Pasul Fortunei, săptămâna 8 - 14 decembrie

Săptămâna cuprinsă între 8 şi 14 ianuarie este o săptămâna obişnuită, fără evenimente care să ne dea tremolo interior şi fără să trecem prin alte etape astrale care să ne vulnerabilizeze. Dimpotrivă, este o săptămână echilibrată.

Ea începe chiar pe 8 ianuarie cu o schimbare de statut mercurian. Planeta Mercur va intra în dimineaţa zilei de 8 ianuarie în semnul Capricornului şi va căpăta o valoare, dar şi o vigoare deoebită.

Poziţie bună pentru mentalul tuturor, pentru logică şi raţiune, pentru memorie. Unii pot să înveţe mai mult, mai repede şi mai bine, alţii pot să asimileze, alţii pot să purceadă la tot felul de analize sau să realizeze o serie de lucrări unde este nevoie de atenţie, minuţiozitate, răbdare, temeinicie, recurs la memorie, hărnicie, atenţie asupra detaliului, putere de sinteză şi, cum spuneam, şi de analiză.

Două ipostaze pe care Capricornul, împreună cu Mercur, le susţin foarte bine. Îi avantajează în mod deosebit pe cei născuţi în acest semn zodiacal care au posibilitatea 2o dată pe an să fie în formă mentală. Chiar dacă Mercur în Capricorn, din punctul de vedere al unor manuale de astrologie, nu este în cea mai bună ipostază, există multe alte criterii ale altor manuale şi ale altor autori, pe care le împărtăşesc şi eu, care au ca miză o anume rezonanţă interioară între semn zodiacal şi planetă.


Se poate spune că zodia dă greutate specifică acestei planete, astfel încât mentalul nu mai este volatil şi atitudinea în sine nu mai este una superficială, neserioasă sau iresponsabilă, dimpotrivă, cuvintele se încarcă cu maximă responsabilitate. În ultima zi a răstimpului pe care îl analizăm, adică în dimineaţa zilei de 14 ianuarie, planeta Venus intră în semnul Peştilor. Se va afla pentru nişte săptămâni în exaltare, îi avantajează doar şi strict pe cei născuţi în semnul Peştilor, pentru că le dă în afara unui aer juvenil şi a unei frumuseţi dublată de eleganţă sau farmec, le dă stare bună, optimism şi noroc într-o relaţie cu corpul fizic.

În felul acesta, planeta Venus este una care poate să împingă spre excese trupeşti, mă gândesc strict la cele senzuale sau sexuale, şi poate să-i împingă pe unii spre cufundare în tot felul de situaţii care până la un punct sunt de înţeles, cum ar fi bucuriile profunde sau chiar extazul în faţa artei, a muzicii, poate chiar şi a religiei, dar această ipostază din urmă trebuie să fie dublată de o trăire şi de un horoscop personal mai complicat. Dar poate să împingă spre exagerări, cum ar fi luxul, risipa, beţia, pierderea şi uitarea de sine sau risipirea conştiinţei în tot felul de plăceri ale trupului care nu sunt niciodată aducătoare de spor, dimpotrivă, de risipire.

Atenţie că întreaga combinaţie poate să le dea unora şi pierdere de bani. În ansamblu, se poate spune că planeta Venus în Peşti se încarcă şi cu foarte multe virtuţi de la zodie, dă rezonanţă interioară, capacitate şi subtilitate mentală, dă posibilitate de expresie artistică, este minunată pentru artişti şi este destul de bună pentru cei născuţi în semnul Peştilor. Nu mă entuziasmez în mod deosebit, pentru că ştiu un adevăr. Planeta Venus în Peşti poate să aducă, uneori, şi neplăceri dacă omul nu este matur, nu este educat şi coagulat şi se lasă pradă tentaţiilor.

Săptămâna este marcată, din nou, de un trigon regal la grad perfect între Saturn şi Neptun. Dacă vă mai aduceţi aminte, acum două-trei săptămâni vorbeam de o astfel de ipostază rarisimă, cea pe care o realizează aceste două planete. Ea este de natură să dea vocaţie specială celor două zodii care intră în rezonanţă prin intermediul planetelor, adică Balanţă şi Vărsător şi, respectiv, nativilor din cele două semne.

Dacă până acum trigonul era la gradul la 28, de acum încolo, până pe 3 februarie, trigonul regal se va construi la gradul 29 Vărsător – 29 Balanţă şi reprezintă ultima ipostază a acestei întâlniri epocale. Spun până pe 3 februarie pentru că în acea zi Neptun va intra definitiv în semnul Peştilor şi va reveni în Vărsător, după cum bine aţi auzit în dăţile trecute, peste 170 de ani, însă nu se va întâli cu Saturn în această ipostază.

În dimineaţa zilei de 9 ianuarie se produce faza de Lună plină cu Soare în Capricorn şi Lună la 18 grade zodia Racului. Adică o Lună în domiciliu şi, respectiv, o Lună plină puternică. I-aş spune cea mai tare fază de Lună plină pe care o trăim de-a lungul unui an. Este lesne de bănuit că acest context astral îi priveşte cu prioritate pe cei născuţi în zodia Racului şi pe cei care s-au născut în semnul Capricornului. Dar nici semnele care fac cuadratură la Soare şi la Lună, adică Balanţa şi Berbecul, nu sunt de neglijat. Cele două planete care guvernează una la început, alta la sfârşit, Berbecul şi Balanţa, nu se află într-o relaţie directă, după cum nu se vor afla într-o relaţie directă nici cu Soarele şi Luna care alcătuiesc această fază de Lună plină.

Este vorba de o încărcătură astrală chiar şi fără aspecte pe cele patru braţe ale crucii cardinale. Sunt, aşadar, de aşteptat, în preajma acestei date, cu o toleranţă de trei-patru zile în minus şi în plus evenimente majore semnificative. Unele privesc, cum spuneam, familia, altele sentimentele şi, în sfârşit, într-un plan general, colectiv, sunt posibile evenimente cu un impact major la nivelul structurilor şi instituţiilor sau la nivelul începuturilor.

Începe să se producă un mecanism, indiferent care ar fi el, care este aplicat, acceptat sau introdus în condiţii de forţă majoră. Situaţia se precipită undeva, politic, economic, militar, şi lucrurile nu mai pot să continuie aşa, trebuie să se ia o decizie şi trebuie să se schimbe conduita, tactica, diplomaţia sau întregul program.

Aceste evenimente majore, chiar dacă nu vor fi prezente în buletinele de ştiri sau în comentariile unor specialişti, chiar dacă ele se vor produce discret sau se vor produce în timp, aşa încât odată pornite acum au nevoie pentru a fi vizibile şi pentru a deveni concrete de nişte zile şi săptămâni, este tot atât de clar că din punct de vedere astronomic ele se vor produce cu necesitate.

Nu este nevoie întotdeauna ca ceea ce se petrece plămădit de această zestre astrală să fie gata vizibil, recognoscibil încât să devină o ştire la telejurnal. Pe acest context astral sunt de aşteptat însă şi nişte treziri la suprafaţă ale unor sentimente care ţin de dragoste, recunoştiinţă, filiaţie, paternitate, maternitate sau toate sentimentele care sunt legate de patrie, ţară şi datorie faţă de un mediu care reprezintă familia cea mare.

O stea pentru fiecare

Numai trei stele fixe fac conjuncţie cu trei planete. Denebola cu Marte, Mirah cu Jupiter şi Facies cu Pluton. Nu sunt combinaţii rele, nu sunt combinaţii periculoase, dimpotrivă, se poate vorbi chiar de o dimensiune bună, plăcută, agreabilă, favorabilă sau chiar armonică.

Aşa este cazul combinaţiei dintre steaua fixă Mirah şi Jupiter care aduce armonie, receptivitate, blândeţe şi capacitate de stabilire a unor relaţii solide pe baza unor sentimente nobile sau sincere. Iar Denebola, chiar dacă alimentează împreună cu Marte o serie de revolte, este constructivă în tot ceea ce priveşte alungarea şi îndepărtarea unor tradiţii osificate şi a unor elemente conservatoare în relaţiile interumane, în relaţiile cu instituţiile sau chiar în structura instituţiilor în sine, aşa încât permite instalarea noului.

Cât priveşte steaua fixă Facies, care vorbeşte despre asprime, suferinţă, nemulţumire, jignire sau ipostaze victimiste ori victimizante, în relaţie cu Pluton, ar trebui să ne gândim mai mult la o trăsătură colectivă, la categorii şi semne de generaţie care suportă într-un chip asemănător vicisitudinile acestor momente şi mai puţin ca la un factor individual care poate să privească pe oricine, indiferent de vârstă şi de zodie. De aceea, această ipostază a stelei fixe Facies, împreună cu Pluton, trebuie luată cu măsură.

Asteroizii de lângă noi

Doi asteroizi schimbă semnul zodiacal. Amor intră în Scorpion şi pentru cei care cunosc astrologie aproape că nu mai e nevoie de explicaţii. Amor îşi găseşte aici întreaga forţă răscolitoare, esenţa şi forţa dragostei ori a atracţiei trupeşti care se combină şi cu foarte mult instinct care ţâşneşte acum la suprafaţă şi îi animă mai ales pe cei născuţi în acest semn zodiacal spre tot felul de trăiri intense, dorinţe, pasiuni, patimi, nevoi imediate sau interese polarizate în jurul noţiunii de sexualitate, mai puţin de dragoste naivă sau de sentimente suave. E vorba de plăcerea cărnii pur şi simplu.

Orfeus intră în Vărsător şi aduce un elogiu sau aduce un spor inteligenţei speculative şi creative, imaginaţiei creatoare şi inovatoare. Orfeus este de multe ori asociat nu doar cu un personaj trist pentru că şi-a pierdut jumătatea şi a căutat-o pe tărâmul celălalt, ci şi pentru că este un căutător de armonii, un inventator de sunete şi plăceri superioare, rezultând din armonia perfectă, mai întâi cea matematică, apoi cea geometrică, şi, în final, fireşte, cea muzicală. Împreună cu Neptun şi Venus alcătuieşte o combinaţie intensă, puternică, radiantă şi determinantă pentru o serie de persoane care pot trăi acum momente deosebite la nivelul gândirii, al concluziilor interioare, al soluţiilor novatoare, al proiectelor care nu doar înmuguresc, ci de-a dreptul înfloresc, ca o primăvară nebună în mintea şi în sufletul lor.

Este profund fertil acest moment din punctul de vedere al tuturor celor care doresc să facă lucruri deosebite şi, mai ales, sunt născuţi în semnul Vărsătorului.

Banii sau viaţa!

Săptămâna cuprinsă între 8 şi 14 ianuarie este, evident, din punct de vedere astral, legată de pământ, substanţă, materialitate. Miza, la un nivel superior, ţinteşte spre stabilitate, organizare superioară sau găsire a unei coerenţe într-o masă de evenimente, uneori confuze. Toate încercările care s-au concentrat spre sfârşitul anului într-o direcţie legislativă sau organizatorică încep să îşi găsească de acum încolo şi o certă aplicabilitate.

1 ianuarie nu este doar un reper calendaristic care se asociază cu noul, cu o etapă care vine pe fondull unei schimbări, ci şi din punct de vedere real. Pragmatic, lucrurile, într-adevăr, se aşează pe alte baze.

Foarte multe măsuri legislative au un termen limită. Unul a fost până la 31 decembrie, alta va fi de acum încolo de la 1 ianuarie. Pentru moment se poate vorbi de o preocupare de aşezare într-o matcă cât de cât stabilă, a unor elemente care să permită dezvoltare în măsura în care se poate sau performanţă în măsura în care un efort uriaş, dar şi cu foarte multă grijă, se poate creea o premiză pe care nu îndrăznesc să o denumesc fericită sau spornică, ci, mai de grabă, utilă, un fel de ieşire din criză, un fel de soluţie de criză.

Ceea ce spun acum nu are niciun fel de legătură cu ceea ce se aude în buletinele de ştiri sau în comentariile pe care le ascultaţi şi dumneavoastră. Eu vă vorbesc din punct de vedere astrologic şi pot să vă spun clar că tot ceea ce ţine de pământ, adică de temei, de bază, de fundamentul instituţiilor, de concreteţea unor idei şi teorii, care nu mai sunt abstracte, nu este filosofie de salon şi nu este nici teorie de cafenea.

Acest pragmatism este evident. El eşuează însă de foarte multe ori din trei perspective. Una este chiar baza materială de la care se pleacă, care se strică într-una, se alterează, se dă peste cap, se pierde, se prăpădeşte sau se risipeşte, apoi de la o proastă administrare, lucru care a început să fie tot mai evident, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, de o lună încoace, şi va continua aşa până la începutul lunii iulie. Problemele administrative, şi când spun administrative mă gândesc la bani, bunuri, utilaje, instalaţii, fabrici sau chiar societăţi comerciale care sunt lăsate pe mâna unor manageri, a unor conducători, patroni, şefi, directori, ce or fi ei.

Cu toţii, la un loc, oricât de deştepţi ar fi şi pregătiţi, oricât de bine intenţionate ar fi toate deciziile lor, totuşi managementul este şchiop şi carenţele acestor persoane sau ale sistemului însuşi vor începe în această săptămână, dar şi în cele următoare, să se vadă tot mai bine. Un moment de şoc, de criză, de nemulţumire sau de evidenţă care nu mai poate fi mascată ori cosmetizată se petrece între 12 şi 13 ianuarie. În unele domenii acest lucru este clar. Nu mă gândesc doar la România.

Se pot întâmpla aceste concluzii triste, se pot petrece astfel de evenimente şi se vor lua decizii cu privire la schimbarea unor oameni, uneori la vârf, foarte-foarte la vârf, cum ar fi directorii unor mari sisteme bancare sau ale unor mecanisme economice mondiale. În a doua parte a lunii ianuarie se va mai petrece un astfel de moment, cu o premiză care vorbeşte despre oglindă a realităţii. Acum vedem foarte exact ce a fost, acum se trage linie, se poate ajunge la o noţiune mult mai apropiată de adevăr decât ar fi fost cumva-cândva anul trecut. Fie nu aveam toate datele, fie nu se încheiaseră nişte etape care să permită o analiză concretă.

Elementele care nu mai pot fi voalate, care nu mai pot fi ascunse încep să iasă la iveală din ce în ce mai stringent. Sunt trei malefici pe semnele de pământ, pe semnele de administraţie şipe semnul structurii şi instituţiilor ori mecanismelor superioare de conducere la nivelul economiei, naţionale sau mondiale, europene sau oricare ar fi ea. Criza este mondială, dar ea se particularizează pentru fiecare ţară. Şi de foarte mult timp încoace vă spun, nu întotdeauna când e criză o duc toţi foarte rău. Unii o duc chiar foarte bine.

Deocamdată se poate vorbi despre idei care nu mai au statutul de colac de salvare, ci au statutul de revoluţie în gândire. Premizele acestor săptămâni sunt premizele unor oameni care au ce spune sau un proiect pe care l-au elaborat în ultimele luni şi pe care îl propun acum pentru stabilizare. Nu este vorba de elemente de gândire şi practică de teorie şi acţiune care să privească nu ştiu ce profit, nu ştiu ce câştig, nu ştiu ce avere sau nu ştiu ce mare bucurie că, iată, dăm din bine în mai bine.

Toate eforturile sunt îndreptate într-un chip elocvent şi înţelept, adecvat la realitate, spre ideea de stabilizare. Stabilizarea economiei este o noţiune care, pentru foarte multă lume, este enervantă. Toată lumea doreşte, în plină criză, să ma aibă şi un pic de câştig sau leagă speranţa unui mai bine şi a ieşirii dintr-un moment complicat de un progres economic, de un beneficiu. Aici este viciul de gândire, pentru că multe dintre măsuri pot să aibă nevoie de un timp firesc necesar pentru a da şi roadele cuvenite sau pentru a creea premizelee necesare ajungerii şi la un câştig.

Deocamdată, echilibrarea începe să devină mai lesne acceptată de către o serie de persoane. A vorbi în permanenţă despre câştiguri, despre reabilitare, într-un moment în care nu te ţi bine pe picioruţe, înseamnă o lipsă de realism. Ce aduce bun acest context astral este întoarcerea la, ceea ce spuneam adineauri, o oglindă a realităţii. A vedea perfect. Oglinzile nu înşeală. Asta este virtutea lor şi, de aceea, nu o dată sunt date de pământ şi sparte pentru că ele nu reuşesc să trucheze.

Oamenii maschează, ascund, mint, inventează sau creează tot felul de scenografii pentru a arăta altfel, o situaţie economică, bilanţul unei firme, statututul unui minister sau nivelul unei economii ori rezervele unei bănci. Nu-i mai puţin adevărat că de minţit am constat că se poate minţi la toate nivelurile şi în ultimele săptămâni stat după stat a fost obligat să recunoască sau a fost pus în situaţia, aproape de demascare, să fie vulnerabil prin tot felul de informaţii care măsluiau realitatea destul de precară din punct de vedere economic.

Acest moment este unul trist, dur, el poate să fie privit cu foarte multă nemulţumire, dar cred că resemnarea ar fi lucrul cel mai înţelept, trecutul nu mai poate fi schimbat, nu există decât un prezent. Acesta este momentul pe care îl trăim, al trezirii la realitate şi, mai ales, al lepădării de prejudecăţi, al eliminării unor consecinţe care au ţinut de strategii, nu întotdeauna inspirate, de interese, nu întotdeauna curate, sau de mecanisme atât de complicate încât, în dorinţa de a apăra ceva, un adevăr politic, un interes militar, o cauză religioasă, o problemă socială, o chestiune etnică, au sacrificat de fiecare dată economicul. În unele cazuri, în unele zone geografice din er sau din lume, s-au produs adevărate drame, pentru că toate aceste argumente şi motivaţii pe care le-am reiterat adineauri s-au conjugat într-un mănunchi de motive care toate au subjugat şi au sacrificat economicul, aşa încât rând pe rând toate acestea trebuie să fie acum rezolvate pentru a lăsa acest domeniu în pace.

Ar mai fi de luat în calcul şi faza de Lună plină care se produce în dimineaţa zilei de 9 ianuarie, care pune nişte premize foarte interesate, dar şi foarte radicale, pe care aş îndrăzni să le denumesc dure. Soarele în Capricorn nu este o miză uşoară, după cum Luna în Rac, în domiciliu, reprezintă un punct de concentrare de maxim interes pentru tot ceea ce înseamnă ţară, patrie, naţiune, dar mai poate să însemne moştenire, acumulare din trecut cu tot ceea ce prezintă responsabilitatea prezentului şi angajarea faţă de viitor. Acest moment poate să aducă o serie de accentuări ale unor tendinţe care se observă în prezent la nivelul multor conştiinţe colective, adică sufletul colectiv, mentalul colectiv al unor state care acum trec prin dificultăţi economice. Poporul, adică genul proxim al unei naţiuni, care acumulează şi înmănunchiază tot ceea ce reprezintă spreanţă, încredere, convingere, atitudine sau părere, ideal şi dorinţă al omului simplu sau al omului de excepţie.

Când este vorba de mentalul colectiv al unei naţiuni lucrurile capătă statutul unui simbol, al unei metafore şi al unei voinţe unde aspectele personale se atenuează şi întregul corp de idei şi sentimente se topeşte într-o singură conştiinţă, aceea care este provocată de datele prezentului. După un timp această conştiinţă colectivă poate să sune altfel, să reacţioneze altfel sau să lanseze mesaje de cu totul altă natură şi cu totul alt conţinut în funcţie de realităţile acelei perioade. Acest moment de Lună plină va accentua ideea de datorie faţă de patrimoniu, faţă de rezervele şi resursele unei ţări, indiferent cât de mică ar fi ea, indiferent cât de mare sau de relativ stabilă ar fi în aceste momente de criză. Se va accentua ideea de responsabilitate, de păstrare şi de datorie, putem să-i spunem, fără să devenim patetici, sfântă faţă de aceste resurse ca o condiţie a viitorului.

Se accentuează ideea de responsabilitate faţă de tot ceea ce reprezintă avuţia unei ţări, care poate să fie o bază materială, poate să fie un întreg ansamblu de resurse care provin dinspre agricultură sau chiar fondul uman care este o resursă umană de sine stătătoare şi este o avuţie naţională.

Conştientizarea unor gafe, unor erori sau unor vicii de comportament şi de decizie din trecut vor reprezenta un element important, pe de o parte regretul că s-au produs, apoi, să-i spunem, un soi de ruşine colectivă, dar şi de revoltă, de nemulţumire, pentru că s-a ajuns pe fondul neputinţei sau inactivităţii, sau lipsei de replică la astfel de ipostaze dramatice.

Duritatea acestui moment astral constă în faptul că aduce necesarea interdicţie la nivelul atitudinii. Oamenii nu vor mai dori să se producă ceea ce s-a întâmpla, nu vor mai accepta, nu vor mai permite altora, nu vor mai îngădui celor din afară să manipuleze cu resursele interioare după cum le dictează interesul economic al acelora. La nivelul conştiinţei colective se va creea statutul unor adevăraţi gardieni publici în unele persoane, în altele se va trezi o conştiinţă care până acum a dormit sau, pur şi simplu, nu a existat. Se călesc de acum încolo conştiinţe şi caractere, voinţe şi personalităţi care vor avea un cuvânt de spus din ce în ce mai apăsat şi mai lesne de auzit în etapele următoare.

Faţă de momentul 9 ianuarie, când se construieşte această etapă de Lună plină, mai există şi momentul în care în vară se va vorbi de o Lună nouă cu Soare şi Lună în Rac, şi apoi va fi o Lună plină cu Soare în Rac şi Lună în Capricorn, adică inversul acestui moment. Se va închide atunci etapa deschisă de această constituire astrală extrem de favorabilă pentru domeniul economic, se va încheia o etapă şi se vor deschide altele, după cum această maturizare şi pregătire sau această cristalizare care este patronată de Capricorn se va confrunta cu un prim efect şi cu o primă ipostază.

Se vor vedea primele rezultate. Vor urma şi altele. Să nu uităm că, deocamdată, nu au intrat în joc, în modul cel mai serios, nici Uranus în Berbec, nici Saturn în Balanţă, care va reuşi să provoace cele mai spectaculoase salturi prin combinaţia astrală pe care o va face la vară cu Soarele şi Luna. Din punct de vedere economic suntem pe o deschidere de drum către noi principii, noi conduite şi noi mize existenţiale.

Taguri:Pasul Fortunei

Spune-ţi părerea!

  • EU
    8 ianuarie, 22:32. EU

    Vad ca unii comentatori spun si vrute si nevrute, fie din ignoranta, fie din rautate !

    Aflati va rog, ca ce scrie la zodia mea --Fecioara-apoi aia s-a si intamplat !!!

    D-na Vania inca NU s-a inselat pana acum ( pe parintii ei, mos Vania si baba Caty i-am cunoscut personal cand eram mic )!

    Meseria asta, daca ii pot spune asa, apoi d-na si-o stie bine si si-o face cu respect !

    Credeti sau nu, dar NU mint cand afirm ca horoscopul dansei e exact...cam prea exact !!

    Nu v-ati intrebat vreodata DE CE sunt atat de mult lucruri \"inexplicabile\" in Universul nostru ??

    Cu toata stiinta noastra, sunt anumite lucruri pe care nici un om rezonabil de pe Terra NU le poate explica !!!!

    In fine, atat am avut de zis !
    M.

    • EU
      8 ianuarie, 22:36. EU

      Nu urmaresc neaparat horoscopul, dar cateodata chiar mi-as dori sa NU s eintample ce se spune aici .....si din pacate, se intampla !!!!

      Ciudat, aiurea, greu de inteles.....eu nu stiu la ce categorie sa pun horoscopul !

      Stiu numai ca horoscopul d-nei Vania, in ceea ce ma priveste pe mine, e bun si exact !!!

      Cine are urechi, sa auda ......
      M.

  • dasda
    8 ianuarie, 06:36. dasda

    dragă EVZ, nu mă interesează la ce săptămână financiară te raportezi ca oricum nu citesc hororscopul. Nu îmi dictează o hororrscoapă ce am de făcut şi ce nu.
    asta-i un ziar horror oricum, care filtreaza mesaje nu dupa modul LICENTIOS, ci dupa criterii POLITICE
    asa ca, daca tot suntem la previziuni, da-mi voie sa fac si eu una:
    mai filtreaza tu mesaje ADECVATE dupa propriul criteriu politic si dupaia n-o sa-ti ajunga lista de badword pentru cate pot inventa pentru tine

  • Velici
    7 ianuarie, 20:48. Velici

    Imi permit o rugaminte.. De ce nu se explica evenimentele ceva mai clar? .Consider ca ceea ce se spune trbuie inteles printre randuri (daca ai timp sa analizezi si ai cat de cat cunostinte astrologice),De asemenea pentru predictiile pe zodii consider ca ar avea un grad de eficenta mai mare daca ar fi facute pe decade.si tot concret.Cu respect Velici.

    • dinu
      8 ianuarie, 03:02. dinu

      Ce sa explice cand astrologia este o escrocherie ieftina?

    • dinu
      8 ianuarie, 03:03. dinu

      Nu are ce explica, astrologia, este o minciuna gogonata.

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele