Paula Seling: „E cel mai important lucru care mi s-a întâmplat”

Autor: Andreea Marinescu

După patru participări eşuate la ediţiile precedente ale Eurovision, cântăreaţa şi-a adjudecat cel mai mare punctaj la etapa naţională, sâmbătă seara, cu piesa „Playing With Fire".

„Nu m-am odihnit decât vreo două ore după concurs, de fapt, nu prea am dormit, am bântuit prin casă, nu ştiu dacă de la emoţii, cât de la griji, cum să facem să fie totul bine, cum să eficientizăm toată apariţia de la Oslo. Sunt într-o stare de visare, încerc să mă liniştesc şi nu pot”, spunea, ieri, fericită, Paula Seling despre câştigarea etapei naţionale a concursului Eurovision, care a avut loc, sâmbătă seară, la Circul Globus.


După patru participări e şuate la ediţiile precedentele ale competiţiei, cântăreaţa, în vârstă de 31 de ani, şi-a adjudecat cel mai mare punctaj, atât din partea juriului, cât şi a publicului, cu piesa „Playing With Fire”, pe care o interpretează împreună cu norvegianul de origine română Ovidiu Cernăuţeanu.

Astfel, duoul a primit din partea publicului nu mai puţin de 23.000 de voturi, dublu faţă de principala sa contracandidată, Luminiţa Anghel.

Hotel FM, o surpriză în preferinţele publicului


„Pot să spun că este cel mai important lucru care mi s-a întâmplat până acum. Întâi a fost Mamaia, după aceea Cerbul de Aur şi acum Eurovisionul. Chiar glumeam, la un moment dat, pentru că Ovi este la prima participare, iar a mea este a cincea şi am zis că cinci plus unu fac şase, exact numărul de participări ale lui Mihai Trăistariu”, adaugă râzând Paula.

Deşi cei mai mulţi dintre fanii Eurovisionului o vedeau câştigătoare pe Luminiţa Anghel, cu piesa „Save Their Lives”, ea a luat locul doi al podiumului, fiind urmată de Cătălin Josan, artistul „ghinionist”, care şi anul trecut a ratat calificarea, situându- se pe locul secund, după Elena Gheorghe.

O surpriză neaşteptată, însă, în preferinţele publicului, a fost trupa Hotel FM, care s-a clasat pe locul patru.

„Mi-e milă de Luminiţa Anghel”

Deşi pe holurile „efervescente” ale Circului Globus se vorbea, în timpul competiţiei, despre Luminiţa Anghel ca o posibilă câştigătoare, artista, îmbrăcată în timpul show-ului într-o rochie albă, lungă, a fost „nimicită” de juriile zonale, care i-au acordat prea puţine puncte.

„Mi-e milă de Luminiţa Anghel pentru că nu merita atâtea note de zero, a fost un şoc complet. Toţi membrii juriului din Timişoara i-au dat zero pe linie, parcă a fost o conspiraţie împotriva ei. Mi s-a părut un lucru nefiresc să nu punctezi deloc melodia Luminiţei, măcar pentru vocea ei, care e foarte bună”, a spus Mihai Trăistariu, membru al juriului de la Bucureşti.

Despre victoria Paulei Seling, fostul câştigător al Eurovisionului (el a obţinut, în 2006, locul 4 din 24, în concursul e uropean) spune că era previzibilă: „Mi-a plăcut piesa Paulei extrem de mult, pentru că nu se încadrează în tipare şi cred că vor impresiona la Oslo, cel puţin prin vocile lor foarte bune. Cred, însă, că trebuie să mai gândească ceva la show, să rămână cele două piane pe scenă, dar să mai vină cu o găselniţă, care să îi evidenţieze şi mai mult”, adaugă Trăistariu.

„Am ştiut că va fi aleasă”

Şi Laurenţiu Duţă, un alt artist care s-a intersectat în trecut cu Eurovisionul, spune că melodia „Playing With Fire” îşi merită locul: „Am ştiut că va fi aleasă această piesă, de departe era cea mai bună, o melodie frumoasă. Le doresc multă baftă şi să vină cu un loc bun”.

Mai departe, pentru Paula Seling urmează o perioadă lungă de antrenament pentru marea finală, de pe 29 mai, de la Oslo. „Pregătirea pentru Oslo presupune realizarea acelui videoclip de promovare care să-i facă pe Paula şi pe Ovi şi mai cunoscuţi în interiorul ţării, dar şi în străinătate. Până la sfârşitul lunii, probabil că îl vom difuza la TV. Urmează să trimitem melodia la principalele radiouri din ţările participante, pentru promovare”, a declarat Marina Almăşan, coordonatoarea Eurovisionului.

„De aici încolo, pe primul loc va fi studiul, iar pe locul doi pregătirea pentru scenă. Cu siguranţă că vom avea acelaşi gen de show, în trucât conceptul este foarte bun. Se referă la un duel muzical în tre două piane şi două voci”, explică Paula Seling.

Românii vor pleca şi într-un turneu de promovare a piesei lor în mai multe ţări din Europa: Grecia, Republica Moldova, Ucraina, Croaţia, Franţa, Turcia şi Israel.
















FOTOGRAFII: OCTAVIAN COCOLOŞ

 

 

 

 

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele