EVZ: Salut, Dan, din România te deranjăm. Ai încheiat toate formalităţile cu oficialii clubului Kuban Krasnodar?
Dan Petrescu: Da, e totul finalizat. Am discutat, am semnat contractul, am fost prezentat oficial, iar acum mă întorc acasă. Contractul se întinde pe o perioadă de trei ani, iar dacă treaba va merge bine, atunci el se va prelungi cu încă doi.
Eşti mulţumit de ceea ai găsit la Krasnodar?
E prea devreme să vorbesc despre asta. Am văzut totul pe fugă, plus că era seară când am vizitat baza, dar, la prima vedere, totul pare OK. Cred că sunt condiţii pentru a realiza lucruri bune. Mi s-a spus că la anul va fi gata şi noua bază de pregătire a echipei, construită precum cea de la Şerif Tiraspol.
Patronul Alexandr Tkacev ce impresie ţi-a făcut?
Contează mai puţin asta. Important este ca el să dea bani şi să mă lase să-mi fac treaba.
„Nu am avut până acum niciun contact cu cei din Rusia”
Apropo de Tkacev, a apărut o declaraţie a lui cum că ai fi semnat contractul încă din toamnă. E adevărat?
Nu, nu este nimic adevărat. Am semnat contractul aseară (n.r. - marţi seară).
Nici măcar acordul verbal nu ţi l-ai dat atunci?
Nici vorbă. N-am avut până acum nici un contact cu cei de la Kuban Krasnodar. Aşa cum am mai spus, totul s-a făcut acum, când am fost în Rusia.
Se vehiculează că vei aduce la noua ta echipă mai mulţi jucători români, precum Zicu, Varga, Dorin Goian...
Credeţi ce vreţi, este treaba voastră ce scrieţi. Vom vedea ce va fi. Sigur, este nevoie ca echipa să fie întărită cu câţiva jucători, dar rămâne de văzut ce va fi. Deocamdată, nu am stabilit nimic. Chiar şi dacă negociem cu cineva, nu am cum să dau vreun nume înainte ca tratativele să fie finalizate. Mai multe n-am ce să vă spun.
"Suntem în discuţii avansate cu Ronny Levy. Nu e nimic sigur, dar discutăm de o săptămână. Pe Ronny Levy îl cunosc foarte bine, e un profesionist desăvârşit şi sigur va face treabă bună.",
Mihai Stoica, manager general la Unirea
TRĂDARE LA FRF
Ionuţ Lupescu, suflet de „câine”
Între echipa federală şi antrenorul naţionalei a intrat râca pe acest final de an, odată cu apariţia ofertei de la Unirea Urziceni pentru Răzvan Lucescu.
De partea selecţionerului, care ar fi vrut să pregătească în paralel campioana României, nu s-a poziţionat niciun oficial al FRF, iar cel mai vehement în a-i bloca lui Lucescu junior drumul spre Urziceni a fost directorul general Ionuţ Lupescu.
Bun prieten cu dinamovistul Cristi Borcea, alături de care îşi petrece vacanţele, „Neamţul” i-a făcut pofta pre şedintelui „câinilor” şi i-a dat interzis lui Răzvan. (Daniel Conţescu)
CĂUTĂRI FEBRILE
Levy şi Zenga, favoriţi
Unirea Urziceni continuă să-şi caute cu disperare antrenor, după ce Răzvan Lucescu n-a obţinut dispensă de la federaţie pentru a lucra şi la campioana României. La bursa zvonurilor au apărut deja mai multe nume: italienii Daniele Arrigoni, Gennarro Ruotolo, dar şi israelianul Ronny Levy.
Aseară, Mihai Stoica, managerul general al ialomiţenilor, s-a oprit asupra ultimului. „Suntem în dicuţii avansate cu Ronny Levy. Nu e nimic sigur, dar discutăm de o săptămână. A fost acea perioadă de nesiguranţă cu Răzvan Lucescu, dar acum totul e OK. Pe Ronny Levy îl cunosc foarte bine, e un profesionist desăvârşit şi sunt sigur că va face treabă bună”, a spus Meme la GSP TV.
Ronny Levy, în vârstă de 43 de ani, şi-a început cariera de antrenor în 1998, la echipa de tineret a clubului Maccabi Haifa. Ultima oară, Levy a pregătit-o pe Maccabi Petah Tikva.
Lista „posibililor” a fost completată ieri cu un alt nume „greu”. „Cu Walter Zenga am ajuns la un acord pentru rezilierea contractului. În ianuarie vom definitiva lucrurile, prin urmare poate să meargă chiar şi la Unirea Urziceni”, a spus Maurizio Zamparini, preşedintele echipei US Palermo în presa italiană, lăsând să se înţeleagă că „Omul-Păianjen” şi-ar dori să lucreze iar cu Mihai Stoica. Zenga ştie cum lucrează Petre s cu, cei doi colaborând la FC Naţional în 2002. (Octavian Cojocaru)
VARIANTA LUI TKACEV
„Bursucul” semnase de câteva luni contractul cu ruşii!
Dan Petrescu a fost prezentat oficial, marţi seară, drept noul antrenor al echipei de fotbal Kuban Krasnodar, din liga a doua a Rusiei. „Bursucul” s-a înţeles cu noii săi şefi asupra unui contract pe cinci ani, obiectivul imediat fiind promovarea. El a mărturisit că doreşte ca, în trei ani, să-i ducă pe cei de la Kuban în cupele europene.
„S-a ţinut de cuvânt”
Alexandr Tkacev, guvernatorul provinciei Kuban şi patron al echipei, a făcut următoarea dezvăluire: „Am semnat contractul cu Dan Petrescu încă din perioada în care Kuban Krasnodar juca în prima ligă. Ne-am temut că ar putea să refuze să mai vină după ce echipa a retrogradat. Condiţiile contractului au rămas aceleaşi. Dan ne-a promis însă că vine şi s-a ţinut de cuvânt. Antrenorul român intenţionează să facă din echipa noastră o bijuterie a fotbalului rusesc”, a declarat Tkacev ziarului „Kosmolskaia Pravda”.
Kuban a retrogradat în liga secundă în toamna acestui an, ceea ce ar însemna că „Bursucul” bătuse palma cu ruşii de mai multe luni, deşi la conferinţa de presă de luni susţinea că nu ştie cu ce formaţie va semna după despărţirea de Unirea. Oficialii clubului ialomiţean au declarat la unison că au aflat despre „dezertarea” lui Dan Petrescu abia înainte de Crăciun.
Interesant este că, la meciul de debut al Unirii în grupele Ligii Campionilor (16 septembrie, la Sevilla), din delegaţia oficială a campioanei a făcut parte şi selecţionerul Răzvan Lucescu, cel pe care managerul Mihai Stoica l-a vrut la Urziceni în locul „Bursucului”.
Lucescu jr. susţine însă că deplasarea sa la Sevilla n-a avut nicio legătură cu oferta primită acum, el neştiind la acea dată despre plecarea „Bursucului”. (Mugur Băileşteanu)

E OFICIAL! Petrescu (stânga) , alături de patronul Tkacev (dreapta)
Foto: fckuban.ru







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum