\"Pacostea\", pusă la punct de Ponta

Autor: Laura Ciobanu

Premierul a încercat să dreagă busuiocul, dar a avut parte de o nouă gafă.

Prim-ministrul Victor Ponta s-a folosit de primul prilej pentru a încerca să potolească starea de nelinişte iscată de declaraţiile aiuritoare ale ministrului de Externe.

"Poziţia mea faţă de angajamentele pe care România şi le-a asumat în faţa Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi în fata partenerilor din SUA este convergentă cu ceea ce şi-au asumat până acum preşedintele şi primul ministru. Aici nu o să fie nici o schimbare de politică. Parteneriatul nostru principal este cu Uniunea Europeană, cu NATO şi, sigur, cu SUA", a declarat premierul, ieri, la Târgu Jiu, cu ocazia lansării candidaţilor locali ai PSD.

La amiază, Ponta a reluat mesajul orientării ferme pro-Vest, la întâlnirea cu ambasadorii ţărilor UE acreditaţi la Bucureşti, cu ocazia zilei de 9 mai.

Premierul face azi prima sa deplasare externă la Bruxelles, unde se întâlneşte cu preşedintele Parlamentului European, martin Schulz, cu secretarul general NATO, Andres Fogh Rasmussen şi cu comisarul pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn.

I-o făcură şi gorjenii!

Victor Ponta a avut parte, la Târgu Jiu, de o nouă gafă: într-un elan festivist, el a fost comparat de preşedintele Consiliului Judeţean cu Gheorghe Tătărăscu, născut în Gorj.

Doar că Guţă Tătărăscu, de două ori premier, a fost liberal. Mai mult, după 23 august 1944, Tătărăscu a rupt o parte din PNL, a intrat, ca vicepremier şi ministru de Externe, în guvernul filo-sovietic al lui Petru Groza şi a militat pentru orientarea ţării spre Moscova.

Citiţi şi:

Taguri:Victor Ponta, Andrei Marga, NATO, PSD, SUA, UE

Stiri realitatea.net
Stiri rtv.net
Stiri doctorulzilei.ro

Spune-ţi părerea!

  • Carla
    10 May, 23:54. Carla

    Orientarea totala spre vest este paguboasa. Ne-au dat tepe peste tepe, bineinteles cu ajutorul unor smecheri de pe la noi.Miliardele de euro, pe care zic unii ca le-am pierdut de la U.E., sunt o gogorita. Ne duc cu presul si politicienii nostri prostesc poporul cu minciunile astea.Chinezii investesc in alte tari , vecine cu noi, Ungaria, Bulgaria etc. si noi ii refuzam. Care-i treaba ? Cine nu ne da voie ???????

  • Tataia
    10 May, 19:37. Tataia

    CE GUVERN, MAMA, MAMA! NU E DE MIRARE CA DEJA AU APARUT BANCURI PE SEAMA LUI :
    Guvernul va fi anunţat la ora 21.15, ca să apuce şi Crin Antonescu să-şi facă siesta şi nici să nu întârzie cu somnul de noapte.

    • Noul premier a spus că şi-ar fi dorit un ministru ca Elena Udrea, dar nu l-a lăsat nevastă-sa

    • Pe surse s-a aflat deja că ultimul pe listă este, ca de obicei, Ion Iliescu.

    • Reprezentanţii FMI s-au plâns azi că preşedintele Băsescu a început să numească doar tocilari plicticoşi, cu care chiar trebuie să discute economie la negocieri.

    • Ponta a recunoscut că e o sarcină grea să ocupi ochelarii pe care înaintea ta i-a ocupat Mihai Răzvan Ungureanu.

    • Doar miniştrii şi secretarii de stat vor fi numiţi politic, a anunţat noul prim-ministru. Restul, pe pile.

    • Sute de tineri aşteaptă în Piaţa Universităţii să se anunţe lista noului Guvern, ca să poată odată să protesteze împotriva lui şi să ceară demisia miniştrilor incompetenţi.

    • Andrei Marga va fi ministru de Externe. Chiar era nevoie în fruntea diplomaţiei de cineva care vorbeşte inclusiv româna ca pe o limbă străină.

    • Ministru al Mediului va fi Rovana Plumb. Premierul spune că această nominalizare i-a fost sugerată de Bacovia.

    • Marian Vanghelie ar fi vrut şi el să fie ministru, dar Ponta i-a spus că abia la anul, dacă nu rămâne repetent.

    • Dan Voiculescu şi-a băgat şi el în Guvern un ministru despre care spune că e băiat silitor, la şcoală a avut doar note informative mari.

    • Crin Antonescu spune că noul guvern i se pare de vis

    • Antena 1 a anunţat \"Guvernul Daniel Constantin, cu Victor Ponta premier\"

    • Mircea Diaconu îl va interpreta pe Ministrul Culturii, deşi el însuşi recunoaşte că acesta e un personaj slab şi neconvingător.

    • Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost împărţit în două, ca să ţină minte mai uşor poliţiştii unde lucrează.

    • Victor Ponta a concluzionat că, în opinia lui, aceasta e cea mai bună Formula 1 de guvernare.

    • Noul premier a anulat planul de investiţii al Guvernului ca să dea urgent bani la pensionari. Nu de alta, dar să nu moară înainte să apuce să voteze.

    • Crin Antonescu le-a transmis miniştrilor liberali din noul Cabinet să aibă deplină încredere în Ponta, fiindcă şi el îl urmează cu ochii închişi.

    • Potrivit presei, noul guvern ar putea fi cel mai bogat din istorie. Şi dacă nu e, sigur o să aibă grijă să ajungă.

    • :)))
      10 May, 20:30. :)))

      Bravo!

    • donBazil
      10 May, 21:56. donBazil

      Peste o săptămână se întâlnesc la New York preşedinţii Rusiei, Chinei şi României Ei vor stabili ieşirea omenirii din criză astfel:
      1. Chinejii nu vor mânca o zi.
      2. Ruşii nu vor bea vodkă o zi şi
      3. Românii vor munci o zi!

  • jiji
    10 May, 18:00. jiji

    bulakov,
    am cautat si pe alte ziare : nu gasesc stirea asta!

    oricum, cind a inceput recesiunea in UE, Romania a negociat un imprumut TOTAL (BM, FMI, BCE) de 20 MLD; din acest imprumut, INCA mai primim bani in transhe (pe bucatzi).

    de unde ai scos tu (sau felix sau antenele) suma de 57 MLD ???

    important : nu confunda datoria guvernului cu datoria privata (firme/persoane private); in Romania datoria privata este mult mai mare decit datoria tarii.

  • BuIakov
    10 May, 13:23. BuIakov

    Evzeaua a bagat repede la subsol declaratia de dimineata a BNR!!! Cea mai tare informatie a zilei a fost palmata rapid de deontologii oranjgutani!!! Uite aici \"manuscrisul plagiat de Bulakov\" din articolul evzelei pedeleproase!!!! Deci....conform BNR, datoria tarii furata de Kiorete e de 98.4 mld euroi din care 57 de mld euroi in ultimii 5 ani!!!! Cine basca mea a fost la putere in ultimii 5 ani!!!??? Nu cumva Kiorete cu oranjgutanii puscariabili!!!! La Zidul de la Targoviste cu ei si tot neamul lor in sir!!!

    • gioana de aur
      10 May, 13:31. gioana de aur

      Du-te cu batista la alta masa pacaliciule....

      • REJE
        10 May, 14:24. REJE

        Ce \"pacalici' ? Asta-i o clona tembela care pute de la distanta a uslinos.

    • MAMA,CE CLONAC PROST
      10 May, 14:50. MAMA,CE CLONAC PROST

      Clona-inteleg,rivnesti la o oarece notorietate,o framitura din cea a originalului-dar ,cu postari ca asta,te afirmi ca cea mai imbecila clona din zona-Bulakov,originalul ara verb,creier si alte calitati-tu,ce gitii ma-tii ai in teasta ,creier-nu,idei-nu,umor-nu,si asa mai departe-si atunci de ce nu-ti iei zilele,ca esti nefericit rau si prostia te bintuie ca o fantoma!
      SA CRAPI BINE-SI REPEDE!

    • antibulakov(aniprosti)
      11 May, 23:47. antibulakov(aniprosti)

      Numele tau e rusesc.Sti cine sunt:Vacaroiu,Dan Voiculescu,Agaton,Iliesccu-KGB,Nastase-bombo,Sova si ce relatie este intre ei si bancile romanesti jefuite pana la disparitie precum si bogatiile nationale vandute pe spaga lor? De furat au furat TOTI,dar ceilalti sunt pigmei.Priveste ce ministri au fost scosi la rampa de catreV.Ponta A.Nastase Tata Nelu! GROAZNIC.

    • Victor G
      14 May, 16:01. Victor G

      In ultimii 5 ani,Tariceanu a guvernat 1an si 9 luni,cu toate ca avea o pondere in parlament de 21% impreuna cu UDMR.Stii cat a imprumutat Tariceanu?

    • Victor G
      14 May, 16:11. Victor G

      pentru Bulakov:youtube.com/watch?v=_fazT_JpsmE

      O excelenta prezentare-Ponta si mang.

  • diferenta
    10 May, 13:10. diferenta

    Nu e manGa, e maRga, ministrul de externe. Manga e la educatie. Pardon, mang. Tot una.

    • Ponta
      10 May, 17:41. Ponta

      Si uite cum si eu ii incurc. Ce ma sfatuiti sa fac? Abramburica e buna?

      • sf1
        10 May, 17:43. sf1

        Da e buna de pus la borcan ca muratura.

    • scrisu
      10 May, 19:00. scrisu

      Ce ti-e si cu scrisul asta: ramane. maRga, maNga, mang. Cate diferente? Cate asemanari?
      Acum, sa fim cinstiti, cine a trecut prin scoli, cunoaste. Daca s-ar lua la control, teze de licenta, teze de doctorat, carti, articole... cati dintre titrati ar iesi basma curata?

  • BuIakov
    10 May, 12:36. BuIakov

    Deci....conform BNR, datoria tarii furata de Kiorete e de 98.4 mld euroi din care 57 de mld euroi in ultimii 5 ani!!!! Cine basca mea a fost la putere in ultimii 5 ani!!!??? Nu cumva Kiorete cu oranjgutanii puscariabili!!!! La Zidul de la Targoviste cu ei si tot neamul lor in sir!!!

    • beutur
      10 May, 13:12. beutur

      Ce-ai beut, omule? Ce logica ai, incrucisata?

      • Nu vezi bei beutorule
        10 May, 20:48. Nu vezi bei beutorule

        Că e Chichio în pielea goală, numa prostu ăla face d-astea! L-a clonat şi pe DeliaW şi pe donBazil .Chichio e un bou

  • anticomunist
    10 May, 12:32. anticomunist

    COMUNISTII,TREBUIE SA FIE ELIMINATI PANA LA 15%,LA FEL CA IN ITALIA ,SPANIA,FRANTA.DREAPTA ESTE CALAUZA IN CAPITALISM ,NU MANA INTINSA LA POMENI.

  • hardstyle
    10 May, 11:45. hardstyle

    de ce le e permis comunistilor sa fie in parlament? dupa ce ca astia trebuiau executati de mult, acu mai au si functii la conducere si distrug tara cu incompetenta lor... multa muìta voua, fani USL!

    • Centura forumului
      10 May, 12:19. Centura forumului

      Distrug comunistii? Doar ce au construit. Fara ei nu aveati nici ce fura.
      Cu muia du-te pe centura.

      • REJE
        10 May, 14:32. REJE

        Mai tembelule,daca nu ar fi \"beneficiat\" 50 de ani de dictatura comunista, Romania ar fi astazi la nivelul celor mai avansate state occidentale,din toate punctele de vedere.

        • Tembelul
          10 May, 16:42. Tembelul

          Romania a avut aproape 100 de ani de regalitate.In acest timp decalajul fata de Europa s-a accentuat. Tara a fost zguduita de doua rascoale taranesti la 1888 si 1917. Regele a distrus documentele privind reprimarea ultimei rascoale. Romania a fost pe ultimul loc din Europa la orice indicator social, economic,cultural ori de nivel de trai. A 'condus'doar la mortalitate infantila(20%), analfabetism(47%) , quasianalfabetism(80%), boli sociale(sifilis, pelagra, trahoma, paludism, tuberculoza) si coruptie. Unirea facuta de conjunctura istorica a fost distrusa de politicienii incapabili si tradatori in 20 de ani. Nu a castigat nici o batalie, necum vreun razboi, dar a pierdut mai mult de un milion de soldati si probabil inca pe attia civili. Nu a fost instare sa dezvolte decat o burghezie alogena, cea autohtona fiind aproape exclusiv functionareasca si traind din afaceri cu statul. Intr-o tara de analfabeti, cativa care stiau sa scrie au trecut drept mari intelectuali.
          Un dezastru apocaliptic asa cum rezulta din cartile timpului(Enciclopedia Romaniei, 1938, Dimitrie Gusti). Cercetarile actuale bine documentate confirma pe deplin tabloul(Bogdan Murgescu-Romania si Europa... Capitolul Romania interbelica si esecul economic).
          Din pacate mai sunt creiere sarmane care mai cred in legende despre democratia interbelica (legionarism, doua dictaturi), succesului economic (Romania granarul Europei nu-si putea hrani populatia nici cu porumb) ori despre nivelul de trai(acelasi cu Belgia- ne intrecea si Bulgaria.) Daca prostia lor nu ar face atata rau, ei nu ar merita decat un pat de azil. Acolo este locul celor care iau iluziile drept realitate. Desigur, tu nu faci parte dintre ei. Dupa siguranta si eleganta stilului probabil ca esti bine documentat. Ai un titlu serios, ceva, care sa le contrazica pe cele de mai sus? As fi bucuros sa ma instruiesc. As fi foarte curios, ca tembel ce sunt, sa aflu scenariul imaginar care in mintea ta putina dar limpede ar fi dus Romania in fruntea Europei.

        • Anonimus
          10 May, 22:26. Anonimus

          CURAT \"TEMBEL\" !

  • Scorpionu
    10 May, 11:28. Scorpionu

    PONTA, trezeste-te !...asta e guvernul providential ? Cred ca nici nu te apuca alegerile cu asemenea fosile ! Degeaba ati hantanit atatia ani ! Halal guvern !
    P D L, pe ei, cum au fost si ei pe voi !

    • Varsatorul.
      10 May, 12:59. Varsatorul.

      Fosila nu uita,Romania nu te vrea.Mars la muzeul Antipa urangutanule.

    • MANGO
      10 May, 19:42. MANGO

      !!!!! TEMBELULE!!!!
      AI EXACT NICKUL CE TI SE POTRIVESTE. SAU POATE ACESTA ESTE NUMELE TAU REAL??
      IN ACEST CAZ,ITI INTELEG \"'TELIGENTA\"'POSTARE.

  • usl
    10 May, 11:04. usl

    USL va reface tara cu voia sau fara voia potocaliilor PDL.Isoria ii va trimite unde le este locul , la gunoi.....

    • mihai
      10 May, 11:38. mihai

      Usl inseamna uniunea slinoshilor... sa speram ca romanii nu-s asa döbitoci pe cat ii consider eu, sa voteze cu scârbele astea!

  • motorkaporka
    10 May, 10:43. motorkaporka

    \"\"Pacostea\", pusă la punct de Ponta\", titlul articolului nu are nici o legatura cu continutul. Iara racolam ziaristi de mana a 5-a?

    • xxx
      10 May, 20:08. xxx

      NU, NU AREM DACA NU AI CITIT ARTTICOLUL DE IERI \"NDREI MARGA, PACOSTEA DE LA EXTERNE\"!

  • Bolsevicu
    10 May, 10:16. Bolsevicu

    Nu, mai bine cu hamericanii - care ne-au vandut si-n 44, si oricand nu mai au nevoie de tine ...
    Dar si acum ca au nevoie de noi si nu ne dau vize de intrare (dar pe mexicanii ilegali ii pupa si-n k00r).

    Perversa natiune.

    Romania face aceeasi greseala a istoriei ei - care tine de coloana vertebrala:
    SE GUDURA LA PICIOARELE CELUI MAI PUTERNIC al vremii.
    In '39 era Reichul, azi e imperiul american (RO se prostitueaza cu oricine dar nu cu vecinii sai)

    Nu conteaza ca avem mai multe in comun cu rusii - dpdv cultural - si regligios (dar cui ii pasa de religie ?) ... noi ii tot asteptam pe americani sa ne salveze de bolsevici :)

    Pai sa vina americanii cu petrolul, iar cand se termina si petrolul Romania sa continuie sa NU accepte gaz sau petrol rusesc ...
    Noi nu ne incalzim la gaz rusesc !

    Hai, coada sus (ca VIN AMERICANII :)

    • Gheorghe
      10 May, 10:51. Gheorghe

      bre bolsevicule, preferi sa stai in genunchi in pozitia iedului din cite inteleg...in 500 de ani, citeste si tu ceva istorie, fratii tai muscali au omorit citeva milioane de romanasi , au luat in sclavie alte milioane, au distrus vietile altor milioane , au facut cel mai mult rau , mai mult decit turcii, alti navalitori...rusii merita evaporati pt cite genocide au facut ...tu vezi in contunuare o iubire cu rusii salbatici si hrapareti in loc sa te apropii de lumea cit de cit civilizata ...situatia politica din 1944 a impus intelegerea care a dus la abandonarea noastra in gulagul sovietic ...nu condamna americanii pt o dorinta a noastra ...prefer sa colaborez fie si de pe o pozitie subordonata cu vestul decit sa fiu indobitocit de rusnac ...mergi in Moldova de rasarit si te edifici ce au facut romanilor de acolo fratii tai bolsevici....daca taceai, mult bine iti faceai....grav este ca sunt unii ca tine care nu realizeaza pericolul rus ....vrei gaze? ha ha ha ...si daca erai iubit al rusului tot asa plateai ca te facea dependent ...acum ai o comuniune de state care te protejeaza dar daca erai frate cu rusul intreaga economie fugea dincolo de Urali....iti sugerez ceva simplu...fa o plimbare prin Rusia , singur, citeva zile si apoi in America si sa vii sa ne spui atunci ce gindesti...succes ...

      • Unchiul Sam
        10 May, 11:09. Unchiul Sam

        Care vest tataie, o adunatura de lipitori si asistati social.
        Pana si Germania se prostitueaza rusilor - pt ca observa ca sunt singura sursa viabila a) de resurse naturale, b) de investitii (adica bani, tataie - stau pe un morman de bani) ... si care sa aiba si un interes regional.

        O sa rada rusii cu toate republicile anexe in nas cand te destrami. Te cumpara la duzina , la bucata, si iaca nu scapi, tot \"navalesc\" peste tine.
        Ori ei ori chinejii. Asa ca alege...
        Rusii macar te cumpara, chinejii iti copiaza IPurile si iti mai si polueaza mediul ... numai sa-si puna mintea cu terenurile noastre agricole si se alege praful. Vei manca chimicale / melamina in doua :)

        Dar ia-ti gandul de la vacari, ei sunt prin regiune doar pt. aventuri militare, nu investitii sau dezvoltare.
        Cat despre tehnologii, uita-te la fracking - pt. exploatarea gazelor de sist. Nu conteaza nimic la ei decat foamea de energie.
        Plus ca sunt in rht cu o datoria publica de nu mai pot iesi din ea decat prin razboi.

        Mda, onesti vacarii de pe la Rio Grande ...

      • Asa tanar si gheorghe?
        10 May, 12:06. Asa tanar si gheorghe?

        Rusii au omarat cateva milioane? Nu cred, dar sunt sigur ca oricati ar fi omarat, au salvat de cateva ori pe atata.
        Fratii tai din lumea civilizata in schimb, i-au omorat pe toti de pe trei continente: amerindieni, australieni, incasi, azteci, maiasi, negri. N-a mai ramas nici cine sa se planga. Pe africani i-a scapat Hitler. Temporar.

    • SANITARUL
      10 May, 19:46. SANITARUL

      !!!bolsevicule!!
      s.u.a nu a fost si nu este un imperiu.
      trebuie sa te uit mai aproape ,in gradina ta, la adevaratul imperiu sovietic si cum s-a dezvoltat el dupa 1917( prin \"\"revolutii\"\"acaparari de teritorii cu forta si alegeri masluite si falsificate) MAI CITESTE.

  • harrypocker
    10 May, 10:14. harrypocker

    aoleu ... ce figura are individul asta ... cu astia defilam in parlament ?

  • bai frate
    10 May, 10:10. bai frate

    ii luati la kil pe balegile astea de securisti ? unde ii gasiti ca parca se stricasera cap-urile ? aveti voi vre-un cimitir de elefanti ?

  • ovidiu-is
    10 May, 10:10. ovidiu-is

    Interesant, Ponta asta e comparat cand cu Titulescu, acum cu Tatarascu, dar niciodata cu Ponta, de ce ? se vede ca nu este nimic de comparat la el, e pur si simplu Tonta, iar din ceea ce face sau spune putem trage concluzia fara teama de a gresi ca e Tonta, cat despre guvernul alcatuit de el, este dupa chipul si asemanarea sa, tot felul de suspecti plagiatori, incompatibili, sau colaboratori cu fosta securitate, asta la nivel de ministri, daca s-ar verifica si cei cu ranguri mai mici surprizele ar fi pe masura, cele \"15 000 de cadre \" din care provin actualii guvernanti sunt fosti sau urmasii fostilor comunisti, securisti sau turnatori, deci \"cadre\" cu studii la universitatile muncitoresti cu lucrari facute din plagiat, sau cu studii , masterate, doctorate luate pe bani la universitatile particulare rasarite dupa '89, astia sunt cei care astazi vor sa conduca destinele Romaniei.

    • Cheia mai e la tine?
      10 May, 12:23. Cheia mai e la tine?

      Parca CDR era cu 15.000 de specialisti. CDR, aia cu \"cheia e la tine\". Cheia de la buda. Dezastrul a fost pe masura.

  • sefu
    10 May, 10:08. sefu

    Ponta ,fa ceva si schimba batranelu' asta sclerozat...!!!

  • secera si ciocanul
    10 May, 09:58. secera si ciocanul

    Traiasca USL, uniunea socialista care isi da cu stangul in dreptul!

  • sile
    10 May, 09:56. sile

    Pentru acest post tot mai bun erea BULIBASA VANGELIE PENTU CA : nu a plagiat nu s-a omorat prea mult cu cartea adica de loc dar.... garanteaza totul

  • GAINARU
    10 May, 09:39. GAINARU

    Acestei caricaturi ,de urgenta ,sa se verifice daca a fost turnator al securitatii,sa se verifice daca nu a plagiat,asa sunt invatati acesti viermi sa obtina titluri universitare.Dupa cat este de \"destept\",nu se deosebeste prea mult de seful lui Porumbacul Repetent.

    • Alecu
      10 May, 09:59. Alecu

      Pentru declaratiile tampite ...merita suturi in c... si pumni in b...

  • io
    10 May, 09:36. io

    Lumanari,tamaie si cosciuge ,pentru toti guvernantii,care s-au perindat la putere din 89\"pana in prezent si au distrus romania.La fel si pentru pupincuristii lor.

  • sile
    10 May, 09:24. sile

    Cred ca pentru acest post de ministru la educatie tot BULIBASA VANGELIE ERA MAI BUN El NU A PLAGIAT NU AFACUT PREA MULTA CARTE ADICA DE LOC DAR EL GARANTEAZA TOTUL

    • eductie
      10 May, 13:02. eductie

      sile!!!! In articol se vorbeste despre marga, ministru la externe.

  • gyorgy tozser
    10 May, 09:04. gyorgy tozser

    Va fi greu de stabilit daca obrajii acestor actori politici (bufoni) au insertii de azbest (crisolit) sau sunt captusiti cu caramida refractara.

  • gafeori
    10 May, 08:55. gafeori

    Niste imaturi, si-au declarat ostilitatea fata de presedinte. In numele acestei ostilitati, vor sa distruga tot ce s-a facut bun, pana acum. Sunt pe cai mari si nu-i mai poate opri nimeni.

  • tg
    10 May, 08:47. tg

    Aceasta pacoste de ziar din jurnalismul romanesc :evz ...pus la punct de o gluma care se numeste basescu. acum ca americanii i-au luat boii de la caruta ...aceasta pacoste de ziar ..lupta ..si dai si lupta.

  • transilvanul
    10 May, 08:39. transilvanul

    sa fim seriosi ! L-au omorat ei pe Ceausescu care era de-al lor ! Ce urmeaza o sa vedeti. Interesant in Romania socialisti

    • transilvanul
      10 May, 08:43. transilvanul

      va inteleg - acesta e viitorul cel pe care-l construiti - cenzura ???????????

  • SocrateS
    10 May, 08:01. SocrateS

    \"pacostea\", \"abramburica\"- de, ziaristi politicosi,decenti,un limbaj de ziar qualyty...ce mai bravos evz si marean mircea- cecebrul deontolog cu paducgi (lati) in barba!!!!

    • Manu
      10 May, 08:31. Manu

      Vai, ce ofensati suntem, dom'le... Da' \"kioru\", \"piticu porno\" si \"kurva din plescoi\" ti se par OK, nu-i asa? Cat fariseism...

    • ANTITEMBELI
      10 May, 08:33. ANTITEMBELI

      Ai dreptate, ar trebui sa ia lectii de la antena 3.Sa vezi dupa aia limbaj si deontologie. Ar fi o idee SALUTARA.

  • STAN PATITU
    10 May, 07:53. STAN PATITU

    Nu se leaga mai baieti ! Numai voi vedeti gafe. Marga a vorbit foarte bine. Nimeni intreg la cap nu vrea relatii proaste cu rusii. Daca tot vrem sa ne aliniem cu tarile Europei de Vest ar trebui sa o imitam si in privinta asta si sa renuntam la linia pe care Ceausescu a impus-o in Romania ca sa se dea el important si salvator al natiei... Relatiile cu Rusia trebuie sa fie la fel de bune ca si cele ale Germaniei sau a Frantei. Nimic in plus. Numai ca ziarul vostru dorste sa bage fitile. Inutil ! Promit sa nu va mai citesc. Pana sa cada guvernul Ungureanu mai aveam cate ceva de citit. Acum ati devenit de-a dreptul ridicoli... Adio!

  • Andrei
    10 May, 06:28. Andrei

    Doamna Laura Ciobanu,

    Inteleg ca in articol este vorba de Marga, pana aici e clar, insa ceea ce nu inteleg este de ce ati atasat articolului o poza cu mutra lui Kosaghin .

    • donBazil
      10 May, 22:00. donBazil

      Nu e Kosâghin băi Ardei, e Serghiei Labrov ministrul de iexterne rus!

  • curios ...
    10 May, 06:24. curios ...

    Da' pe Tudor Postelnicu , Emil Bobu , Manea Mănescu si Ion Dincă cand ii reprimiti in Guvern ? Mare pacat ca ultimii doi au mierlit-o , dar pe primii mai puteti sa-i reactivati , grabiti-va ! Bine macar ca PCRoman a revenit la putere . Traiasca PCR forta politica care va ridica tara pe noi culmi de civilizatie si progres !

  • M-ARUNCAI,IN CAP,IN OLT
    10 May, 06:12. M-ARUNCAI,IN CAP,IN OLT

    Pai oltenii o cam nimerira-din prostie,da' reusira-adica iata de ce:Tatarascu a fost liberal,Cretinel de azi tot liberal,Pontacul socialist e cuplat cu fomistul liberal,sint ca siamezii(rinjesc cu aceeasi gura,gindesc cu acelasi creier-neted si alb,ma rog-toate cele le comit impreuna-nu stiu la neveste cum se rezolva,dar daca ei sint imbirligati toata ziua,or mai fi folositoare si ele?)-asa ca ce mai conteaza din ce partid a fost liberalul vechi si din ce adunatura e,azi,caricatura de premier-cum il sucesti si-l privesti e tot rosu(si cu lumina stinsa-e fosforescent)cu nuante vinetii-de la rasa de nomad!

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele