Pasul Fortunei, săptămâna 15-21 ianuarie

Săptămâna cuprinsă între 15 şi 21 ianuarie ne aduce un singur eveniment astral. Este vorba de după-amiaza zilei de 20 ianuarie, când Soarele intră în semnul Vărsătorului, schimbând registrul de până acum.

De la stabilitate la conservatorism, de la rigiditate, metodă şi hărnicie ne îndreptăm spre o dispoziţie astrală mai extravagantă, mai tinerească, mai îndrăzneaţă, mai curajoasă, nu spun neapărat mai optimistă, cât mai dedicată unor lucruri noi sau unor schimbări fundamentale, sau unor mici revoluţii.

Fiecare va opera în următoarele patru săptămâni modificări în viaţa sa, mai mici sau mai mari, mai importante sau mai nesimnificative, în funcţie de statutul pe care îl are sau de domeniile care reprezintă pentru el o necesitate. Ca o particularitate a zilei de 20 ianuarie este faptul că la început, în prima parte a zilei, trei planete se află la gradul 29, în zodia respectivă, Neptun, Soare şi Saturn, pentru ca în după-amiaza zilei de 20 ianuarie şi apoi în dimineaţa zilei de 21 ianuarie nu mai puţin de patru planete să se afle la 1 grad, adică la începutul zodiei pe care o locuieşte, respectiv Uranus, Jupiter, Chiron şi Soare. Început şi sfârşit, epuizare de semn zodiacal şi debut de semnifcaţii astrale noi.

La sfârşitul săptămânii pe care noi o analizăm şi care se va încheia cu seara zilei de 21 ianuarie, Marte, care a avut un traseu foarte rapid, de curând intrat în semnul Fecioarei, va ajunge nu mai puţin de la gradul 23. Saturn se va afla, tot în seara zilei de 21 ianuarie, la 29 de grade şi 15 minute, şi se poate spune că aproape în cheie traversarea zodiei Balanţei. Şi, totuşi, el va intra în curând în mişcare aparent retrogradă şi va statutul destul de mult făcând tot felul de experienţe anul acesta, trecând peste gradele 21, 23, 25, în aşa fel încât nativii din semnul Balanţei din cel de-al treilea decan pot să se considere destul de solicitaţi sau vizitaţi de această planetă.

Planeta Neptun se va afla în seara aceleaşi zile la gradul 29 şi 32 de minute Vărsător, nu mai insist asupra faptului că pe 3 februarie va schimba semnul zodiacal. Un mic popas în ceea ce-l priveşte pe Neptun. Această planetă are un traseu de 14 ani, unii poate că au înţeles greşit şi au avut impresia că este vorba de 2014. Nu, trebuie să număraţi 14 ani de acum încolo, iar 2012, chiar pentru nativii din semnul Peştilor, nu este încă un motiv de bucurie. În mare se poate spune că este vorba de un patronaj semnificativ şi că aduce o serie de schimbări.

De la începutul verii Neptun va intra în mişcare retrogradă şi abia la începutul lunii decembrie îşi va reveni, dar îşi va reveni, unde credeţi, chiar de la gradul zero din Peşti, ceea ce înseamnă că acest an aproape nu reprezintă niciun proges. Câteva impulsuri, o serie de tentaţii, de tentative sau de năzuinţe care prind viaţă. Vorbeam săptămâna trecută despre ce poate să facă Neptun odată intrat în acest semn zodiacal, şi am făcut o analiză, nu foarte amplă, cât ne permite timpul acestei emisiuni, impactului economic pe care îl poate avea tranzitul planetei Neptun odată intrat în semnul Peştilor.

Ar trebui ca o serie de persoane să nu reţină de aici faptul că noi am făcut o asociere cu anul 1848 că va avea loc neapărat o revoluţie. Noi am vorbit de impactul asupra mentalităţii cu privire la bani, muncă, salariu, patrimoniu, avere şi la noţiunea în sine de capitalism. Ceea ce am spus noi săptămâna trecută se referea la o schimbare de mentalitate instaurată o dată cu momentul care a zguduit Europa, 1848, şi care a obligat foarte multe state din Europa să îşi ridice nivelul de conştiinţă, să privească în depărtare, să-şi permită mult ca vis, ca speranţă, ca ideal şi la un momendat dat să şi pună în practică.

Dar vă readuc aminte că chiar în acest an fatidic, 1848, Neptun a stat numai câteva luni şi atunci tot în primăvară, exact ca acum, după care a intrat în mişcare retrogradă, exact ca şi acum, şi odată intrat în mişcare retrogradă nu a făcut decât să permită înăbuşirea acestui gest de tinereţe revoluţionară sau de emancipare a unui suflu nou de gândire. Prin urmare, înainte să vă gândiţi dacă veţi vedea la televizor capete sparte sau confruntări de stradă, trebuie să vă gândiţi cu mai multă răbdare şi metodă, cu mai multă prudenţă şi înţelepciune şi în general să luaţi aceste anticipări cu destul de mult calm şi echilibru interior cum că este vorba de o schimbare de mentalitate.

Şi nu numai că este vorba, în general, ca şi cum ne-am putea permite luxul să nu ne schimbăm, pentru că nu ne putem permite acest lux şi chiar dacă nu vrem mentalitatea noastră tot se va schimba pe fundamentul unui carusel de evenimente care, atenţie, nu va dura primăvara asta, cât stă Neptun în semnul Peştilor şi nici în anii următori, va avea nevoie de un parcurs îndelungat şi, prin colorarea cu aspectele de la diferite planete, să construiască premizele viitorului. Acest Uranus care a stat în Peşti şapte ani până nu demult a fost un deschizător de drumuri, un pregătitor, un adevărat avangardist în buna tradiţie, atât a termenului, cât şi a posturii.

Să o luăm mai întâi din punct de vedere militar, apoi din punct de vedere politic sau social. După ce a stat şapte ani şi a zguduit şi a scuturat foarte bine din temelii foarte multe poncife şi prejudecăţi, mai mult sau mai puţin burgheze, mai mult sau mai puţin capitaliste, ne pune acum în situaţia să nu mai putem să rămânem singurei, fără idei, fără idealuri şi fără sprijin în nişte soluţii, mai ales teoretice şi apoi sufleteşti, care să permită viitorului să se aşeze.

După ce în aceşti şapte ani a contribuit la o răscolire totală a elementelor sociale, politice şi economice, Uranus şi-a făcut datoria şi a intrat în Berbec şi începe să construiască în felul lui, mai năvalnic, mai dureros şi mai conflictual, o serie de evenimente pe care fiecare naţiune, fiecare stat sau fiecare grup etnic ori religios îl va trăi în felul său propriu, mai bine sau mai rău. Pe urma acestei arături pe care a operat-o Uranus vine Neptun şi aduce ceea ce este necesar unei etape ulterioare. Aceste zile sunt resimţite de cele două semne zodiacale, Vărsător şi Peşti, într-un chip special.

Unii au senzaţia că nişte uşi li se închid, alţii resimt foarte clar, percep foarte clar, din punct de vedere social, că o serie de determinări s-au epuizat şi că sunt obligaţi să inventeze ceva ori să se adapteze din mers la nou pentru a supravieţui. Aceasta este o altă semnificaţie a acelui trigon regal de care vorbeam, că se realizează până pe 3 februarie între Neptun şi Saturn, probabil că pentru multă lume care nu este obişnuită să se autoanalizeze sau care nu se cunoaşte suficient acest impact astral operează şi fără să fie foarte lămuriţi aceşti oameni.

O stea pentru fiecare


Săptămâna viitoare avem un mănunchi frumos de stele fixe care fac nişte relaţii armonioase cu planetele. Acumen, împreună cu Luna, Mirah împreună cu Jupiter vorbesc despre armonie, Ruhbac şi Vega, împreună cu Mercur, se combină pentru a vorbi despre forţă, stabilitate, carismă, comunicare încărcată de conţinut şi foarte bine şi sigur exprimată sau foarte inteligent direcţionată. Altair, împreună cu Soarele, realizază pe 20 şi 21 ianuarie, chiar în momentul când Soarele intră în Vărsător, o combinaţie de excepţie care dă curaj, ţâşnire şi ieşire la rampă. Pluton rămâne în continuare într-o combinaţie mai stresantă cu Facies, dar acesta nu este un lucru nou.

În sfârşit, atenţie mare, în zilele de 16 şi 17 ianuarie planeta Venus în Peşti, în exaltare, face conjuncţie la grad perfect cu steaua regală Fomalhaut, una dintre cele patru stele fixe regale. Este o stea minunată, nu doar a succesului, cum este ea simplificată în mod abuziv, ci a unui demers de mare respiraţie personală la capitolul biografie, carieră, dar şi de mare amploare la nivelul evoluţiei, conştiinţei, viziunii de ansamblu, la nivel individual sau colectiv. Este o combinaţie fericită, îi avantajează pe cei născuţi în semnul Peştilor, pe cei care sunt născuţi în mod special în primul decan, deci în primele zile ale acestei zodii, respectiv după 19-20 februarie până pe 25 februarie, dar putem să luăm şi vibraţia de ansamblu ca fiind dominantă şi patronând semnul Peştilor.

Este un moment fericit chiar pentru această poziţie planetară, pentru că Venus se îmbibă şi primeşte ceva ce ei îi lipseşte, şi anume mintea deosebită, mintea locuită de idei superioare. De obicei, Venus reprezintă ceea ce face deliciul bărbaţilor când râd de femei şi spun "Poale lungi şi minte scurtă". Ei bine, acum, datorită forţei uriaşe a acestei stele fixe regale Fomahlaut, planeta Venus capătă o vigoare inedită, o vigoare pe care o are din când în când atunci când se întâlneşte în conjuncţie într-o astfel de combinaţie.

Denebolah, împreună cu Marte, care se află în Fecioară, vorbesc despre impulsuri sociale, despre determinări publice, despre structurări şi coagulări sau omogenizări ale unor dorinţe, ale unor nemulţumiri, ale unor impulsuri sau ale unor gesturi care sunt coerente şi reprezintă o singură voinţă într-un singur act, într-o singură decizie sau într-o singură formă...

Asteroizii de lângă noi

Trei asteroizi schimbă semnul zodiacal şi aduc noi provocări, dar şi noi beneficii din astral. Ceres, o postură astrală care patronează mai ales recoletele, dar care se referă şi la adâncul pământului încărcat de bogăţii, de secrete, de fertilitate, de mister şi de magie, intră în semnul Berbecului şi devine foarte activ, ba, mai mult, devine un precursor al primăverii care, în cele din urmă, peste nişte săptămâni va veni.

Dar ea deja pregăteşte într-un anume fel, cel puţin pentru emisfera nordică, din toate punctele de vedere, pământul pentru recolta viitoare, dar îi pregăteşte şi pe nativii din Berbec să înceapă să se adune pentru a culege la rândul lor nişte beneficii personale. Panaceea intră în zodia Vărsătorului şi le aduce acestor nativi o uriaşă posibilitate de vindecare neconvenţională, mai ales prin intermediul tehnologiilor moderne de vindecare, de lucru cu vibraţiile, cu razele luminoase sau cu spectrul luminos.

Aşadar, ultrasunete, raze infraroşii, raze ultraviolete, lucru cu energia din Cosmos şi toate tehniciile care sunt mai puţin mistice sau legate de particulărităţile unui vindecător şi mai mult de capacităţile unui utilaj, unei aparaturi de excepţie sau a unor formule tehnice complexe de investigare, operaţie, vindecare sau ameliorare. Pentru asta oamenii trebuie să aibă curaj. E bine să se îndrepte acolo unde trebuie. Eu nu îndrum spre exagerări, aventurisme şi, chiar dacă este vorba de o tehnologie a viitorului, de experienţe gratuite pe corpul propriu.

Câteva săptămâni, acest astru îi îndeamnă, dacă nu neapărat să se vindece, măcar să se lămurească şi să ia o decizie în cunoştiinţă de cauză. Casandra intră în semnul Peştilor şi cu asta, aproape că îmi vine să surâd, se spune aproape tot sau se spune aproape tot pentru cei care cunosc astrologie. După cum bine ştiţi, Casandra nu are un nume bun din mitologie încoace, ea le ştie pe toate, se zbuciumă săraca, spune în stânga şi în dreapta adevărul, viitorul, nu o crede nimeni. Extrasă din legenda antichităţii şi din epopeea antică, ea este rostitoarea adevărurilor supreme în care foarte mulţi nu cred se tem să creadă sau chiar dacă cred şi văd nu mai au putinţa să acţioneze pentru că este prea târziu.

În semnul Peştilor se accentuează toate capacităţile ce contribuie la clar-viziune, iluminare, telepatie, comunicare la distanţă, informare din astral, pregătire şi iniţiere jos pe pământ sau sus în cer. Este una dintre poziţiile delicate, dar subtile şi benefice, şi într-un anume fel sănătoase pentru toţi cei care doresc şi pot să facă lucruri speciale, care au iniţiere, au maeştri şi care nu se hazardează să facă de capul lor tot felul de gesturi menite să dea oamenilor informaţii care fie nu trebuie date, fie nu trebuie date acum, fie nu trebuie date aşa, fie trebuie date într-un anume fel pedagogic.

Casandra, alături de Chiron şi de planeta Venus, reprezintă una dintre cele mai interesante posturi pentru a vorbi, pentru a explica şi pentru a transmite oamenilor informaţii dificile, informaţii complicate care fără a fi vulgarizate trebuie să fie aduse pe înţelesul tuturor, la cunoştinţa masei mari de oameni, care în felul acesta să fie cât de cât avertizată. Pentru alţii nu se poate spune că este vorba de cât de cât, ci de cu mult mai mult, şi anume chiar de o revelaţie.

Banii sau viaţa!

Din cauza faptului că Soarele stă o singură zi în ansamblul săptămânii pe care noi o analizăm, într-un nou semn zodiacal, Vărsătorul, nu voi face o analiză care să privească această strămutare de vibraţie în planul financiar şi economic. Rămânem în continuare pe marcajul de Capricorn cu Mercur, cu Lună, cu Pluton şi, până pe 20 ianuarie, chiar cu Soare.

Ceea ce înseamnă o accentuare a tuturor problemelor legate de organizare, de structură, cu elementele de succes, un prag de trecere, ceva se rezolvă, ceva începe să funcţioneze, dar şi cu elementele de criză, nu trebuie să ne iluzionăm. Deocamdată sunt destule elemente care pot să dea peste cap destul de multe instituţii sau locuri în care se funcţiona armonic şi care, brusc, se dau peste cap. Zile în care tensiunea poate să capete cote maxime, 15 şi 16 ianuarie, apoi un moment, iarăşi, complicat, 20, 21 şi, ulterior, 22 ianuarie.

Se poate vorbi de idei în criză, de structuri care trebuie să fie neapărat reconfigurate sau de instituţii care trebuie să arate cumva altfel. Nu ştiu dacă mai bine sau mai rău, cu siguranţă că schimbările sunt profunde. Discuţiile, certurile şi conflictele sunt la cote maxime şi, atenţie, în această perioadă pe care noi o analizăm, 15-21, conflictele sonore nu au atins apogeul.

Determinarea puternică, manifestarea unor interese sau unor puncte de vedere justificator, nu, exagerate sau nu, justificate într-un plan ideatic dar poate prost soluţionate social sunt de aşteptat după 22 ianuarie în aşa fel încât nimic din ceea ce se pune acum pe tapet, din ceea ce se rosteşte sau din ceea ce se hotăreşte nu va rămâne definitiv, nu va rămâne bătut în cuie.

Pentru unii aceasta este o veste bună, pentru alţii această instabilitate este exasperantă. Reţineţi că nimic din ceea ce se produce acum nu este menit să rămână în această formulă nici măcar câteva săptămâni sau, la limită, dacă este vorba de aspecte mari de viaţă publică, poate că două-trei luni există o anume coeziune sau o anume tărăgănare ori o inerţie care permite ca lucrurile să rămână aşa între luntre, scăldate, amestecate şi nelimpezite.

În momentul când Soarele va ajunge în semnul Taurului, adică în aprilie-mai, tot ceea ce s-a produs acum tulbure va cunoaşte această limpezire necesară şi se vor repune pe tapet foarte multe lucruri care au rămas rostite, dar neîncheiate. S-a vorbit, dar nu s-a tras concluzia, s-a acceptat, dar nu s-a trecut la fapte. În acel moment vor intra în joc extrem de multe elemente care se vor combina cu un Jupiter, partea justiţiară sau partea legală, şi cu o Lună neagră care va dărâma ceea ce este prost, va dărâma şi ceea ce este bun, care va pedepsi dând cu barda în stânga şi în dreapta, pedepsind, iarăşi, nemeritat, nejustificat sau disproporţionat.

Fiţi foarte atenţi ce vreţi să dărâmaţi în viaţa voastră personală sau într-o afacere, sau într-o relaţie în doi, sau într-o construcţie în care mai este nevoie de cineva şi idealul dumneavoastră era ca această formulă să pornească printr-o schimbare, dar să dureze mult.

Din punct de vedere economic ceea ce domină acum este această idee de instituţie, de aşezare, de domeniu, de spaţiu care funcţionează coerent, organizat, ierarhic, controlat, pe baza unei legislaţii, pe baza unor acte normative, dar toate acestea sunt supuse stresului public, contestării şi răsturnării, fărâmiţării şi tocate mărunt-mărunt, aşa încât peste un timp va rămâne exact ceea ce rămâne în urma unui fierăstrău – rumeguşul.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele