Piraţii din Somalia au Bursă ca pe Wall Street

Pirateria reprezintă crema a 20 de ani de război civil şi foamete în Cornul Africii, o problemă marginalizată până acum de marile puteri. Iar România, ai cărei marinari sunt adesea ostatici, chiar n-are niciun cuvânt de spus.

Colonia piraţilor

În 1991 regimul pseudomarxist al lui Siddi Barre se prăbuşea strivit de presiunea clanurilor somaleze, a islamiştilor şi a vecinilor etiopieni. A fost, practic, singurul regim de stat funcţional al Somaliei, o ţară formată în 1970 prin alipirea unor foste colonii italiene cu un fost protectorat britanic. Funcţional, dar aberant ideologic.

Până în 1977, Somalia a fost un aliat de nădejde al sovieticilor, care-şi instalaseră chiar şi baze navale pe coastele Golfului Aden. După 1977, Barre a cârmit brusc spre americani, deoarece a descoperit că ruşii îi sponsorizau şi pe vecinii etiopieni cu care Somalia a fost dintotdeauna în război. Din 1991 au fost aproape 20 de încercări oficiale de a restaura ordinea în Somalia, una mai nereuşită ca alta.

La ora actuală preşedinte este Şeic Şarif Ahmed, dar titulatura este cam pompoasă. Armata sa, vreo 5.000 de oameni, controlează câteva străzi din capitala Mogadiscio, iar graniţele Somaliei sunt fantomatice. Bucata de nord-vest şi-a declarat de mult independenţa, Somaliland, dar încă nu este recunoscută internaţional.

În centru şi est, în vârful Cornului Africii, se află Puntland, un fel de regiune autonomă, o anarhie în toată regula. În sud-vest este Somalia “clasică”, controlată pe jumătate de miliţiile islamiste Al-Şabab. Celebrii piraţi somalezi operează cu precădere în Puntland, însă există grupuri serioase şi în Somalia.

Pescari convertiţi la piraterie

Se estimează că până la jumătatea anilor ’90 în Somalia muriseră, de foame sau ucişi în lupte, peste 2 milioane de oameni. Genocidul a fost tratat cu uşurinţă de comunitatea internaţională, mai ales după ce incidentul “Black Hawk Down”, din 1993, i-a făcut pe americani să renunţe la orice interes în regiune.

Pe fondul foametei şi a vidului de ordine, comunitatea pescarilor somalezi şi-a luat soarta în propriile mâini. “Am fost mânaţi de foame, uitaţi-vă cât de distrusă este ţara noastră. Suntem oameni fără oportunităţi şi fără speranţă, asta ne forţează să devenim piraţi”, declara Abdiraşid Ahmed, unul dintre cei mai cunoscuţi piraţi din Puntland, reporterului Al-Jazeera.

Lăcomia le ameninţă viitorul

La început, grupuri de pescari înarmate uşor - în Somalia, armele sunt mai uşor de procurat decât făina - atacau vasele pescăreşti. Rapid, s-au prins că nu e nicio afacere să furi bărci şi plase de pescuit. Au început să ceară răscumpărari pentru marinarii luaţi ostatici. An de an, “afacerea” s-a extins. Piraţii au devenit mai organizaţi, mai bine înarmaţi, iar ţintele sunt acum cargourile sau petrolierele.

Există patru mari grupuri de piraţi somalezi, fiecare având câteva sute de membri structuraţi în trei mari categorii. “Creierul” operaţiunilor sunt foştii pescari, care cunosc foarte bine apele din jurul coastei, apoi sunt “muşchii”, foşti luptători în miliţiile sau clanurile rivale, urmaţi de “tehnicieni”, oameni cu oarecare pregătire care se ocupă de echipamentele GPS sau de negocieri.

Răscumpărările au crescut şi ele. Dacă în 2008-2009 se primeau în medie 1 milion de dolari pentru fiecare navă, astăzi se primesc peste 2 milioane de dolari. Pirateria înfloreşte de la lună la lună şi nu toţi somalezii cred că este un lucru rău.

“Nu-i numin piraţi, ei sunt marina noastră. Ne protejează resursele de hoţi. Nu sunt criminali”, spune Said Elmi Mohamud, rezident în oraşul puntlandez Eyl, unul dintre cele mai cunoscute “bârloguri” ale piraţilor.

Succesul de până acum al piraţilor somalezi le poate fi însă fatal, pentru că îndesirea atacurilor a atras din nou atenţia comunităţii internaţionale asupra ţării lor.

PIRATERIE IEFTINĂ

De ce se plătesc recompensele?

De regulă, companiile maritime ai căror marinari cad pradă piraţilor plătesc răscumpărările. Asigurarea pentru navele care trec pe aici este mai scumpă, însă pentru armatori e mai ieftin decât ocolirea Africii pe la Capul Bunei Speranţe.

Pe ruta din largul Cornului Africii circulă anual 22.000 de nave, potrivit datelor Registrului Maritim de la Londra. Anul trecut s-au înregistrat 200 de atacuri, dintre care doar 47 s-au terminat cu răpirea navelor.

CUM ESTE SĂ FII SĂTUL ÎN ŢARA FOAMETEI?

Viaţă de pirat

Pe cât de prost este organizat statul somalez, pe atât de bine organizate sunt grupările de piraţi. De fapt, majoritatea nu se consideră “piraţi” în sensul tradiţional al cuvântului. Nu fură niciun bun de pe vasele sechestrate şi nu ucid, de principiu, membrii echipajelor. Tot ce doresc sunt răscumpără rile.

În bârlogul piraţilor

Se estimează că un pirat “începător” poate câştiga în jur de 20.000 de dolari pe an. Este enorm pentru o ţară în care salariul mediu este de 50 de dolari pe lună. Odată intrat în lumea piraţilor, cu puţin noroc, un somalez este rezolvat pe viaţă. După două-trei lovituri reuşite se adună bani de maşină, casă şi nevastă. Iar piraţii sunt uşor de recunoscut. Se îmbracă “smart”, au maşini 4x4 noi şi de obicei lasă mărunţişul atunci când fac cumpărături.

“Când nu ai nimic, oamenii te dispreţuiesc. Însă când văd că ai bani, te respectă”, spune Adani, un tânăr de 19 ani care până nu de mult trăia pe străzile din oraşul Bossaso. S-a făcut pirat şi din două lovituri a adunat 75.000 de dolari. Şi-a luat o casă mare şi jeep, iar acum plănuieşte mişcarea următoare. “Următoarea treabă va fi ultima. Ştiu că e foarte riscant, dar eu cred în gambling. Dacă voi câştiga, îmi iau nevastă şi mă las de piraterie”, explică Adani pentru “Washington Times”.

Aproape toţi locuitorii zonei de coastă a Puntlandului trăiesc de pe urma pirateriei. Haradere, un fost sat pescăresc, este un oraş cu viaţă. Merg restaurantele, magazinele şi serviciile. Deşi nu este o palmă de asfalt, sunt dese ambuteiajele în care se înghesuie jeepuri pline de piraţi furioşi. “Districtul primeşte procent la fiecare răscumpărare, bani care merg în infrastructura publică, inclusiv la spitale şi şcoli publice”, declara pentru Reuters, Mohamed Adam, adjunctul forţelor de ordine din Haradere.

Prada se împarte după un algoritm strict

De obicei, piraţii atacă navele de pe intens navigata rută dintre Oceanul Indian şi Canalul Suez cu o “navă-mamă”, de pe care pleacă bărcile rapide în apropierea ţintei. Atacă la apus sau răsărit şi abordează navele la fel cum o făceau şi piraţii tradiţionali. Echipajele de marinari sunt instruite să nu riposteze cu foc şi sunt învinse uşor.

Piraţii iau apoi controlul navei pe care o conduc în locuri secrete pe coasta care măsoară în total 3.000 km. Apoi sunt contactaţi armatorii şi încep negocierile. Între timp, marinarii ostatici sunt trataţi bine, primesc mâncare, ţigări, băutură. Când se face plata, navele sunt eliberate fără probleme.

Banii obţinuţi se împart foarte strict. 50% din pradă revine piraţilor, care şi-o împart între ei ierarhic. 30% primesc “investitorii”, adică aceia care finanţează operaţiunile. 20% revin săracilor, pentru că piraţii sunt generoşi cu toată lumea, mai ales cu locuitorii satelor care-i ajută şi le oferă provizii.

Bursa pirateriei

Un pirat bogat, Mohamed, a avut ideea de a înfiinţa la Haradere o Bursă. “Am început cu 15 «companii maritime » şi acum avem 72. Zece dintre acestea au avut deja câte o răpire de succes”, spune Mohamed. Cum lucrează? Grupuri de somalezi se “listează” drept “companie” de piraţi. Ca să înceapă o “afacere” au nevoie de bani pentru bărci, arme, echipament, sedii etc.

Oamenii obişnuiţi sau investitorii vin cu bani sau cu diverse echipamente, care sunt transformate în “acţiuni”. Când “compania” încheie lovitura şi încasează recompensa, fiecare investitor primeşte cotă parte dacă s-au folosit bunurile sau banii săi la pregătirea răpirii.

Reporterii Reuters au asistat la o distribuire de dividende. Sara Ibrahim, o tânără de 22 de ani, divorţată, aşteaptă să-şi primească partea după ce banda în care a investit a reuşit să încaseze o răscumpărare pentru o navă de pescuit spaniolă. “Îmi aştept partea după ce am contribuit cu un aruncător de grenade la operaţiune (pe care-l primise de la soţul său în urma partajului - n.r.). Sunt foarte fericită şi norocoasă. Am făcut 75.000 de dolari în doar 38 de zile de când am intrat în «companie»”.

CONTRAATAC

Greu de oprit: nu există legi internaţionale

În zonă există nave militare UE, NATO, Rusia, Coreea de sud, Japonia, câteva ţări africane şi, recent, China. Acestea se rezumă la a însoţi convoaiele comerciale şi la asigurarea unui coridor sigur prin apele Golfului Aden. Oricine se află în afara coridorului riscă pe cont propriu. Când sunt surprinşi de fregatele militare, piraţii îşi aruncă armele şi echipamentul în apă.

Navfor, comandamentul forţelor internaţionale din regiune, are doar 7 piraţi în custodie, pentru că nu mai există legi internaţionale împotriva pirateriei. Orice fonduri alocate guvernului somalez pentru lupta împotriva pirateriei dispar instantaneu în hăul administrativ local.