CONGRES PSD
Sâmbătă, 16 Octombrie 2010. 598 vizualizări, 48 comentarii, 1 vot
Sorin Oprescu către „poporul PSD”: Niciodată n-am să mă dezic de orginile mele
Autor: Florin Ciornei
Prezent la Congresul PSD, Sorin Oprescu şi-a început discursul cu sintagma „Stimate popor PSD” transmiţându-le foştilor săi colegi de partid că nu se va dezice niciodată de originile sale politice. Oprescu a fost aplaudat furtunos de delegaţi.
Primarul General a admis de asemenea astăzi că, deși vrea să rămână cu statutul de independent, ar accepta susținerea unor partide, inclusiv a PSD, la alegerile din 2012.
Sursa: Codrin Prisecaru „Vă rog să îmi permiteţi să mă adresez cu o sintagmă la care încă ţin. Stimate popor PSD, vă mulţumesc că m-aţi invitat, mă simt onorat pentru gestul de civilizaţie, înţelepciune politică şi de prietenie”, a spus primarul general.
„Mă bucur că mi s-a dat șansa de a veni azi aici”
Entuziasmul sălii a fost trezit însă mai ales de promisiunea fostului PSD-ist că nu se va dezice de originile sale: „PSD reprezintă electoratul de stânga pe care îl slujesc şi eu. Niciodată n-am să mă dezic de orginile mele (aplaudat frenetic, n.r.). Aici m-am format şi este omeneşte de înţeles că acolo unde ţi-ai peterecut o mare parte din viaţă să îţi rămână în suflet şi minte. Unii vor comenta prezenţa mea aici. Mă bucur că mi s-a acordat această şansă de a veni azi invitat la Congresul PSD. Sunt primar general şi sunt conştient că multe dintre voturi mi-ai venit din partea electoratului de stânga. Am convingerea că forţa politică care se numeşte PSD poate impune o linie pentru dezvoltarea ţării în interes naţional”.
„Una e sprijinul unui partid, două, trei, alta să te înrolezi”
În discursul său, Oprescu a sugerat că vrea să îşi menţină statutul de independent, chiar dacă va rămâne un apropiat al PSD.
După ce a coborât de pe scenă însă, într-o intervenție televizată, primarul general a admis că își doreșete sprijinul unor partide, inclusiv al PSD, la alegerile locale din 2012. „Nu mă mai înmatruculez nicăieri. Una e sprijinul unui partid, două, trei, alta e să te înrolezi într-un partid”, a spus Oprescu la Realitatea tv. El a adăugat de asemenea că va lua o decizie privind candidatura la sfârșitul anului, când își va face „o introspecție”.
Înainte de a se adresa Congresului PSD, intrarea lui Oprescu în scenă a fost motivată de Victor Ponta: „L-am invitat pe Sorin Oprescu pentru că îl consider un politician de partea democraţiei”.
Articole similare:
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum