OMS, în corzi pentru declararea pandemiei de gripă

Autor: Dan Stancu

Decizia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de a declara, în iunie 2009, pandemie de gripă nouă s-a aflat ieri în centrul unei dezbateri aprinse la Consiliul Europei.

OMS a fost practic acuzată că în vară nu a făcut altceva decât să cedeze presiunii marilor laboratoare farmaceutice, informează AFP.

„Copiii noştri au fost vaccinaţi inutil, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a comis o greşeală gravă şi nu merită încrederea noastră”, a declarat epidemiologul german Wolfgang Wodarg.


Acesta a criticat dur şi laboratoarele farmaceutice, despre care a spus că ar fi folosit la producerea vaccinului anti- A/H1N1 substanţe cu efecte insuficient cunoscute. „Nu se poate exclude eventualitatea unor cazuri de cancer” la persoanele vaccinate, a adăugat Wodarg.
 
Lipsă de transparenţă

Prezent la Strasbourg, consilierul special al OMS pe probleme de pandemie, Keiji Fukuda, a respins acuzaţiile lansate de epidemiologul german, fără a fi însă convingător când i s-a reproşat lipsa de transparenţă. Conform legii, anumite date nu pot fi făcute publice, a spus Fukuda, reiterând că declararea pandemiei nu a fost decisă la presiunea industriei farmaceutice mondiale. Wolfgang Wodarg şi Keiji Fukuda nu s-au pus de acord nici în privinţa definiţiei pandemiei.

În timp ce primul a spus ca aceasta are legătură, înainte de toate, cu mortalitatea, Fukuda a insistat asupra „răspândirii unui nou virus în lume”. „Nu putem şti imediat câte victime va face şi este nevoie de cel puţin cinci ani pentru o estimare definitivă”, a argumentat consilierul OMS.

Laburistul britanic Paul Flynn a fost mandatat ieri să redacteze un raport privind declararea pandemiei de gripă nouă, documentul urmând să fie înaintat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care va adopta o recomandare pe această temă.

  • Gripa pandemică a ucis până în prezent 14.142 de persoane, potrivit celui mai recent bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

  • De luni până marţi, în România au fost înregistrate 35 de cazuri noi de gripă A/H1N1, a anunţat ieri Ministerul Sănătăţii. Au fost înregistrate şi trei decese la persoane cu afecţiuni cronice. Numărul total de cazuri confirmate până în prezent este de 6.908, dintre care 114 decese.

 

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele