut în copilărie



DRAGOSTE DINCOLO DE MOARTE
„Voi vorbi toată viaÅ£a mea de tatăl meu, Amza“
Cum te gândeÅŸti la Amza acum?
M-a indignat părerea unui domn de pe un blog. El spunea: „Ce tot vorbeÅŸte de taică-su? La fiecare interviu, Oana vorbeÅŸte de taică-su. Să nu mai vorbească de taică-su. Să-ÅŸi vadă de meseria ei“. Vreau să vă anunÅ£ oficial: voi vorbi toată viaÅ£a mea de Amza ÅŸi de mama, Domnica. Pentru că i-am iubit. Până închid ochii o să vorbesc de ei. (Plânge)
Ce-ai moştenit de la părinţi?
E foarte greu de împărÅ£it, pentru că mama cu tata semănau foarte tare. Haz de necaz, hâtroÅŸenia, deschiderea, faptul că-mi place să fiu cu oameni, comunicarea, toate astea le am de la Amza. Optimismul, nu! Amza nu era foarte optimist, paradoxal, la cât a făcut lumea să râdă... Mama i-a construit optimismul. Căderile le am tot de la Amza. Din când în când, căderile îmi dau rotocol... Cad în mine...
Cum te-a schimbat mama ta?
Drumul cu mama e dublu faţă de cel parcurs cu tata. Tata a murit când aveam 21 de ani. Mama a murit când aveam 41 de ani. Mama m-a modificat enorm, pentru că a schimbat în mine multe: eram ÅŸi uÅŸor egoistă, ÅŸi uÅŸor cu nasul pe sus, ÅŸi uÅŸor plină de mine, ÅŸi foarte negativistă, ÅŸi foarte neîncrezătoare. Eram cu multe la minusuri. Mama m-a schimbat cu adevărat ÅŸi mi-a schimbat tot unghiul de a privi lumea. Mama m-a învăţat optimismul.
Cum ai „supravieÅ£uit“ morÅ£ii lor?
Am fost luată de umăr ÅŸi m-a ajutat Doamne-Doamne. A fost clar ajutorul de la Dumnezeu. Åži m-au ajutat ÅŸi ei de pe lumea cealaltă. Eu mă simt protejată de ei ÅŸi n-am senzaÅ£ia deloc că nu-i mai am. Cu singuranţă, nu-i mai văd, nu mai pot să-i Å£in în braÅ£e, nu mai pot să-i sărut. Åži asta te doare. Åži asta înseamnă dor. Simt însă că ei sunt tot timpul cu mine, că eu sunt ei. Asta e o certitudine: moartea nu reuÅŸeÅŸte să te despartă de cei dragi.
Cum poÅ£i să râzi printre lacrimile unui clovn răstignit?
Pentru că i-am avut pe Amza ÅŸi pe mama, în viaÅ£a mea, mi se întâmplă ca 99% din timpul petrecut cu mine să râd.
Tu mai crezi în specia bărbaÅ£ilor?
Ferească Dumnezeu de o lume numai cu femei!
Mai vrei să faci un copil?
Am 47 de ani... Poate s-ar mai putea. Nu depinde de mine. Nu e bine în viaţă să vrei cu încrâncenare ceva. M-aÅŸ bucura să am un copil. Mi-am dorit o perioadă să am un copil. Mie mi s-au întâmplat lucruri în viaţă când nu am mai avut nimic de pierdut. Åži când nu am mai vrut nimic. În clipa în care am spus însă: „Nu mai am nimic de pierdut pentru că nu mai am nimic, nici nu-mi mai doresc nimic“, atunci au venit toate, atunci s-au deschis toate drumurile. E foarte bine să visezi, dar fără încrâncenare.
ViaÅ£a adevărată rămâne tot la casa de la munte?
Nu-mi place BucureÅŸtiul în continuare. Visul e acolo, visul e în vârf de munte, să mă urc în vârful muntelui. Să mă uit la televizorul cel mare, adică pe fereastra enormă de unde văd norii trecând.
Care-i povestea nucului din curte?
E un nuc care mi-e foarte drag! Citesc acum o carte care mi-e foarte dragă - „Jurnalul“ lui Jules Renard. El spune că nucul este cel mai tăcut dintre copaci ÅŸi cel mai secretos. Nucul e o lume. De asta ÅŸi vorbim sub nuc... Să nu ne afle nimeni, nu?
"Mama cu tata semănau foarte tare. Amza nu era foarte optimist, paradoxal, la cât a făcut lumea să râdă. Mama i-a construit optimismul." - Oana Pellea, actriţă

TALENT. Amza Pellea în ipostaza de „Nea Mărin"
Duminică, 01 Iunie 2008. 0 vizualizări, 1 comentariu, 0 voturi
Oana Pellea: „E bine să visezi, dar fără încrâncenare“
Fiica lui Amza Pellea spune că moartea nu poate să ne despartă de cei pe care îi iubim cu adevărat. Oana afirmă că va vorbi toată viaţa despre părinţi, care i-au schimbat viaţa, prin exemplul lor.
După „Mă tot duc“, de la Teatrul Foarte Mic, ai revenit în forţă, la Metropolis, în spectacolul „Buzunarul cu pâine“, după piesa lui Matei ViÅŸniec.
Oana Pellea: „Buzunarul cu pâine“ a fost o experienţă, ca ÅŸi „Mă tot duc“, amândouă spectacolele au fost jucate mai întâi în străinătate, apoi în România. „Buzunarul...“ îl jucăm, eu ÅŸi Mihai Gruia Sandu, de vreo doi ani în limba franceză. Eram foarte curioasă de reacÅ£ia publicului român, care e cu totul alta decât cea a publicului de afară. În străinătate, se râde mult mai mult. Pentru români nu e acelaÅŸi lucru, românii se recunosc în poveste ÅŸi râd cu amar.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum