Patronatele din construcţii pun la dispoziție utilaje pentru deszăpezirea localităţilor şi a drumurilor izolate

Autor: Antoaneta Etves

Patronatele din construcţii au pus la dispoziţia Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului 375 de utilaje pentru deszăpezirea localităţilor izolate.

Patronatele din construcţii au răspuns la apelul lansat aseară de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi au pus la dispoziţie, până la această oră, 375 de utilaje (buldoexcavatoare, autogredere, vole etc.) în 36 de judeţe pentru a se ajuta la deszăpezirea localităţilor şi a drumurilor izolate din cauza căderilor masive de zăpadă.

Comandamentul de iarnă al MDRT va furniza prefecturilor judeţene numărul total de utilaje cu care patronatele din construcţii s-au arătat dispuse să intervină în fiecare judeţ în parte.

 „Le mulţumim tuturor celor din industria de construcţii care au răspuns atât de prompt la apelul nostru. În doar câteva ore, am reuşit să strângem 375 de utilaje în aproape toate judeţele ţării, iar ofertele de ajutor continuă să sosească la sediul ministerului. Patronatele din construcţii, la fel ca federaţiile din turism, au dovedit o solidaritate extraordinară şi au înţeles că utilajele care stau nefolosite în parcări pot ajuta la salvarea vieţii oamenilor atât de greu încercaţi în această iarnă. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului oferă, în continuare, tot sprijinul său pentru deszăpezirea localităţilor izolate şi pentru livrarea de hrană şi apă sinistraţilor“, a declarat ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Cristian Petrescu.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a organizat un comandament de iarnă special pentru a veni în ajutorul persoanelor afectate de căderile masive de zăpadă. Sâmbătă, 11 februarie, MDRT a demarat campania de ajutorare a sinistraţilor şi a făcut apel la reprezentanţii industriei de turism pentru a dona produse alimentare şi bunuri de primă necesitate.

Primul convoi umanitar a fost distribuit chiar sâmbătă după-amiază sinistraţilor din localitatea Săgeata (judeţul Buzău), iar alte convoaie cu ajutoare sunt pe drum. Federaţiile patronale, lucrătorii individuali din turism, reprezentanţii altor companii şi oamenii simpli care doresc, în continuare, să doneze produse, precum şi patronatele din construcţii care pot furniza utilaje pentru deszăpezire sunt rugaţi să contacteze comandamentul de iarnă al MDRT la numărul de urgenţă 0800.86.82.82.

Taguri:patron, firma, constructii, deszapezire, MDRT

Spune-ţi părerea!

  • iulia
    15 februarie, 21:46. iulia

    sa puna la dispozitie aceste utilaje pentru ca este foarte mare nevoie de ele..pentru a se putea circula.

  • Codrut
    15 februarie, 20:32. Codrut

    Ponta si Antonescu sunt doi mascarici care nu au facut nimic pentru Romania de 20 de ani de cand sunt in politica, nici ca parlamentari, nici ca ministri! Sunt niste oameni care plini de aroganta care nu urmaresc decat interese personale!

  • George
    15 februarie, 20:28. George

    Voi merge alaturi de Elena Udrea pana la capat! Elena UDREA este o femeie foarte frumoasa! Femeia asta a facut multe lucruri bune pentru Romania! A promovat tara nostra inclusiv la Casa Regala Britanica, spre invidia multora!

  • Tudor
    15 februarie, 20:28. Tudor

    Elena UDREA a atras bani europeni cat nu a atras Tariceanu in toata guvernarea PNL!
    Guvernul Boc a luat masuri responsabile care au salvat economia nationala de la colaps! In schimb din partea USL avem parte in fiecare zi numai de populism si aberatii!

  • Andrei
    15 februarie, 20:27. Andrei

    Modernizarea turismului romanesc se datoreaza exclusiv Doamnei Elena Udrea, unul dintre cei mai buni ministri postdecembristi pe care i-a avut tara noastra! Avem nevoie de viziune si responsabilitate nu de demagogia usl-ista! Daca s-ar fi aplicat programul de guvernare al USL, Romania ar fi intrat in faliment!

  • vili
    15 februarie, 17:19. vili

    Faptul ca doar in cateva ore sau strans 375 de utilaje este foarte bine

  • mihai
    15 februarie, 16:29. mihai

    Daca toti am face asa, am fii departe,sa ne ajutam intre noi doar traim in aceeasi tara!

  • Catalin
    15 februarie, 16:29. Catalin

    Faptul ca doar in cateva ore sau strans 375 de utilaje este foarte bine!

  • andreea
    15 februarie, 16:28. andreea

    Foarte bine...multumiri patronatelor din constructii

  • cristi
    15 februarie, 16:27. cristi

    Este o alegere foarte buna, orice ajutor este bine venit in momente ca astea!

  • andrei
    15 februarie, 16:25. andrei

    Un lucru foarte bun pentru judetele aflate sub nameti

  • deea
    15 februarie, 14:09. deea

    foarte bine sa le puna la dispozitie..pentru ca la cata zapada este..macar sa faca fata.

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele