Modelul legislativ este preluat din Polonia şi este aplicat şi în alte ţări europene. "În timpul detenţiei, în regimul penitenciar, persoanelor condamnate pentru viol şi pedofilie li se aplică, de către medici, un tratament chimic", a explicat senatorul Iulian Urban, unul dintre iniţiatorii legii castrării pedofililor şi violatorilor.
"Măsura provoacă fiori"
În România sunt peste 1.400 de condamnaţi definitiv pentru viol şi pedofilie, dintre care o parte sunt la a doua sentinţă pentru acelaşi gen de infracţiuni.
"Nu există săptămână în care să nu vezi la ştiri unul sau două cazuri de abuzuri sexuale", a observat deputatul PD-L, Alin Popoviciu, un alt iniţiator al legii.
Parlamentarii care s-au gândit ca pedofilii să primească această pedeapsă spun că primesc semnale foarte bune.
În plus, din analizele pe care le-au făcut, în ţările unde s-a aplicat legea, numărul abuzurilor sexuale a scăzut foarte mult.
"Legea aceasta are şi o latură foarte dezvoltată de prevenţie. Numai când vor auzi că ar putea fi castraţi, îi apucă fiorii şi vor avea o mare reţinere să mai facă ceva", a mai adăugat deputatul Popoviciu.
Cehia aplică metoda Ciomu
În alte ţări europene, există metode şi mai dure. Cehii au o lege prin care violatorii şi pedofilii sunt castraţi chirurgical, cu bisturiul. "E de ajuns injectarea unei soluţii care le inhibă toate pornirile sexuale. Nu e nevoie de metoda cehă", a spus Popoviciu.
Cei care au făcut puşcărie spun că cele mai grele pedepse le primesc pedofilii. Nu e vorba de numărul mare de ani de detenţie, ci de modul în care sunt trataţi de ceilalţi deţinuţi.
"Când îi văd pe ăştia, ceilalţi puşcăriaşi, condamnaţi pentru fapte mai dure, se gândesc la copiii de acasă, la surorile şi fraţii mai mici, se pun în pielea lor. Pedofilii sunt un fel de sclavi, buni la toate, iar câteodată sunt şi violaţi. N-au tupeu să cârâie (n.r. să spună) la gardieni, că şi-o iau şi mai nasol", a povestit Marian Nicoară, un tânăr care a făcut 5 ani de puşcărie pentru tâlhărie, în Penitenciarul Iaşi.
Sunt şi medici care nu cred să aibă succes proiectul legislativ. "Din punctul meu de vedere, metoda nu are rezultate 100%. Până la urmă e vorba de o problemă psihică şi mai puţin de una organică. Comportamentul lor agresiv nu este legat neapărat de testosteron", e de părere dr. psihiatru Roxana Mischianu, membru al Asociaţiei Române de Medicină Sexuală.
"Medicamentul" pedofiliei
În ţările din UE, cel mai folosit medicament pentru a inhiba pornirile sexuale violatorilor şi pedofililor se cheamă cyproteron acetat. Acest medicament se găseşte şi în România şi este prescris femeilor hiperandrogene, care acnee sau pilozitate foarte mare. Medicamentul inhibă testosteronul, "vinovat" de atitudinea agresivă a celor care fac abuzuri sexuale.
"Medicamentul folosit de ţările unde există legea e şi la noi. Se prescrie femeilor care suferă de hiperandronigitate (acnee, pilozitate excesivă).“ DAN PEREŢIANU, medic endocrinolog
SONDAJ
Europenii cer pastile pentru abuzul sexual
CEHIA. Guvernul a precizat că aproape 100 de persoane au fost castrate chirurgical în ultimii 10 ani, în timp ce 300 de bărbaţi cehi, condamnaţi pentru violuri, au primit tratament chimic.
POLONIA. Legea castrării chimice a violatorilor, care exista deja în ţări precum Danemarca sau Suedia, a intrat în vigoare anul trecut. Această pedeapsă a fost pusă în discuţie în 2008, după un caz care i-a şocat pe polonezi. Un individ de 45 de ani şi-a violat fiica de 21 de ani şi a ţinut-o captivă timp de 6 ani. În urma unui sondaj, 80% dintre polonezi au susţinut această măsură.
FRANŢA. Dezbaterile privind tratarea forţată a violatorilor au devenit mai intense după ce o pariziancă a fost violată cu bestialitate şi apoi şrangulată.
RUSIA. Preşedintele Dimitri Medvedev a declarat, luna trecută, că doreşte introducerea măsurii castrării chimice pentru cei găsiţi vinovaţi pentru acte de pedofilie.
Vineri, 10 Iunie 2011. 7978 vizualizări, 254 comentarii, 35 voturi
Pedofilii şi violatorii, castraţi ca maidanezii
Parlamentarii propun ca puşcăriaşii condamnaţi pentru abuzuri sexuale să fie trataţi cu pastile care să le inhibe, pe viaţă, pornirile animalice.
Pedofilul Stelian Nicolae, zis "Spanac", a primit cea mai mare pedeapsă din sistemul judiciar românesc: 30 de ani de închisoare. Bărbatul a recunoscut în faţa judecătorilor că a abuzat sexual 8 minori, "convingându-i" prin bătaie.
Oripilaţi de numărul mare de violatori şi pedofili care există în România, câţiva parlamentari au pregătit o lege care vizează castrarea cu pastile, prin metode chimice.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Fiind (si) o problema psihica pastilele nu sunt sigure.
Bisturiul e eficient si suficient de descurajator.
Sunt complet de acord!
Am putea scoate centura de castitate de la naftalina, cu alt scop desigurr .O pereche de chiloti de tabla/pedofil, pui lacat si arunci cheia....
asa cum nu este omorat criminalul de catre lege,asa cum cel care scoate ochiul altuia din orbita cu cutitul nu este orbit la fel,asa cum cel care taie bratul politistului cu sabia ,nu pateste la randul sau acelas lucru,nici pedofilul nu trebuie castrat !
legea trebuie sa fie atat de aspra,incat cel care a violat copii sau femei,sa stea dupa gratii pina cind violatorul sa nu-si mai poata deschide fermoarul la pantaloni decit in 30 de minute,adica la batrinete ,atunci cind \"castrarea naturala\" isi face efectul!
Cam slab la capitolul descurajare/preventie
\"Cehia aplică metoda Ciomu\" - asta trebuie sa facem si noi. De frica unei asa pedepse o sa se potoleasca toti!!
lege proasta ca majoritatea legilor romanesti !
pedofilul si violatorul trebuie inchisi dupa savarsirea faptei pe o perioada de minim 20 de ani- maxim 100 de ani FARA POSIBILITATEA DE ELIBERARE CONDITIONATA !!!
in timpul cit stau la puscarie sa- munceasca pentru ca sa-si plateasca intretinerea \"la bloc\",hrana ,imbracamintea si daunele morale si tratamentul celui abuzat. si sa nu iasa din puscarie pina nu isi achita toate aceste dari !
iar daca a iesit din puscarie dupa minim 20 de ani si repeta fapta,atunci sa stea inchis pe viata !!! sa iasa doar cind moare.
un punct importantdin lege trebuie sa fie urmatorul : daca victima volului moare sau ramane cu sechele pe viata,atunci voilatorul-pedofilul,sa ramana automat in puscarie pe viata! acest lucru este foarte simplu de observat,deoarece in timpul de minim 20 de ani de inchisoare in care violatorul este \"la pastrare\" se poate vedea cu exactitate evolutia victimei si in functie de acest aspect,pedofilul-violatorul,poate sa mai primeasca ani buni de puscarie sau chiar inchisoarea pe viata !
trebuie sa existe doar unul sau doua astfel de cazuri in care sularnicul sa nu mai vada lumina zilei pe strada si o sa vedeti ca nimeni in afara de cei bolnavi psihic,nu au sa mai indrazneasca sa faca asa ceva.
pentru ca daca o sa aplicam \"justitia\" romaneasca dupa care violatorul a fost eliberat dupa 2 ani de \"buna purtare\" si si-a violat dupa iesirea din puscarie si avocata care l-a aparat la proces ,atunci n-am facut nimic !
nu trebuie castrati,trebuiesc lasati sa li se ofileasca de atita nefolosire si de mincare cu inhibitori pentru potenta,pentru ca sa nu faca bataturi in palme !!!
Initiativa este buna si cred ca ar trebui aplicata si celor ce sant in parlament.
Vrei sa fii in parlament ? Trebuie sa muncesti ca un bou , si sa nu te mai dai taur.
ideea castrarii e buna ,dar numai daca condamnarea va fi pe viata ; altfel nenorocitii astia odata eliberati se pot razbuna, pentru ca instinctul de a viola copii ramane . Eu i-as condamna la moarte pe toti acesti indivizi care au deviatii de comportament , nu i-as tine in inchisoare sa platim tot noi intretinerea unor bestii.Ei nu se vor schimba niciodata.
Violatorii si pedofilii?BELITI E VII,pus sare pe ei si pusi la zidul infamiei pana i-or manca mustele si furnicile(nicidecum lasati la falcile maidanezilor)
PAREREA MEA DE TATA DESPRE PEDOFILII ESTE CA ; PEDOFILII TREBUIESC DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI DECAPITATI !!!!
violatorii,dar absolut toti sa fie castrati si fuduliile sa le fie servit la cina crude ,fierte sau fripte.
batem palma, sa-i dam drumu!
NU E RAU, DAR MAI LIPSESC BANII NECESARI REABILITARII ACELOR VICTIME CA URMARE SUGEREZ SA FIE PLATITA PRIN MUNCA IN REGIM INCHIS NU AR FI OK ??
Avand in vedere ca respectivii copii raman cu traume si cu derelglari psihice de la caz la caz......nu pare o lege aspra.....pana si animalele nu au astefl de porniri!
foarte buna masura, cu observatia ca ar trebui aplicata numai la recidivisti sau la cazurile in care vinovatia invinuitului este incontestabila, Mi se pare aberant sa incepem ca plangem pe umarul \"sarmanilor\" pedofili si violatori, victimele sunt cele carora trebuie sa le acordam toata compasiunea si ajutorul nostru.
Cine abuzeaza de scula risca sa ramana fara ea.
de cite ori ati auzit in lumea musulmana de violuri ,pedofilie, talharii sau mai ales pedofilie in rindul preotilor....trimiteti aceste persoane in IARAN SAU ALTA TARA... sa vedem mai comit din astea...
ba liniste acolo in spate ca va dau pe mana lu' \"spanac\"
IMOBILE IEFTINE in GERMANIA.: Pensiune cu 10 Camere, Sala 500 mp si 2.900 mp teren, 60.000 € sau Casa linga Bonn cu 1.334 mp teren in Zona Turistica 60.000 € sau Complex Industrial din 3 Cladiri cu 3.550 mp teren, doar 15.000 €, vezi Site-ul aur.ro
Am sa-ti fac site-ul ala de kk praf. O sa ti-l sterg ca deja m-ai sictirit.
Acum vad ca masonul kenny a bagat-o pe-aia cu eroare judiciara. In primul rand la pedofili nu poate fi vorba de eroare judiciara iar la violatori ar fi mai indicat aceasta pedeapsa la a doua abatere. Deci solutii exista, important este sa existe suficienta vointa politica.
Bun. L-ai \"rezolvat\" pe pedo. Justitia si-a facut datoria, ca el mai sunt probabil zeci de mii si se vor mai naste milioane. Ce faci sa previ asemenea orori? Mintea gibonului urlator se incinge la aceasta intrebare si incepe sa refuleze cu spume la gura.
Este important ca societatea sa puna pret pe valorile crestine: familie, lupta impotriva pacatului, definirea pacatui cat si a unui mod curat de viata. Dealtfel educatia si disciplina au un rol important cat si interzicerea anumitor lucruri care fac rau: filme porno, manele, hardrock, secte sataniste, homosexualitate, masonerie, presa de scandal.
in societatea ta perfecta majoritatea s-ar sinucide de plictiseala.
hai noroc, sa ne dea dracu tot ce dorim. :)
moshulica (alias \"sex drugs and rock'n'roll\"), traieste tu cu astea cat vrei, dar nu ne plictisi si pe noi cu \"pasiunile\" tale. Nu cred ca ai vrea sa intrii pe mana lu' Dracu...
mai bine intri pe mana lu' dracu, decat pe mana dumnezeului prostilor de crestini, sincer. sunt niste exemplare pe aici de-ti face flocii maciuca. :))
nu ca ar exista draci, dumnezei, mos craciun, varcolaci sau pricolici... vorbim metaforic desigur. :)
Educatie, disciplina si interzicerea unor lucruri care degradeaza omul precum: homosexualitate, filme porno, ziare de scandal, secte sataniste, masonerie,vulgaritate excesiva(ex Madonna, ld Gaga, hardrock, manele). Dealtfel promovarea unei muzici de calitate, a unui stil de viata decent nu exact opusul si in primul rand o Biserica Crestina puternica. Noi tot mai avem norocul ca avem o Biserica Crestina cat de cat puternica, altfel era vai si-amar de noi. In numele tolerantei si libertatii de a face rau se produc cele mai mari nenorociri pe planeta asta.
daca nu erai asa prostanac, observai ca tarile cele mai religioase sunt cele mai inapoiate.
romanasu tipic pupator de oase vrea sa traiasca ca in vest, dar cu habotnicisme din astea de secolu 10 inaintea erei noastre. good luck! sa ma anuntati si pe mine cand reusiti. :))
Lumea evolueaza in rau iar ceea ce spui nu este adevarat, pe noi ne-a dat inapoi comunismul si masoneria cat si asazisa democratie. Degeaba o duc tarile occidentale momentan bine daca isi pierd valorile si traditiile, oricum cei care au pus bazele civilizatiei occidentale au fost crestini iar aceste baze se darama incet dar sigur. De exemplu ca o comparatie in 1981 familia era foarte importanta si oamenii din Anglia se intrebau daca lady Diana este virgina, acum vizioneaza lady Gaga si la Kate au pus aceasta intrebare in gluma si bataie de joc. Deci observi ca atunci regina trebuia atunci sa fie un exemplu de puritate si decenta pentru ceilalti oameni iar acum li se propun membrilor familiei regale sa joace in filme porno.
Bestial , sa sti ca ai dreptate.Cine are nevoie de atata libertate. Omul trebuie sa creada in Biserica Crestina, nu trebuie sa gandeasca liber nu trebuie sa stie prea multe. Trebuie sa fie ascultator si sa faca sex neprotejat (cat mai multi copii) . Si in fiecare duminica sa mearga la parohie sa dea cei 10% din salar , fara de care nu ar mai exista viata spirituala.
Cum un mare intelept spunea : Dumnezeu exista, omul l-a creat!
Nu in biserica ordotoxa sa mearga
Nu la ortodox ca aia is câini si criminali
Nu intelegi nimic din religia crestina. In primul rand aceasta nu e ideologie ci expresia unui mister trait. In al doilea rand iti recomand sa citesti Biblia, credinta crestina presupune o legatura intre om si Dumnezeu prin rugaciune si post . Apoi fiecare om are de la Dumnezeu darul lui, nu te pronunta despre crestinism inainte de a citi Noul Testament.
Pt andr007: Sper ca stii ca Alan Turing, care daca n-ar fi existat poate nu aveai computerul la care scrii asemenea timpenii, era homosexual.
Pt cultura ta generala as putea sa-ti mai dau o mie de alte exemple, dar nu cred ca merita. Mai bine ascult hard rock.
eu stiam ca Stefan Odobleja este parintele cybernetici
Bai, prietene Wilde, poti face diferenta? Cate agresiuni a avut la activ ala cu calculatoarele? Aici e vorba de pedofilie si violatori.
Cred ca faci confuzia intentionat pentru ca si cel sub numele caruia semnezi era putin inversionist.
Tot Biserica Crestina produce analfabeti ca tine? Sau cine? Bai tu nu stii gramatica! Vai de tarisoara aia cu din astia ca tine...
Inainte de a jigni in stanga si dreapta mai bine ai citi Noul Testament. Nu de alta dar nu eu sunt cel spalat pe creier.
Cat despre Alan Turing este irelevant, acum poti veni cu nu stiu ce mare savant care era violator sau pedofil. Nu are legatura una cu alta. Si stai linistit modelul de calculator a fost realizat de von Neumann. Iar apoi la dezvoltarea calculatorului modern foarte multi oameni au contribuit si nu poate fi atribuita aceasta munca unei singure persoane.
E ok dar mai trebuie o lege, la pachet cu asta. Daca tipul e nevionavat si se dovedeste ca pitzipoanca a mintit (au fost cazuri) atunci taiem lindiccu mincinoasei.Mai in gluma mai in serios, da cu femeile care agreseaza sexual minori ce facem? Sa fie lege pentru toti indiferent de raportul infractiunilor. Nu e greu deloc sa inscenezi una de asta,uitati-va la DSK, cam naspa nu..
asta e si faza. daca este eroare judiciara?
solutiile rapide si extreme sunt cele mai proaste. ca si masurile de austeritate
Ceea ce ai spus in legatura cu femeile care agreseaza sexual copii este adevarat, insa conceptul asta nu exista in acceptia majoritatii, asa ca nu te astepta la masuri radicale nici macar la nivel conversational
F.bine....si bine-venita aceasta solutie...numai daca te gindesti la suferintele acelor suflete....sunt total DE ACORD!.....dar s-o vedem....LEGEA!....
Kenny asta are o gandire tipic masonica, astia nu doresc dreptate ci anarhie, degradarea morala a oamenilor, apoi implementarea cipurilor in oameni mergand pe ideea ca asta este solutia. Castrarea pedofililor si a violatorilor ar face o lume mai sigura iar asta nu e pe placul masoneriei, ei in numele tolerantei ascund cat de mult pot toleranta fata de rau, pentru ca ei urmaresc sa umileasca si demoralizeze atat de mult oamenii incat sa accepte planurile lor diabolice. Pentru a-si atinge planurile sunt in stare sa declanseze al treilea razboi mondial nenorocitii astia.
nu am gandire de mason, insa spre deosebire de tine valorez un principiu fundamental pentru care zeci de milioane au murit: dreptul la protectie sociala si legislativa.
Adica dreptul pedofililor si a violatorilor sa fie pedepsiti doar cu detentie desi distrug vieti inocente. Ca apoi in libertate sa se intoarca si sa faca la fel. Un pedofil trebuie castrat chirurgical la prima abatere, un violator la a doua. Asa ar fi drept si corect. Si s-ar lupta eficient impotriva acestor nenorociti. Apoi trebuie tratate cu mare atentie cazurile de trafic de organe si persoane. Si pedepse aspre si aici. Eu sunt pentru legalizarea pedepsei cu moartea la dublu omucid.
Sunt licentiat in drept, masterand in drept penal, specializat in criminologie. De Iulian Urban stiam ca se da doar rotund dar nu stie nici teoriile de baza din criminologie, ce sa mai vorbim de psihologia crimei, trecerea la act, etc., dar de astfel de aberatii am mai auzit ca au mai fost aplicate si in alte tari, iar efectul a fost contrar: mai multe crime, care au compensat scaderea agresiunilor sexuale. Sunt carti de specialitate, care trateaza problema agresivitatii sexuale, comportamentului sexual aberant, etc. Revin cu aceeasi concluzie: este o problema psihica si nu una fizica. In momentul in care pornirile sexuale aberante nu vor putea fi satisfacute organic, acestia vor comite crime sadice. De exemplu: penetrarea cu ajutorul unui alt obiect sau alte fetisuri, cu consecinte mult mai grave, adica suprimarea vietii ! Insist ca este o problema psihica, iar acestia trebuie tratati psihiatric, iar nu prin administrarea unor pastile sau castrare. Aceasta nu rezolva nimic! Vedeti pentru cel mai bun exemplu cazul celui mai mare criminal in serie rus Andrei Chikatilo sau cazul mai cunoscut de la noi al lui Ramaru!
Eu cred ca si tu esti bolnav, acum criminalii, violatorii, hotii, etc au probleme psihice si noi ceilalti oameni trebuie sa fim toleranti fata de ei si sa-i intelegem. In nici un caz nu sunt niste nenorociti care aleg sa faca rau celor din jur. Gandire tipic masonica, ori esti spalat pe creier ceea ce nu cred ori esti unul de-al lor si doresti distrugerea societatii crestine bazata pe dreptate si lupta impotriva rauli si a pacatului. Manipulati oamenii cu fraze gen: raul este o afectiune psihica, pacatosul nu este vinovat ci natura lui. Sa-ti zic ceva: tot mai multa lume incepe sa inteleaga ceea ce vreti sa faceti.
Pedepsele trebuie sa fie in conformitate cu faptele agresorilor. Si nu ma refer numai la ani de inchisoare, pusi la munca sa lase ceva bun in urma lor. Iar pedofilii si violatorii trebuiesc castrati chirurgical pentru a ne asigura ca nu vor mai face niciodata asa ceva si pentru a face dreptate victimelor. Sunt unii care vorbesc aici de drepturile pedofiliilor si violatoriilor dar de drepturile oamenilor cinstiti si muncitori la un trai decent si la siguranta nu zic nimic.
Eu vorbesc de drepturile oamenilor. Orice ar face, un om ramane un om, asta nu pot intelegi gibonii cu spume la gura ce tot striga ca eu vreau sa ii las in libertate pe violatori, cand nicaieri nu am scris asta. Cat despre drepturile oamenilor cinstiti si muncitori, ele le raman, fii fara grija. Dar iti spun, si exista specialisti care o afirma si despre ale caror concluzii stiu. Pedepsele, de orice fel ar fi ele, nu pot opri o nenorocire sa se intample. Tu, ca om moral, nu furi si nu violezi nu pentru ca te temi de puscarie, ci pentru ca paznicul tau moral nu iti permite s-o faci, el te opreste de la rau. Drepturile tale de om muncitor si cinstit nu te pot apara de o nenorocire; si de atacul unui violator nu te poate apara decat Cel de Sus; intr-o societate cu inalte standarde morale, este mai putin probabil sa o patesti decat intr-o societate cu standarde morale joase. Nu poate exista un politist langa orice agresor si el daca are golanii in cap si le va pune in aplicare, indiferent cat de aspra va fi legislatia.
Cataline, nu cred ca ai dreptate cand spui ca orice ar face un om ramane om! Cand violeaza, ucide, atunci trebuie pedepsit mai ceva ca un animal (nu mai este om) pentru ca el gandeste, asa ca pedeapsa cu moartea este cea mai corecta! Asa ca pentru pedofilie, crima, talharie, pedeapsa trebuie sa fie una singura: MOARTEA! Daca se face un sondaj pe aceasta tema iti garantez ca 90% din populatie va spune DA, si trebuie ascultata. Cei care vor spune nu, sigur sunt vinovati de una dintre faradelegile de mai sus
adica pe scurt, incerci sa spui ca preferi evul mediu
Nu sunt de acord cu castrarea chimica, prin pastile, deoarece in momentul cand se inceteaza tratamentul, pornirile revin. De fapt, eu NU CRED ca aceste porniri nu pot fi controlate. Este doar o scuza lucrul acesta. Cei care nu se pot controla si fac rau, au probleme cu capul, dar, asta nu scuza ( in opinia mea ) faptele lor. Castrarea chimica nu e o solutie ! O solutie eficienta este executarea lor cu mitraliera, pe camp, apoi, corpurile sa fie incinerate. Sa vedeti atunci, cati vor mai face astea, cati se vor gandi de cateva ori inainte de a comite faptele astea, stiind ca ii asteapta glontul ? Sunt convins ca foarte putini.
Acum, ce fac ei ? Comit fapta, apoi, se dau blonavi cu capul sau cu diverse afectiuni, cica - nu sufera detentia. Dar cand au facut fapta, au fost capabili ? Atunci erau in stare perfecta de sanatate si acum, brusc, nu mai sunt ? Nu ar trebui sa mearga asa. Plus ca, unii dau spaga la medici care le elibereaza tot felul de certificate medicale fanteziste, pentru probleme medicale inchipuite, nefundamentate, pentru a scapa de inchisoare.
In aceste cazuri, si medicul ar trebui executat, impreuna cu detinutul.
Eu as sugera si o lege pentru criminali in caz ca pedofilii si volatorii cstrati sau nu , sau altii se gindesc ca suprimind victima nu se va afla niciodata , sa fie dusi pe viata fara drept de a fi eliberati vreodata la munca silnica , in mine sau la stuf in delta .Criminali , tilharii si violatorii o duc bine mersi la puscarie , toti ies grasuti si odihniti de acolo hraniti din munca noastra , a contribuabililor.Frumoasa rasplata pentru faptele lor .Noi muncim zi de zi pe brinci pentru a plati toate taxele impuse de stat in care intra si subventionarea puscariilor si ei stau toata ziua in pat si dormiteaza si mai au si ora de recreere afara .Nu este orect fata de noi ,sa nu li se mai dea drumul niciodata si sa fie pusi sa munceasca pentru piinea care o primesc .Sustin castrarea chirurgicala , din radacina daca se poate , sa nu si-o mai vada niciodata nici ca obiect de decor .
perfecta dreptate ai, Daniel.
Ai dreptate in ceea ce spui, atunci ar fi bine dupa castrare sa li se aplice un tratament psihiatric.
Pana la urma tot funia ramane de baza.
Tratamentul psihiatric, cu tot respectul pentru medicii din domeniu, mai da si rateuri. Bolnavii de acest fel sunt al dracului de buni la disimulare.
Cand ii aud pe unii care o tot dau pe aici cu Drepturile Omului pentru orice aratare care are pozitia bipeda, are doua maini si doua picioare...ma iau toti nervii. Bre neghobilor, voi faceti diferenta intre un Om si unul care pare om (la exterior)????
daca te cheama \"jesus' te cred. daca nu, taci.
@ Catalin
Daca tie - Doamne fereste - ti-ar viola si/sau omori copilul un viloator/ pedofil/ cum vrei sa-i spui, tot ASA ai gindi si tot aceleasi aberatii ai posta ?????
Ma uit, citesc si ma minunez cita prostie ai in creier, ca tot militezi sa-i lasam liberi pe ucigasi, viloatori si criminali.
Eu unul, i-as ucide cu mina mea, fara sa am remuscari.
Cu cutitul, NU cu arma de foc.
As baga cutitul in ei si l-as rasuci de mii de ori, fara pic de remuscare.Daca nu avem pedepse, vom ajunge sa traim ca in jungla !
Timpitule !!!! Mi-e scirba de\"umanisti\" ratatzi de teapa ta .
hai mah ca te kaci pe tine.
de cand ochi pentru ochi si dinte pentru dinte e model de urmat?
daca o persoana dezabilitata pica de pe o rampa si iti striveste copilul e vinovat?
asa si cu violatorii si pedofilii. trebuie tratati in nici un caz castrati.
si, ca sa fie si mai eficient, monitorizati via gps constant. cel mai simplu. ca sa impaci si capra si ciobanu
Mama mai baiatule dar tu ai rahat in loc de creier....tu esti asa retardat ca daca il prinzi pe nenea pedofilul cu sula in curul lui ficioru-tu...nu zici nimic...ba mai mult il mangai pe saracul pedofil pe capusor si ii spui: \" Bolnaviorule...asa...continua...ca faci bine...descarca-te...ca sa te simti bine...societatea nu te intelege ...ca e primitiva... dupa ce termini cu borta baiatului....da-i-o putin si prin gura...ca sa te relaxezi total\". Nebunuleeeeeeeeeeeee!!!
hai ma lasi
daca sistemul social ar functiona, posibilii astfel de \"canditati\" ar fi usor de identificat inca din timpul scolii.
da ce stie nea ion de domeniul psihologic, sau necesitatea acestuia in unitatile de invatamant.
patetic
un om bolnav nu merita alocarea acestor resurse in romania :)
daca se va adopta o astfel de lege, pedofilii si violatorii se vor reprofila (cel putin cei care sunt constrienti de pedeapsa)
On topic: propunerea legislativa este justa si sunt de acord
Si cine-i monitorizeaza, ma ? Te oferi tu ?
Si, referitor la \"tratamentul\" primit in inchisoare de la ceilalti detinuti, eu nu cred povestile astea.
evident o comisie specializata.
e comic cum romania nu are resurse pentru nimic. de la asfalt la programe pentru securitatea si ordinea publica.
Cheltuim cu handicapatii si puscariasii, in loc sa investim in OAMENI!
Zici ca-i boala? OK, chiar si asa... considera ca-i TRATAMENT!
Iar daca nu poti intelege, pune-te-n situatia unuia care a suferit de pe urma astora!! Ce zici, ti-ar placea?!?
Daca \"da\", inseamna ca esti de-al lor si nici nu recunosti.
pai daca se comporta mai rau ca maidanezii ,cam pedeapsa asta o merita,daca nu chiar mai aspra,pana nu se inmultesc ca ciupercile otravitoare!
Doamne fereste. Nu stiam ca romania este condusa de biserica catolica.
Cum sa propui asa ceva? Avand in vedere ca un astfel de comportament este o afectiune psihica, trebuie tratata ca atare nu prin castrare!!
Voi va dati seama cate pitipoance o sa folsoeasca scuza asta patetica pentru bani si faima?
Tara de fascinsti imputit.
De mokra tie
IMOBILE IEFTINE in GERMANIA.: Pensiune cu 10 Camere, Sala 500 mp si 2.900 mp teren, 60.000 € sau Casa linga Bonn cu 1.334 mp teren in Zona Turistica 60.000 € sau Complex Industrial din 3 Cladiri cu 3.550 mp teren, doar 15.000 €, vezi Site-ul aur.ro
@ 10 iunie, 16:20. GERMANIA, Complex din 3 CLADIRI cu 3.550 mp teren 15.000 €
Trece-ma vere si pe mine pe lista , cu 2 bucati castele in Franta - de preferat Valea Loirei , sau Normandia - si una bucata palat in Germania , ceva sub pretul unei garsoniere confort 3 , daca se poate.
Astept oferte !
PS - Dar sa aibe termopane, ca altfel nu discut !