Sub presiunea atât a executivului, cât şi a legislativului european, premierul Viktor Orban a subliniat, ieri, că este dispus să negocieze cu Bruxelles-ul pentru a identifica o soluţie acceptată de ambele părţi.
Orban respinsese iniţial precedentele ape luri la modificarea Legii fundamentale, calificându-le drept o imixtiune în treburile interne ale Ungariei.
"Aceste probleme pot fi uşor şi repede rezolvate", a declarat şeful guvernului de la Budapesta, în faţa europarlamentarilor.
Aceştia avertizaseră, încă de marţi, Ungaria că riscă să îşi piardă dreptul de vot în Parlamentul European dacă nu revine asupra deciziilor controversate.
Măsurile, care au stârnit îngrijorare în cancelariile europene, sunt însă menite să reformeze radical instituţiile publice ungare, a explicat Orban.
"Vorbim aici despre înnoirea Ungariei, a principiilor şi valorilor europene", a adăugat acesta, subliniind că, până la urmă, este de înţeles amploarea pe care a luat-o dezbaterea legată de deciziile guvernului său.
Înainte de a se adresa deputaţilor europeni, Orban îşi semnalase tonul conciliant într-un interviu acordat ziarului german "Bild".
Comparat cu Fidel Castro
Schimbarea de retorică a Budapestei a fost confirmată şi de UE. "Am primit o scrisoare de la premierul Viktor Orban (...) în care m-a informat că este dispus să modifice prevederile incriminate şi să colaboreze cu Comisia Europeană, în următoarea perioadă, pentru a găsi soluţii juridice problemelor relevate", a declarat, ieri, Jose Barroso, preşedintele executivului comunitar, tot în faţa europarlamentarilor.
"Insist asupra faptului că nu vom ezita să luăm măsuri suplimentare în funcţie de răspunsul pe care îl vom primi de la autorităţile ungare", a subliniat Barroso.
Ungaria are la dispoziţie o lună pentru a amenda prevederile din noua Constituţie care ameninţă independenţa Băncii Centrale, a sistemului judiciar şi sistemul de protecţie a datelor, în caz contrar riscând să ajungă în faţa Curţii Europene de Justiţiei.
Deşi a venit cu capul plecat în Parlamentul European, Viktor Orban nu a scăpat ieri de atacurile europarlamentarilor.
"Aţi apucat pe drumul lui Hugo Chavez şi al lui Fidel Castro", l-a criticat francezul Daniel Cohn- Bendit, liderul grupului Verzilor, cerând Bruxelles-ului să trimită la Budapesta o delegaţie parlamentară pentru a supraveghea prestaţia guvernului Orban.
Social- democratul austriac Hannes Swoboda a fost la fel de dur.
"Dacă Ungaria ar fi candidat acum la aderare, nu ar fi fost admisă", a declarat acesta în plen.
O reacţie moderată a venit, în schimb, din partea premierului polonez - Donald Tusk.
El a denunţat atmosfera isterică din Parlamentul European şi reacţiile exagerate ale mediilor politice faţă de situaţia din Ungaria. Ungaria rămâne un stat democrat, a subliniat Tusk.
"Vorbim aici despre o reformă de anvergură, menită să înnoiască Ungaria, dar şi principiile şi valorile democratice.“
VIKTOR ORBAN, premierul ungar








Spune-ţi părerea!
Promite cum a promis Yasser Arafat în strâinâtate si a promis\"pace\"cu izraelenii,dar cînd a sosit acasâ i-a fost fricâ sâ influentezeze poporul sâu.La fel se va întimpla si cu Orban,pentru câ Constitutia a fost votatâ de parlamentul maghiar si dumnealui nu are acest mandat ca sâ schimbâ ce deja a intrat ca o lege.Ungaria a ales drumul,drumul strâmosilor care în 500 de ani au cauzat tragedia poporului maghiar din cauza greserile politice pe care au luat si hotârît în parcursul istoriei sale.Numai în ultimele 100 de ani au participat în cele douâ râzboaie mondiale cu fascistii si dupâ eliberare târii au fost cel mai fidel comunisti fidel ale Moscovei.Ïn ambele perioade au riscat si jertfit viata cetâtenilor sale din tarâ si au colaborat cu puteri de distrugere ale altor popoare.
De revolutia din '56 ai uitat? Ei s-i au recapatat partial independenta ce noi am realizat abia dupa '89. (cu toate ca armata sovietica a intrat si n-a mai plecat).
Spiritul revolutiei din 1956 a fost ca sâ scapâ de imperiul sovietic si de diktatura comunistâ.Evenimentele de aztâzi aratâ câ Ungaria nu s-a întors spatele împotriva extremisul înainte de 1945,ci sentimentele si înfluenta nationalistice se înfloreste dupâ dictatura comunismului.Tara se agitâ în cele douâ extremism si vrea sâ izoleze de valorile internationalâ care EU se oferâ ca membru în organizatia.Aceste valori sînt libertâtile si drepturi pentru fiecare cetâtean.Cu totul câ primmininstru Orban a sustinut în cuvintarea sa în fata parlamentului uniunii, câ\"din Ungaria guvernul reprezintâ aceasta ca dorinta tuturor. Aceastâ nu este adevârat fiindcâ Fidesz si partidul extremistisc Jobbik a cîstigat alegârile numai cu 53% din voturile primite ai celor 4 milioane de alegâtori,dar 4 milioane de loc nu a votat pe alegârile din anul trecut.Aceasta a fâcut câ tara a deschis o altâ cursâ spre extremism.
@alex: iar vorbesti tampenii. Cu toate ca toti, socialistii, liberalii, conservatorii, chiar extremistii din Ungaria inceraca sa se foloseasca ideologic de aura revolutiei din 56, in realitate nu au nimic in comun cu idealurile din 56. Toti, dar absolut toti, vor puterea, dar nu in nuda ei forma, ci prin tot ce inseamna pe termen scurt: posibilitatea primenirii personale. Acum, baietii de stanga, au dat-o in bara rau de tot. Chestia asta o stie si junele Orban, si el mai stie ca are 79% in spatele sau in Parlament. Nu stiu cat de destept e Victoras asta si cat de puternic e sustinut, dar e clar ca e capos. Un partener de afaceri din Ungaria mi-a explicat simplu despre ce este vorba: Victor este omul marii industrii si al marilor producatori agricoli, chiar sluga ai acestora, el face exact ceea ce este in interesul industriei si al latifundiarilor. Tot amicu imi spunea ca de fapt, este vorba de batalia dintre capitalul financiar si cel industrial. Restul: e teatru, chiar ieftin.
Viktor Orban este \"huiduit\" de Cohn si Swoboda (reprezentantii \"globalizarii\" ) ptr. ca el apara interesele tarii sale. Stiati ca : Industria de zahar al Ungariei(bazat pe sfecla de zahar) in 1990 asigura consumul intern si 70% producea la EXPORT, iar in 2011 Ungaria IMPORTA 80% ptr. consumul intern de zahar... Asa funcioneaza \"globalizarea\"!!
igen , traiasca zaharul !
mda, eu nu consum zahar, deci globalizarea prin zahar ma lasa rece...
@sgfsvdx, Am dat un exemplu din ind. alimentara, dar s-a imtaplat la fel si cu ind.grea si agricultura... Toate tariile foste \"comuniste\" sunt in situatii similare cu Ungaria!
A existat si o exceptie:
In primavara lu´89, Ceausescu anunta in \"cepex\" achitarea tuturor datoriilor externe...
De ce sinteti azi iara unde sinteti, voi nu a trebuit sa platiti daune de razboi, nu trebuie \"sa fiti solidari\" si sa faceti cadouri unui anumit stat mediteran, sa fiti biroul social al Europei, etc. etc.?
Nu mai vorbesc ca Ro, prin suprafata / geografie ar putea sa traiasca perfect autark.
Ceea ce nu ati redat din discursul lui Orban:
\"Noi avem sentimente crestinesti, gândim cà sentimentul apartenentei unei Natii este important si cà familia este importantà.
...
Poate noi suntem în minoritate cu aceastà pozitie în Europa, dar noi avem libertatea de a o reprezenta...\"
Pe de altà parte, el a denuntat \"o ofensivà politicà contra Ungariei\" si în domeniul financiar, venità din exterior, în momentul în care tara este în mare dificultate si cere împrumuturi internationale.
\"l-a criticat francezul Daniel Cohn- Bendit\"
con-banditul este asa de francez cà nu are decât cetatenia germanà... dar spune cà familiei lui evreisti din Ungaria îi este fricà.
Ei fratilor, si Ungaria e o tara neputincioasa, exact ca noi. O tara de 10 milioane de oameni. Ce naiba vor ? Ei vor sa se deie destepti in fata Germaniei, Frantei ? E clar ca partea liberala nu are dreptate. ungurii au fixat in constitutia lor un articol conform caruia casatoria este actul juridic infaptuit intre o femeie si un barbat. Adica pa celor homo... Am ajuns ca lucrurile normale sa starneasca ura liberalilor si sa ne forteze sa acceptam ceea ce este nefiresc. Noi romanii, totusi, fata de unguri, cred ca am fost mai diplomati. Am facut mai putina galceava si am avut crestere economica. Dincolo, e vai de fundul lor, desi nu le doresc rau. . .
Pai, e corecta observatia ta. De ce crezi ca pentru trei infrigementuri din cel vreo 700, aflate pe rol, din care vreo 24 sunt adresate Romaniei (oricum, suntem mici copii, fata de belgieni care au 104 infrigmenturi, si l-e doare in cot de ce peroreaza cativa analfabeti de la sleahta europeana), ar trebui sa explodeze lumea.
Eu, recent am citit constitutia ungureasca, in traducere englezeasca, si am ajuns la concluzia ca, toate peroratiile trantorilor de la EU, sunt simple jocuri de cuvinte. Mai exact: in preambulul textului (ceea ce e neobisnuit intr-o lege de baza din Europa) declara: continuitatea crestina si traditia istorica, ca fiind o sursa a dreptului, si fac o forma poetica: citeaza primul vers din imnul natioanl. Oricum, preambul este doar introducerea, fara o codificare in articole.
Sunt trei chestiuni care au pus probleme de natura logica si de consonanta cu ideologia general-europeana:
*chestiunea definirii familei.
*problema definirii vietii umane (adica, daca viata apare in momentul formarii embrionului sau numai dupa nastere).
*ideea responsabilitatii totale al vremelnicilor detinatori de functii, fata de stat.
Se pare ca unor filozofi din esichierul netraditionalist, nu-i convin textele intabulate in legea fundamentala ungureasca. De aici, toata circoteca da doi bani, pe banii nostii, ai contribuitorilor europeni.
Da, pertinentà observatia, eu am avut ocazia sà citesc numai fragmente, n-am avut textul inegral.
Preambulurile la Constitutie existà în Europa, de exemplu Preambulul Constitutiei franceze:
\"Le peuple français proclame solennellement son attachement aux Droits de l'homme et aux principes de la souveraineté nationale tels qu'ils ont été définis par la Déclaration de 1789, confirmée et complétée par le préambule de la Constitution de 1946, ainsi qu'aux droits et devoirs définis dans la Charte de l'environnement de 2004.
En vertu de ces principes et de celui de la libre détermination des peuples, la République offre aux territoires d'outre-mer qui manifestent la volonté d'y adhérer des institutions nouvelles fondées sur l'idéal commun de liberté, d'égalité et de fraternité et conçues en vue de leur évolution démocratique.\"
Viva la revolution , viva Orban si comunismul
Viva SEX AND REVOLUTION !
hahaha, Conrad, Global player, BILD macht BLÖD, intradevar, etc
Se pare ca avem aici de-a face cu o personalitate scindata multiplu ce face scurta la mina, postind si raspunzindu-si impertinente, respectiv votindu-se singur(a)...
Doamneee, mare Ti-e gradina!
Vezi unde ajungi daca citesti BILD ? ai inceput sa aiurezi MvR !
da,da,da, / Cello :
Pacat, chit ca-l aprob, nu-i post-ul meu.
du blöder BILD-Leser
aha , MvE a descoperit o conspiraţie , du-te domnule si pe la doctor si nu mai sta toata ziua cu nasul in monitor si cu burta pe tastatura
He, he, he, .. iarasi n-ati fost atenti , ori nu pricepeti. macar ca s-a vorbit in limba europeana.
Si, care este limba europeana?
Ca-s multe. Doar nu va ganditi la greaca, latina, slavona clasica
Exprima-te corect daca vrei sa spui ceva !
Stiti de ce nu participa C.V. Tudor la dezbaterile parlamentului european? Pai ca e complexat de talentul ortatoric al lui Cohn-Bendit. C.V-ul sefului verzilor este mult mai impresionant decat al lui Tudor. Pe vremea cand era student la Sorbona, in 1969 a fost liderul protestataroilor de stanga si membru al unui partid ultra-comunist, a cerut nici mai mult, nici mai putin decat transormarea Republicii Franceze intr-un stat comunist, schimbarea tricolorului cu carpa rosie cu secera si ciocanul. Francezii l-au arestat pentru uneltire impotriva statului de drept, l-au exmatriculat, l-au condamnat la puscarie, dupa care l-au expulzat din Franta cu retragerea cetateniei (el era nascut pe teritoriul Frantei din parinti cu cetatenie Germana-evrei refugiati). Apoi, in anii 70, si-a facut o stralucita cariera de pedofil, publicand chiar scrieri in care elogia pedofilia, a fost condamnat penal in Germania pentru corupere de minori. Acum, se pare ca la batranete este campion al democratiei si se crede noul Tallerand al Europei Unite.
Mi-am amintit de o asertiune al lui Anatole France, din \"Le Jardin d'Épicure\":
Am cunoscut un brav cetatean al republicii noastre, care in tinerete a luptat darz pentru promovarea libertatii, fraternitatii si egagalitatii, in 1830, 1838, 1848, un adevarat zeu al luptei pentru democartie. In 1885, ajuns pair al Republicii Franceze, locuind intr-un palat de pe Quai d’Orsay, auzind ca sub gemurile sale trecea un umil grup de studenti protestatari , a urlat ca din gura de sarpe sa vina politia, jandarmeria, procuratura si sa-i aresteze pe animalii aia. Tot France. remnarca faptul ca orice om care in tinerete a fost un brav luptator pentru neprihanitele principii ale umanitatii, la batranete, daca apuca un statut social, devine cel mai inversunat reactionar conservator. De fapt, isi apara prada din tinerete.
(am descris aproximativ, din memorie, ideile lui France)
erata: egagalitatii=egalitatii
Scuze, numai din graba...
Nu stiu de unde aveti informatiile despre Cohn-Bendit, dar sunt cam fanteziste.
A fost student la Sorbona, dar pânà în 1966. În 1968, când a fost miscarea studenteascà, el era student la Nanterre. În 1969 nu mai era student nicàieri.
El nu a avut niciodatà cetàtenia francezà, ci pe cea germanà. Nu a fost arestat pentru invinuiri politice ci numai în vederea expulzàrii, nici nu i s-a luat cetàtenia francezà inexistentà. I s-a refuzat dreptul de a re-intra în Franta, aplicândui-se o interdictie de sejur.
In 1969, l-au tapat frantujii pentru acte criminale majore.impotriva statului francez.
În '69 nu mai era în Franta, abia prin anii '70 a avut din nou autorizatia sà pàtrundà în Franta.
Nene, se pare ca esti exeget al acestui degenerat, poate ai tinut lumanarea cand viola copile de 10-12 ani, sau cand afirma ca comertul cu droguri e o afacere onorabila. Are multi pretini unguri pe tema asta: filosoful Konrad, filosoafa Heller, lauratul premiului Nobel pentru literatura Kertesz.
Exeget ?!! Îl vomit pe pedofilul àsta. Numai cà sunt de mai bine de treizeci de ani în Franta si cunosc bine istoria lui mai '68 si a protagonistilor sài.
A, l-am uitat pe clujanul Tamas Gaspar Miklos, un delator de profesie, comunist, sionist, abracadabrist in mai multe limbi, preten si ruda cu Eva Galambos de la Tg. Mures, fosta cenzoare a partidului bolsevic din Romania, actualmente sluga de vreo 75 de ani la Adevarul.
Tocmai am citit integral interviul dat de Orban \"Bild\"-ului si constat ca -la toate intrebarile tendentioase puse de catre reporter- ungurul a stiut sa raspunda foarte precis si la obiect, cu argumente de necombatut, luindu-i vintul din pinze reporterului.
Nici vorba de \"cedare la presiuni\" si alte aberatii ale evz-ului, tonul nefiind nicidecum \"conciliant\" ci clar si ferm, fara insa a provoca...
M-am lamurit cu intelectul tau daca esti cititor de \"Bild\" .....
Pt. \"hahaha\" si \"Global player\" :
interviul a fost insa acordat exclusiv ACELUI ziar, nu altuia, concluziile trase in ceea ce ma priveste sint ca de obicei aiurea si tendentioase.
Dar de, asta-i caracterul unora...
Zeit , Stern , Spiegel sau Welt nu-si strica reputatia cu astfel de interviuri , Blöd Zeitung ti se potriveste de minune d-le MvR !
Pentru cei neavizati : \"BILD\" ( poza , fotografie) este ziarul prostimii din Germania ( cu poze multe si text putin )
Prostimea citeste unde i se indicà. Omul destept cautà sà se informeze oriunde, si sà ia în vedere contextul.
BILD macht BLÖD
MvR este ca ziarul BILD
Interesant, Orban a zis ca niciunul dintre atacurile UE nu se refera la contritutie, deci noua contritutie e bine asa cum e. Unde ati auzit voi de revizuirea constitutiei? Sau e o alta abureala EVZ? Iar pedofilul ala Cohn Bendit a zis ca in data aderarii ungariei in UE nimeni nu a observat ca a avut o constitutie stalinista din 1946. Interesant, chiar si cu dovada discursurilor reporterii EVZ scriu ce vor. Asta da manipulare.
unde ati citit cenusa i cap? in Bild, unde a spus ca cedeaza fortei si nu argumentului? va ceda cu banca nationala (desi si aici va opune rezistenta pe tema juramantului depus de conducatorii bancii pe constitutia ungara - lucru nedorit de UE si FMI) si pe Ombudsman (care e o slabaciune anyway, fals subiect de controversa) si nu va ceda pe varsta judecatorilor. asa cred eu.
Oricum, ce putin a ramas din cele 300 de legi antidemocratice si din marea nechezeala pa constitutia cea diabolica. Sa fie sanatosi Cohn Bendit si Swoboda, cu asa adversari slabi mai ca te poti lipsi de prieteni!
foarte pasional discursul pedofilului Daniel Cohn- Bendit,..........