La 48 de ani, Obama devine unul dintre cei mai tineri laureaţi Nobel, după britanicul Rudyard Kippling, câştigător al Nobelului pentru Literatură, la 42 de ani.
Deşi organizatorii au încercat să păstreze discreţia cu privire la nominalizaţi şi să lase cât mai puţin loc speculaţiilor, singura certitudine cu privire la distincţia pentru pace a fost aceea că ea nu va mai fi acordată unei organizaţii, ci unei singure persoane.
"Sunt foarte puţine situaţiile în care o persoană de calibrul lui Obama să capteze atenţia întregii lumi şi să reuşească să ofere oamenilor speranţa într-un viitor mai bun", a spus preşedintele Comitetului Norvegian pentru Nobel, la anunţarea câştigătorului.
"Diplomaţia sa se bazează pe convingerea că aceia care conduc lumea trebuie să se conformeze valorilor şi atitudinilor comune majorităţii populaţiei lumii".
Război şi pace
Totuşi, Barack Obama se confruntă în continuare cu două conflicte, în Irak şi mai ales în Afganistan, unde liderul american încearcă să găsească o altă strategie, în condiţiile în care unii vorbesc deja despre un nou Vietnam, scrie AFP.
Primele reacţii
Primul şef de stat care l-a felicitat pe proaspătul laureat Nobel pentru Pace a fost preşedintele afgan Hamid Karzai.
"Nobelul ar trebui să-l motiveze şi mai mult pe Obama să pună capăt nedreptăţilor din lume", este reacţia Iranului la aflarea veştii.
Obama este al treilea democrat american care îşi revendică celebra distincţie de la începutul secolului XXI, după fostul preşedinte american Jimmy Carter, în 2002, şi fostul vicepreşedinte Al Gore, care a căştigat în 2007.
În plus, actualul lider de la Casa Albă se alătură şefilor de stat sau de guvern care au câştigat Nobel-ul pentru Pace în timpul exercitării mandatului, precum fostul preşedinte rus Mihail Gorbaciov, în 1990, fostul premierul israelian Yitzhak Rabin sau liderul Autorităţii Palestiniene Yasser Arafat, în 1994.
Printre favoriţii din acest sezon al Premiilor Nobel s-au aflat şi premierul din Zimbabwe Morgan Tsvangirai, senatoarea columbiană Piedad Cordoba sau disidentul chinez Hu Jia.
Cine este Barack Obama
Actualul preşedinte american, Barack Hussein Obama, este fiul unui kenyan şi al unei americane. El şi-a petrecut o parte a copilăriei în Honolulu, Hawaii, iar între şase şi zece ani a trăit în Jakarta, alături de mama sa.
După absolvirea liceului, Obama a studiat, timp de doi ani, la Occidental College din Los Angeles. Apoi s-a transferat la Universitatea Columbia din New York, pe care a absolvit-o în 1983, obţinând licenţa în ştiinţe politice.
În 1988 a început studiile la Facultatea de Drept de la Harvard, pe care a absolvit-o în 1991 cu "Magna cum laude".
1996 marchează debutul politic al lui Obama, prin candidatura pentru Senatul statului Illinois, fiind ales din partea cartierului Hyde Park, din sudul oraşului Chicago. În timpul mandatului, Obama a lucrat la elaborarea unor proiecte de lege privind etica, serviciile de sănătate şi programele eductive pentru copii săraci.
În 2004 a devenit membru al Senatului Statelor Unite, devansându-l cu o majoritate considerabilă pe Danyel Hynes.
În februarie 2007, Obama şi-a anunţat, în oraşul Springfield, Illinois, candidatura pentru nominalizarea democrată la alegerile prezidenţiale din 2008, pe care le-a şi câştigat, devenind, în ianuarie 2009, primul preşedinte de culoare al Statelor Unite
"Jur solemn că voi îndeplini cu credinţă atribuţiile funcţiei de preşedinte al Statelor unite ale Americii şi voi face tot ce îmi stă în putere să păstrez, să protejez şi să apăr Constituţia Statelor Unite", este jurământul pe care l-a rostit preşedintele ales Barack Obama la Capitoliu.
Un premiu clasic
"Sunt foarte mulţi candidaţi buni", a declarat Geir Lundestad, secretarul comitetului Nobel, citat de France Presse. Dacă de-a lungul timpului, Nobelul pentru pace a fost câştigat de cei care au militat pentru protecţia mediului sau au luptat împotriva sărăciei şi schimbărilor climatice, anul acesta experţii norvegieni în probleme internaţionale se aşteaptă la un premiu "clasic".
Anul trecut, premiul Nobel pentru Pace a fost câştigat de fostul preşedinte şi mediator finlandez Martti Ahtisaari.
Cei mai importanţi câştigători:
- 2008 - Martti Ahtisaari
- 2007 - Intergovernmental Panel on Climate Change, Al Gore
- 2002 - Jimmy Carter
- 2001 - ONU, Kofi Annan
- 1994 - Yasser Arafat, Shimon Peres, Yitzhak Rabin
- 1993 - Nelson Mandela, FW de Klerk
- 1991 - Aung San Suu Kyi
- 1990 - Mihail Gorbaciov
- 1989 - Dalai Lama
Românul cu Nobel pentru Pace
Primul român care a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Pace a fost Ioan Moraru. În 1985, el, împreună cu alţi doi colegi, rusul Mihail Kuziu şi americanul Bernard Lown, alături de care lucra în cadrul International Physicians for the Prevention of Nuclear War ("Medicii lumii pentru prevenirea razboiului nuclear") au primit din partea Comitetului Nobel din Oslo recunoaşterea meritelor muncii lor.
În opinia Comisiei Nobel, organizaţia a adus o contribuţie majoră omenirii prin răspândirea informaţiilor deosebit de relevante cu privire la consecinţele catastrofale ale războiului atomic.
Contextul politic din România a făcut, însă, ca acest eveniment să fie lipsit de ecou la noi. Nicolae Ceauşescu a păstrat o tăcere absolută în ceea ce priveşte înalta distincţie şi posesorul acesteia.
Numele acestuia a rămas într-un con de umbră, iar arhiva Nobel nici măcar nu îl menţionează.
Citiţi mâine, în "Evenimentul zilei", povestea lui Ioan Moraru, românul medaliat cu Nobel pentru Pace.
CITIŢI ŞI:
Herta Müller: "Eram sigură că nu mi se poate întâmpla mie" | AUDIO
Obama şi Sarkozy, nominalizaţi pentru Nobel
Nobel pentru descoperitorii enzimei "tinereţii veşnice"
Fibra optică şi semiconductorul au primit Nobelul pentru Fizică








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum