Oprescu se gândeşte la Cotroceni

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, se gândeşte să candideze ca independent la alegerile prezidenţiale, urmând să-şi anunţe decizia în următoarele săptămâni.

 „În acest moment, iau în calcul foarte serios candidatura mea la Cotroceni, pentru că mizez pe toţi care aşteaptă de ani de zile să trăiască în normalitate. Nu am spus niciodată că sunt mai bun ca Geoană sau ca Antonescu sau ca Duda. Sunt la fel de bun ca şi ceilalţi candidaţi, numai că mai am ceva în plus, iar dacă voi candida, voi candida cu certitudine ca indepedent”, a a declarat Oprescu, aseară, în cadrul unei emisiuni la postul Realitatea TV.

„Când voi decide, o să ies şi o să anunţ. Voi anunţa acest lucru în săptămâni, pentru că mai sunt proceduri de trecut şi mai sunt multe lucruri de luat în calcul”, a precizat edilul.

Pe 24 iulie, cu ocazia unei vizite în Parcul Tineretului, Sorin Oprescu declara că nu intenţionează să-şi anunţe candidatura pentru preşedinţie, fiindcă a făcut bucureştenilor promisiuni pe care trebuie să le îndeplinească. „Nu intenţionez să-mi anunţ candidatura pentru alegerile din noiembrie. Eu am promis ceva cetăţenilor acestui oraş şi trebuie să-mi îndeplinesc promisiunile”, a spus atunci Oprescu.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele