Se deschid şcolile în Capitală

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au anunţat că de mâine vor fi reluate cursurile în şcolile generale cu clasele I-VIII din Capitală. Şi grădiniţele vor fi deschise.

Şcolile cu clasele I-VIII şi grădiniţele din Bucureşti şi în judeţele Brăila, Călăraşi, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman şi Ilfov au fost închise două zile din cauza zăpezii şi viscolului. 

Mâine, vor mai rămâne închise numai şcolile dintr-o localitate din judeţul Teleorman.
 
Bucureştiul alb

Primarul general al Capitalei a convocat din nou în această dimineaţă Comandamentul de Iarnă. Edilul le-a spus reprezentanţilor de la deszăpezire să cureţe intrările în şcoli şi instituţii şi să-şi intensifice activitatea în următoarele zile.


Oprescu s-a arătat deranjat de lipsa de bun simţ a unora, care nu au curăţat nici măcar intrarea pentru directori din instituţiile publice. Primarul a mai spus că "se circulă civilizat pe marile bulevarde".

Azi-noapte au fost închise mai multe străzi din Capitală ca să fie curăţate de zăpadă.

Zece drumuri naţionale sunt închise în continuare din cauza zăpezii:

- tronsonul Bucureşti – Drajna al Autostrăzii A2
- în judeţul Buzău - DN 22 Râmnicu Sărat – Brăila
- DN2B Buzău – Brăila(traficul este întrerupt pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5tone)
- DN2C Costeşti – Padina
- în judeţul Vrancea - DN 23B Măicăneşti – Ciorăşti
-în judeţul Teleorman - DN51A Zimnicea – Piatra, DN65E Roşiori de Vede – Furculeşti, DN65A Turnu Măgurele – Roşiori de Vede
- în judeţul Galaţi - DN24D în zona Crăieşti; în judeţul Călăraşi- DN3 Lehliu – Călăraşi, DN41 Olteniţa – Daia

Centrul Infotrafic a anunţat că în judeţul Ialomiţa au fost deblocate DN2A Slobozia – Urziceni şi DN2C Slobozia – Buzău.

Meteorologii au ridicat, aseară, avertizările de Cod portocaliu şi Cod galben.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele