„Mi s-a cerut să tastez un cod ca să scap de o datorie”
„Săptămâna trecută, am fost sunat de un domn care mi-a spus că e de la Departamentul Serviciu clienţi al firmei Orange. L-am crezut, mai ales că pe ecranul telefonului îmi apărea scris, în timpul apelului, Serviciu clienţi”, povesteşte pensionarul.
Bărbatului i s-a spus că a fost emisă o factură, din greşeală, pe numele lui. „Mi-a cerut să o plătesc spunându-mi că, altfel, or să se adauge penalizări şi tot o voi plăti la un moment dat şi că o să-mi recuperez suma plătită la tribunal. Însă mi-a menţionat că acest lucru o să mă coste mai mult decât banii pe care trebuie să-i plătesc pentru factură. Au venit cu o alternativă pentru rezolvarea problemei. Mi-au spus că, dacă tastez un cod în telefon, mi se vor şterge datoriile”, îşi aminteşte Ilie Iurian.
Bărbatul spune că nu a avut niciun dubiu că vorbeşte cu un angajat al Orange şi a tastat codul cerut.
„Rezultatul? Am rămas fără 110 euro. A doua zi am sunat la Orange. Angajaţii de aici mi-au spus că nu sunt singura persoană care a păţit acest lucru, dar că nu au cum să rezolve această problemă. Cred că este vorba despre un om din sistem sau unul care a ieşit din el. Nu oricine poate să facă să-ţi apară pe ecranul telefonului un text scris cu Serviciu clienţi în loc de număr”, crede Ilie Iurian.
Cei de la Serviciul clienţi nu cer niciodată tastarea de coduri
Reprezentanţii Asociaţiei Operatorilor Mobili din România (AOMR) le recomandă românilor să nu facă niciun fel de plată prin telefon fără a verifica personal la serviciile de relaţii cu clienţii.
„De asemenea, să nu tasteze nimic pe telefon atunci când li se cere acest lucru. Niciodată cineva de la Serviciul de relaţii cu clienţii nu o să ceară să tastaţi ceva. În plus, nu trebuie să dezvăluiţi datele personale, PIN-uri sau coduri de acces”, vă sfătuieşte Liviu Popescu, directorul executiv al AOMR.
Oficialii organizaţiilor care se ocupă de protecţia consumatorilor recomandă păgubiţilor să reclame la poliţie.
„E unica şansă să-şi recupereze prejudiciile şi să descurajeze fenomenul”, spune Răzvan Răzmeriţă, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorului.
Notă:
În fiecare miercuri, veţi putea citi în pagina specială de protecţie a consumatorului poveşti ale românilor care au fost înşelaţi şi soluţii la problemele pe care aceştia le reclamă. Puteţi adresa întrebări şi reclama abuzuri la adresa consumator@evz.ro.


Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum